Panait CERNA

(pseud. lui Panait Stanciof), n. 25 sept. 1881, com. Cerna, jud. Tulcea - m. 26 mart. 1913, Leipzig (Germania).

Poet

Fiul lui Panait Stanciof, invatator, si al Mariei (n. Tascu).

Scoala primara la Cerna; Liceul "N. Balcescu" din Braila; licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1906).

Dr. al Facultatii de Filosofie a Univ. din Leipzig, cu teza Die Gedanken-lyrik (1913). Debuteaza cu poezia Trecut, dupa Lenau, in Foaie interesanta (1897). Colaboreaza la Samanatorul, Convorbiri literare. Convorbiri critice etc. incurajat de N. Iorga, elogiat superlativ de Mihail Dragomirescu, sustinut de T. Maiorescu (initiativei sale i se datoreaza bursa de studii in Germania, pentru pregatirea poetului in vederea ocuparii unei catedre universitare), CERNA se stinge prematur, la scurt timp dupa sustinerea tezei de doctorat. Lasa in urma o incercare de estetica (disertatia pentru doctorat) asupra poeziei de idei, doua interesante studii datand din 1909, unul despre Faust al lui Goethe, al doilea despre Eminescu, trad. din Lenau, Byron, Goethe (Prometeu), V. Hugo, Baudelaire (Albatrosul) etc. si un numar restrans de poezii, majoritatea cuprinse intr-un voi. aparut in 1910 (Poezii).

Pana la aparitia marii generatii de scriitori interbelici, adica intr-o etapa in care directiile critice si sefii de scoli literare sunt mai numerosi decat realizarile artistice cu adevarat notabile, poezia lui CERNA a facut obiectul unor dezbateri vii, adesea polemice, disproportionate in raport cu valoarea operei ce le-a prilejuit. Prin structura, CERNA e un vitalist; prin conceptie, e, ca si O. Goga, un umanist mesianic, inrudit cu generatia pasoptista, cu Grigore Alexandrescu" class="navg">Grigore Alexandrescu sau N. Balcescu mai ales; prin gustul pentru poezia filosofica, prin imagistica, structura a lexicului si, uneori, structura a versului, e un eminescian; prin constructia poeziilor insa, el se intoarce spre o faza romantica preeminesciana, dominata de retorismul in V. Hugo. Epocii sale, CERNA i-a aparut ca un eminescian optimist si ca un poet de idei, formula destul de larga pentru a permite sa fie revendicat de mai multe scoli literare. Iorga ii aplauda firea "gingas simtitoare" si crede ca orice mare literatura ar fi onorata de o poema ca Plansul luiAdam; adept al poeziei de continut conceptual, Mihail Dragomirescu (la care sistemul e de departe superior gustului) il declara "un nou Eminescu"; I. Trivale apreciaza "optimismul eroic" si o "mareata conceptie dionisiaca a vietii", intr-o poezie construita pe temelii eminesciene; Ibraileanu il va declara poporanist prin conceptie, dar va disocia, cu finete critica, intre "distinsa personalitate literara" si stangaciile poetului. La polul opus, Zarifopol si E. Lovinescu desfiinteaza poezia lui C, polemizand in fond, peste capul poetului (a carui opera a devenit pretext al polemicii) cu "critica rationa-lista" a lui M. Dragomirescu, a carui eroare o repeta, invers, negand posibilitatea unei poezii de idei cu aceeasi inversunare cu care Dragomirescu o afirmase. Mai interesant, poate, ca teoretician decat ca poet CERNA insusi meditase, cu argumente net superioare celor puse in discutie de criticii sai, asupra legitimitatii estetice a poeziei de idei. Disertatia sa, Die Gedankenlyrik (1913), elaborata sub indrumarea profesorului Volkelt, distins estetician, adept al unei estetici a intropatiei, vadeste nu doar o excelenta orientare in principalele directii estetice ale epocii (alaturi de mai vechii Vischer sau Taine, ii utilizeaza pe Croce, Brandes, Guyau), ci si o remarcabila inzestrare teoretica. CERNA isi propune sa urmareasca modul in care poezia de idei poate fi legitimata din perspectiva unei estetici a intropatiei, directie dominanta in epoca, adica imprejurarile in care ideea "poate sa functioneze in poezie ca un mijloc de intropatie". In limitele unei poetici de tip expresiv, dezbaterea Die Gedankenlyrik isi pastreaza si azi interesul, prin disocierile lirica filosofica / poezie didactica, simbol / alegorie si prin solutiile rit-mico-muzicale propuse ca modalitati de "intuitivizare" a ideii. in studiul (bogat in interpretari critice de finete, asupra lui Faust (1909), CERNA formuleaza un program critic (in fond, de critica hermeneutica), plecand de la teza ca "ceea ce e mai interesant, mai adanc intr-o creatiune de geniu e sensul general al vietii pe care il gasim in intuitia poetica"; de aceea, "orice interpretare este o incercare de a gasi firul de legatura intre elementele operei date si de a prezenta intregul in lumina sa adevarata". in interpretarea lui Eminescu, "natura faustiana" si eroica ("Dintre toti eroii pe care ni i-a furat mormantul el a fost sufletul cel mai eroic"), CERNA prefigureaza adesea interpretarea lui T. Vianu (in special din studiu Junimea, capitolul Pesimism si natura). Moartea prematura a lui CERNA a intrerupt, intr-un moment de prime cristalizari, un destin de critic si teoretician cu adevarat remarcabil. Uniforma, onesta, dar lipsita de stralucire, poezia sa e inferioara lucrarilor teoretice. Erotica lui CERNA celebreaza iubirea ca un mister cosmic {inseninare, Chemare), imbinand suavitati dantesti sau petrarchizante cu explozii vitaliste, care sacralizeaza, dintr-o perspectiva cosmica, erosul, sau cu poza de discreta si nobila resemnare din elegii. In genere, lirica lui CERNA nu are ca subiect individul, ci umanitatea. Suferintele indragostitului abandonat cu o notabila discretie, compensate fiind cu o generozitate de constiinta fericirii celorlalti, deci de triumful legii (si al iubirii pentru cei "nenascuti inca"), dincolo de nefericirea individului. Un umanitarism indurerat strabate poeziile prilejuite de rascoalele din 1907 {Zile de durere, Poporul). Cele mai cunoscute poezii ale lui CERNA - poeziile de idei - sunt poezii ale transindividualului, poezii ale umanitatii. Demitizat, Iisus-omul este emblema sacrificiului individual mantuitor. Tolstoi e un apostol veghind la "vatra inimii universale" {Lui Leo Tolstoi). Adam, disculpandu-1 pe Cain si asumandu-si cu orgoliu vina nevinovata a iubirii, indura de fapt suferintele umanitatii viitoare {Plansul lui Adam), Floare si genune sau in pestera sunt embleme -cam alegorice - ale conditiei umanitatii ce-si construieste si-si sustine idealul pe margini de abisuri, utilizand eroic, ca material de constructie, propria-i suferinta ("Un suflet tanar ne strabate / si ne indeamna catre cer - / Din suferind abia-ndurate / Ne-am faurit armuri de fier"). CERNA e un vizionar, a carui lirica se desfasoara din perspectiva consolatoare si mantuitoare a viitorului. Aceasta poezie, de mare generozitate, reuseste insa prea arar sa transforme -asa cum teoreticianul o cere - ideea in "mijloc de intropatie". Vinovata nu este insa ideea (L. Blaga - in special in primele sale doua volume - e, intr-o masura mai mare decat C, un poet de idei). Predominarea comparatiei (explicative sau sensibilizatoare) asupra metaforei masoara distanta intre poezia de idei a lui CERNA si cea a lui L. Blaga, iar amplificarea retorica a temei masoara distanta fata de poezia lui Eminescu {Ecouri utilizeaza simetria sintactica din eminesciana Si daca doar in ultimele doua strofe, dupa ce primele cinci strofe epi-cizasera discursiv ideea). Exista insa in poezia lui CERNA cateva constante motivice care-i dau coeziune; ele se pot grupa in jurul a doua serii: prima cuprinde simbolurile ignice in imaginea combustiei distrugatoare si mantuitoare, cea de a doua cuprinde termenii lumina, raza, stralucire, senin (care apar adesea si in pozitia adjectivala, ca epitete, sau in situatie de element constitutiv al comparatiilor), reprezentand varianta astrala, stabila - in "idee" - a focului. Lacrimile, roua, stalactita sunt spatii nascute prin concentrarea durerii, dar purificate pana la a deveni oglinzi ce capteaza, in chiar tremurul suferintei lor, eterna, senina lumina a cerurilor. Imaginea e atat de stabila, incat marcheaza si vocabularul criticului: ideea din Faust e urmarita de CERNA printr-o comparatie sensibilizatoare, construita cu termenii oglinda si lumina: "Fericirea adevarata e ca lumina; acele corpuri stralucesc mai puternic in marirea ei, care nu o opresc pentru dansele, ci o impart cu mai multa darnicie pe la cele din preajma lor".

OPERA

Eminescu, in Convorbiri literare, iun. 1909; Faust, in Convorbiri literare, mart.; oct. 1909; Poezii, Bucuresti, 1910; Die Gedankenlyrik,Ua.e, 1913; Floare si genune, ed., pref. si tabel cronologic de V. Rapeanu, Bucuresti, 1968; Lirica de idei, trad. si cuvant inainte de M. Gaiseanu, Bucuresti, 1974.

REFERINTE CRITICE

I. Trivale, Cronici literare, 1915; G. Ibraileanu, Note si impresii, 1920; M. Dragomirescu, Critica, I, 1927; E. Lovinescu, Istoria, III; idem. Memorii, I, 1930; P. Zarifopol, Artisti si idei literare romane, 1930; N. Iorga, Ist. Ut. cont., II; M. Camilucci, La via e i opera di Panait Cerna, 1935; G. Calinescu, Istoria;