Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





MIRON COSTIN (1633-1691) despre Miron COSTIN



comparat la randul sau cu istoricul latin Titus Livius, e un povestitor evoluat, cunoscator al procedeelor naratiunii istorice ca unul ce invatase retorica si a tradus un fragment din Viata lui Alexandru cel Mare de Quintus Curtius. Cronicarul moldovean era dublat de un poet si este semnificativ ca prima sa opera originala e un poem filozofic pe tema fortuna labilis, Viata lumii, scris cam in aceeasi vreme cu psalmii lui Dosoftei si care ne duce la un vers din Ovidiu (Omnia sunt hominum pendentia filo"):



A lumii cant cu jale cumplita viata, Cu griji si primejdii, cum este si ata Prea subtire si-n scurta vreme traitoare O lume vicleana, lume-nselatoare.



Ecoul acestor versuri ale lui Miron Costin a fost considerabil in literatura romana veche si aproape nu intalnim nici o compunere lirica de atunci care sa nu le aminteasca.



Letopisetul Tarii Moldovei de laAron-voda incoace, de unde este parasit de Ureche vornicul este, nici vorba, intai de toate un document asupra perioadei 1594-1661, cu atat mai pretios, cu cat este unicul, dar cronica e departe de a ramane un simplu document. Miron Costin nu se margineste sa relateze fapte bazat pe istorii straine, ci pune la contributie mai ales memoria vie a oamenilor, marturia contemporanilor si adesea calitatea sa de actor implicat in desfasurarea evenimentelor. Cronica lui Miron Costin este in cea mai mare parte o scriere memorialistica, in care participarea autorului se face simtita la tot pasul, psihologic, afectiv, liric:



O!

    Moldova- reflecteaza la un moment dat cronicarul patriot-, de ar fi domnii tai, cari stapanesc in tine, toti intelepti, inca n-ai pieri asa lesne. Ce domniile nestiutoare randului tau si lacome sunt pricina perirei tale. Ca nu cauta sa agoneseasca sie nume bun ceva la tara, ce cauta desfranati numai in avutie sa stranga, care apoi totusi sa rasipeste si inca si cu primejdii caselor lor, ca blastamul saracilor, cum sa dzice, nu cade pre copaci, cat de tardziu".




Afara de asta, Miron Costin este un excelent anecdotist anticipand pe Neculce, marele maestru al genului. Cruzimea lui Stefan Tomsa al II-lea, care tine pe langa el un calau, pierzator de oameni" ambitia nebuneasca a Elisabetei Movila de a pastra tronul tarii pentru fiul ei nevarstnic, pedepsita umilitor de turci, perfidia lui Gaspar Gratiani si incercarea sa de omor dejucata de victima, credulitatea lui Vasile Lupu si ipocrizia sfetnicului sau Gheorghe Stefan, impulsivitatea lui Timus Hamienitchi, ginerele lui Vasile Lupu, nesabuinta lui Grigore Ghica, iata numai cateva din trasaturile de caracter ale unor eroi reali, puse la lumina epic de cronicar. Mai toate au fost retratate in nuvele, drame sau romane istorice, mai ales de Mihail Sadoveanu, dar si de altii.

Fraza lui Miron Costin, influentata de constructia latineasca, se distinge prin claritate precizie si naturalete. Nicaieri nu se vede dorinta de a-si infrumuseta stilul, dar pretutindeni e vadita tendinta de a comunica gandul cat mai exact. Cronicarul gaseste de obicei expresii potrivite pentru cele mai fine nuante sufletesti, ca in admirabila sa introducere la cartea De neamul moldovenilor din ce tara au iesit stramosii lor:



inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc si cati sunt si in tarile unguresti cu acest nume, romani si pana astazi, de unde sunt si de ce semintie, de cand si cum au descalecat aceste parti de pamant, a scrie, multa vreme in cumpana au statut sufletul nostru. Sa inceapa osteneala aceasta, dupa atata veci de la descalecatul tarilor cel dintai de Traian imparatul Ramului, cu cateva sute de ani peste mie trecute, sa sparie gandul. A lasa iarasi nescris, cu mare ocara infundat neamul acesta de o sama de scriitori este inimii durere. Biruit-au gandul sa ma apuc de aceasta truda, sa scot lumii la vedere felul neamului din ce izvor si semintie sunt lacuitorii tarii noastre, Moldovei si Tarii Muntenesti si romanii din tarile unguresti; cum s-au pomenit mai sus, ca toti un neam si o data descalecati sunt.

Afara de aceste opere, Miron Costin a mai scris in limba polona in proza Cronica Tarilor Moldovei si Munteniei, si in versuri, Istoria despre Moldova si Tara Romaneasca.



Superior din punct de vedere literar cronicii lui Miron Costin este Letopisetul Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743) de ION NECULCE (1672-1745). in fruntea acestui letopiset sunt asezate O sama de cuvinte, un sir de legende transmise de traditia orala, de continut anecdotic, ilustrand fapte ale eroilor istorici, voievozi, boieri si tarani, de un interes niciodata epuizat, adevarata mina de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu.

Cronica insasi, raportand evenimente reale, e presarata cu numeroase anecdote, cu caracterizari si portrete, tablouri si descrieri care apartin, mai mult decat istoriei propriu-zise, literaturii. Daca nu face opera de curata fictiune, Neculce este in orice caz un evocator autentic al trecutului si cand povesteste intamplari, la care el insusi a luat parte, un neintrecut memorialist. Ironia este calitatea principala a expunerii lui Ion Neculce, cronicar moralist ca si Miron Costin, dar cu o predispozitie mai mare spre jovialitate. Astfel, in legatura cu patania polonezilor intr-o lupta cu Stefan cel Mare, cand au fost pusi sa are o padure, Neculce afirma ca ei sa ruga sa nu-i impunga, ce sa-i bata cu biciustile, iar cand ii batea cu biciustile, ei sa ruga sa-i impunga". Rezultatele unei domnii rele sunt comentate asa: Bogat bine si folos au ramas tarii si de la Petriceico-voda: prada si foamete mare!

   " Un domnitor pune sa fie ucis un spion turc de un individ indiscret, care se lauda cu isprava lui, cand totul trebuia sa se petreaca in taina: Au stins bine focul cu paie!

   " - observa cronicarul. Mihai Racovita, luand tronul Moldovei, afecteaza dezinteresarea: Sa face - noteaza Neculce - a nu-i place sa priimeasca domnia, ca si fata cie ce dzisa unui voinic: A«Fa-te tu a ma trage si eu oi merge plangandA»" Doi boieri fugiti in Polonia comploteaza de acolo impotriva tarii: Bogdan si Iordachi din Tara Lesasca - scrie cronicarul - nu dormie, nici le sade scrisorile".

Portretele lui Neculce realizeaza o imagine sugestiva a personajului, sub raport fizic si moral:

Acestu Dosoftei mitropolit, scrie el despre traducatorul in versuri al Psaltirii, nu era om prost de felul lui. Si era neam de mazil; pre invatat, multe limbi stie: elineste, latineste, sloveneste si alta adanca carte si-nvatatura, deplin carturar si cucernic, si bland ca un miel. in tara noastra pe-aceasta vreme nu este om ca acela." in fine, o insusire naturala a stilului popular al lui Neculce, care scrie in limba vorbita a Moldovei din prima jumatate a secolului al XVIII-Iea, este paremiologia, vorbirea in pilde, proverbe sau zicale, din care unele scoase din Biblie, precum: Ruga smeritului nuori in cer patrunde"; Cine sapa groapa altuia da intr-insa": Nu va folosi averea in ziua urgii"; Caintele cele de apoi intru nimica sunt"; Pasarea hicleana da singura-n lat"; Paza buna trece primejdia re, mielul bland suge la doo maice, capul plecat nu-1 prinde sabia"; Calul raios gaseste copaciul scortos ; Cine face, face-i-sa,; Cu iarba uscata arde si cea verde"; Nu-s in toate zilele Pastile"; Nu fac toate mustele miere".



Pe aceasta latura, Neculce are continuatori in Costache Negruzzi si Anton Pann, si, mai ales, in Ion Creanga, care-si presara proza la tot pasul cu vorba ceea" (la Neculce: dupa cum este vorba" sau precum sa dzice").

II continua un anonim, poate Vartolomei Mazareanu, copiat de IONITA, CANTA, de la 1741 pana in 1769 si un alt anonim ce a fost crezut Enaki Kogalniceanu de la 1733 pana la 1774.

Lui Neculce ii corespunde in Transilvania RADU TEMPE (1691-1742), autorul Istoriei Sfintei biserici a Scheilor Brasovului de la 1484 pana in 1742, cu mari ocari la adresa lui Satanasie" Angliei, semnatar al uniatiei (In ce chip curva se impodobeste impotriva libovnicilor sai, asa si Atanasie, imbracandu-se in toate odajdiile arhieresti si peotii in feloane, sa unira cu papistasii") si cu apararea drepturilor legitime ale bastinasilor romani fata de tendintele de subordonare ale natiilor privilegiate.

Cronicarii munteni, de obicei anonimi, cu exceptia celui dintai, MIHAIL MOXA, autor al unui Cronograf m 1620, sunt mai putin individualizati ca cei moldoveni, au in schimb o pronuntata fizionomie proprie in bloc, toti fiind factionari, vehement polemici, pamfletari, impingand riposta pana la invectiva. S-a spus ca din punct de vedere documentar nu se poate pune pret pe cronicile partinitoare muntene, din punct de vedere literar insa tocmai subiectivitatea si tendinta de satira si sarja fac din autorii anonimi scriitori.



LETOPISETUL ANONIM CANTACUZINESC (1290-1688) arunca blesteme impotriva ucigasilor postelnicului Constantin Cantacuzino:

Sa povestim si de Constandin ce era la Gligorasco-voda, vel paharnic sin Radului armasul Varzariul fiind si el amestecat la sangele lui Constandin postelnicul, precum era invatat la tata-sau. Ca, adevar, cum nu sa poate face din maracine strugure si din rug smochine, asa nu sa poate face din neamul rau, bun; ci din varza cea rea ce-i zic morococean, au iesit, fie-sau si mai morococean el Samanta acestor nelegiuiti si indraciti s-ar cadea, ce ar fi parte barbateasca, sa se scopeasca, ca sa nu mai rasara mustar si ardei, ci sa se topeasca si sa se conceneasca."





LETOPISETUL ANONIM AL BA,LENILOR (1290-1688) vestejeste la randul sau familia opusa, a Cantacuzinilor, urcarea pe tron a lui Serban Cantacuzino fiind prezentata ca un inceput de furtuna:

Mare si intunecat nor si plin da fulgere si de trasnete au cazut pe Tara Romaneasca cu Sarban-voda, carele, ca cu neste trasnete, cu raotatea lui au spart si au dezradacinat nenumarate case de boieri si de slujitori si de saraci, si pa multi au omorat cu multe feliuri de cazne si i-au saracit cu multe feliuri de pedepse."

Aceste doua cronici inglobeaza si cronica pierduta a lui Mihai Viteazul de Tudose Rudeanu si in rezumat poemele grecesti ale vistierului Stavrinos despre Mihai Viteazul si episcopului Matei al Mirelor cu Istoria Tarii Romanesti de la Radu Serban-voda pana la Gavril Movila-voda (1602-1618).



LETOPISETUL ANONIM BRANCOVENESC (1688-1717), in fine, denigreaza pe Stefan Cantacuzino, uzurpatorul tronului lui Constantin Brancoveanu:

Ma mir, zice cronicarul anonim, de unde sa incep a scrie si unde sa sfarsesc, pentru domnia lui Stefan-voda, de vreme ce era om nestatornic in cuvinte si in fapte, si in jafuri fara cale si fara dreptate, atat cat n-au ramas episcop, egumen, calugar, negutatoriu, boieri mari si mici, care sa nu fie jafuiti si pradati si mai ales pe oamenii lui Constantin-voda i-au stins, macar ca de omorat nu i-au omorat pe nimeni, pentru ca nici vremea nu i-au dat indemana, fiind domnia lui si scurta si fara temei de la Poarta, iar le lua tot glumind, si razand."

Toti dusmanii lui Brancoveanu sunt si dusmanii lui RADU GRECEANU (1655-1714) in Istoria prea crestinului si prea luminatului IO Constantin Basarab, voievod, Balaceanu crede in fandaxii nebunesti", Stoica era om de jos, sluga", Mares banul nemultumitor binelui", Ghinea mojic", Dimitrie Cantemir talpiz", David ceausul varvar", Toma Cantacuzino Iuda".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.