Idila este o specie a liriciipeisagiste sl erotice, care prezinta in chip idealizat iubirea, intr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin figuri de stil tablouri din natura sl puternice trairi Interioare, cu predilectie sentimentul de dragoste.
Pastelul este creatia lirica in versuri, in care este descris un tablou din natura, iar poetul isi exprima in mod direct sentimentele traite in fata peisajului zugravit; stilistic, pastelul se realizeaza prin imagini vizuale, imagini auditive si imagini motorii, conturate prin figuri de stil sl imbinand armonios planul teluric cu cel cosmic.
inca din copilarie, Mihai Eminescu (1850-1998) a fost preocupat de creatiile literaturii populare, de natura care i-a fost cel mai apropiat prieten si pe care a simtit-o ocrotitoare si participativa la simtirile si trairile oamenilor. Pasionat de folclor, Eminescu a ascultat si a adunat chiar de la rapsozii populari balade, legende, doine si basme care i-au incantat sufletul si pe care le valorifica prin teme, motive, personaje mitologice, innobilandu-le cu idei filozofice si dandu-le noi semnificatii.
Poezia "Craiasa din povesti de Mihai Eminescu a aparut in revista "Convorbiri literare" in 1876 si face parte din tema iubirii si a naturii. Aceasta creatie lirica este reprezentativa pentru pasiunea lui Eminescu de a-si hrani sufletul cu "povesti si doine, ghicitori, eresuri", ca specie fiind o idila.
Semnificatia titlului. "Craiasa din povesti" are profunde vibratii folclorice, poezia valorificand povestile populare cu personajele lor fabuloase si mitologice. Titlul trimite la un personaj de basm, craiasa fiind aici o metafora pentru iubirea armonizata perfect cu natura mirifica, impresionant de frumoasa, care este personificata, deoarece i se atribuie insusiri omenesti de simtire si sensibilitate.
Tema poeziei o constituie contemplatia poetului pentru o natura feerica de basm, care ocroteste iubirea si care se emotioneaza la vederea frumoasei copile asemuite cu o craiasa din povesti.
Ideea poeziei ilustreaza sentimentele de admiratie si extaz ale poetului in fata frumusetii si gingasiei naturii si a copilei, care formeaza un tablou plin de vraja si incantare.
Structura si semnificatii
Poezia "Craiasa din povesti" este o idila cu puternice note de pastel si este alcatuita din sapte strofe distribuite astfel: in primele trei strofe predomina elementele de pastel, descrierile de natura in care notele rustice se impletesc cu elemente ale Cosmosului, iar in ultimele patru strofe se intensifica accentele de idila prin portretizarea iubitei, care capata valentele unui personaj de poveste.
in poezia "Craiasa din povesti" se manifesta doua spatii care se afla intr-o armonie perfecta: unul exterior, corespunzand lumii reale si altul interior, un spatiu al sentimentelor si trairilor lirice.
Compozitional, poezia este structurata in doua planuri distincte, unul uman si celalalt al naturii. in lirica eminesciana natura se manifesta prin doua ipostaze care se intrepatrund, una terestra si alta cosmica, fiecare dintre ele fiind alcatuita din elementele specifice viziunii poetice: lacul, florile, campia, trestiile, luna, norii.
Prima strofa ilustreaza statutul de stapana a lumii pe care luna il are in intreaga lirica eminesciana. Ea este astrul tutelar, care vegheaza intreaga fire si ocroteste indragostitii, participand Ia sentimentul de iubire. Poezia incepe cu un oximoron, "neguri albe", pe care luna, personificata, le naste, "le scoate peste ape" si "le intinde pe campie". inceputul poeziei este dominat de elemente de pastel, de aceea imaginile vizuale sunt compuse din elementele naturii terestre, apele si campia si din cele ale naturii cosmice, luna ca stapana absoluta a lumii. Imaginea feerica a naturii terestre este luminata de astrul tutelar, luna, fiind sugerata de epitetele "stralucite" si "argintie", interferand astfel planul teluric cu cel cosmic. intreg tabloul este incarcat de gingasie si emotie, imaginile motorii fiind definite de verbe sugestive: "naste", "Ie scoate", "le intinde".
Strofa a doua compune tabloul inserarii, fiind dominante imaginile dinamice, ilustrate prin verbele "s-adun", "sa rumpa", "anina", iar imaginea vizuala este exprimata prin metafora personificatoare "haina noptii", pe care stralucesc "boabe mari de piatra scumpa".
in strofa a treia, planul celest si planul terestru se armonizeaza intr-o natura plina de vraja si gingasie prin imaginea vizuala a norilor personificati care "au urzit" umbre pe lacul, ale carui unduiri creeaza o imagine feerica, unica prin comparatia valurilor miscatoare cu "bulgari de lumina".
Strofele a cincea si a sasea amplifica magia naturii, lacul este vrajit de frumusetea copilei care-si oglindeste chipul in apa lui. Lacul capata insusiri umane, deoarece apele "alearga" in cercuri. Eminescu introduce aici un personaj de basm popular, pe sfanta Miercuri. Copila daruieste lacului trandafiri "tineri", pentru ca sa-i limpezeasca apele si sa-si poata vedea chipul. Elementul fabulos este simbolizat prin trandafirii vrajiti de "un cuvant al sfintei Vineri". Se imbina astfel lumea reala cu lumea imaginara a basmului. Din aceste doua strofe reiese comuniunea perfecta dintre om si natura, avand aici un specific aparte, acela de fabulos, de magie din basmele populare, prin repetitia epitetului "vrajit": "vrajit de mult e lacul" si "vrajiti sunt trandafirii". Imaginile vizuale sunt motorii, prin verbele de miscare, deoarece "alearga apa-n cercuri" si "trandafiri arunca tineri".
Ultima strofa compune chipul iubitei, un portret specific aparitiei feminine din lirica eminesciana. Descrierea fetei este realizata prin imaginea artistica a oglindirii in apele lacului. Copila are parul galben si ochi albastri, in care se reflecta o lume de poveste: "Ea se uita Paru-i galben, / Fata ei lucesc in luna,/ Iar in ochii ei albastri / Toate basmele s-aduna." Chipul ei este infrumusetat, asadar, de sufletul plin de candoarea povestilor, de puritate erotica, ceea ce semnifica o intrepatrundere perfecta a lumii reale cu lumea imaginara a fabulosului.
Finalul poeziei sugereaza ideea unei naturi magnifice si fabuloase, in care omul se integreaza perfect prin candoare si puritate erotica.
Limbajul artistic este alcatuit din detalii construite cu o gingasa precizie, cadrul natural fiind dominat de magie populara, cu subtilitati erotice de o rara delicatete.
Axa fundamentala a poeziei o constituie cromatica luminoasa, redata printr-o varietate de cuvinte din acelasi camp lexical: alb, stralucit, argintiu, piatra scumpa, bulgari de lumina, lucesc, rosu, galben, albastru.
Oximoronul "Neguri albe" care deschide poezia creeaza inca de la inceput o imagine fascinanta si misterioasa a tabloului de natura (oximoronul este figura de stil care consta in asocierea, ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma a doua cuvinte care exprima notiuni contradictorii - n.N).
Inversiunile din versurile "Trandafiri arunca rosii" si "Trandafiri arunca tineri" scot in valoare ideea de puritate, candoare si frumusete sufleteasca pe care o simbolizeaza florile.
Natura celesta si cea telurica este umanizata prin personificarea elementelor care o alcatuiesc. Luna imprumuta insusiri umane, verbele exprimand actiuni specifice omului: "naste luna", "ea le scoate", "le intinde", ca si norii, care "au urzit o umbra fina". Unduirea lacului este personificata, deoarece "alearga apa-n cercuri".
Epitetele sunt numeroase si contribuie la crearea imaginilor vizuale sau de miscare, in functie de cuvantul pe care-1 insotesc, substantiv sau verb: "neguri albe, stralucite" - epitet dublu; "luna argintie"; "piatra scumpa", "umbra fina"; "vrajit e lacul"; "vrajiti sunt trandafirii"; "paru-i galben"; "ochii ei albastri"; "sta () lin plecata".
Elementele fabuloase sunt ilustrate de personaje tipice basmelor populare: "craiasa", "sfanta Miercuri", "sfanta Vineri".
Prozodia. Ritmul poeziei este trohaic, iar masura versului este de 8 silabe. Rima este formata dintr-o singura pereche in fiecare strofa: argintie/campie; fina/lumina; cercuri/Miercuri; luna/s-aduna. .
Eufonia versurilor creeaza un farmec invaluitor, care vrajeste si inalta spiritual pe cititor.
