Interesul pentru proza populara se manifesta, la noi ca si in restul Europei, destul de devreme, simultan - s-ar putea spune - cu acela pentru poezia populara, stimulat de ideile romantice care se impusesera in Occident inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul eelui de al XlX-lea. Datorita insa unor imprejurari istorice date, primele culegeri de basme romanesti sunt facute in Banat si in Transilvania de catre culegatori de Origine germana (fratii Arthur si Albert Schott, Waiachische Marchen, 1845 si, respectiv, Franz Obert, care culege in perioada 1856-1858 si mai tarziu, naratiuni populare romanesti din satele din jurul Mediasului si Blajului, aparute in diferite periodice sau ramase in manuscris si publicate postum, destul de tarziu, in voi. Rumanische Marchen und Sagen aus Siebenburgen, 1925). Cam in acelasi timp, poate chiar mai devreme, au inceput actiunea de culegere a basmelor populare si carturarii romani din Transilvania odata ce, de la Timotei Gipariu, au ramas zece texte narative ("fabule") notate inca in 1831, iar un M.B. Stanescu-Aradanul publica, in 1860, la Timisoara, un volumas de Povesti si anunta, pentru anul urmator, o brosura "de doua ori mai mare decat aceasta dintai".
Ramase in manuscris sau insuficient cunoscute, aceste inceputuri n-au avut rasunetul cuvenit. Asa se face ca piatra de temelie a culegerii si publicarii prozei populare romanesti este socotita a fi tiparirea, de catre Nicolae Filimon, in gazeta "Taranul roman" din 14 ianuarie 1862, a basmului Roman nazdravan, la care s-au adaugat, in acelasi an. Omul de piatra si Omul de flori cu barba de matasa sau Povestea iui Fat-Frumos.
Pe urmele celui care avea sa devina, prin
Ciocoii vechi si noi, ctitorul romanului social romanesc, culegatorul-tipograf autodidact Petre Ispirescu publica, tot in "Taranul roman", la 21 ianuarie 1862, primul basm dintr-o serie mai lunga, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Datorita volumelor de proza populara (basme, in primul rand, dar si legende, snoave, povestiri etc.) publicate, incepand cu 1872 (Legende si basmele romanilor, Ghicitori si povestiri adunate din gura poporului. Scrise si date la lumina de un culegator-tipograf. Cu o Introducere de B.P. Hasdeu, partea I, 1872; partea a Ii-a, 1874) si culminand cu Legende sau basmele romanilor. Adunate din gura poporului de P.I. culegator-tipograf, 1882, elogiata la aparitie de Vasile Alecsandri, numele lui Petre Ispirescu a fost asociat, in timp, cu chiar basmul popular romanesc. Naratiuni precum Praslea cel voinic si merele de aur, Fat-Frumos cu par de aur, Zana zanelor,
Greuceanul, Pasarea maiastra, Tugulea, fiul unchiasului si al matusii etc. se numara printre cele mai cunoscute basme populare romanesti si sunt adesea luate drept etalon al speciei. Ele sustin integral opinia ca "Basmul este o opera de creatie literara, cu geneza speciala, o oglindire in orice caz a vietii in moduri fabuloase" ca "Ceea ce-1 preocupa principial (pe povestitor - n.n. N.C.) este de a traduce in materie fabuloasa o idee morala potrivita cu locul unde se afla («rasplatirea harniciei», la o sezatoare; «norocul saracului», acolo unde se afla nemultumiti de soarta etc.)", ca "Este cu neputinta sa se inventeze pe loc intriga. Atunci [se] recurge la situatii-sablon, la momente ca sa zicem asa, prefabricate", ca "Basmul este un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc", ca totusi, "Detaliul si inefabilul sunt principalul in basm, iar stereotipicul cade pe planul secund", ca, in fine, "Esteticeste, stereotipia ne lamureste asupra chestiunii originalitatii. in nici un caz, aceasta nu e de ordin schematic. Accidentul constituie in basm esenta. Asezarea in timp si in spatiu, detaliul senzorial si moral confera fara sfortari de inventie a treia dimensiune. Ca si literatura clasica, basmul e un plagiat sincer si total, si geniul se revela in arta copiatului" (G. Calinescu, Estetica basmului, 1965).
Daca, insa, comparam Tinerete fara batranete si viata fara de moarte cu basmele amintite mai sus sau cu alte basme, din alte colectii, constatam ca acesta (Tinerete fara batranete si viata fara de moartE) nu intra perfect, integral, in tiparul basmului popular traditional, se deosebeste prin cateva elemente, pe care le vom scoate la momentul potrivit in evidenta, de modelul cunoscut. Desi, pana la un punct, este urmata schema stiuta, impusa, ceruta, anticipata de formula introductiva, ampla, transcrisa integral de Petre Ispirescu numai la inceputul acestei naratiuni, cu care - e drept - se deschide marea lui colectie din 1882: "A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti. De cand se scria musca pe perete/Mai mincinos cine nu crede". Este, cum se vede, o formula extinsa care incearca sa acrediteze, pe de o parte ideea ca cele povestite s-au intamplat ("A fost odata"), dar si sa nege posibilitatea unor astfel de intamplari, plasandu-le intr-un timp fabulos, inexistent ("de cand").
Dezvoltarea epica urmeaza, in mare, schema, sabloanele basmului: imparatul si imparateasa, "amandoi tineri si frumosi", dar lipsiti de copii; batranul vraci ("un unchias dibaci") care le da leacuri pentru a infrange sterilitatea, dar ii si avertizeaza ca vor avea un singur copil: "El o sa fie Fat-Frumos si dragastos si parte n-o sa aveti de el", nasterea miraculoasa a copilului care, inainte de a veni pe lume, incepe sa planga "de n-a putut nici un vraci sa-1 impace"; tatal care ii promite tot binele din lume, copilul ostoindu-se din plans si nascandu-se numai dupa ce i se promite tinerete fara batranete si viata fara de moarte; cresterea miraculoasa, poate intr-un ritm mai "lent" decat eroii din alte basme ("De ce crestea copilul, de-aceea se facea mai istet si mai indraznet"); hotararea fiului de imparat de a dobandi singur ceea ce i se promisese la nastere "("- Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea, pana voi gasi fagaduinta pentru care m-am nascut"); "inzestrarea", adica obtinerea calului nazdravan, care se ascundea sub o infatisare jalnica ("un cal rapciugos si bubos si slab") care il invata sa ceara de la tatal sau "palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetile si hainele ce le purta el cand era flacau"; in fine, plecarea de acasa, care incheie o prima secventa a naratiunii, cu nimic - sau foarte putin - deosebita de alte naratiuni de tip basm.
Odata iesit din teritoriul imparatiei tatalui, un spatiu al sigurantei si ordinei lumesti, eroul intra intr-un spatiu al nesigurantei si primejdjei, ajunge "in pustietate". Aici, sfatuit de cal, tanarul trece cu bine proba intalnirii cu Gheonoaie, o faptura "grozav de mare", pe care Fat-Frumos o raneste, dar o lasa in viata, dupa ce aceasta "ii da inscris cu sangele sau", si confruntarea cu sora acesteia, Scorpia, care "este mai rea decat sora-sa si are trei capete", ajungand in apropierea palatului unde se afla "Tineretea fara batranete si viata fara de moarte". Salvati chiar de catre "doamna palatului" de lighioanele pe care le hranea cu drag, cei doi pamanteni sunt primiti cu bucurie "caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa".
Povestea se indreapta spre happy-end-ul asteptat: Fat-Frumos primeste sa ramana acolo unde era tineretea eterna "ca unul ce aceea si cauta"; conform logicii basmului, ;,nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica", casatoria punand punct, de regula, aventurii eroice si basmului ca atare.
Dar Tinerete fara batranete si viata fara de moarte din colectia Petre Ispirescu nu este chiar un basm obisnuit, urmatoarea "miscare", sau secventa narativa schimband decisiv destinul eroului si punand sub semnul intrebarii apartenenta acestei naratiuni la categoria (speciA) basm fantastic.
Este adevarat ca, dupa te dobandeste tirteretea vesnica si se instapaneste peste acel spatiu edenic, el este avertizat sa nu depaseasca anumite limite: "numai pe o cale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii". Urmarind, la vanatoare, un iepure, calca pe locul interzis, declansandu-se drama: "Deodata il apuca un dor de tata-sau si de muma-sa" si toate rugamintile zanelor si sfaturile calului nu-1 pot opri in loc; nimic "n-a fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-1 usca pe de-a-ntregul".
intoarcerea, pe drumul parcurs cu atatea dificultati la Venire, ii dezvaluie un peisaj cu totul schimbat, cu orase si campii in locul padurilor de netrecut. Pe masura ce inainteaza in timp, apar semnele imbatranirii ("pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albise"; "si iarasi suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele"). Refuzand si ultimul indemn al calului de a se intoarce in locurile tineretii fara batranete, feciorul de imparat, acum impovarat de ani, "cu barba alba pana la genunchi, ridican-du-si pleoapele ochilor cu mainile si abia umbland", isi gaseste moartea, exasperata de asteptarea mult prea indelungata: "O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort, si indata se si facu tarana".
Tocmai acest final neasteptat si rar intalnit in basmul popular traditional incarca naratiunea lui Petre Ispirescu cu sensuri de o nebanuita - la prima vedere - adancime. Sigur, finalul acesta fusese pregatit cu destula maiestrie de povestitor (sau de cei de la care el il va fi auziT).
Apare, inca de la inceput, ideea de destin, de ursita,, de soarta inexorabila, caci "unchiasul dibaci" ii avertizeaza pe parinti, inainte de nasterea fiului, ca nu o -sa aiba parte de el. De predestinare tine si promisiunea facuta de tata, intru a carei implinire porneste fiul. Si tot destinul este responsabil pentru atingerea starii inumane de tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Dar o singura greseala, omeneasca, il intoarce pe fiul de imparat la conditia sa umana pentru care - extrem de semnificativ pentru ethosul romanesc - definitoriu este sentimentul dorului.
"Basm-legenda" (S. AngelescU) sau "mit disimulat" (N. ConstantinescU), Tinerete fara batranete si viata fara de moarte pune in discutie, cu mijloacele simple, indatinate ale povestirii populare, teme eterne ale meditatiei omenesti: nasterea si moartea, tineretea vesnica si nemurirea, relatia dintre timpul curgator si timpul oprit, stagnant, nemiscator, propriu, de fapt, lumii de dincolo, totul reductibil, in fond, la relatia viata-moarte particularizata in raportul timp-destin. (N.C.)
