I. Mai am un singur dor are ca tema motivul comuniunii dintre om si natura sau mitul reintegrarii, care fiind tratata prin prisma sentimentului de melancolie si tristete o transforma intr-o elegie sau intr-o meditatie pe tema destinului uman. Ideea textului este identitatea dintre poet-popor si patrie, idee care caracterizeaza pe aproape toti scriitorii care reprezinta linia poeziei de specific national: Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga,
Ion Barbu.
Nucleul generator al poeziei il formeaza mitul dorului, de unde si titlul: Mai am un singur dor. Dorul este un sentiment specific poporului roman si exprima aspiratia catre absolut, o stare de neliniste, de dorinta de a trai sentimentul de iubire, de melancolie si de tristete. El se impleteste cu doina alcatuind un mit specific poporului roman. Imaginile utilizate de poet sunt romantice. Trecerea in nefiinta, sintetizata in mitul Marea Trecere, se impleteste cu o evaziune in natura: Sa-mi fie somnul lin /Si codrul aproape, / Pe-ntinsele ape /Sa am un cer senin".
Participarea naturii la aceasta reintegrare va fi continua. Toamna va da glas frunzisului vested", izvoarele vor rosti o litanie: Pe cand cu zgomot cad / Izvoarele-ntr-una, / Alunece luna / Prin varfuri lungi de brad".
Teiul sfant isi va intinde ocrotitor bratul unei crengi deasupra mormantului sau: Deasupra-mi teiul sfant / Sa-si scuture creanga ".
Acelasi sens integrator il are inlocuirea sicriului bogat" cu un pat din tinere ramuri". Comuniunea cu luceferii este un semn al mitului Marea Trecere: Luceferi, ce rasar / Din umbre de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O sa-mi zambeasca iar", iar contopirea cu pamantul muma este un alt mod de integrare in mit: Ci eu voi fi pamant / in singuratate-mi". Aceasta contopire are la baza profunda identitate dintre poet, popor si patrie.
2. Mai am un singur dor este o elegie romantica, fiindca sentimentul de tristete structureaza tema, ideea si eul poetic, pentru.ca avem o evaziune in natura, in mit si chiar in nefiinta. Eminescu traieste, ca si poetul popular din
Miorita, evenimentele mitului autohton. Daca in poemul
Luceafarul aceste mituri sunt prezente in structura epica, aici ele sunt mai mult sugerate. Mitul luceferilor este dezvoltat prin personificare: Luceferi, ce rasar / Din umbre de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O sa-mi zambeasca iar". Tot astfel, mitul Pamantul Muma participa Ia moartea poetului: Va geme de patimi / Al marii aspru cant / Ci eu voi fi pamant / In singuratate-mi". Teiul sfant" - prelucrare a mitului arborelui sacru - isi va intinde creanga protector asupra sa, repetand acelasi procedeu. Sfanta Luna va veghea Marea Trecere a poetului, exponent al constiintei universale si, corelativ, al soarelui spirit (Alunece luna / Prin varfuri lungi de brad"). Se sugereaza mitul Cerul Tata prin prezenta bradului cosmic.^Sentimentul naturii se impleteste organic cu sentimentul de dor si cu dragostea fata de tara. in acelasi timp poezia poate fi interpretata ca o meditatie pe tema destinului uman (fortuna labilis A Poetul gaseste, ca si pastorul moldovean din Miorita, un echilibru al universuluiTcare se realizeaza prin sacrificiul sau. Legea armoniei si echilibrului exprima intelegerea lumii si a universului, asa cum o are poporul roman, dar in acelasi timp ea exprima si o trasatura a clasicismului. Prezenta si a altor concepte clasiciste sugereaza sa se poata discuta despre sinteza adusa de Eminescu, deci discutarea poeziei ca o poezie programatica (ars poetica). Specificul national, ca o trasatura a romantismului, este prezentat prin integrarea miturilor populare, prin peisajul carpato-dunarean, prin accesibilitatea si simplitatea doinei, poezia populara de care se apropie Mai am un singur dor. Eminescu se dovedeste prin aceasta un poet de profund specific national.
3. Mai am un singur dor are patru variante: De-oi adormi curand, Nu voi mormant bogat, Iar cand voi fi mormant, Mai am un singur dor. Mihail Eminescu, ca si Lucian Blaga in poezia
Gorunul, simte acea profunda unitate dintre om si univers si-si imagineaza momentul reintegrarii ca o rascumparare de toate dezamagirile traite intr-o societate plina de contradictii, de coruptie si arivism, pe care le-a criticat in Scrisorile sale.
Universul eminescian este sintetizat prin simbolurile: luna, luceferii, marea, brazii, teiul, pamantul, talanga, cantecul, precum si prin miturile: Sfanta Luna, Sfintele Ape, Luceferii, Pamantul Muma, Marea Trecere, Cerul Tatal prin Bradul cosmic si este profund national. De aceea, elementele naturii: luna, brazii, apele, frunzele, marea, ca si in Miorita, vor exprima durerea naturii provocata de moartea poetului: marea Va geme de patimi", teiul Sa-si scuture creanga", iar toamna va da glas frunzisului vested".
Moartea este o evaziune romantica in mijlocul naturii, care-1 iubeste, asa cum vedem in poezia O, ramai (O, ramai, ramai la mine, / Te iubesc atat de mult! /Ale tale doruri toate / Numai eu stiu sa le-ascult"). Ea, natura, va plange ca o mama trecerea in nefiinta a poetului (Va geme de patimi / Al marii aspru cant") si il va reprimi sub forma mitului Pamantul Muma dandu-i o identitate cosmica: Ci eu voi fi pamant / In singuratate-mi". ii va alina durerea, tristetea, dorul, insingurarea. Poetul va realiza un drum spre eternitate, p^ care in Miorita il sugereaza soarele si luna, iar aici luceferii. Luna, ca simbol al principiului feminin, va aluneca peste varfurile brazilor, sugerand curgerea timpului, fiindca poetul, devenind Spiritul etern si nemiscat, va deveni neclintit. in Mai am un singur dor Mihail Eminescu pare a relua dupa doua milenii elegiile incarcate de tristetea traita la Pontul Euxin de poetul latin Ovidiu, ca o preilgurare a destinului national si ca o prima exprimare a constiintei nationale pe care acesta o va reprezenta.
4. Stilul eminescian se caracterizeaza prin echilibru si armonie, prin integrarea organica a simbolurilor, a metaforelor si a miturilor, prin marea varietate a sentimentelor degajate din text: tristete, durere, duiosie, dor, melancolie, dragoste fata de natura patriei.
Epitetele au rolul de a nuanta textul, dar si de a mitiza: un singur dor", cer senin", ,,sicriu bogat", ,,tinere ramuri", teiul sfant", frunzisului vested", marginea marii", somnul lin", rece vant". Ele se impletesc functional cu o serie de personificari, care exprima mituri: Luceferi ce rasar / O sa-mi zambesca iar", Va geme de patimi /Al marii aspru cani", ,, Doar toamna glas sa dea / Frunzisului vested", in care gasim prelucrate mitul luceferilor, mitul Sfintelor Ape, mitul comuniunii dintre om si natura.
Simbolurile, cu forta lor de sugestie vizeaza aceeasi integrare prin mit, in constiinta universala. Poetul devine pamant (CV eu voi fi pamant"), sugerand mitul Adam si Eva, sau mitul Pamantul Muma. Teiul Sfant devine arborele sacru care primeste functii umane: Deasupra-mi teiul sfant / Sa-si scuture creanga". Alte simboluri sugereaza principiile primordiale: apa (Pe-ntinsele ape", La marginea marii"), pamantul (CV eu voi fi pamant"), aerul (Al serii rece vant"), focul (Luceferi ce rasar").
Metaforele au o profunzime deosebita. Moartea este vazuta ca o adormire pana la cea de a doua venire a Domnului Iisus (Somnul lin"), in timp ce timpul isi va continua curgerea (M-or troieni cu drag / Aduceri aminte ").
Un alt efect (Va geme de patimi / Al marii aspru cant") sugereaza o metonimie a felului in care natura va plange moartea poetului, facandu-se substitutia dintre cauza si efect. Versurile Ci-mi impletiti un pat / Din tinere ramuri" aduc o sugerare a renasterii ca efect al integrarii in natura. Tot asa versurile Alunece luna / Prin varfuri lungi de brad" sugereaza momentul primordial cand bradul cosmic se iveste din Sfintele Ape purtand Soarele, Luna, Stelele, Luceferii, adica generand, ca in Miorita, Cerul fatal (Sa am un cer senin").
