Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Maimute personale de OVIDIU PECICAN



OVIDIU PECICAN Maimute personale
Sa spui ca "personajele acestei carti sint infrintii societatii totalitare", cum o face prezentarea anonima de pe coperta, e prea mult si mult prea putin. Prea mult, fiindca in Eu si maimuta mea, romanul lui OVIDIU PECICAN (1990), "totalitarismul" este lasat undeva in urma, intr-un fundal difuz, radiografia auctoriala nu-1 are anume in vedere si e foarte bine ca-i asa - se evita, astfel, conjunctura ingusta si, eventual, chiar teza. Pe de alta parte, c mult prea putin, fiindca talentul indiscutabil al tinarului scriitor este inzestrat cu lentile extrem de puternice si incomode. Ovidiu Pccican nu se opreste la suprafata strict sociala a lucrurilor si intimplarilor omenesti, ei strabate dincolo. "Spatiul" sau scriptural are patru dimensiuni si inca una pe deasupra: oglinda din vis. Bolnavii lui ("Oameni normali, detasindu-se de ceilalti prin sensibilitate au ceva in exces sau, dimpotriva, le lipseste ceva anume pentru a fi ca marea masa anonima") sint fiinte hipersensibile din perspectiva unei societati anchilozate, dar fiinte pur si simplu dintr-o perspectiva existentiala deschisa, libera. Boala, chiar cu simptome uneori pedant medicale, vine clin dorinta de a nu trai oricum. Maimuta personala (care-1 obseda si pe Radu Cosasii, cel mai apropiat prozei tinere din garda vechE) este asumata cu luciditate, stapinita prin dinamica ghidului intors inauntru, silita sa exerseze marea "tema a nimicului", sa-i dea substanta si culoare. Traitori printre carti, chiar apelind la scris ca la un "exercitiu util de disperare dresata", eroii - "cirtite hiperinteligente" - se-ntrupcaza ezitind, tatonind limite si performante, atenti la "vizuina luminata" cu ceva din destinderea crispata a unui Blecher: "Curind incepu sa se gindeasca la sine asa cum ai privi la un film in care, pe tot parcursul, actorul principal joaca intors cu spatele". In "zona problematica a fiintei" punctele de suspensie sinl absolut legitime - "Un om e un continent imens, rulind intr-o ceata densa, universala" - iar granita dintre realitate si fictiune e ciuruita de mecanismele autorellexivitatii. Sub ochiul uimit al celui care mai asteapta inca declansarea Aventurii, dintr-o clipa in alta, ca-ntr-o copilarire perpetua, se forteaza "nasterea transcendentei lucrurilor, a dubletelor spirituale". Viata poale fi atunci o "gelatina dospind idei", modulind inconsistenta zilei.




Daca titlurile prozelor - sau ale capitolelor romanului - sint veritabile poeme intr-un vers apelind la metafora (Tarm in Marea linistii, Luna cu muguri, ,, Barbatul se apleca peste ghizdurile Jintinii", Terase triste, repezi amintiri prin care ceata trece ca un cintec, Seringa in arhitectura zilei. Cristale reci pe catafalcul marii si Dimineata la pomul limpeziT), instrumentul predilect de lamurire interioara va fi comparatia. Tensionata, activa, descoperind lumea, din nou, cu flecare alta punere fata in fata a unor termeni, comparatia traieste desfasurat, despletita si capricioasa, analizind si putindu-se contrazice, e vie si palpitinda, viseaza conexiuni si inventeaza relatii. Puncte de suspensie si comparatii, instrumentele firesti intr-o carte despre singuratate si cautare de. sine, despre nevoia de a siisia "draperia de catifea mohorita" a uzantei, despre rezistenta comun si amorf: "Valuri de rational spargindu-se de poarta sufletului meu". Inventarul romanului lui Ovidiu Pecican consemneaza evadari, creioane delicate circumscriind muguri de luna si de sentiment, inguste ferestre intredeschise inspre un "fantastic" al dincolo-ului fiintei, scene lucrate in maniera decupajului cinematografic. O structura compozita in planul de suprafata, unitara in subteran, acolo unde harul leaga si dezleaga itele.



O lectura care imi intareste banuiala avansata in 1989: proza romaneasca atinge prin scrisul unor Mircea Carlarescu, Ioan Cirosan, Cieorge Cusnarencu, Razvan Petrescu, Ion Cristoiu, Stefan Mitroi, loan Lacusta o altitudine egala cu aceea a prozei noastre interbelice: modernitatea indiscutabila, de mare prospetime si acuitate, eliberarea de constringcri ori prea rebele "libertati", altoirea decisa pe o solida "traditionalitate", expresia consunind cuprinderii gindului, echilibrul intre cultura si har.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.