intr-un articol publicat in Romania literara (din 3 iunie 1933), Lucian Boz considera poezia
Sta in codru fara slava "poema cea mai caracteristica" a volumului La cumpana apelor pentru evolutia liricii lui Blaga de la "sentimentul acut al prezentei tainei", marcat de "simbolul larg, plastic si esoteric" al Poemelor luminii, la "melodia interioara" a sentimentului "disperarii metafizice, cu simboluri voalate de taina, spaima si ezoterica viziune, inaugurata de Marea trecere si continuata cu toate celelalte plachete". Criticul intuia corect substanta lirismului blagian cand spunea ca aceasta ar consta din "infiorarea sufletului in fata misterului, goana omului dupa un sens al vietii; sfasierea in neraspuns; resemnarea in cantec" (vezi Lucian Blaga, Opere, I, editie de George Gana, Minerva, Bucuresti, 1982, p. 487). intr-adevar, cele patru distihuri ale poeziei in discutie contureaza un cantec linistit, o cantilena molcoma, ca in doine, cu ecouri de arhaica intelegere a lumii.
Ion Breazu, in recenzia din Gand romanesc (3-4 iulie-august, 1933), spunea ca intregul volum La cumpana apelor "e un efort spre simplitate", boala de care sufera poetul fiind "febra eternitatii", aparuta dupa pierderea "bucuriei vietii simple, impacate cu sine insasi". Un alt critic din epoca, Octav Sulutiu, releva "latura tragica a lirismului" in La cumpana apelor, (ibiD). intr-un studiu despre autohtonismul si modernitatea poeziei lui Lucian Blaga, tiparit in volumul Temelii folclorice si orizont european in literatura romana (Editura Academiei, Bucuresti, 1971), Marin Bucur citeaza intreaga poezie pentru a ilustra ideea ca ea reprezinta "o transferare de geniu de la poezia populara a solitudinii in natura a insului la solitudinea suferinda a cantaretului, a poetului, intr-o zicere de zare si de duca" (p. 349).
O remarca interesanta facea si Vasile Bancila, intr-o conferinta, Lucian Blaga, energie romaneasca (1938), cu privire la fondul stihial al liricii blagiene. Poetul "stihilizeaza tot ce atinge", in cosmosul sau poetic bantuie infiorate stihii, menite sa potenteze semnele de intrebare, zonele de mister ale existentei.
Dimensiunea stihiala a poeziei lui Blaga este lesne de observat, credem noi, si in Sta in codru fara slava, ea avandu-si sorgintea in spiritualitatea arhaica, existenta latent in inconstientul colectiv al omenirii, caruia creatorul anonim (sau culT) ii da expresie sublimata, in cultura, arta si literatura. Tocmai acest fond arhaic, stihial, al poeziei dorim sa-1 evidentiem in comentariul nostru, pornind de la anecdotica relatarii si continuand simultan cu opozitiile implicate in sistemele: lexical-semantic, imagistic, al motivelor si semnificatiilor.
Aparenta textuala a poeziei este aceea a unei foarte scurte naratiuni, cu doua personaje: o pasare "bolnava", iara leac, incurabila, care priveste, neabatut, spre o stea, deasupra unei dumbravi, in inaltimi inaccesibile. Doar un "tratament" ritualic, magic : roua, combinata cu scrum de stea, ar putea vindeca pasarea suferinda. Care este boala pasarei, de ce natura este ea (fizica, sufleteascA), ce fel de stea este, oare, aceea spre care priveste, din codru ? Iata intrebari xare potenteaza nota de mister ascunsa in structura de adancime a acestui text, liric in esenta sa, ilustrand ceea ce, in mod obisnuit, intelegem prin "lirica mastilor". Raspunsurile - aproximative - la asemenea intrebari pot fi formulate ascultand, atent, "murmurul" intelesurilor ezoterice ale unor cuvinte din reteaua lexical-semantica a textului, care ne pot orienta spre componente spirituale arhaice ale inconstientului colectiv al umanitatii. Asemenea cuvinte sunt: pasare bolnava (termen repetaT), codru, stea, cer, roua (apA), cenusa (scruM), sus. Ele sugereaza tot atatea mituri, credinte, ritualuri stravechi, devenite motive poetice in toate literaturile lumii. Cum vom vedea, Blaga le va amalgama, intr-o originala sinteza metaforico-simbolica, cu semnificatii multiple.
Marea pasare bolnava, aflata intr-un "codru fara slava", prefigureaza, mai intai, mitul pasarei maiastre, intalnit in folclorul romanesc, dar si in alte mitologii, amintind de Phoenix, pasare mitica, dotata cu insusirea de a se regenera periodic din propria cenusa. in viziunea folclorica romaneasca, pasarea maiastra ar avea inclinatie spre izolare, in alegorica ei fiind implicata si pornirea icarica a omului. Atributul "bolnava", din sintagma citata, intregeste conturul mitului originar, care devine motiv poetic al pasarii damnate, incercand sa devina om. in piesa Avram lancu, Blaga citeaza dintr-o poezie populara, in care este prezent acest motiv: " in padure/toate pasarile dorm./Numai una n-are somn, - cata sa devina om". Dar mitul sufletului--pasare are radacini adanci in istoria spiritualitatii, fiind prezent in textele vedice si continand, in germene, cum spune Mircea Eliade, "o intreaga metafizica a autonomiei si libertatii spirituale a omului". "Boala" pasarii din Sta in codru fara slava, e, de fapt, "boala" de care a suferit poetul si pe care a numit-o Ion Breazu, citat mai sus, "febra eternitatii", cea care si mentine lirismul blagtan in limitele tragicului (despre care vorbea Octav SulutiU). Pasarea poate fi una din infioratele stihii care bantuie cosmosul poetic al lui Blaga, avand maximum de relevanta estetico-poetica. Blaga a fost fascinat de Maiastra lui Constantin Brancusi, scriind in mai multe randuri despre aceasta sculptura, ultima data in Discobolul (1945): "Sculptorul Brancusi a incercat sa reduca la forme si linii ultime o pasare si a creat o stranie divinitate a extazului" (apud G. Gana, ed. cit., I, p. 437). Si pasarea din poezia pe care o comentam aici e o stranie stihie a extazului in fata absolutului misterios. Blaga scrie mai multe poezii in care motivul pasarei e prezent: Pasarea sfanta (dedicata lui C. BrancusI), din care citam : "Ai trait candva in funduri de mare/si focul solar l-ai ocolit pe de-aproape./in paduri plutitoare-ai strigat/prelung deasupra intaielor ape./ Pasare esti? Sau un clopot prin lume purtat?/Faptura ti-as zice, potir fara toarte,/ cantec de aur rotind/peste spaima noastra de enigme moarte.//() Din vazduhul boltitelor tale amiezi/ghiceste in adancuri toate misterele. /inalta-te fara sfarsit,/dar sa nu ne descoperi niciodata ce vezi"/; la fel,
Pasarea U, Balada mierlei. Mitul pasarei maiastre are ca nucleu semantic predominant, in Sta in codru fara slava, motivul complementar al zborului, al ascensiunii catre centrul lumii, spre "inalt"-ul, "sus"-ul cerului sacru, si poarta cu sine un simbolism complex, intalnit inca din comunitatile arhaice, sugerand, printre altele, "comprehensiunea lucrurilor secrete sau a adevarurilor metafizice" (M. EliadE). Catre aceasta comprehensiune tinde si pasarea "bolnava" din poezia lui Blaga; ea aspira la transcenderea conditiei limitate, la iesirea din efemeritate. Suferinta ei este nostalgia absolutului. Vietuirea in codru -iata un alt motiv arhaic menit sa sugereze simbolistica ascensiunii - ii este sufocanta, "fara slava". Determinantul "fara slava", element sintactic cu dubla subordonare (fie ca il retinem ca determinant al codrului, fie ca particularizare a predicatului stA), sugereaza aceeasi semnificatie, si anume, conditia limitata a profanului, altfel spus, orizontul ingust, inchis al codrului (fara "slava", fara splendoarea luminoasa si inalta a ceruluI), ca si acela al "starii" pasarei. Avand in vedere si alte elemente contextuale, faptul ca pasarea sta "inalta", sub "cerul mic" (ceea ce ar sugera aspiratia ei spre ceva superior, nemultumirea, neacceptarea conditiei existentE), faptul ca "boala" ei s-ar putea vindeca numai prin implinirea unui ritual anume, band "roua" amestecata cu "scrum de stea", putem spune ca motivul ascensiunii, implicat in mitul pasarei sacre, este prelucrat poetic de Blaga in asa fel, incat simbolistica lui se inscrie in aceea, straveche, a zborului magic.
Motivul mitic al ascensiunii spre zonele siderale se contopeste aproape cu motivul folcloric autohton al dorului. Despre sentimentul dorului, ca dimensiune a sensibilitatii romanesti, Blaga a scris adeseori, cu profunzime. De retinut, mai ales, ideea ca dorul romanesc se ridica la inaltimea unui sentiment metafizic. Dar nicaieri nu intalnim mai nelinistitor si mai poetic exprimat acest sentiment ca in poezia Dorul-dor: "Cel mai inalt dintre doruri/e dorul-dor./Acela care n-are amintire/si nici speranta, e dorul-dor". Cu alte cuvinte, dorul-dor n-ar insemna altceva decat o stare de imponderabila nazuinta, de aspiratie catre ceva indefinit, "prelungire dincolo de orice calator". Dorul e primit de Blaga cand ca o ipostaziere (ca obiect liriC), cand ca putere impersonala care subjuga, cand ca o vraja, cand ca o boala cosmica. in Elanul insulei, el afirma, lapidar, ca pentru roman existenta e dor, "aspiratie transorizontica" spre "ceva", "organ de cunoastere a infinitului". "Boala" pasarei din poezia Sta in codru fara slava este dorul ca sentiment metafizic, ca "aspiratie transorizontica". Iata cum un motiv arhaic este transfigurat poetic, in spiritul unei sensibilitati autohtone.
Sistemul opozitiilor intalnite la nivelul lexical-semantic si acela al elementelor de figuratie poetica impun un alt motiv fundamental al poeziei in discutie, si anume acela al stelei, motiv, de asemenea, stravechi si cu un larg evantai de semnificatii, circumscrise simbolisticii miturilor ascensiunii, ale transcenderii conditiei umane, ale sacralitatii celeste. Dar si acest motiv este transfigurat poetic, aici, in spirit autohton. inaltele sensuri metafizice de sorginte filosofica se interfereaza cu ecouri venite din ritualurile mistice de exorcizare intalnite in credintele populare arhaice. in creatia poetica blagiana, motivul stelelor este frecvent intalnit, atribuindu-i-se valoarea unei metafore-simbol cu multiple semnificatii. Bazil Gruia, in cartea Lucian Blaga inedit (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p. 76), face o sumara inventariere a simbolurilor acestui motiv, dupa cum urmeaza: steaua-ideal (in Sta in codru fara slavA); Steaua-indiferenta (Ani, pribegie si somn : "cum steaua nu are deasupra mea nici un nume/n-o pot ruga nici sa se stinga, nici sa ramaie"); stea-demiurg (Oda catre Runa : "privind, fiinta ta se prelungeste pana la cea din urma stea"); steaua--purificare (Noapte ecstatica: "stele curgand de spala taranile"); steaua-comunicare (Asfintit marin : "Steaua te-atinge cu genele"); steaua-simbol al vastitatii universului interior (Mi-astept amurgul: "sa rasara-n mine stelele/stelele mele pe care niciodata nu le-am vazut"); steaua-obiect al adorarii (Stelelor: "Ma-nchin luminii voastre stelelor"); steaua-enigma (intrebari catre o stea: "stea care subt cerul cel mare licaresti/nedumerita-ntre sapte lumini, a cui stea esti"). Noi am mai adauga la aceasta schita a simbolurilor stelei pe acela al stelei-destin ale carui vagi ecouri se intersecteaza cu simbolul stelei-ideal, in poezia Sta in codru fara slava, si pe acela al stelei-cazatoare, in care steaua ce cade e un fragment de cer sau un mesager al sacralitatii celeste (Cetate in noapte: "Dupa steaua care-n bezna cade,/din ferestre--albe mani se-ntind"). in intrebari catre o stea, dominant este nu atat simbolul stelei-enigma, cat, mai ales, acela al stelei-purtatoare a unui destin personal, potrivit credintei populare ca fiecarui suflet ii corespunde, in plan macrocosmic, o stea (de exemplu, in
Miorita: "Iar la cea maicuta/Sa nu-i spui, draguta,/Ca la nunta mea/a cazut o stea"). La Blaga, toate cele sapte interogatii adresate stelei au ca laitmotiv credinta ca stelele sunt purtatoare de destine umane: "Pazeste un norod, o cetate, sau numai o floare ? /Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte/veghezi mistuita sub vinete boite ? / De esti a mea pazindu-mi anul si vatra,/n-arunca nimenea dupa tine cu piatra?".
Sta in codru fara slava este expresia sublimata a unor profunde trairi spirituale incercate de poet in fata imensitatii spatiilor interstelare, pe fondul unor credinte ancestrale, aflate in abisurile inconstientului colectiv. Din marturiile unor apropiati, aflam ca Blaga obisnuia lungi plimbari in inserare, cand ochii i se umpleau de scanteierea primelor stele, ramanand fascinat de palpairea lor. "Cata asemanare intre ele si noi! " exclama el in asemenea momente, adaugand, cum relateaza Bazil Gruia, ca "nu e de mirare ca raman atatea mistere stelare, atatea drame cosmice inexplicabile pentru noi, cei care arareori ne putem explica adevaratele cauze ale propriilor noastre drame". in privirea fascinata a "pasarei bolnave", citim aspiratia reintegrarii ei (element al profanuluI) in orizontul sacrului, al paradisului originar, cum observam si intr-o alta poezie, Mult ma mira stea si trup, poate mai limpede exprimata: "Manecand spre traiul lui/sufletul de la-nceput/stie sa se-nbrace-n stea,/ca vesmant el va lua/lut din lutul raiului".
Transgresarea orizontului limitat, aspiratia spre "cea stea peste dumbrava", purificarea pentru a accede la orizontul sacrului (absolutuluI) ar fi posibile doar prin indeplinirea unui ritual magic, numai daca "bolnava" pasare "ar bea roua cu cenusa, scrum de stea". Iata alte ecouri din eresurile populare, care atesta prezenta, in poezie, a motivului apei vii si al focului purificator, sugerate de cuvintele roua si cenusa, "scrum de stea".
Cum se stie, in aproape toate mitologiile, apa simbolizeaza totalitatea virtualita-tilor. Ea este, cum spune Eliade (Tratat de istoria religiiloR), fons et origo, matricea tuturor posibilitatilor de existenta, principiul tuturor tamaduirilor, precede orice forma si suporta orice creatie, "confera o noua nastere printr-un ritual initiatic; ea vindeca printr-un ritual magic". in mitologia romaneasca, apa, ca principiu tamaduitor, isi are corespondentul magic in apa vie, datatoare de viata si de sanatate. in ritualurile magice (descantecE) de vindecare, se foloseste ceea ce oamenii din popor numesc apa neinceputa, adica apa curata de izvor sau de fantana, simbolizand energia cosmica originala. Roua este tot apa vie, apa curata, neinceputa.
in ritualul magic al prezumtivei transgresari a "cerului mic" de catre "pasarea bolnava", spre a atinge dimensiunile vaste ale marelui cer, pe langa apa vie se afla si cenusa sacra, scrum regenator de stea, obtinut prin foc (arderE). Tudor Vianu constata (in Gandirea, 1934) ca alaturi de lumina, in imagistica lui Blaga, o frecventa relativ ridicata are si cenusa "urma materiala si amara a supremelor combustiuni", a "delirului dionisiac exhaustiv". Profilul ritual magic de vindecare a pasarei implica semnificatia unui act sacramental, purificator, a unei jertfe, a unei morti ritualice prin care conditia profana se schimba, prin arderea ritualica (consumarea scrumului de steA) intr-o noua viata, o reinviere in orizontul sacrului (absolutuluI). Deci, pentru o regenerare in planul absolutului existential, e necesara o jertfa mantuitoare. Apare astfel o anume similitudine intre Sta in codru fara slava si balada populara
Mesterul Manole, dar si drama omonima a lui Blaga.
Sistemul motivelor, evocat de cuvintele-pivot ale poeziei, este transfigurat de sistemul figurilor sensibilizatoare, care are in centru metafora-simbol "pasare bolnava". Aceasta metafora este sustinuta de cateva figuri contextuale, care ii particularizeaza aparentele: "fara slava" (adica fara orizont, fara deschidere nelimitata, in opozitie cu "slava cerului", "inaltul cerului"); "nalta" ("sta sub cerul mic"), care reia opozitia dintre aspiratiile ei si spatiul limitat. Alte figuri contextuale sugereaza natura conflictuala a substantei lirice : "se uita-n sus bolnava" (aspiratia spre inalT), "stea peste dumbrava (intuirea unui spatiu metafiziC). in fine, alte figuri sugereaza modalitatea de mediere in relatia pasare - stea: "roua" si "cenusa" (tratamentul ritual-magiC).
Fara indoiala ca semnificatiile profunde ale sistemului figurativ, datorita murmurului mitic pe care il cuprinde, sunt greu de conturat in afirmatii apodictice, definitive, unanim acceptate. Formularea lor, fatalmente, are un caracter relativ, conditionat de receptivitatea fiecarui cititor. Este totusi usor de surprins ca metafora "pasare bolnava" simbolizeaza si desprinderea de materialitatea care limiteaza, si aspiratia, zborul spre inlaltimi, "boala" pasarei insemnand nostalgia absolutului, in conditiile in care este conditionata de spatiul inchis al "codrului" "fara slava", adica fara deschidere spre zonele misterioase ale Qerului. E o metafora care accepta mai multe interpretari. Poate fi vorba despre o desprindere spre absolutul cunoasterii, spre patrunderea zonelor misterului existential, spre intelegerea tainelor Marelui Anonim, dupa cum poate intra in discutie si aspiratia spre absolutul creatiei, poezia inscriin-du-se in lirica al carui obiect structurant este conditia creatorului de geniu, drama acestuia, aflat in continua si febrila cautare, ceea ce se poate vedea si in alte poezii ale lui Blaga (Autoportret, BiografiE). Credem ca cel ce cauta (absolutul cunoasterii, al creatieI) nu "s-a retras in modestie, fara slava, dincolo de lume, mai aproape de drumurile comunicarii cu totalul", cum afirma o comentatoare, ci aceasta este soarta omului: sa vietuiasca intr-un orizont limitat si din acest orizont ingust, "fara slava", sa sufere de nostalgia absolutului, de nostalgia adevarurilor de nepatruns. Iesirea din "boala" vizeaza creatia insasi, arderea, autocombustia propriului destin creator, a propriei stele. Roua (apa pura a fenomenalitatii naturale, impreuna cu scrumul stelei (combustia vocatiei creatoare predestinatE) constituie singura modalitate (si aceasta ipoteticA) de a afla ceva despre acea stea de peste dumbrava, adica despre misterul existentei.
Ascultand cu insistenta si atent ecourile mitice ale unor motive precum pasarea damnata, apa vie, regeneratoare, dorul, steaua, nu credem ca exageram intuind, in poezia Sta in codru fara slava, si o vaga unda erotica, evident, spiritualizata. Ne ajuta, in acest sens, simbolismul erotic al apei, atestat de miturile omenirii. E subiacenta aici o semnificatie prin excelenta magica a apei, ca substanta primordiala, care, pe langa valentele terapeutice, asigura viata vesnica, datorita capacitatii ei germinative si regenerative. "Pasarea bolnava" ar putea semnifica deci si un dor erotic idealizat, steaua fiind o metafora revelatoare pentru absolutul existential, fie el identificabil cu orizontul cunoasterii, al creatiei spirituale sau al iubirii. Nu e de neglijat, in acest context interpretativ, simbolismul mitico-magic al "padurii". in orizont mitic, o initiere erotica nu se face in cetate, ne atrag atentia mitologii, ci in padure, in salbaticie (pasarea sta in codru "fara slava" !).
Oricum am nuanta semnificatiile ascunse al acestui text, nucleul lui semnificam este acela al unui ritual de initiere mitico-magic in transgresarea conditiei umane limitate, in accedere la nivelurile superioare (celestE) ale existentei, deci in depasirea modului lumesc de a fi al omului, supus unei continue palingeneze, adica unei deveniri orizontale.
