Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Nicolae VELEA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 13 apr. 1936, Tigveni-Arges - m. 31 ian. 1987, Bucuresti.

Prozator

Fiul unor invatatori de tara. Cursurile liceale, la Curtea de Arges. inscris la Facultatea de Silvicultura din Bucuresti (1953), obtine imediat transferul la Facultatea de Filologie (anul intai, la sectia de lb. rusa) a Univ. Bucuresti, absolvita in 1958.

Redactor la Gazeta literara (1958-1961), apoi, pentru numai sase luni la ziarul, din Galati, Viata Noua, parasin-du-1 prin desfacerea contractului de munca. Dupa o scurta experienta de "scriitor profesionisf , impartind aceeasi camera cu N. Stanescu, redactor la sectia de scenarii a studioului cinematografic "Bucuresti" (1962-1967), de unde trece in redactia rev. Luceafarul. Debutul publicistic absolut in Viata studenteasca (1957), iar ca prozator in Gazeta literara (1958), cu povestirea Poarta. Debut editorial cu voi. de povestiri Poarta (1960), in colectia "Luceafarul", pe care o inaugureaza; culegerea, ale carei proze fusesera deja suficient discutate inainte in presa, e distinsa cu Premiul Acad. Paralel, activitate de recenzent, abandonata ulterior, de reporter, de scenarist si de foiletonist. Alte aparitii editoriale: Opt povestiri (1963); Paznic la armonii (1965), reeditarea cuprinsului voi. anterioare, cu trei inedite: Dupa soare. Salariul (text complet in voi. urmator, sub titlul Treceri II) si Paznic la armonii; Zbor jos (1968); Cutia cu greieri (1970), proza pentru copii, avand ca inedite: incredere. Cutia cu greieri, De la niste fumuri; In razboi un pogon cu flori (1972), singura incercare de roman (intitulat, apoi, "fragment"); Vorba-n colturi si rotunda (1973), proverbe epi-cizate; Dumitras si cele doua zile (1974); Calatorie printre intelepciuni (1975), selectie din microtabletele publicate in Luceafarul, in cadrul rubricii "Cronica pietonului", preluata de la C. Toiu (reed., in parte, a voi. Vorba-n colturi si rotunda). Prezent in antologia lui N. Manolescu, Nuvela romana contemporana, 1964 (cu In treacat si intrerupere) si in aceea a lui C. Regman, Nuvela si povestirea romaneasca contemporana, 1974 (cu La groapa de fumat, intrerupere. Noapte, In treacat). Ultima aparitie editoriala, in timpul vietii, este voi. antologic intalnire tarzie, in 1981 (in Biblioteca de proza contemporana a Editurii Eminescu), cu o postfata semnata de E. Simion, cuprinzand cele mai reprezentative scrieri ale autorului, in fond cam tot ce a scris el. Pusa in legatura, cel mai adesea, cu primele povestiri ale lui M. Preda, proza de "suprafete condensate" a lui VELEA nu e lipsita de originalitate si nici de calitati artistice de exceptie, care fac din autor un nume de referinta in procesul de transformare prin care trecea proza romaneasca in anii 60.




Considerat, la inceput, cel mai inzestrat prozator din generatia sa, de la VELEA se astepta foarte mult, dar acesta a scris putin. Nu intamplator, aparitia volumului de debut Poarta (1960), urmat imediat de Opt povestiri (1963), constituie si momentul de varf al unei notorietati literare fulminante, care descreste insa la fel de repede. Daca simpla publicare a unei povestiri, In treacat, in revista Luceafarul (1962), declansa, cum s-a spus, "prima mare batalie" din literatura vremii, incepand cu Paznic la armonii (1965), dar indeosebi cu Zbor jos (1968), VELEA iese, treptat, din atentia de prim-plan a dezbaterii critice. Parea deja un prozator fixat. Nu e mai putin adevarat ca prozele sale, cu totul insolite fata de vechile canoane, refuza cu incapatanare conventia literara si sociala devenita dogma. Asa se face ca destul de putine aspecte ale prozei lui VELEA sunt datate. Din volumul de debut amintit, numai povestirea mai ampla intalnire tarzie, desi considerata una din piesele de rezistenta ale autorului, nu scapa, spre final, de unele clisee compromitatoare, oricat de discret asimilate in tesatura epica. De altfel, nici N. Manolescu, nici C. Regman nu o retin in antologiile lor. In rest, culegerea contine schite de scurta respiratie, toate curat scrise, impecabile prin concizie si fermitatea tonului, evidentiind cu subtilitate zonele de adancime ale sufletului simplu, mai ales infantil. De fapt, aceste proze, inclusiv cele din volumul Opt povestiri, circumscriu mai degraba un spatiu moral inedit si o atmosfera, prin acumularea de imponderabile, decat un univers uman riguros schitat. Nu oglindirea realist-mirnetica a mediilor, ci forta revelatoare, propriu-zis trezirea la constiinta de sine a personajelor, prevaleaza in arta lui VELEA Eroii, desi apartin tipologiei traditionale, cu precadere taranesti, sparg mai toate obsnuintele: ei traiesc autentic, de obicei stari sufletesti contradictorii, dar cu atat mai firesti, in limitele unei existente voit banale, nesupradimensionate. "Locurile comune sunt comprimari de dinamita care te pot cutremura." - sustine VELEA intr-o confesiune. Uimitoare si bine conduse epic, in povestiri, sunt clipele de autorevelare interioara, in care introduce adesea si o vibratie poetica. Temele (foametea, amintirea violentelor razboiului, colectivizarea) apartin momentului respectiv al prozei romanesti, dar autorul le trateaza cu suficienta libertate, de nu chiar cu o usoara condescendenta ironica. Oricum, le de-socializeaza, proiectand intamplarile, pe cat posibil, intr-un plan pur ontologic, dezalienant, al trairii. Cu adevarat cutremurator este pentru eroii lui VELEA gandul autorevelat ca ei exista. E clipa lor suprema de incremenire, cand "amutesc" de-a binelea si raman ca "trazniti": clipa de ragaz existential, pe care din cand in cand si-o acorda, dar intr-un fel oarecum instinctiv, ca in transa, dupa care urmeaza euforia exersarii gandirii si a cuvintelor. Fata de conventiile si poncifele prozei de dinaintea sa, VELEA etaleaza in cele mai multe dintre povestiri, fara ostentatie, arta paradoxului spontan simtul sagace si natural al limbii, intuitia proaspata a starilor sufletesti comprimate la maximum, amestec ciudat, superstitios, de bucurie si tristete. Mai cu seama in schitele cu eroi-copii (de altfel, variante ale povestitorului insusi) lumea este vazuta cu ochiul mirat pana la contrariere, al copilului, care are si o capacitate extraordinara de perceptie senzoriala (Poarta, Dupa soare. Ochelari cu imprumut, Paznic la armonii). in realitate, "facultatea de a redescoperi universul cu ingenuitate" apartine chiar autorului (N. Manolescu). Intr-un fel, VELEA reprezinta varsta paradisiaca a povestirii. E drept ca, odata cu volumul Opt povestiri, analistul apare tot mai insistent dublat de moralist, in timp ce autorul insusi nu-si ascunde deloc voluptatea cu totul speciala a inscenarii faptelor, si asa putine, descarnate pana la esenta: un fel de magie a provocarii si insolitarii realului, impinsa nu o data pana la absurd, ca in atat de comentata povestire in treacat. Tonul devine atunci caustic, neiertator. Cruzimea si candoarea sunt trasaturi ale psihologiei infantile, convertite in tot atatea procedee epice de explorare a unei realitati, altfel terne, insignifiante. Or, tocmai candoarea si "suceala" personajelor lui V., dispozitia lor reflexiva nemaiintalnita (poate doar la eroii lui M. Preda), au fost taxate, in epoca, drept abateri grave de la realism. in fond insa, eroii acestia nu fac decat sa fie "verosimili in raport cu natura lor" (E. Simion). Bucuria simpla a faptului de a fi, odata cu voluptatea, tot inocenta, de a fi "stapani" sau "proprietari" peste intamplari, ii absolva de orice determinare externa prea accentuata. Propriu-zis, personajele lui VELEA nu-si depasesc niciodata conditia contemplativa, ci doar "se trezesc, se modifica launtric". Apropierea de povestirile lui M. Preda din intalnirea din pamanturi este indreptatita, dar nu trebuie exagerata. Pot fi invocate si alte nume, spre exemplu Fanus Neagu, sau prozatori rusi contemporani, ca Rasputin si Aitmatov. Nu e vorba, se intelege, de influente, ci de afinitati ori, pur si simplu, de convergente in cadrele mai largi ale "spiritului timpului" postbelic. Unele proze (Bucurie, Drumul, La groapa de fumat) amintesc de vechii nuvelisti, cu precizarea ca nu e vorba, de asta data, doar de acele bucurii marunte ale unei vieti cenusii, impovarate de automa-tisme si de obisnuintele zilnice. VELEA are in mai mare masura simtul nuantei si al imperceptibilului, se amuza -cel putin in primele povestiri - plin de incantare si tandrete. In excelenta nuvela Sunetele, bunaoara, un taran, si dupa ani de zile de la pierderea proprietatii, mai aude inca "sunetele" vechilor unelte, care-i rascolesc amintirea. Totodata, VELEA nu eludeaza nici o clipa latura grava, prapastioasa a lucrurilor si, mai ales, nu cade in trivial. O povestire ca La groapa de fumat, de-acum clasicizata, e, dincolo de placerea in sine a conversatiei, "o biografie dramatica reconstituita din zecile de meandre ale unei taclale" (C. Regman). Chiar daca volumele Paznic la armonii si Zbor jos, in special ultimul, muta campul observatiei la oras, modalitatea epica ramane aceeasi. Autorul nu are nostalgia satului, iar eroii sai nu-si pierd neaparat ingenuitatea, VELEA construieste cu migala un spatiu al povestirii, al memoriei, compus mai mult din stari si reactii. Treptat, personajele sunt inlocuite de replicile lor "foarte laconice, de o savoare speciala". De unde, respectul, nelipsit cu totul de rafinament, pentru concizia naturala a intamplarilor povestite, trecute - la nevoie - sub tacere: "intamplarea a fost mica, fara insemnatate, si de aceea nici n-o pomenesc." (Zbor jos) Singura incercare de roman, In razboi un pogon cu flori (1972), impune un personaj, Olina, care face parte din categoria femeilor de o mare puritate morala desi ingenui si bizare, asemanatoare cu Fica din intalnire tarzie. Viziunea romanesca nu se incheaga insa, ramane fragmentara, caleidoscopica. Aceeasi trasatura caracteristica epicii lui VELEA o regasim si in povestirile mai ample, urmarind sa recompuna un proces psihologic ceva mai complex, dar tot din stari si intamplari izolate. Exista, in schimb o unitate de ansamblu, subiacenta, a intregii opere a lui V., care nu e doar de factura stilistica. Unele personaje, fie episodice (Spirica, Tudor Dindelegan), fie de prim-plan (Genoveva si Dandu Panturescu), circula cu usurinta dintr-o proza in alta. Faptul le confera, pana la urma, o aura de exemplaritate: si eroilor si intamplarilor prin care trec. Totusi, dupa toate indiciile, materia epica a povestirilor pare, in buna masura, de extractie autobiografica. Alteori, recurge la experienta sapientiala a traditiei taranesti condensata in ziceri si proverbe. Pana atunci insa, personajele cunosc unele modificari. Nu putine isi pierd farmecul, inocenta si gratia, facand loc rautatii si invidiei, iar in cateva cazuri poreclele inlocuiesc de-a binelea numele (Marin Fiertu, Cumilate, Dumi-trache Degeratu, Plesnicute, Saftor, Vetoi, Dindelegan), sporind ponderea anecdoticului si placerea colportajului. Pe acest fond de extindere a comicului, ultimele scrieri ale lui V, sunt marcate de spectacolul oralitatii exprimate in formule paremiologice, insa de efect apasat ironic provocator, mult mai incisiv. Relatia, la inceput mai degraba superstitioasa, cu cuvintele, devine acum, la urma, principala sursa de haz subtil si amuzament, in linia lui Creanga si A. Pann. Admirabil ne apare festinul lingvistic din Vorba-n colturi si rotunda, colectie de proverbe transpuse epic, dupa cum aceeasi nota de inalta si rafinata bufonerie a cuvantului emana microtabletele similare din Calator printre intelepciuni, carte profunda si incantatoare, in ciuda transparentei numelor unor personaje de esenta simbolica: Parimie si Parimia. Adevarul e ca nu "filosofia" acestor aforisme intereseaza, ci efectul rasturnarii sensurilor obisnuite, consacrate, in atingere cu cotidianul - efect ironic dinamitard, prin excelenta. Aparent, proverbele sunt absorbite total de fictiune, dar de o fictiune cumva aparte, verificabila. Nu e greu de sesizat ca, odata cu trecerea timpului, neincrederea lui VELEA in proza de pura imaginatie se accentueaza. Asa se explica preferinta sa, la un moment dat, pentru scrierile de razboi autentificate si, in general, despre o "realitate controlabila", cum ar fi - nu incape indoiala -si intamplarile de substanta memorialistica. Cel putin peripetiile invatatorului Panturescu, povestite in serialul din ultimele doua carti (incepand chiar cu tableta care da titlul volumului Vorba-n colturi si rotunda) confirma aceasta impresie. Putinatatea scrisului lui VELEA are, asadar, o motivatie mai adanca, nu tine neaparat de incapacitatea de a fabula. Personajele sale, mai cu seama copiii, dar si tinerii la fel de imaginativi dintr-o bucata ca Noapte, probeaza din plin o asemenea vocatie. Dupa cum nici faptul, regretat de unii critici, ca n-a parasit genul scurt in favoarea romanului, ca mai toti colegii sai de generatie, nu-1 defavorizeaza pe VELEA . Fata de acestia, el a scris, intr-adevar, mult mii putin. Dar, poate si pentru ca n-a facut atatea compromisuri ca ceilalti, a ramas din opera sa aproape totul.



OPERA

Poarta, povestiri, Bucuresti, 1960; Opt povestiri, Bucuresti, 1963; Paznic la armonii, povestiri si nuvele, Bucuresti, 1965; Zbor jos, nuvele, Bucuresti, 1968; Cutia cu greieri, literatura pentru copii, Bucuresti, 1970; In razboi un pogon cu flori, roman, Bucuresti, 1972; Vorba-n colturi si rotunda. Bucuresti, 1973; Dumitras si cele doua zile, povestiri pentru copii, Bucuresti, 1974; Calator printre intelepciuni. Bucuresti, 1975; intalnire tarzie, nuvele, Bucuresti, 1981; Glina, roman. Bucuresti, 1992; Povestiri, ed. de G. Dimisianu, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

S. Damian, in Gazeta literara, nr. 48; 49, 1960; P. Georgescu, Pareri literare, 1964; Al. Oprea, Miscarea prozei, 1967; Ilina Grigorovici, in Ramuri, nr. 7, 1968; Al. Piru, in Luceafarul, nr. 16, 1968; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 43, 1968; G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; VELEA Cristea, Interpretari critice, 1970; VELEA Ardeleanu, A "uri", a "iubi", 1971; C. Cublesan, in Tribuna, nr. 44, 1972 ; N. Ciobanu, Critica in prima instanta, 1974; E. Simion, Scriitori, I; A. Paunescu, Sub semnul intrebarii, 1979; I. Holban, in Cronica, nr. 27, 1981; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 21, 1981; VELEA F. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 16, 1981; C. Ungureanu, Proza; L. Raicu, in Romania literara, nr. 15, 1986; F. Bailesteanu, in Luceafarul, nr. 25, 1986; Ileana Malancioiu, in Viata Romaneasca nr. 3, 1987; A. Pavelescu, in Luceafarul, nr. 5, 1989; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 13, 1996; Alex. Ste-fanescu, ibidem, nr. 18, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Nicolae VELEA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae VELEA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Povestiri

RAGAZ INTINS

- citeste textul

TRECERI II

- citeste textul

TRANSFERUL

- citeste textul