Darul acestei veri, 2001, este o culegere de mini-proze mizind pina-nlr-atit pe stufoase ambiguitati, incit suficient de exersatul meu spirit deteclivistic se descopera nu de putine ori pus in incurcatura, lotusi, pina la urma, cartea nu se indeparteaza de portretul deja schitat la debut al stirnitorului de scandaluri Ovidiu Pecican. Parabole, in registru comic sau grav (cu precizarea ca adesea cel comic are gravitatea drept fundal, iar cel grav sta gata sa alunece in derizoriu si caricaturA), aforisme dezvoltate, pseudo-anecdote, mici poeme in proza, nuclee ale unor posibile povestiri-fluviu, iata materia din care se alcatuieste "darul" din titlu. Ca si in cazul maimutei personale, structura compozita induce in eroare, ba chiar poate stupefia, dovedindu-se, la o lectura mai atenta, organizata strins si minindu-si intelesurile si subintelesurile spre o incheiere unitara: "Odata doi munti stateau unul linga altul. Apoi unul dintre ei s-a mutat" {Cea mai simpla povestE). Rareori s-a formulat o definitie mai lapidara si mai incapatoare a istorici omenesti. Aceste povesti "simple" capata, sub condeiul lui Ovidiu Pecican, o doza aproape insuportabila de subversiune, caci senzatia de prim-plan e ca ascund sensuri fundamentale, de care depinde pasul tau urmator si pe care Ic poti oricind rata neducind pina la capat descifrarea ori lasind-o sa se extenueze pe vreun drum laturalnic. Noutatea fata de tonul din Eu si maimuta mea e aburul crepuscular adaugat si celor mai ghiduse perspective. De altminteri, in prima proza (21)00) se vorbeste explicit despre posomoreala batrinetii si despre decembrie care "inseamna pur si simplu noapte." in plus, o privire mai calma si mai intcleptita asupra evenimentelor din jur, caci astazi a spune "lucruri stiute de toata lumea" e o virtute cind "toti tac cu privire la ele." Iar aceste lucruri stiute de toti iti dau si dreptul ori pofta de a vorbi de funie in casa spinzuratului. Ceea ce Pecican pare sa faca fara nici o sfortare.
Sa "traduc" ce-a vrut sa spuna autorul in aceste texte, ca la scoala, mi se pare caraghios. Plus ca n-as termina degraba, iar spatiul e mereu limitat. De aceea, ma voi multumi sa transcriu citeva dintre secventele care imi plac pentru cum spun niste lucruri tacute de prea multi contemporani, lata:
"Intrind dimineata in biroul meu am observat cu rasuflarea taiata ca scaunul era gol!" (BiroU). "Au tot aminat botezul pina s-au trezit ca bebelusul vorbeste. Imediat ce l-au scos din scaldatoare, el a si dat nume celor dimprejur. Astfel a devenit mama kaka, tata pishu, iar restul indistinct al lumii - bleah" (BotezuL). "De ani de zile, primul pacient pe care il tratez sint eu. In fiecare dimineata, in baie, imi scot inima din soclul ei si, cu infinite precautiuni, smulg citc o noua foita din invelisul ci pulsatil. Inima mea a devenit atil de transparenta, incit acum, privind-o, ati putea spune ca singele a hotarit sa se innoade in aer (ara sa se imprastie printr-un simplu capriciu" (Arta si meseriE). "Camera a ramas pustie. Cui sa-i trebuiasca o odaie asa de mica ori asa de mare?" (CamerA). "Cind ajunse acolo se intreba: - Acum ce mi-a mai ramas de facut? - Pe margine nu poti face nimic isi raspunse tot el. Sa zicem ca marginea nici nu exista. Norii trec firesc peste ea. Vintul care ii poarta nici nu stie ca undeva e o margine. Atunci inseamna ca este numai in el. Ca el este ea." (MargineA) Sa mai adaug citeva titluri: Varul din flori, Tehnica pierderii trenurilor, sint. Intre doua somnuri, Scurtissim, Scrisori, Scriitorul si faptele sale ("Cele mai bune carti sint cele care isi fac cititorul sa gindcasca ceea ce nici macar nu cuprind"), Fuga pe loc. Filosoful si moartea si asa mai departe. O carte inegala si pestrita, ca viata insasi, ambigua si imprevizibila, ca moartea insasi.
