Mihail Sorbul se apropie, prin trimiterea la mostenirea genetica a personajelor, de naturalism. Eugen Lovinescu a observat ca in piesa lui Sorbul exista o influenta a prozei lui Emile Zola sau a dramaturgiei lui Maxim Gorki. Dramaturgul roman a adus pe scena o lume bolnava, dezaxata si constienta in acelasi timp de aceasta amoralitate, dornica sa se smulga din propria ei piele, sa-si caute o alta conditie umana, dar straduindu-se totusi sa-si afle rezolvarea in societatea in care traiesc. Lumea ilustrata in piesa demonstreaza statutul tragic al omenirii, exprimat printr-o replica sugestiva: "pamantul e o pepiniera de nerozi!".
Tragicul este ilustrat prin neputinta omului de a-si depasi propria conditie, de a-si invinge destinul, chiar daca eforturile pe care le face fiecare personaj par, pentru moment, eficiente. Tofana este descendenta unui hingher, Haralambie Sbilt, care-si facuse meseria cu pasiune si care "se topea de fericire la zvacniturile dobitocului sugrumat de sbilt". Patima sangelui se transmisese si la generatiile urmatoare, prin legea firii, care este mai presus de vointa si de ratiunea omului. Blestemul care apasa asupra neamului lor este sugestiv exprimat de Sbilt, care considera ca "sangele e varsator de sange", aceasta fiind "patima rosie, fetito!". Tofana cunoaste patima sangelui cu sufletul si, in acelasi timp, starneste patimi care tulbura ordinea lumii.
Tragedia este declansata de neputinta Tofanei de a depasi conditia umila a familiei din care provenea, desi face eforturi deosebite pentru a fi respectata de societate. Ea se straduieste sa faca studii superioare pentru a deveni profesoara in capitala, accepta sa fie intretinuta de Castris ca sa traiasca in lux, "cum neam de neamul ei n-a avut", dar nu este o intelectuala autentica si nici nu-i poate iubi sincer pe aristocratul Castris. Genele bunicului se manifesta cu pregnanta in caracterul tinerei, ea invata fara odihna nu pentru bucuria pe care i-ar putea-o oferi studiul, ci pentru un scop meschin, pe care doreste cu incrancenare sa-1 realizeze. Pe Castris nu-1 poate iubi, deoarece este constienta ca acesta ii este superior atat din punct de vedere al nobletei genetice, cat si din punct de vedere al statutului social si financiar. Hybrisul (orgoliul excesiv - n.n.) ei nativ nu poate accepta superioritatea barbatului, desi acesta se poarta cu ea impecabil, o iubeste sincer si are in ea incredere deplina. Tofana se indragosteste de Rudy, pentru ca ii este inferior in plan moral, deoarece era frivol si desfranat, precum si ca structura intelectuala, bacalaureatul fiind pentru el numai un mijloc de a evita armata. Tofana traieste tragedia propriei neputinte, fiind incapabila sa se inalte deasupra conditii umile, atat prin imposibilitatea de a deveni o intelectuala autentica, spiritualizata cu adevarat, cat si de a iubi un barbat superior, de familie nobila si bogat.
Rudy era constient de limitelesale, pe care si le asumase ca pe un dat firesc, dar atunci cand incearca sa-si depaseasca aceste limite, sa se "reabiliteze" moral, esueaza, fiind ucis de Tofana, care implineste astfel blestemul la desfrau si degradare morala. Tragedia lui Rudy consta, asadar, in neputinta lui de a-si depasi destinul, fiind osandit "sa satisfac desfraul si sentimentalitatile bolnavicioase" ale femeilor, care toata viata se agatasera de gatul lui si nu-1 lasasera "sa traiesc asa cum trebuie". Ca si celelalte femei, Tofana il alesese pe el, iar lipsa de energie, obisnuinta si statutul lui de "secatura" il impiedicasera sa se opuna, chiar daca era constient ca-si insela fostul coleg de scoala, pe Castris, care-1 primise in casa lui cu bratele deschise. Rudy constientizeaza faptul ca este o victima a destinului: "Eu n-am avut metrese. Ele m-au avut pe mine. in viata mea n-as putea spune ca am cucerit o singura femeie. in schimb, ele, cu sila chiar, m-au facut amantul lor (cu scarba), intretinutul lor; ce rusine!". Eforturile de a-si invinge soarta, de a fugi de femei esueaza tragic. El revenise in tara cu intentia sincera de a se reabilita moral, de a nu mai fi intretinut de femei si de a-si castiga existenta prin propriile-i forte, dar destinul i~o scoate in cale pe Tofaria, care il sileste sa-i devina amant, ii scrie articolele pentru gazeta mondena, facandu-1 dependent de ea, asa cum procedasera si celelalte femei. Desi face eforturi apreciabile ca sa scape de Tofana ("fuge de tine ca de un blestem", remarcase CrinA), Rudy sfarseste tragic, fiind ucis de femeia reprezentativa pentru toate celelalte care-i distrusesera pana atunci intreaga viata, finalizand astfel blestemul sortii.
Sbilt are aspiratii marete, dar numai in teorie, fiind incapabil sa finalizeze ceva, iar atunci cand se hotaraste sa-si depaseasca limitele prin iubirea pentru Crina, care i-ar putea oferi o purificare morala, esueaza ca "un dobitoc, dar un dobitoc inteligent". Faptul ca se inselase total asupra Crinei, pe care o surprinde sarutandu-l pe Rudy, ii lezeaza orgoliul nemasurat, ce starneste o revenire in forta a cinismului sau, impingand-o pe Tofana la crima si razbunandu-se astfel pe Rudy, care-i rapise sansa de a se implini sentimental. Pe de alta parte, Sbilt constituie, ca in tragediile antice, personajul oracular reprezentat de corul antic, eroul-raisonneur (capabil sa desprinda semnificatiile faptelor derulate - n.n.) al piesei, care declanseaza intreaga tragedie a personajelor. El ii dezvaluie lui Castris legatura amoroasa dintre Tofana si Rudy, contribuind astfel la implinirea destinului implacabil, argumentand cu cinism: "Adevarul nu insulta, ci serveste dusuri reci prostiei calde".
Tragedia se extinde asupra tuturor personajelor implicate in hatisul socio-moral al aspiratiilor neimplinite. Castris esueaza in iubire, indragostindu-se de femeia nepotrivita, pe care o innobileaza cu trasaturi imaginare si cu totul false. El o crede pe Tofana o intelectuala autentica, a carei sensibilitate fusese diminuata de prea multa cultura, dar ea este josnica, nerecunoscatoare, ba chiar il uraste pentru ca este un aristocrat distins si generos. Pentru Castris iubirea este un blestem al sortii, intrucat, dupa ce constata ca Tofana il tradase in modul cel mai abject, el continua sa o iubeasca patimas, dorind sa contribuie la fericirea ei alaturi de Rudy: "Ba te iubesc si acum, te iubesc ca un prost". Tofana dispretuieste slabiciunea lui Castris pentru ea, continuand sa-1 insele, declarand insensibila, cu cinism: "Sunt vinovata ca nu se hotaraste sa se desparta de mine?".
Crina, tanara de 18 ani, lipsita de experienta de viata, admiratoare a Tofanei, tocmai pentru capacitatea ei de a se fi "descurcat" in viata, traieste o drama, din cauza destinului tragic al prietenei sale si al iubitului. Crima si sinuciderea care au avut loc chiar in camera ei saracacioasa, de tanara pura, candida ii vor marca, probabil, intreaga viata. Crina s-a maturizat brusc, existenta ei plata fiind puternic zguduita de acest eveniment cutremurator.
Mihail Sorbul a creat personaje originale, avand caractere puternice*, care aspira la o lume superioara, la fericire, dar care esueaza in incercarea lor de a-si depasi limitele impuse de conditia genetica umila, reprezentand o "umanitate bolnava". (D.MicU)
Stilul lui Mihail Sorbul se remarca prin expresie scenica, prin maiestria neintrecuta a verbului si prin compozitia dinamica teatrala. Spontaneitatea cu care construieste imaginile dramatice ale vietii, precum si succesiunea rapida a acestora a impus in literatura romana creatia dramatica a lui Mihail Sorbul, mai ales ca noutate "de conceptie". Personajele sunt inzestrate cu trasaturi sufletesti si intelectuale care compun o lume reala, cu o mare forta de a sugera mediul social. Garabet Ibraileanu a sesizat in dramaturgia lui Mihail Sorbul sobrietatea, lipsa de ostentatie si de insistente sociologice in zugravirea eroilor si a mediului lor de viata.
"Piesele lui Mihail Sorbul, AĞPatima rosieAğ si AĞDezertorulAğ sunt actuale din cauza erotismului lor tulburator, iresponsabil, contradictoriu, apt oricarei interpretari moderne, in care inconstientul si sirationalul foaca un rol precumpanitor." (I.NegoitescU)
