a) Tema poeziei este exaltarea trecutului literar glorios si critica prezentului literar decazut. Este o tema romantica construita pe contrastul dintre "zilele de aur a scripturilor romane" si "Noi in noi n-avem nimica, totu-i calp totu-i strain".
Ideea este ca valoarea textului literar este data de inaltimea idealurilor incorporate (,Voi pierduti in ganduri sante convorbeati cu idealuri"), de frumusetea mesajului social si national ("Si de-aceea spusa voastra, era santa si frumoasa"), de frumusetea spirituala a celor care au scris ("Caci de minti era gandita, caci din inimi era scoasa")
Compozitia este romantica fiindca are la baza o antiteza. in prima parte se arata evolutia poeziei romane pana la Vasile Alecsandri iar in partea a doua secritica lipsa de mesaj,/de har, de inspiratie, de patriotism a poetilor din a doua jumatate a secolului al XlX Iea; Ca specie literara este o meditatie pe tema poetul si poezia utilizand cs punct de plecare lepturariul romanesc al iui Aron Pumnul, elegia Ieremiade de Schiller, in care acesta deplange decaderea poeziei in Germania si Die Epigonen al lui Karl Immerman, de unde ia titlul poeziei.
Imaginea evolutiei literaturii romane este realizata prin sintagme - modul, adica expresii poetice, alcatuite din metafore, ce definesc contributia unor scriitori mai putin cunoscuti: ;,Chichindeal gura de aur", "Mumulean glas cu durere", "Lira* de argint Sihleanu", "Donici cuib de-ntelepciune".
Scriitorii mai importanti sunt evocati prin referire la o creatie reprezentativa. Asfel Anton Pann este evocat prin Povestea vorbei, Iancu Vacarescu prin Primavara amorului,
Ion Heliade Radulescu prin poemul cosmogonic Anatolida, Cezar Bolliac prin poezia Clacasul,
Grigore Alexandrescu prin elegia Anul 1840, Vasile Carlova prin poezia Marsul ostirii romane, Dimitrie Bolintineanu prin elegia O fata tanara pe patul mortii, Andrei Muresanu prin poezia
Un rasunet, Costache Negruzzi prin nuvela Alexandru Lapusneanul.
Pentru Vasile Alecsandri poetul are o atentie deosebita acordandu-i trei strofe si numindu-1 "rege-al poeziei". El este evocat prin aluzii la volumele: Doine ("Ce din frunze iti doineste"), Lege de ("Vremea/tui Stefan cel Mare"), Pasteluri ("Visul apelor adance si al stancilor carunte"), Margaritarele ("Sau visand o umbra dulce cu de-argint aripe albe"), Dridri ("Cand o canta pe Dridri").
b) Conceptele de poet si poezie alcatuiesc esenta temei poev.iei, care va fi mereu reluata de-a lungul celor saptesprezece ani de creatie literara.
Conceptul de poet - constiinta nationala este exprimat prin intreaga generatie de la 1848 ("Voi pierduti in ganduri sante convorbeati cu idealuri") iar poezia este o emanatie a acestei constiinte nationale ("si de-aceea spusa .voastra era santa si frumoasa"). Este un concept apropiat de estetica realista.
Conceptul de erou romantic transfigureaza poetul intr-un inger ("Sufletul vostru un inger") iar poezia este o transfigurare a realitatii ("Strai de purpura si aur peste tarana cea grea").
Conceptul de catharsis devine esenta intelegerii clasiciste a poetului coborat din Parnasul poeziei: "Voi urmati cu rapejune cugetarile regine,/ Cand plutind pe aripi sante printre stelele senine, / Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeti". El realizeaza un univers conceput dupa un model clasicist: "Ochiul vostru vede-n lume de icoane un palat", adica idealizat.
Cpnceptul de mimesis insemna a vedea lumea ca pe o scena, poetul este un actor, (bare joaca un rol, ca in estetica de factura baroca: "Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;" iar poezia este o dezvoltare a conceptului de lume ca joc de factura baroca: "Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate", o delectiire.
Poetul respinge poezia retorica, goala, fara aspiratii, fara sentimente: "Noi carpim (cerul cu stele, noi manjim marea cu valuri", contrafacuta, regizata de conventii sociale arbitrare: "O conventie e totul; ce-i azi drept, mane-i minciuna", pe care o pune in contrast cu poezia romantica autentica: "Ramaneti dara cu bine, sante firi vizionare, / Ce faceati valul sa cante, ce puneati steaua sa zboare".
EpigoViii sunt urmasii nedemni, poetii contemporani cu Eminescu care realizau o poezie minora, intimista, retorica, degradand-o pana la maculatura, de cea mai joasa calitate, asa cum o criticase Maic;escu in Directia noua in poezia si proza romana.
Este o meditatie pe tema poetul si poezia dar si pe tema fortuna labilis, asa cum o putem remarca din versul final: "Toate-s praf Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi". Aceasta nota de sceptica amaraciune venea din contactul sensibilitatii poetului cu o realitate sociala dura, care-i ranea inima.
