Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





AVENTURI INTR-O CURTE INTERIOARA - comentariu literar - Nuvela textualista postmodernista de Mircea NEDELCIU



Mircea NEDELCIU AVENTURI INTR-O CURTE INTERIOARA
Mircea Nedelciu se inscrie in postmodernism si este scriitorul cel mai notabil al textualismului, care inseamna modalitatea artistica de a crea o opera apeland la alte texte, fie prin citate direct exprimate, fie prin sugerarea acestora. Julia Kristeva afirma ca "orice text se construieste ca un mozaic de citate, orice text este absorbtie si transformare a unui alt text". Scriitorul postmodernist nu mai are o perceptie directa a realitatii, deoarece intre el si lume se interpun clisee ale culturii anterioare si atunci el reflecta in opera o realitate construita din citate, din tipare - ideatice sau formale - ale altor texte. Un sugestiv exemplu este exprimat de scriitorul italian Umberto Eco, atunci cand afirma ca nu mai poti sa spui astazi "te iubesc", pur si simplu, ci simti nevoia sa apelezi la un alt caz erotic ca sa-ti destainui sentimentul: "te iubesc cum ar fi zis Liala". Cuvintele noastre nu mai sunt originale, asa cum ne-ar placea sa credem, ci ele intra intr-un mecanism perpetuu al repetabilitatii: "traim intr-un flux de citate, intr-un fel de intertext nesfarsit" (Mircea CartarascU).

Modalitatile narative de realizare ale unei proze textualiste s-ar putea restrange la cateva:

- juxtapunerea fragmentelor epice;

- ambiguizarea planurilor temporale;

- cronologia rasturnata;

- numarul mare de povestitori care alterneaza;

- distingerea intre relatarea naratorului si cea auctoriala (a autoruluI);

- colajul de citate, reale sau inchipuite, inserate in textul literar;




- naratiunea este construita prin colaje de istorisiri ale mai multor povestitori, referitoare a prozaismul existential.



Universul literar

Mircea Nedelciu reliefeaza in proza sa o configuratie socio-umana precisa, alcatuita din oameni modesti, cu o existenta banala, plata. Eroii sunt functionari, navetisti, muncitori angajati sau sezonieri, tineri intelectuali dezorientati si fara sanse de afirmare, mici meseriasi, soldati in termen, zarzavagii, cu totii fiind oameni anonimi, cu o viata neinteresanta, cenusie si golita de orice perspective. Ei intra dimineata pe portile marelui oras, iar seara se intorc in cartierele lor marginase si insalubre, ori spre comunele limitrofe Capitalei. Insignifianti, fara vreo sansa in destinul anost, oamenii n-au timp sa priveasca injur, nu le arde sa se asculte unii pe altii, nu au un limbaj comun, traiesc ca "intr-o curte interioara" a existentei. Mircea Nedelciu nu-si analizeaza personajele, nu le lasa sa se schimbe sau sa evolueze moral, ci ii surprinde exclusiv in miscare stereotipa, intr-un tipar inflexibil din punct de vedere vizual, auditiv si tipologic.(Mj««a/ de limba si literatura romana pentru clasa aXl-a - Editura Corint, 2001)

in concluzie, personajele lui Mircea Nedelciu reprezinta categorii sociale dizlocate dintr-un mediu al periferiei sociale (mahalaua, cartierele marginase, orfelinatelE), incapabile sa se adapteze ori sa se integreze stratului social superior, formand astfel o lume marginala si marginalizata, care se rezuma la un spatiu anodin cum ar fi cofetaria de cartier, autobuzele aglomerate, compartimentele de tren, cafeneaua.

Nuvela "Aventuri intr-o curte interioara" da si numele volumului de debut al lui Mircea Nedelciu, aparut in 1979.

Semnificatia titlului

Titlul "Aventuri intr-o curte interioara" este sugestiv pentru aceasta proza textualista, deoarece "aventurile" se intampla mai ales in imaginatia personajelor care sunt exasperate de monotonia cotidiana, de rutina existentiala, iar "peripetiile" pe care ar dori sa le traiasca se transfera din lumea exterioara in cea interioara a sufletului omenesc. "Curtea interioara" poate semnifica - in sens pozitiv - capacitatea omului de a imagina fapte, intamplari pe care si le asuma ca fiind reale sau posibile in destinul sau, contracarand astfel oboseala psihica si spirituala provocata de o viata anosta, terna, monotona, neinteresanta; in sens negativ, ar putea sugera claustrarea individului intr-un spatiu rigid si dosnic al vietii sociale, ce duce, neindoielnic, la anihilarea initiativei si a libertatii de actiune.

Tema nuvelei ilustreaza, intr-o modalitate voit prozaica, impactul pe care viata banala si anosta il are asupra individului care se simte claustrat, silit sa traiasca intre limite impuse, dar si solutia de iesire, de supravietuire spirituala prin revolta impotriva barierelor de orice fel, construindu-si o lume inlauntrul sau, prin imaginarea unor intamplari si peripetii interesante, pe care si le-ar dori traite aievea.



Structura nuvelei

Nuvela este alcatuita din patru secvente epice, in care sunt inserate citate din ziare, anunturi, texte de invitatie, relatari care intrerup brusc naratiunea, interventii ale personajelor, toate intr-un stil voit plat, denotati v.

Subiectul nuvelei

Secventa I prezinta pe doi dintre eroii nuvelei (autorul, care va ramane anonim si prietenul sau, RollY), care fusesera educati si crescuti intr-un orfelinat, iar acum locuiau intr-un internat de baieti. Ramasi singuri in internat, ca in fiecare duminica, baietii isi petrec aceasta zi de sarbatoare, care pentru ei este trista si nesfarsita, intr-o cofetarie, unde nu-si permit decat o cafea sau "o placinta sarata, nu prea placuta la gust", privind neinteresati lumea din jur si prinzand franturi din conversatiile anoste. Rolly vine cu o veste naucitoare, referindu-se la prietenul lor, Pictoru , care nu era orfan ca ei si avea, asadar, privilegiul de a-si petrece duminica impreuna cu familia. Se pare ca Pictoru fugise de acasa, iar ai lui il dadusera disparut. Autorul, desi nu-i vine sa creada, este cuprins de spaima ca ar putea fi invinovatiti ca "noi l-am influentat pe Pictoru . Numai de la noi are el idei d-astea, a zis odata tovarasu ta-su". Ziarul pe care-1 rasfoise pana atunci era "de ieri", iar anuntul privind disparitia prietenului lor se pare ca aparuse astazi. Rolly se distra privind un individ care nu stia sa foloseasca telefonul public, intrucat introducea fisa si probabil ca forma numarul inainte de a veni tonul, iar cand punea receptorul in furca, "spre surprinderea lui, fisa cadea inapoi, ceea ce, pe langa ca-i producea o mirare imensa, il si indemna sa mai incerce o data". Povestitorul are viziunea repetabila a unor "globuri ciudate si stralucitoare care plutesc intr-un fel de imponderabilitate" si pe care omul, daca ar avea aceeasi stare de plutire, le-ar putea "culege la simpla dorinta". Detasat complet de lumea inconjuratoare, are perceptia clara ca globurile ar putea fi ore sau zile, iar el ar putea alege pe oricare dintre acestea "pentru a o trai, fara nici o ordine prestabilita".



Secventa a doua este o demonstratie amara pentru neputinta oamenilor de a comunica intre ei, deoarece "nimeni nu crede intr-o limba comuna". Astepti ca cineva "sa-ti arunce o vorba", daca nu oamenii, macar o vitrina, dar aceasta nu vorbeste decat cu buzunarele tale. Urechea percepe doar "un murmur continuu", nu se poate distinge "nici macar o singura vocala", ci doar "o pereche de ochi mari, rimelati" sau "o manusa albastra, de dama" care tine locul persoanei plecate si zapada, "timida, subtire" si topita, ca "nu stii daca e apa sau zapada sau altceva" constituie imaginea unei lumi confuze, insignifiante si fara sansa. Oamenii nu intreaba nimic, se gandesc "la ceva", "pun la cale ceva", "isi amintesc ceva", "rumega ceva". Daca faci un gest disperat si fugi de acasa, "in pragul majoratului" cu scopul de a atrage atentia celorlalti, crezandu-te erou, te inseli, pentru ca oamenii nu se uita la tine. Urci si cobori din autobuze sau din tramvaie, cineva care te-a stropit isi cere scuze din fuga, cumperi un film pentru aparatul de fotografiat, intinzi banii si nu e nevoie ca vanzatorul sa te intrebe ceva, fetele oamenilor "se invart in jurul tau acompaniate de un murmur ininteligibil" si te simti "ca intr-un oras strain", in care "nimeni nu crede intr-o limba comuna". Te-ntorci in "boxa ta" de la internat, toti baietii sunt in vacanta, asa ca nu poti vorbi decat cu saltelele "vargate si goale". Cauti cuvinte in dictionar, dar nu intelegi nimic, asculti la difuzor "Pasarea de foc" a lui Stravinski, primesti o scrisoare care nu stii daca iti este adresata si, brusc, intelegi "de ce orice viata presupune o moarte si de ce vara din anul acela fusese seeetoasa, amara, uscata si de ce ne bucuram de trecerea timpului". Astepti la nesfarsit un cuvant, dar fiind niste "bieti adolescenti orfani de ambii parinti" percepi doar compatimirea, nu auzi decat tipete si murmure, pentru ca "NIMENI NU CREDE INTR-O LIMBA COMUNA!"



Partea a treia se refera la aceeasi duminica trista petrecuta de cei doi baieti orfani in internatul pustiu, cu frig in camere, amaraciune amplificata de gandul ca toti ceilalti se infrupta "din gustoasa ciorba familiala", in timp ce ei ar trebui sa mearga doi kilometri pana la cantina goala si rece. Citesc ziarul "de ieri", dupa ce l-au rupt in doua, au luat fiecare "cate o foaie", apoi le-au schimbat intre ei, desi nu-i interesa nimic din "ce scria acolo. Dar absolut nimic". Daca macar ar fi avut un tranzistor l-ar fi dat la maximum, ar fi ascultat muzica si ar fi dansat. Se intrerupe curentul tocmai cand Rolly se spala cu apa rece ca gheata, intr-un lighean, "incet, parca descurajat de lumina slaba" a lumanarii. Un alt baiat ramas in internat pentru ca-i murise un frate de treisprezece ani fumeaza tigara de la tigara si le povesteste, vorbind "incet, cu pauze lungi" si tragand din tiga.a. Fratele lui avusese "o boala tampita", iar el il vazuse murind, fiind extrem de impresionat de faptul ca acesta fusese constient, lucid si vorbise cu ei pana in ultima clipa. Autorul isi aminteste de momentul cand murisera parintii iui "aparand o idee", in 1952, cand "a apara o idee insemna a colecta cereale de la chiaburi mai convingandu-i, mai fortandu-i, mai riscandu-ti viata", dar nu-i vazuse murind.

Duminica e trista si rece, lumanarea e pe terminate, iar daca nu ai cateva poze, atunci nu ai la ce te gandi, decat daca iti imaginezi ceva ce ai dori sa se intample. in finalul acestei secvente este o insertie meditativa asupra unor informatii capatate anterior, ca "mor 93 de oameni in fiecare minut si se nasc 225 (dupa statisticI)", ca de Gaulle vizitase Bucurestiul, ca la radio se auzea vocea Presedintelui, iar baietii erau multumiti ca aveau "totusi un loc la care ne puteam gandi asa ca marele somn al celor ce mor inghetati disparuse".



Ultima parte ii surprinde pe cei trei prieteni, carora li s-a adaugat inca unul, Americanu , aflati de cateva zile intr-un cort amplasat pe "campia alba si batuta de viscol". in cort era la fel de frig ca afara, Americanu se chinuia sa repare aparatul de radio, avand manusile in maini, dar baietii se simteau bine, mai ales ca viscolul incetase. Povestitorul dormea invelit "in suba mare si grea si calduroasa" alaturi de prietenii sai si avea "totdeauna vise frumoase, atat de frumoase, incat nu mi le aminteam dimineata". Alteori, cand avea insomnie, visul, care nu era "cine stie ce de frumos", il urmarea cateva ore dimineata. Americanu era "sigur pe sine si pe picioarele lui lungi", dar il enerva tranzistorul Pictorului pentru ca "haraia ingrozitor". Pictorul avea idei ciudate, il intrebase pe autor cum "ar arata un om cu doua nasuri si cu un singur ochi" si incearca sa schiteze un portret. Radioul se reparase de la sine si canta muzica de dans, care se auzea perfect in linistea "adanca din jur".

Rolly si Pictoru priveau extaziati campul acoperit cu zapada care semana cu "un tablou de iarna ca-n visele poetilor". La orizont se zareau niste salcami "batrani ca niste pasari de prada" a caror silueta se proiecta pe un cer albastru care te imbia la drum lung, "spre nici o tinta", pe care, daca l-ai fi parcurs, ar fi fost "grozav de frumos!".

Cei patru prieteni stateau langa cortul vechi si respirau aerul curat, "pentru ca eram vii si pentru ca eram oameni, si pentru ca ne era necesar oxigenul". Pe neasteptate, baietii zaresc "desprinzandu-se de undeva din dreptul salcamilor, poate din spatele lor sau chiar dinlauntrul lor sau de dedesubtul lor sau Dumnezeu mai stie de unde, niste siluete", patru oameni care "se deplasau incet pe linia orizontului". Ei purtau pe spate "cate o prajina lunga de aproximativ trei, patru metri". Baietii incearca sa ghiceasca ce sunt acele prajini, stalpi subtiri taiati din crangul de salcami, ori "niste snopi de undite", ori "cumpenele a patru fantani pornite spre nord in cautare de apa". La un moment dat, cele patru siluete care parca indeplineau un ritual vechi" sau poate "cautau ceva in cerc", deveneau tot mai neclare, pareau ca se indeparteaza sau se apropie sau "cine stie, poate ca nici nu se indepartasera nici nu se apropiasera" de baietii care ii contemplau uimiti. Noaptea a fost mohorata, fara luna si stele, vantul a batut slab. Dimineata era "geroasa si surda" si, iesind din cort, baietii au vazut "pe cei patru acolo pe orizont, mergand incet cu prajinile lor pe spinare, cautand desigur ceva, noi nu stiam ce, dar cautand probabil, de ce nu, urmele pasarilor sau urmele unei pasari anume".



Aceasta secventa ar putea fi o incercare exasperanta a baietilor, de a face o excursie imaginara iarna, deoarece in viata reala nu-si puteau permite. Razbate din intregul pasaj o amaraciune camuflata in ironie, cu un umor trist, abil disimulat pentru o existenta fara sens, pentru un destin inchis "in curtea interioara". Mircea Nedelciu evidentiaza insuportabilul vietii, din care oamenii se salveaza prin refugierea in imaginar si in capacitatea lor de a-si inchipui povesti despre o lume mai buna, mai interesanta si mai bogata spiritual.

Insertiile unor citate, sau ale unor texte oarecare se fac pe tot parcursul nuvelei, cum ar fi un ferpar prin care rudele anunta "moartea iubitei lor", o informatie istorica despre Gheorghe Lazar care "il ajuta pe Tudor Vladimirescu la Fortificatii in Cotroceni", o stire posibila, conform careia "Tristan Tzara juca sah cu Lenin in cabaretul «Voltaire» din ZUrich (in orice caz ar fi fost posibiL)".

Despre propria creatie, Mircea Nedelciu afirma: "Metaliteratura, cata exista in cartile pe care le-am scris (si exista, inca de la prima cartE) are tocmai rolul de a atrage atentia cititorului ca nu trebuie sa se lase manipulat de mine, e o continua declaratie ca am nevoie de el numai atunci cand e o constiinta libera, un om care gandeste cu propriu-i cap".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.