intr-o seara, sosesc la han, cu larma mare, niste oameni imbracati in alb si carute cu coviltir, din care "un barbat barbos" se indreapta spre Ancuta cu urari de bun gasit. Hangita il recunoaste pe negustorul Damian Cristisor, care "radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit". El venea cu marfa de la Lipsea si se indrepta spre Iasi, unde avea o "dugheana in ulita mare".
Damian Cristisor incepe sa povesteasca despre cele vazute de el in calatoriile pe alte meleaguri, pentru ca fusese la Liov, iar acum un an plecase la Lipsea. Facuse afaceri cu muscalii la Tighina, apoi trecuse granita la nemti, ajunsese la Strassbourg, apoi la Paris. Spre mirarea tuturor, negustorul le spune ca mersese cu trenul, deoarece prin "acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenu. Azi is aici si mane cine stie unde". Ciobanul intreaba ce este acela tren, iar negustorul ii descrie masinaria, "un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier () si umbla singura cu foc", dar nimeni nu-1 crede ca merge fara cai, imaginandu-si, in cele din urma ca este un fel de caruta "cu foc".
Negustorul le povesteste apoi "si alte lucruri mai de mirare". in tara nemteasca sunt case cu cate patru-cinci etaje, un fel de "case una peste alta", ca ulitele sunt facute "dintr-o singura bucata de piatra", pe care se plimba cucoane cu palarii si boieri cu ceasornic si cu totii beau bere, "un fel de lesie amara". Ascultatorii se mira si intreaba daca nemtii n-or fi auzit ca exista vin si sunt si mai dezamagiti cand afla ca mananca multi cartofi cu carne fiarta de porc ori de vaca. Mos Leonte isi face cruce si-i deplange pe acei oameni care n-au gustat "pui in tagla", nici "miel fript talhareste si tavalit prin mojdei", "nici sarmale, nici bors, nici crap la protap" si ii compatimeste.
O alta minunatie este ca in toate targurile si satele sunt scoli si profesori, toata lumea invata carte, si baieti si fete. Auzind acestea, oaspetii Ancutei inchina cu veselie pentru asa "randuiala", care trebuie neaparat sa ramana numai la dansii, bucurandu-se ca acest obicei nu venise si pe la ei.
Negustorul le povesteste, apoi, cum un morar s-a judecat "pentr-un petic de mosioara" cu insusi imparatul si, pentru ca pricina era adevarata, judecatorul i-a dat dreptate morarului, deoarece acolo stapaneste legea si auditoriul iar se mira de asa o minune. Altfel, nemtii sunt "iritici", desi "cred tot in Domnul nostru Isus Hristos".
Negustorul nu a patit nimic, nu 1-a napastuit nimeni cat timp a umblat "pe drumuri si-n targurile nemtesti, calatorind apoi cu "caruta aceea cu foc", apoi cu sarabande (carute mari, tramcare - un.), pana cand a ajuns la Suceava, unde a pus marfa in carute. Intrand In tara Moldovei, pe la Cornu-Luncii, vemesii l-au intrebat daca nu Ie-a adus "cate-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti", asa ca negustorul Ie-a dat cate un baider (fular lung, sal - n.n.), "ca sa nu-mi spintece boccelele". in lunca Moldovei, 1-a oprit un calaret "frumos si voinic", cerandu-i banii pe care-i avea asupra lui, dar pentru ca nu vanduse marfa si nu avea deloc bani, i-a dat in dar "un baider de lana ros", spre multumirea hotului. Oprind carele sa poposeasca si sa manance oamenii si animalele, vine la el supraveghetorul acelor locuri si-i cere "indreptarile", adica actele oficiale care-i permiteau sa faca negot cu marfa pe care o transporta. Damian avea, toate documentele necesare si, in plus, o scrisoare semnata de aga Temistocle Bucsan, nasul negustorului, in care se spunea ca nici un "priveghetor, ori vames, ori vornic de sat" nu are voie "a vatama acestui negutator, ci sa-l Iesi a merge cu pace la locul sau. Asa." Vazand acestea, supraveghetorul ii cere ceva din marfa adusa de la Lipsea, dar neplacandu-i nimic, Damian ii ofera "un baider ros de lana". Cand va ajunge la Iasi, negustorul va trebui sa mai faca "o dare catra sfanta Paraschiva si catra parintele Mardare", apoi sa dea ceva si nasului sau, aga Buscan, dupa care se va putea odihni pana cand va trebui sa se insoare, deoarece "inca sunt holtei".
in veselia generala, Ancuta aduce "placinte cu poalele-n brau", iar negustorul ii prinde hangitei "o zgardarita de margele" si o saruta pe amandoi obrajii.
