Editura Minerva a avut laudabila initiativa de a omagia centenarul Mihai Ralea (carturarul s-a nascut la 1 mai 1896) in singurul mod necesar: publicandu-i o carte. Si a ales-o, fireste, pe cea mai importanta: Explicarea omului. Cum se stie, Ralea, deopotriva sociolog, psiholog, filosof, critic literar, eseist, memorialist si publicist, a scris studii, eseuri (cine ar putea uita volumul ValonI), articole, ocolind cartile monografice sau de sinteza. Din 1923, cand si-a publicat, la Paris, lucrarea de licenta, Ideea de revolutie in doctrinele socialiste, Ralca nu a mai publicat decat carti adunand studii sau eseuri. in anii razboiului, intre 1942-1943, degajat de mai vechile, acaparantclc sale preocupari politice si publicistice, Ralea a scris o carte pe o tema anume, cu un subiect rotund. Va fi lucrarea de antropologie filosofica, Explicarea omului, care pornea de la ideea unui studiu al sau, Definitia omului, publicat in Viata Romaneasca" din 1928. Relua, asadar, o mai veche preocupare, careia ii dadea dezvoltarea sistematica necesara, epuizand, intr-un fel, datele complicate ale chestiunii. Nu avea, pentru asta, pretentii de sistem, autorul tinand chiar sa precizeze explicit in prefata ca o astfel de explicatie coerenta nu arc in ea nimic din obsesia mondeista a unui sistem metafizic."
Sugestia interioara de a scrie aceasta carte nu a fost intamplatoare. Ralea era un umanist si rationalist in sensul deplin al termenilor si, in vremea razboiului, cand omul si omenescul erau degradate, a medita la un astfel de subiect era o replica explicita. isi propunea sa analizeze, in acele vremuri intunecate, rostul si destinul fiintei umane, ca natura specifica, sa-i restituie sensul originar si semnificatia. Nu pornea, totusi, de la idei preconcepute, ci, fructificand studiul din 1928, examina tot ceea ce intra, din literatura filosofica mai veche si mai noua, in spatiul sau de interes, rostindu-si punctul de vedere original. Pentru ca, dincolo de citate, imprumuturi de idei marturisite, e evident ca autorul avea punctul sau de vedere, in functie de care si-a structurat (si-a construiT), pe capitole, intreaga carte. Ideea principala a cartii, as numi-o coagulanta, care defineste rationalitatea umana, este aceea a amanarii. Amanarea fenomenelor sufletesti e o conditie primordiala a oricarei activitati psihice umane Amanarea intarzie transformarea starilor sufletesti fie in actiune, fie in mecanismul propriei lor realizari, in comparatie cu starile sufletesti mai simple Amanarea presupune insa si asteptare, adica scurgerea unui lapsus de timp intre ceea ce numeste Pierre Janet faza de erectiune a unei tendinte si consumarea ei in actiune". Asadar, tine sa releve Ralea, omul are capacitatea, inainte de toate sufleteasca, de a se supune nu la stimulii exteriori, fiind, cum observase Max Schelcr, un ascet al vietii". Aceasta idee a amanarii si a inhibitiilor reactiilor vitale, dezvoltate de Ralea, este, dincolo de orice indoiala, are dreptate dl Florin Mihailescu in buna sa prefata la aceasta reeditare, este o teorie a inteligentei si, in consecinta, a omului ca fiinta rationala. Nu observa Ralea in concluzia acestui fermecator capitol: Curba evolutiei se desemneaza de la izbucnire la amanare. Orice cucerire psihica superioara se castiga printr-o oprire a cursului spontaneitatii naturale, prin necesitatea cresteri complexitatii datorita introducerii de termeni intermediari intre excitatie si actiune, prin nevoia de elaborare lenta a raspunsului final. Sub aceasta lumina trebuie privita evolutia sufletului omenesc Procesul nu se aplica numai la aceste doua aspecte ale vietii sufletesti. El e cu mult mai general: imbratiseaza intreaga functionare a mecanismului psihic uman. in aceasta notiune de intarziere sta tot specificul sau diferential in comparatie cu impulsivitatea nestapanita a psihologici animale?" Scepticismul, ca trasatura umana, c, de fapt, la originea oricarui act de gandire, care c, in fond, ostila intuitiei. Dar pe langa acest proces de intarziere (amanarE) prin complexitate sau intclcctualizarc, sentimentul superior sufera si un altul, datorita socializarii. Sub influenta colectiva efectele primare se canalizeaza, se insereaza in cadre fixe. in ritualuri. in reguli precise de convenienta sau protocol. Viata sociala atesta acelasi fenomen de refulare (amanarE), de combatere a ceea ce tine de pornirile primare ale clanului vital.
Autorul examineaza apoi, din acelasi punct de vedere, etica, arta, religia, economia, ca modalitati specifice de manifestare a omenescului. Oprindu-sc asupra moralei, intr-un capitol amplu, dens si substantial afirma: in toate societatile si toate timpurile - se spune acolo - morala a aparut ca o frana la bestialitate, nu ca un dezmat, ca un rabat sangeros, ca o provocare paroxistica la dezlantuire de oarbe cruzimi. in toate societatile si in toate timpurile, ceea ce se cheama morala a inspirat reguli de apropiere si iubire intre oameni, si nu imperative de zdrobire a celor slabi de catre cei tari. Visul lui Nietzsche iese astfel din domeniul cercetarilor noastre". Cum se vede, etica e analizata, aici, ca o expresie speciala, a amanarii in spatiul conditiei umanului. Cu o eruditie care impresioneaza autorul trece in revista opiniile despre morala ale unor importanti filosofi (Kant, Max Scheler, N. HartmanN) si, apoi, aflam opinia sa personala. Ralea nu osteneste sa demonstreze, in ordinea de interes a ideii calauzitoare a cartii sale, ca orice infaptuire etica presupune, neconditionat, o renuntare, un grad oarecare de ascetism. Actul moral frange lantul tihnei si al comoditatii. Dificultatea mijloacelor de realizare a noii conditii e ceruta de nevoia de cautare si perfectionare. Si, apoi: Morala incepe acolo unde se inaugureaza lupta interna in constiinta, unde nelinistea starnita de doua solutii posibile se rezolva printr-o renuntare la confortul sufletesc prezent pentru o cale mai dificila, dar mai justa. O optare sub semnul renuntarii si al suferintei. Refuzul agrementului prezent, refularea placerei de moment, rezistenta la comoditate sufleteasca in schimbul unei perspective ce pare mai dreapta, dar care poate fi problematica in reusita - iata natura conflictului de constiinta ce sta la baza gestului etic". Dupa opinia lui Ralea, Nietzsche, cu filosofia sa, confunda intre ele politica si etica. Pentru ca apologia sa a brutalitatii, a fortei, a zdrobirii fara mila a adversarului nu este o expresie a moralei, fiind, de fapt, conduite politice. Filosoful german considera, se stie, morala drept o castrare a vietii, socotind ca acest pacat a fost inaugurat de crestinism. De fapt, staruie Ralea, nu numai crestinismul dar orice morala (chiar precrestina) e o limitare, o interdictie, o rasturnare a raportului liber de forta. Surprinzator, pentru Ralea. este modul cum integreaza in ideatia cartii arta ca una din manifestarile creatoare ale omului. Este stiut ca discipolul lui Ibraileanu si Stere, devenit, din 1933, directorul Vietii Romanesti" a fost un antimaiorescian, adept al tendentiozitatii artei. Aici Ralea rastoarna efectiv mai vechea sa optiune. Pornind de la ideea clasica a artei ca artifex creator, nascator de frumos estetic, se releva ca ea este triumful mijlocului si neglijarea scopului, o adevarata rasturnare de raporturi: Nu exista - o repetam -decat un singur fel de frumos: acela creat de constructia artificiala omeneasca, frumosul realizat prin arta". E, desigur, aici, exprimata categoric optiunea pentru frumosul estetic, fata de cel natural. Pana la acceptarea ideii de arta ca nobila inutilitate, inalta si salvatoare, nu e decat un pas. Si Ralea, tendentionistul, il face in mod stralucit. Tema (subiectuL), spune Ralea in aceste pagini cuceritoare, nu e decat un dat. Numai forma sub care e creat, altfel zicand stilul tehnic. plaseaza creatia in sfera artei. Religia este si ea considerata o forma evidenta a determinismului vital. Ralea, nu e un secret pentru cine ii cunoaste opera, n-a fost un credincios, ci, cum a si afirmat, un liber cugetator. De aceea asa a si examinat-o, atent si rabdator, dandu-i toata atentia necesara. Dar din perspectiva rationalista. Religia, precizeaza autorul intr-un loc, e o terapeutica psihica, o actiune de caracter stenic, contra depresiunii cauzate de dezordine relativista, actiune sustinuta prin dogme, practici, institutii ori prin comunicari mistice directe. Un sentiment de bucurie si liniste urineaza. Credinciosul c radios si fericit. El se simte intarit si sprijinit. Toti misticii, de la Jcan de la Croix la Mmc Guyon descriu acest sentiment de teribila euforic." Religia, ca experienta spirituala, e considerata o forma de protest, de respingere a relativismului, ca o aspiratie spre absolut (fenomenul religios presupune o aspiratie spre totalitate"), deci o stabilizare a valorilor specifice moralitatii umanului. Incitant e amplul capitol despre economie ca suspendare a consumatiei. Conservarea e considerata o impingere a trecutului spre viitor, economia (si economisireA) e, in fond, o inhibitie a risipei. Prin comportamentul nobil sufletesc al umanului caracteristic sunt incununate meritul si calitatea individului. Ca si binele, ca si adevarul, ca si sfintenia sau dreptatea, nobletea e o valoare morala. Ea poate fi considerata in sine ca atare avand, ca si celelalte valori, o existenta autonoma". Si: Dintre toate valorile etice, singura complet gratuita in determinismul ei e nobletea Etosul nobletei fiind saltul peste realitate, legea ei constanta fiind depasirea perpetua, fara oprire, urmeaza de aici caracterul ei revolutionar". In sfarsit, iata o opinie din capitolul concluziv al cartii: Aparitia ratiunci si a constiintei se datoreste amanarii, inhibitiei sau piedicilor pe care aceste functiuni le introduce in psihismul automat si impulsiv al omului primitiv". Si: Adesea omul isi provoaca singur piedica si dificultati, pentru a sari peste banalul cotidian, care adoarme si tampeste. Ca sa se dezvolte, viata se cere contrazisa: orice elan e depasirea unui obstacol". As adauga, in final, o idee enuntata inca in prefata autorului, aceea ca, desigur, omul nu se poate smulge din determinismul natural. Dar il poate opri o clipa spre a-1 domestici si utiliza. Cum omul e un creator de piedici, el le initiaza pentru cucerirea anumitor libertati.
Coplesiti de invazia reeditarilor numai din zona directiei irationaliste si antidemocratice a filosofici romanesti, foarte bine ca, in sfarsit, e readusa in piata cartii noastre si o lucrare reprezentativa a unuia dintre importantii cugetatori reprezentand umanismul rationalist si democratic. Ralca - prin opera sa - nu merita, nu trebuie uitat.
Noiembrie 1996
