Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





TRECERI II de Nicolae VELEA (Povestire)

 

In ziua aceea era o zi de toamna - 26 octombrie - cand Tudor isi lua primul salariu - a fost o zi de destindere. Adica el isi pierdu incordarea avuta pana atunci in fata a tot ce il inconjura. Dar mai era si o intristare dupa aceasta incordare, dupa aceasta intimidare, care facuse atat de mult parte din el, si care acum se risipea.

Nu primi imbierea celorlalti - a iui Visoiu, Baiu, Gropea si inca a catorva de a merge sa se omeneasca undeva. Cu ei era si maistrul Ghinet, si lui Tudor ii placu, dar il si indurera felul cum acesta isi pierduse distanta fata de cei care pana mai ieri ii fusesera ucenici.

De fapt, era in el, nu o spaima, ci o grija fata de modificari pe care desi banuia ca nu le poate ocoli, nu voia sa aleaga prima forma care-i iesea in cale. Se indarjea sa-si gaseasca el pe cea mai potrivita lui insusi.

Le spuse celorlalti ca acuma nu poate, trebuie sa se duca la un var al lui. Ionel, un contabil, si fagadui mintind ca o sa vie mai tarziu.

Iesi din fabrica - o fabrica de confectii - si se indrepta spre gazda.

Locuia impreuna cu Visoiu la Zbarcioaia, o batrana facuta numai din creturi (de aici ii venea si poreclA), care fusese altadata proprietara unei bai mici, cu aburi, din oras.

Baia aceasta, devenita acum proprietate de stat, mai pastra o obisnuinta statornica pe vremea Zbarcioaiei. Vinerea veneau si se imbaiau multi clienti preferati ai Zbarcioaiei de pe timpul cand ea fusese tanara sau mai de dincoace. Si ea se ducea si acum in fiecare vineri si trecea fara sfiala din sectorul femeilor in cel al barbatilor (de fapt ai batranelor si al batranilor care se uscau infasurati in cearsafurI) si palavragea cu ei pana tarziu.



Mergand pe strada, spre gazda, Tudor isi scoase sapca de pe cap si o baga in buzunarul paltonului. Purta o sapca alba si mare de vata care-i dadea un sentiment de siguranta si de ocrotire, oricum o incredintare ca nu-l poate controla nimeni. Baiu spusese o data mai in gluma, mai in serios, ca-l vazuse pe Tudor in tramvai, la o smuci tura a acestuia, cum in loc sa se agate de inelele de sus sau sa se sprijine de un scaun, se agatase de cozorocul propriei sepci.





Acum nu mai avea nevoie de ea, de sapca, si o bagase in buzunar.

Mergea pe strada principala a orasului privind fara nici un interes, fara nici o participare, cladirile si firmele magazinelor, se uita in cateva vitrine la un ceas de mana, mai incolo la un briceag frumos, se gandi ca le-ar putea cumpara, dar nu cumpara nimic si se duse acasa. Aici isi puse chenzina intr-o caseta, se intinse putin pe pat si pentru ca nu se putea gandi la nimic - simtea infiripandu-se in el ceva nou si neinteles dar nu-l putea gandi - adormi.

Dupa ce s-a trezit, s-a dus intr-adevar la Ionel, varul sau de la familia caruia s-a imprumutat de 920 de lei, adica exact de banii pe care-i luase la leafa.

Seara se duse sa se intalneasca cu Dora. Avea ca loc de intalnire o banca aflata pe terenul sportiv din apropierea fabricii, o banca aliata in spatele portii de fotbal. Pentru ca nu aveau ceasuri fixasera sa se vada in jurul orei noua, atunci cand luna se afla in coltul de sus al portii, ca o minge de paianjen.

Asteptand-o, el si-o inchipui cum o sa apara. Cu capul aplecat nitel pe umarul stang avand in infatisarea ei ceva resemnat si totusi indarjit.

"E o incovoiere pe care ar simti-o in fata oricarui barbat. I-a venit timpul sa iubeasca, ea se impotriveste la ce simte si m-am nimerit eu. Mi se supune si mi se impotriveste mie", si-o explica el. isi aminti cum intr-o seara ea ii spuse ca-i e drag. Atat. Ca-i c drag, dar ca nu-l iubeste. in seara urmatoare nu venise. Cand s-au vazut pe urma ea i-a spus ca se imbracase pentru intalnire dar pe urma s-a gandit ca cc-ar fi daca n-ar veni. Se trantise in pat, asa imbracata, incepuse sa citeasca si n-a mai venit.

Apoi il lovi banuiala ca el si Dora s-ar putea intampla sa chinuiasca un sentiment nesosit la timp sau poate nesosit deloc.



Isi aminti cum ca ii spunea sa-si lase parul mare si o bucla sa-i izbucneasca pe sub cozorocul sepcii; pe urma ii zisese sa se tunda scurt: cum ii spusese sa vina la intalnire neras: asta il face mai barbat; apoi il intrebase de ce nu se rade; in iarna trecuta il sfatuise sa-si cumpere un cordon cu care sa se incinga peste palton; peste putine zile ii spusese sa nu-l mai poarte ca-i umfla pieptul.

Se mangaie nitel cu gandul ca toate acestea nu erau simple jocuri ale ei. S-ar putea sa fi fost stradanii cinstite, poate dureroase, ca el, care nu era un tanar tocmai aratos, sa-i placa inaintea altora.

Luna se apropia de coltul din stanga al portii de fotbal. Tudor aprinse o tigara dar dupa trei fumuri o arunca fara chef. incepu brusc sa se rafuiasca din nou cu Dora. ii imputa faptul ca ea apare in ochii lui drept o fata desavarsita. Dar era o desavarsire la care ca ajunsese lesne, fara stradanii, n-o costase prea mult, nu muncise cine stie cat.

- Si la urma urmei nici n-o merita - conchise Tudor indarjit si anapoda.

Tatal Dorci fusese maistru vechi in fabrica, locuise intr-unui din blocurile din oras - c drept de Ia margine - si amintirile ei erau limpezi si luminoase. isi aminti una dintre ele, pe care fata i-o marturisise intr-o zi. Cand era mica, se uita de sus, de la fereastra locuintei lor ia oamenii care treceau pe strada. intr-o zi o prinsese o mare ingrijorare ca oamenii s-ar putea rataci si nu s-ar mai putea recunoaste intre ei: sot si sotie, prieten si prieten, cunoscut si cunoscut.

Asa ca atunci, cand vedea trecand pe sub fereastra lor doi oameni alaturi, ea arunca peste ei de sus putina faina sau putin zahar. Ca ei sa nu rataceasca, sa se recunoasca.

- Rasfaturi - incheie el tot pornit impotriva ei.

Ridica din umeri, dadu sa-si mai scoata o tigara si atunci o descoperi pe Dora alaturi pe banca.

- Aveam intalnire cu cineva, aici pe banca, spuse ea vesela si superioara, dar vad ca e departe.

Tudor nu-i raspunse.

- Domnul cugeta? il intreba ea.

- Cugeta.

- La ce?

- La una, la alta, la ce se nimereste.



- Asta e foarte bine, ingadui ea.

Tudor vru sa-i spuna ceva dar se abtinu, respira greu si transpira.

Tacura mult timp, fata ii simtise indarjirea, iar luna se ridicase sus si nu mai avea nici o legatura cu poarta de fotbal.

Dora ii prinse mana dreapta si o cuprinse intre palmele ei. Gestul i se paru lui Tudor cam absent si el nu avu nici o tresarire. Vru sa para nitel burtal si spuse:

- Stii ca ti-am adus completarea pentru bicicleta

Scoase banii din buzunarul interior al hainei si-i intinse. Fata ii lua cu mana stanga. ii puse in buzunarul mantoului si pe urma isi aseza din nou palma peste palma lui. (Voia sa-si ia bicicleta, dar, pentru ca parintii ei nu incuviintau, se decisese sa si-o cumpere din economiile ci. Dar cum acestea nu-i ajungeau, il rugase pe Tudor sa-i imprumute completareA).

- Multumesc, ii spuse ea. in doua luni ti-i inapoiez.

- Mi-i dai cand poti, raspunse Tudor, si avand impresia ca pierde teren, o stranse langa el si o saruta scurt.

Pe urma se dezlantui, o aseza de-a lungul bancii si-i cuprinse capul intre brate. O saruta lung si apasat si pe urma Dora se cutremura, se ridica de pe banca si inalta din umeri.

- De ce ridici din umeri? o intreba el suparat si rece, dar glasul ii tremura altfel.

- Asa.

- Cum asa?

- Uite asa

El n-o mai intreba nimic. Reveni tot ea:

- Stii, cand ma saruti. parca mi-c frica sa nu-mi iei ceva pe care nici eu nu-l stiu. Si ridic din umeri ca sa mi se para ca nu s-a intamplat nimic.

Pe urma veni un palc de nori care acoperi luna si facu gingase contururile portii de fotbal.

Ei mersera spre strada si se oprira in fata unei cofetarii in care nu se gaseau niciodata portocale. Aici era si statia de tramvai. Si mana ci mica nu mai avu timp sa se cuibareasca in mana lui, pentru ca sosi tramvaiul.

Ea spuse:



- Plec.

Si pleca pentru ca spusese ca pleaca.



Fabrica se largise, se mai creasera cateva sectoare si era nevoie de oameni. Cativa muncitori printre care si Tudor, au fost trimisi in satele vecine sa-i recruteze. La plecare nu li s-a facut un instructaj propriu-zis, li s-au dat numai cateva sfaturi. Pentru Tudor se gasise un sat, departat - Basmaua - din preajma unei exploatari forestiere. I se spuse ca ar putea ajunge acolo cu un camion de ocazie, dar in aceasta posibilitate cei din conducere erau neincrezatori pentru ca - i se mai spusese - exista pe lume trei feluri de oameni: buni, rai si soferi. intr-adevar, asteptand la Hoaga cu Feriga, un loc unde soferii schimbau viteza pentru ca incepea o coasta, pe langa Tudor trecura o multime de camioane fara sa opreasca la semnul pe care-l facea. Abia cand incepuse sa ameninte seara si ploua marunt si sacaitor, opri unul si Tudor urca pe platforma. Aci se mai afla un om cu un sac in cap. Dupa ce Tudor urca, acesta il chema alaturi ("vino la nen-tu ca te faci ciuciulete"'), isi soase sacul si-l aseza dc-a lungul peste amandoi. Soferul opri la un bufet din Darstarul, cobori impreuna cu o femeie aflata in cabina si intra inauntru.

Omul arunca sacul, sari in picioare, si nu se aseza pana cand cei doi nu iesira. Apoi se lasa molesit si tremurand sub sac, isi cuibari capul si bratele facute colac pe genunchi si spuse scancind:

- Vor sa ma omoare. Ma omoara

Peste putin timp incepu sa cante subtire si sufocat:



Foaie verde bob-arau.

Zice lumea sa mor eu



Si mai canta dar nu se mai deslusea nimic. Soferul opri in satul urmator la bufet. Cobori si femeia. Omul de pe platforma statea in picioare pana cand ei ieseau. Si tot asa in fiecare sat.

Tarziu de tot ii spuse lui Tudor ca fusese croitor in Basmaua si se casatorise cu vaduva tanara a unui cizmar. Aceasta tinuse mortis sa se mute la oras. El vanduse tot in afara de casa si cateva lucruri din ea. Se mutase si intrase lucrator in atelierul unui mester batran. Avusese doua fetite, dar amandoua semanau cu patronul batran. EI o iubea ca mort pe femeie, nu se perpelise prea mult din cauza asemanarii, mai ales ca fetitele murisera repede. Acum ea se tinea cu un sofer, cu solcrul care conduce, iar el s-a angajat ca incarcator de lemne, ca sa fie in apropierea ei. Si ei il fierb si-l perpelesc, intra in fiecare carciuma, beau si mananca si pe el il tin sus, in ploaie, cu toate ca ar avea loc in cabina.

Si incepu iar sa cante scancit. Omul astepta sa fie cainat, dar Tudor simtea o mila rece. o mila amestecata cu neintelegere (de fapt era mai mult un efort de neintelegerE) pentru toate incovoierile lui.

Nu-i spuse nimic.

Adica ii spuse dar tarziu de tot, si cu totul altceva decat se astepta celalalt:

- Si cu merg tot Ia Basmaua. Sunt trimis sa caut niste muncitori pentru fabrica noastra. Nu cunosti pe-acolo doritori?

- De, acu cu stiu Te duc la Gostat unde se mai strang scara astia tineri, utemicii", cum Ii se zice. Ca si eu cobor la Basmaua, nu ma mai duc pana sus.

Ajunsera in Basmaua si omul, pe carc-l chema Cinci nat, cobori o data cu Tudor.

- Hai, ii spuse, sa te duc Ia "Casa Alba" unde se strang "utemicii". Casa asta se afla la o rascruce de drumuri, in coasta unui deal impadurit, unde boierul Butuceanu isi gazduia alte dati cunostintele venite sa petreaca vara, aici. Gospodaria de stat, careia ii revenise casa, nu-i gasise inca nici o intrebuintare si o cedase Sfatului sa tina loc de Camin Cultural, inexistent pe atunci in sat. (Toate acestea se intampla prin 1950). Amintindu-si, se vede, de petrecerile ce se tineau odata aici, oamenii ii spuneau "Casa Alba".

Tudor banuia ca omul il insoteste fie pentru ca mai astepta o vorba de mangaiere, fie pentru ca ii e urat sa ramana singur.

Se apropiau de "Casa Alba" si vazura de departe cateva ferestre luminate.

Intrara intr-o camera cu peretii foarte inalti si foarte albi, asa de albi incat pareau facuti sa sublinieze podeaua murdara si uca, impestritata de coji de seminte de dovleac.



Pe niste banci se aflau cativa tineri, numai baieti, pareau cam mohorati si aveau un aer de parca asteptau pe cineva. ("Or fi asteptand vreun muzicant, vreun acordeonist, ceva, si asta n-a mai venit" - isi spuse TudoR). Cincinat, care intrase primul, anunta:

- A venit tovarasul!

Ceilalti se mai inviorara. Tudor se aseza mai intr-o parte si pentru ca nu stia cum sa inceapa, intreba fara rost, parca sa intregeasca prezentarea tot atat fara rost a lui Cincinet:

- Toti tovarasii sunt utemisti?

- Toti, afara de Mortic, raspunsera cativa, si aratara spre un baiat scund si indesat (de aici ii venea si poreclA) cu o fata rotunda si frumoasa si cu niste ochi cenusii si sfiosi. Parea cel mai tanar dintre toti.

- Dumneata de ce nu esti? intreba Tudor.

Baiatul se ridica repede in picioare si-si scoase sapca din cap..

- Pai raspunse el.

- Ce pai vorbeste cand esti intrebat, ca n-ai prune in gura - il repezi unul dintre cei prezenti care parea cel mai semet de aici si era imbracat si mai bine decat ceilalti.

Avea niste bocanci solizi,pantaloni bufanti care-i cadeau bine si purta o sapca de piele.

- Pai am fost ocupat cu alte munci agricole, zise baiatul zapacit de tot.

Se pornira toti pe un ras puternic si lung si care se lungea de parca ar fi fost ascuns si pregatit de toata posomorcala de pana atunci.

Dupa ce se linistira, tanarul semet pe care il chema Nucu Iui Saloman, facand cu mana un gest a lehamite:

- Ti-a vorbit gura fara cap Din nou rasete.

Tudor ii intreba cu o voce care nu parea atat mustratoare cat curioasa:

- Si Ia urma urmei ce aveti cu el?

Se linistira toti incurcati, si lui Tudor ii paru rau ca a intervenit si le-a retezat veselia. Afara ploaia se intetise, lampa devenea din ce in ce mai chioara, iar camera si fetele celor dinauntru se posomorasera din nou.

Singura parte voioasa din incapere ramasesera ochii si obrajii Iui Mertic. In coltul in care statea el parea ca mai zaboveste sau ca se infiripa vara.



Tudor incepu sa explice pentru ce venise privind spre acest colt.

In aceasta zi de toamna tarzie, el descrise felul cum se lucra la fabrica, curatenia si stralucirea masinilor si-a sectoarelor, caldura si albul din dormitoare; clubul; parcul fabricii in care se gaseau mesteceni albi; - ca si cum ar fi vorbit despre vara.

Lui ii placu de felul cum vorbise.

Observase si mai observa si acum privirile ironice aruncate de Nucu al lui Saloman dar nu le luase si nu Ie lua in seama.

De aceea dupa ce ispravi intreba linistit:

- Ei, ce ziceti, sunt doritori?

Pentru ca nimeni nu spunea nimic, Tudor incepu sa se teama. Spuse:

- Cine are indoieli poate sa mearga sa vada si sa se intoarca. Costul drumului dus si intors c gratis. Sunt bani speciali.



Nu era adevarat. Nu i se daduse nici un ban pentru asta. Se hotarase sa plateasca din ce-i mai ramasese din salariu.

Se inscrise mai intai Nucu si faptul il mira dar nu-i placu.

"Asta vrea sa se plimbe pe banii mei", isi spuse Tudor amarat.

Mai tarziu ridica palma Mertic, dar el spuse ca o sa aduca rezultatul sigur a doua zi. dupa ce-o sa vorbeasca cu parintii.

Se mai ridica in picioare fara sa spuna nimic un baiat lung care parea timid si neindemanatic. Purta ochelari negri, care nu se "loveau" cu minteanul de dimie si cu caciula.

Nucu lui Saloman spuse:

- Bine ma. dar tu ai nervul ochiului coborat in muschiul bratului.

Baiatul acesta se numea Genunche si lucrase intr-un atelier de fierarie pana acum cativa ani. intr-o zi cel cu care lucrase potrivise un fier inchis pe nicovala si scuipase de cateva ori pe el. Cand Genunche lovise cu barosul pe nicovala, fata ii fusese ciuruita de stropi de fier. Obrajii i se refacusera curand, dar incepuse sa-l doara ochiul stang, intrebat de parinti ca cc-o fi avand baiatul la ochi. fierarul spusese o vorba care facuse ocolul satului:

- Pai, cu stiu I-o fi coborat nervul ochiului in muschiul bratului. Ca are de la un timp niste muschi

Dupa ce afla povestea, Tudor spuse ca ochiul o sa poata fi vindecat sau, daca nu, o sa i se gaseasca o munca potrivita.



- O sa vedem noi, incheie el, si se surprinse pentru prima data vorbind in numele fabricii.

Tudor nu mai insista pe langa altii. Nici nu se simtea in stare,era sleit de oboseala. in noaptea aceea dormi in casa aproape goala a lui Cincinat.

Pe la pranz se intalni cu cei trei. Prinsesera o masina de ocazie' incarcata cu lemne si ajunsera in oras. Tudor ii caza la un hotel. A doua zi le arata fabrica, ii prezenta la conducere si cu banii care-i mai ramasesera ii invita sa manance la un restaurant din oras (unde el nu mancase niciodatA). S-au angajat toti trei. Chiar si Nucu. Dar acesta a fost angajat ca muncitor calificat pentru ca (Tudor nu stiuse astA) el mai lucrase inainte si in alta parte si taica-sau avusese un darac de lana actionat de un dinam, asa ca se pricepea intrucatva la meserie.

Asa s-a terminat primul salariu al lui Tudor Dindelegan si astfel au intocmit intamplarile una din modificarile lui de care el nu se speria dar avea grija in privinta formei celei mai potrivite.

Proiectul pe care si-l faurise atunci cand plecase din sat de a deveni stapan de intamplari, de a i se intampla exact ce trebuie sa i se intample, era departe dar trimetea cateva semne.

Asa isi spunea el. intre timp Dora isi luase bicicleta. ii inapoie banii dati pentru completare, intr-o sambata. il intreba ce mai face, pe urma nu-l mai intreba nimic, si disparu.

- Toane, rasfaturi de-alc ci, - nu se ingrijora Tudor care voise s-o invite undeva. in zilele ce-au urmat, atunci cand Tudor incerca sa vorbeasca, ea ii raspundea enervata si neglijenta.

El n-o cauta si ea il ocoli in continuare.

De cateva ori cand el era silit sa treaca prin biroul in care lucra ea, se putea observa in ochii ei o concentrare absenta, o cautare staruitoare a ceva care existase in ea insasi sau in inchipuirea ei. Si care acum nu mai era.

Dar acestea se intamplau rar.

De cateva ori Tudor o intalnise si pe strada cand ca mergea pe bicicleta. Atunci era si mai trufasa. Poposea putin la marginea trotuarului langa ci, il intreba ce mai face, il batea pe umar, il mangaia nitel pe par si pleca mai departe. "Asta e din cauza bicicletei,isi spuse el intr-o zi. Ea acum nu mai c una, e fata si bicicleta".

Dora, o fata cam atipita asupra careia se opreau doar privirile ucenicilor, incepuse sa freamate. Se socotea trecuta in randul celor mari, ii privea pe cei de seama ei cu un fel de ironie ocrotitoare si era din ce in ce mai des vazuta cu tehnicianul Corsatea. El era un om voinic in jurul a treizeci de ani, foarte destoinic si foarte muncitor. Era permanent bronzat, chiar si in timpul iernii. Aceasta pentru ca dupa ce toamna, iarna si primavara, muncea cat zece, in timpul lunilor de vara, din iunie pana in septembrie, nu mai dadea pe la fabrica. isi lua concediu fara plata si statea tot timpul la strandul din marginea orasului. intr-o seara, pe cand Tudor se afla cu ceilalti baieti si cu maistrul Ghinct. acesta din urma povesti urmatoarea intamplare:

Cu ani in urma, pe cand lucra ca activist pe langa un Comitet Executiv dintr-un sat din apropierea Focsanilor, presedintele de acolo interzisese cumpararea bicicletelor in sat.

Hotararea o explicase sus, astfel:

- La noi, tovarasi, bicicletele ametesc simturile la tineri. Fetele nici nu implinesc bine 14 ani, nici nu li se usuca bine buricul, si ele, gata, buzna la maritis. Le ametesc bicicletele simturile si asta nu e o situatie.

Tudor se gandi la Dora.

- Asta c! tresari Tudor.

Si explicatia o data gasita, el se simti multumit si intristat. in zilele urmatoare incepu sa intarzie de la servici. II ponta Visoiu (erau prieteni cu portaruL). Si tot la poarta isi lasa si paltonul, asa ca intrand in sector numai in haina, parea ca a venit de la inceperea lucrului. intr-o miercuri Visoiu pleca in concediu, Tudor se duse vreo trei zile punctual Ia fabrica, unde lucra fara chef, iar in a patra zi il cuprinse din nou pofta sa zaca in pat fara mari sfasieri, intr-o stare de tristete egala, limpede si nitel lenesa. Nu se mai gandea la Dora, tristetea lui trecea peste ea si el stia ca daca s-ar fi gandit la Dora ar fi devenit indarjit si tristetea si-ar fi pierdut limpezimea. Iesea seara, manca Ia repezeala intr-un bufet si se intorcea acasa. ii era rusine sa mai treaca pe la fabrica si pe masura ce absentele se inmulteau se marea si distanta dintre el si fabrica.



Odata, intalni la bufetul unde se ducea niste consateni care vandusera cativa saci cu nuci in piata. Erau asupra chefului. Tudor bau impreuna cu ei si cum acestia aveau o sanie il urcara cu sila in ea si el se trezi a doua zi in casa unei rude. Era prin ianuarie, nuntile si onomasticile se tineau lant, si Tudor nu fu lasat sa plece. Nici el nu se prea omora cu plecarea. A doua zi se hotari totusi sa dea o telegrama "acolo". (ii era peste mana sa spuna chiar si in gand numele fabriciI). Dadu telegrama si anunta ca a fost chemat in sat ca sa rezolve o situatie familiala. Zabovi in sat o saptamana si ceva. Se intoarse in oras ceva mai vindecat. Pleca de cateva ori spre fabrica. Apro-piindu-se se intalnea cu cei care ieseau din schimb. Se intindea Ia vorba cu ei cu un fel de placere si spaima, pana cand trecea momentul pontarii.

Pe urma se intorcea acasa. intr-una din noptile lui de zacere, Tudor isi aminti de vechiul lui plan de a face sa i se intample exact ceea ce trebuia sa i se intample. Se perpeli mult timp in pat si gasi motivul greselilor lui, al faptului ca de trei saptamani nu mai dase pe la fabrica - in aceea ca-si facuse remuscari, in timpul cat fusese slab.

Nu merse mai departe cu explicatia si adormi.

Dimineata se trezi cu o veselie foarte ciudata si se intinse pe tot patul ("isi imbraca patul cu trupul" - cum isi spunea eL).

Era atat de vesel incat se ingrijora.

Totdeauna veselia de dimineata ii reprima nelinistile visurilor noptii sau greselile din zilele dinainte. Dar in noaptea aceasta visurile ii fusesera cu totul si cu totul luminoase. Prelungise, cel putin in cel de dimineata, un basm in care era amestecat un var al sau, caruia ii lungise o buza.

Asa ca incepuse sa nu se mai nelinisteasca de veselia asta ciudata. Facu, caricand, o gimnastica de dimineata, miscandu-si degetele de la mana, apoi isi atinse degetul mic de la mana stanga cu degetul mic de la piciorul drept ("sunt la un metru si ceva distanta si se cunosc foarte rar").

Pe urma se spala si, barbierindu-se, incepu sa cante ca sa-si prelungeasca veselia neintinata:



- Alo anglo-amcricanii

Nu mai bombardati taranii

Mai la vale-s barosanii.



Incepu sa se spele si fara sa-si propuna facu o baie totala absolut absent, apoi despuiat tot, isi facu pantofii cu crema. Se imbraca minutios cu hainele cele mai bune si punandu-si cravata cea mai buna canta parca pentru a-si potrivi mai bine nodul sau poate pentru a-l neglija. imbracat cu grija iesi in strada si parca i se paru ca nu arc ce face cuci insusi.

Pe drum vazu un om obosit care venea de ia munca sau din alta parte. Era nctuns si nebarbierit.

- Nu vrei sa ne lundem si sa ne facem o frectie? il intreba.

- Cum?

- O frectie O frectie in doi.

Celalalt il privi mirat. Gasind ca nu e nici beat nici nebun si ca poate vine obosit de la o munca de noapte, accepta usor.

Se dusera. Se barbierira si-si facura frectii.

Pe urma el se uita la ceas.

Se facuse aproape noua.

Ajunse in fata fabricii si incepu sa sovaie. incerca sa-si refaca veselia de dimineata,indarjit, dar curajul se risipea.

Fabrica era o cladire inalta, rece, nemiloasa.

Se gandea ca portarul, atunci cand intra ci. numai lui ii spune "sa traiesti"'. Asta din iarna trecuta. Atunci era polci afara si el infofolit alunecase la intrare si aratase ca o gramada ciudata (palton, fular, bascA) incat portarul speriat sau mirat intrebase tinand totodata si mana pe telefon, o femeie de serviciu, aratand cu degetul spre el:

- Ce este acolo?

Se uita la ceas, isi dadu seama ca oricum intarziase cu cinci minute. Sa se duca sa-si lase paltonul in alt birou, sa intre vesel si preocupat in atelier

I se facu sila.

Se opri.



Avu o pofta cumplita sa urce pe acoperisul cladirii fabricii pentru ca de acolo n-o putea vedea. De acolo, de sus, n-o vedea.

Cum aceasta nu se putea (fabrica avea acum sapte etajE) se intoarse acasa, urca pe scara de incendiu, parcurse o bordura care inconjura casa de la etajul doi si intra in camera lui pe fereastra.

Se intinse in pat. Se gandi sa se inveleasca cu cravata peste fata. Dar isi aminti ca era iarna si mustele nu puteau sa-l deranjeze. Asa ca lasa cravata la locul ei. Statea dichisit intins in pat. Se intoarse pe-o parte.

Si pe urma casca si ci.

Dormi pana a doua zi si iar se trezi vesel. il mira aceasta veselie de ieri si azi de cine stie unde si tot mirandu-se,o dracui si adormi din nou. Se trezi peste zece minute in aceeasi stare voioasa dar mai supravegheata si cu un simtamant sau gand nou: acela ca el trebuie sa fie ingaduitor cu el insusi un timp.

Nu mai vru sa se gandeasca la ceea ce simtea, din spaima de a nu risipi totul, zvacni din pat. se spala, canta iar ceva si in timp ce se spala si canta, indreptati nedumerirea cuiva care se intreba de ce oamenii, atunci cand se spala si se barbieresc, canta. incepu sa se imbrace tot cantand si apoi isi dichisi camera dansand (canta si dansa pentru a-si ocroti prin zgomot o veselie pe care o simtea plapandA).

Iesi in strada in starea aceasta frageda si se urca in tramvai. Era, asa cum se intampla dimineata, o mare aglomeratie. Tudor asculta cum un batran istorisea unui alt batran un film de aventuri la care cel ce povestea mai adauga un omor inexistent in "economia" filmului. Deodata Tudor fu strans de mana. Mana straina ii cutreiera cu gingasie nervurile palmei. in invalmaseala din tramvai Tudor era inconjurat mai mult de femei si el le privi pe rand de la stanga la dreapta (mana stanga ii era stransA). Si dadu cu ochii de Dora. Bine, dar ea statea alaturi de Corsatea si vorbea foarte aprins cu el. Corsatea o asculta distrat. Cand Dora ispravi, il stranse dureros de puternic de mana pe Tudor. Fata lui Corsatea ramanea nemiscata la aceasta strangere de mana adresata lui si atunci Dora vazu nepotrivirea. il descoperi uimita si incurcata pe Tudor a carui mana i-o stransese. Dar s-a nimierit ca tocmai atunci tramvaiul sa opreasca in statie. Tudor cobori.

Nu era o ingenunchere.



Dar el se simtea deocamdata slab si trebuia sa-si adune posibilitatile, sa se intremeze.

Intra in fabrica, nepasator si nelinistit.

Nu i se puse nici o intrebare in legatura cu absentele pentru ca toti stiau ca i-a mai ramas o casa in sat ajunsa fara rost. Strabatu sectorul si, ca de obicei, femeile care lucrau la masinile de cusut ridicau capul atunci cand trecea un barbat. Sectorul devenea atunci o unduire de capete de femei care se ridicau si care coborau.

Tudor trecu printre aceste valuri de fete de femei vesel si privind pe ferestre.

"Parca as fi un cadou pe care mi-l fac tot eu", isi spuse el voios.

Era o voiosie neadevarata dar de care el avea nevoie ca sa se inzdraveneasca si sa se priveasca apoi nemilos.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

TRECERI II



Opera si activitatea literara Nicolae VELEA

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae VELEA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Povestiri

RAGAZ INTINS

- citeste textul

TRECERI II

- citeste textul