"JUDET AL SARMANILOR", o adevarata legenda, este a sasea povestire din volum. Constandin Motoc, un cioban "matahalos" de prin partile Raraului, se ducea intr-un sat de pe malul Siretului ca sa vada daca mai traieste sora lui, pe care n-o mai vazuse din tinerete. Poposind la hanul Ancutei, el isi aminteste de un prieten bun, care-i spusese ca, daca ajunge aici, sa bea in cinstea lui atatea oale de vin pana cand "oi vedea tulbure", ca sa nu poata spune nimanui intamplarile patite de el in aceste locuri. Constandin Motoc canta impreuna cu lautarii balada lui Vasile cel Mare:
"Care-i tanar si voinic
Iese noaptea la colnic
Fara par, fara nimic,
Fara brau, fara pistoale,
Numai cu palmele goale"
Spunand lautarilor "sa-si ascunda diblele subt aripi", Constandin Motoc "s-a posomorat privind spre umbra neagra a hanului" si a inceput sa depene intamplarea "aceluia care mi-i ca un frate", spre mirarea comisului
Ionita, care il considerase "un om de rand si din prosti, cand domnia sa avea de povestit lucruri mari".
Prietenul "asta al meu" traia in satul Fierbinti, unde stapanea Raducan Chioru, un boier bogat, dar "statut si vaduvoi", care, atunci cand avea placere, chema la el pe cate o muiere din sat. Afland de la oameni ca boierul o poftise la curte pe Ilinca, nevasta lui, si ca aceasta se intorsese acasa cu un "testemel (naframa, basma -n.n.) nou, ros ca focul", a simtit "ca-i creste pe spinare par de cane turbat". Manios peste masura, prietenul se repede acasa si incepe s-o bata pe nevasta tragand-o de cozi si dand-o "cu capul de coltul hornului", dar ea neaga cu inversunare ca ar fi fost undeva, "se jura pe luminile ochilor si pe mormantul maica-sa, ca nu stie nici cu spatele despre ce poate fi vorba". Erau casatoriti de patru ani, ea ii era draga si o crezuse "cu credinta", mai ales ca atunci cand s-au cununat "au inflorit zarzarii de la casa noastra". Dupa ce pleaca barbatul la treburi, muierea isi pune testemelul rosu, iese prin fundul gradinii si se duce direct la curtea boiereasca. Barbatul se dusese si el sa descarce sacii la hambare, apoi venise la curte ca sa fie scris in catastif de catre gramatic. Dar in cerdac iese boierul care-1 intreaba, ranjind, ce are cu muierea de o bate si o asupreste si apoi "i- a fulgerat cu palma peste gura". Barbatul o vede la fereastra conacului pe Ilinca, legata la cap cu testemelul rosu, dar in clipa urmatoare boierul il loveste cu harapnicul (bici mare impletit din canepa sau din curele, cu codiristea scurta si cu sfichi de matase la varf- n.n.) peste ochi si peste tot corpul. Cand scapa de boier, plin de sange, "haidaii curtii" l-au batut cu pumnii "pana ce-au ostenit", iar omul "a bolit trei zile, muscand scandura laitii".
intr-o noapte, barbatul vine la curte ca sa-si gaseasca femeia, dar este prins din nou si boierul a poruncit haidailor (batausi, haidamaci - n.n.)
"sa-i faca petrecere cuvenita, dupa purtarea lui". L-au legat cu mainile la spate, i-au pus calus in gura si l-au tinut toata noaptea in gerul Bobotezei
"cu capul varat intr-un gard, cu gatu strans intre nuiele". Vazandu-I ca "se uita tot urat" la ei, l-au tinut cu picioarele in apa inghetata a morii, apoi 1- au dus intr-un bordei ca sa se incalzeasca, i-au pus picioarele in butuc si au presarat pe jaratic ardei pisat si multe a mai indurat prietenul acesta al lui
Constandin Motoc. Dupa ce-a scapat cu chiu cu vai din toate acestea, a fugit in munti catre Rarau si, "urland in inima lui", s-a angajat sluga la niste ciobani, pana cand a deprins mestesugul si "a avut el mioare si berbeci".
intr-o seara de primavara, barbatul il cunoaste pe vestitul haiduc Vasile cel Mare, il pofteste cu bucurie in coliba lui, il ospateaza si devin buni prieteni. Auzind povestea cu femeia si cu boierul, tare s-a mai suparat viteazul haiduc si-i spune ca nu-1 mai socoteste prieten, pentru ca este las de parca "ai fi supt lapte de iepuroaica". Muierea e "vicleana ca apa si trecatoare ca florile", dar nu trebuie iertat cel care-1 asuprise cu atata cruzime.
Haiducul a hotarat sa faca dreptate si au plecat amandoi la drum, "ca doi negustori de treaba" pana cand au ajuns in satul Fierbinti. in joia mare, de sarbatoarea inaltarii, tocmai ieseau oamenii de la biserica, iar intre ei era si boierul Raducan Chioru. Vasile cel Mare a inceput sa strige "cu mare strasnicie, inaltandu-se in scari" ca el este vestitul hot de care se teme o lume si ca venisera aici sa infaptuiasca "judet, dupa vechi obicei". Boierul a recunoscut pe barbatul Ilincai "si-n ochiul lui cel sanatos s-a aprins mare spaima". Pentru muiere il iarta pe boier, a glasuit mai departe Vasile cel Mare, dar "am tremurat cu capu-n gard si cu glesnele-n ghiata morii, si cu picioarele-n butuc si cu ochii in fum de ardei, () ne-ai ars cu harapnicul; ne-ai rupt unghiile". inspaimantat, Raducan Chioru "a cascat mare ochiul si-a urlat la oameni si la slujitori", incercand sa fuga. Dar cei doi voinici l-au trantit la pamant si "l-au lovit cu cutitele" pana cand au vazut sangele amestecandu-se cu tarana drumului si ochiul boierului "deschis catre cer". Oamenii erau inmarmuriti, nimeni n-a zis nimic, "ci stateau martori cu spaima, la judet", iar cei doi au incalecat si "s-au suit iarasi sub codru verde".
Terminandu-si povestea, ciobanul "statu iarasi inchis in mahnire ca mai nainte, fara bucurie si fara lumina, ca-n negurile muntelui".
