De cand sunt oamenii oameni, s-ar putea spune, exista si povestirea. Ea este strans legata de viata, de propriul destin al celui ce povesteste, dar si de o aproape inevitabila nostalgie. Fortati de imprejurari potrivnice, asa cum au fost molimele in Evul Mediu sau dimpotriva, adunati pentru petrecere, oamenii au spus dintotdeauna povestiri. Hanu-Ancufei este o astfel de carte, a istoriilor subiective spuse intr-o toamna aurie, la vreme de petrecere si in spatiul ocrotitor al unui popas cu lume felurita si povestitori mesteri.
Genul: epic Specia: povestire
Opera si contextul cultural
Cu adevarat un mare povestitor, Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre prozatorii cei mai prolifici ai literaturii noastre (a scris peste 100 de volume, abordand toate speciile epicii, de la schita la trilogia romanesca). Anul 1904 (avea pe atunci numai 24 de anI) va fi declarat de Nicolae lorga anul Sadoveanu", pentru ca scriitorul isi face debutul editorial cu patru volume ce il vor consacra definitiv: Povestiri, Soimii, Dureri inabusite, Crasma lui mos Precu.
Printre capodoperele sale se afla:
Tara de dincolo de negura (1926), Hanu-Ancutei (1928),
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929),
Baltagul (1930), Creanga de aur (1933),
Fratii Jderi (trilogia romanesca, 1935, 1936, 1942), Ochi de urs (1938), Divanul persian (1940), Nicoara Potcoava (1952).
Ca destin literar, Sadoveanu se inscrie in doua epoci literare diferite. Prin privirea sa indreptata mai mult spre trecut decat spre viitor sau prezent, autorul este mai aproape de scriitorii secolului al XlX-lea, dar prin conceptia artistica opera sadoveniana isi gaseste locul printre cele ale contemporanilor sai. Influentat la inceputul carierei sale de colaborarea la revista Samanatorul" si apoi la Viata romaneasca", M. Sadoveanu va fi catalogat drept un reprezentant al samanatorismului si poporanismului. Eugen Lovinescu, partizan declarat al modernismului in epoca, il va acuza de paseism (regret pentru epocile istorice disparutE). Numai ca opera lui Sadoveanu este complexa, aflandu-se sub influenta realismului, in care faptele istorice si evenimentele importante din viata umana sunt proiectate intr-un orizont mitic.
N. Manolescu: Originalitatea [lui Sadoveanu] consta tocmai in sinteza acestor mijloace [povestirea, poemul epic, epopeea, alegoria, balada sau basmul] intr-o proza care sfideaza speciile moderne curente si, in definitiv, si pe cele vechi []"
Abordarea operei literare Tipologie si tematica
Culegerea de povestiri Hanu-Ancufei (1928) cuprinde noua istorisiri [Iapa lui Voda, Haralambie, Balaurul,
Fantana dintre plopi,
Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei FantanaruL) ale unor personaje (comisul lonifa, calugarul Gherman, Leonte Zodierul, capitanul de mazdi Necuiai Isac, lenache corop-carul, ciobanul Constantin Mofoc, negustorul Damian Cristisor, Constantin, batranul cersetor orb, Salomia si Zaharia FantanaruL) care poposesc la un han pentru a se odihni si a se binedispune.
Tehnica utilizata de autor este cea a POVESTIRII IN RAMA,, cunoscuta si sub numele de povestire cu sertare sau naratiune cu cadru. Acest model narativ este furnizat de culegerea orientala O mie si una de nopti, fiind cultivat cu,precadere in Renastere, unde are o vasta traditie. Cele mai cunoscute opere literare care valorifica tehnica povestirii in rama sunt Decameronul de Giovanni Boccaccio in literatura italiana, Hepta-meronul de Margareta de Navarra in literatura franceza si Povestirile din Canterburyde Geoffrey Chaucer in literatura engleza.
Definitie: Povestirea este o specie a genului epic, in proza, ce prezinta o naratiune in care se relateaza un eveniment redus ca durata si intensitate, de cele mai multe ori la persoana I.
Trasaturile povestirii
In traditia epica romaneasca, povestirea capata, sub influenta elementului folcloric, urmatoarele trasaturi:
» Oralitatea, reflex al existentei unui povestitor si a unui ascultator; de obicei, chiar cititorul este tratat ca un partener de discutie: Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acel al Ancufei nu era han, era cetate"; La vremea de care vorbesc";
» Ceremonialul spunerii: captarea atentiei, cucerirea ascultatorilor, verificarea atentiei;
» Atmosfera intima - calatorii de la han se constituie intr-o breasla a povestitorilor, ce functioneaza in conformitate cu un cod de reguli bine determinat;
»
Evocarea unui timp trecut, cu rezonante istorice si mitice: Moldova din vremea veche", taram legendar ce gazduieste evenimente memorabile, adanc intiparite in memoria colectiva, propagate prin povestitul cu functii ritualice.
Tematica: exista o supratema ce traverseaza intreg volumul de povestiri - delectarea livresca, nevoia de poveste - si o tema specifica fiecarei povestiri: dreptatea infaptuita de Mihalache Sturza Voda [Iapa lui Voda), viata tumultuoasa a haiducilor (HaralambiE), adulterul [BalauruL), iubirea interzisa dintre doua personaje apartinand unor universuri divergente [Fantana dintre plopI), iubirea care invinge barierele sociale [Cealalta Ancuta), razbunarea unui cioban pentru umilintele indurate din partea unui boier [Judet al sarmaniloR), opozitia inovafie-traditie [Negustor lipscaN), detronarea lui Duca-Voda ca pedeapsa pentru asuprirea taranilor [Orb saraC), inlesnirea iubirii dintre doi tineri prin binecuvantare domneasca [Istorisirea Zahariei FantanaruL).
Compozitie si structura
Tipuri de naratori
A) naratorul din povestirea cadru - o voce lipsita de identitate proprie, care isi mascheaza prezenta in multimea calatorilor de la han. Ocupa aparent o pozitie marginala, asemenea unui martor neimplicat in actiunea propriu-zisa. Functia sa principala este de a introduce cititorul in atmosfera hanului prin prezentarea personajelor si a relatiilor existente intre acestea. Este un intermediar intre lumea reala a cititorului si lumea fictiva a povestitorului;
B) personajul - narator al povestirii interioare poate avea trei functii:
- participant/protagonist al actiunii;
- martor la actiune;
- colportor (cel care a auzit povestea de la un alt personaj si o transmite celorlalti ca atarE).
Relatiile spatio-temporale SPATIUL are doua dimensiuni:
» spatiu exterior. Moldova, un taram mitic privilegiat in opera lui Spdoveanu, la care personajele se raporteaza ca la o varsta de aur a umanitatii. Este un simbol al abundentei, al securitatii si al libertatii;
» spatiu interior, hanul, un veritabil suprapersonaj, este un loc situat la rascruce de drumuri si timpuri, fiind predestinat unor intalniri revelatorii. in afara de functia sa principala, si anume aceea de a gazdui calatorii osteniti, hanul este un spatiu al fictiunii, deoarece fiecare calator devine un narator, un creator al unor universuri imaginare ce vor invada si vor anihila lumea reala.
De asemenea, spatiul are o functie ambivalenta:
» spatiu inchis, in masura in care este dominat de un set de reguli ce instaureaza echilibrul in opozitie cu haosul exterior. Calatorii de la han formeaza un grup de initiati, iar povestirile lor reprezinta o tehnica sacra de initiere a noilor veniti in aceasta breasla, dominata de reguli clare;
» spatiu deschis, deoarece aceasta societate se comporta in conformitate cu un ritual al ospitalitatii si al prieteniei, vizibil in felul in care sunt intampinati noii veniti. Cea care mediaza si echilibreaza relatiile dintre calatori este Ancufa, un adevarat maestru in arta diplomatiei. Atmosfera de la han aminteste de aerul povestirilor arabe, unde eroii, de obicei de conditie nobila, savureaza bauturi si mancaruri rafinate, asculta muzica in surdina si poarta discutii savante. Eroii iui Sadoveanu, desi diferiti, de conditii sociale variate (un capitan de mazili, un razes, un coropcar, un cioban, un fantanar, un zodier, un negustor, un calugar si un cersetoR) sunt uniti de aceleasi placeri culinare (pui la tigla si vin in ulcea de lut arS) si delicii livresti (placerea de a povestI), care anuleaza ierarhiile sociale.
TIMPUL poate fi proiectat la trei niveluri:
» timpul din istorie - momentul din trecut cand s-au desfasurat evenimentele narate (povestea de dragoste din tineretea capitanului Neculai IsaC); are un caracter pluridimensional: cosmic, mitic, legendar, istoric, psihologic, li corespunde ca timp extern timpul istoric;
» timpul din discurs - reactualizarea povestii din trecut la hanul Ancufei; are caracter unidimensional, li corespunde ca timp extern timpul autorului;
» timpul lecturii - momentul in care cititorul ia la cunostinta evenimentele relatate de capitan, li corespunde ca timp extern timpul cititorului.
Actiune si conflicte
Naratiunea
Fantana dintre plopi are in centru povestea de dragoste dintre capitanul de mazili Neculai Isac si tiganca Marga. in peregrinarile sale, capitanul intalneste o frumoasa figancusa dintr-o satra, de care se indragosteste fulgerator. Sesizand atractia capitanului pentru Marga, tiganii o atrag pe aceasta intr-un. complot: ii propun sa se intalneasca cu capitanul noaptea, intr-un loc izolat, langa o fantana parasita, simuland acceptarea unei idile. Astfel, este pregatit un jaf, fara a trezi suspiciunile capitanului. Convinsa ca nu este decat o aventura pentru Neculai Isac si constransa de mai-marii sai, Marga accepta planul lor. Descopera insa ca sentimentele capitanului sunt mal profunde decat banuia si ca ea insasi este indragostita de acesta. Constienta ca va plati scump clipele de fericire alaturi de el, ii deconspira in ultimul moment intentiile tovarasilor ei. Capitanul reuseste sa se salveze cu ajutorul slujitorului sau, insa nu poate face nimic pentru Marga, care cade prada furiei tiganilor, fiind omorata si aruncata in fantana.
Conflictul exterior este unul social, preexistent relatiei dintre personaje: conflictul dintre boieri si grupul marginalizat al tiganilor. A doua intalnire a indragostitilor marcheaza izbucnirea acestui conflict, care culmineaza cu sfarsitul brutal al Margai.
Conflictul interior deriva din cel exterior, este de natura psihologica si are loc in sufletul Margai. Asemenea unei eroine din tragedia greaca, aceasta oscileaza intre iubirea pentru capitan si indatoririle fata de grupul social din care face parte. Drama ei consta in imposibilitatea de a face o alegere clara intre alternativele pe care le are. Punctele vulnerabile exploatate de semenii sai sunt autominimalizarea si neincrederea in iubirea lui Neculai Isac.
Iubirea: Sadoveanu pune in evidenta o conceptie asupra iubirii tipic taraneasca: iubirea este ca o bautura tare" care anihileaza ratiunea individului, dominandu-l si lasandu-l sub imperiul pasiunii. Relatia celor doua personaje sta sub semnul hazardului si este un veritabil coup de foudre. intalnirea personajelor si consecintele ultime ale acesteia sunt anticipate printr-o rafinata tehnica a sugestiei: clopotele pe care le aude Neculai Isac si care se identifica batailor inimii sale fac parte din recuzita funerara traditionala si prevestesc finalul tragic al acestei iubiri. intalnirea personajelor la marginea unui rau ar putea fi o sugestie a trecerii ireversibile a timpului si a efemeritatii oricarui act uman.
Caracterizarea personajului principal
Portretul fizic e realizat prin caracterizare directa de catre naratorul din povestea
