Poezia "Gorunul" este o elegie filozofica si face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga, "Poemele luminii" (1919), in care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea.
Tema poeziei este ilustrata de meditatia poetului asupra mortii, pe care o percepe nu ca pe un final implacabil si neasteptat, ci ca pe o "mare trecere" intr-o alta stare spirituala, care se apropie pe masura ce viata aluneca treptat spre neant. Presimtirea mortii este o componenta a vietii si se dezvaluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce releva lirica expresionista in care se inscrie creatia lui Lucian Blaga.
Ideea poetica exprima senina detasare, linistea filozofica, meditativa, cu care Blaga isi contempla curgerea lenta a vietii in nefiinta.
Sursele de inspiratie ale poeziei "Gorunul" se afla in mitologia universala, folclorul national si literatura culta. in mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizeaza un spatiu de comunicare intre Cer, Pamant si Infern, pe care Mircea Eliade il considera "axis mundi" si apreciaza - in studiul "Sacru si Profan" -ca, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleasa numai pentru a simboliza Cosmosul, dar si pentru a exprima viata, tristetea, nemurirea, intelepciunea". Marin Mincu subliniaza ideea ca gorunul este un copac sacru, un "simbol al mortii si totodata al perenitatii", facand referiri la gorunul Iui Horia, "aflat nu departe de mormantul altui erou, Iancu". N. Balota spune ca acest arbore totemic al vegetatiei carpatine -gorunul - semnifica in mitologie "trecerea din realitatea timpului in eternitatea Universului prin sentimentul mortii". in ceea ce priveste sursa folclorica, poezia lui Blaga a fost asemanata, ca punct de plecare, cu balada "Miorita", unii critici considerand ca esenta ambelor creatii consta in atitudinea omului de a-si accepta moartea cu detasare, ca pe un dat firesc al existentei. Totusi, seninatatea ciobanasului in fata mortii este o stare asumata cu intelepciune, considerand ca moartea este singurul final al vietii, pe cand linistea ce "picura" in sufletul poetului Blaga este dobandita prin meditatia profund filozofica asupra existentei spirituale a omului, ca parte componenta a Universului.
Testamentul ciobanasului este o decizie luata din cauza amenintarii cu moartea iminenta, pe cand Blaga presimte sfarsitul ca pe o ipoteza existentiala, contempland imaginea sicriului in trunchiul gorunului.
Din literatura culta, cea mai apropiata elegie asemuita cu
"Gorunul" lui Blaga este "Mai am un singur dor" de Mihai Eminescu, criticii literari remarcand in primul rand tema comuna celor doua poezii, viziunea filozofica a vietii si a mortii. Exista insa si deosebiri intre cele doua elegii, mai intai ca Eminescu exprima direct sensul cuvintelor, starnind astfel trairile, pe cand la Blaga sensul se contureaza treptat, prin trairi dezvaluite pe parcursul poeziei. Mihai Eminescu exprima in mod direct iminenta mortii, scriind testamentar: "Mai am un singur dor / in linistea serii / Sa ma lasati sa mor / La marginea marii". La Lucian Blaga "marginea de codru" nu semnifica sfarsitul vietii si linistea simtita de poet nu este una cosmica, ci una organica ("stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange"), percepand-o ca pe o scurgere ireversibila a timpului ("cu fiecare clipa care trece"), ideea filozofica a antichitatii, "fugit irreparabile tempus", regasindu-se atat la Eminescu, cat si la poetii europeni (LamartinE).
Gorunul este, in poezia lui Blaga, un simbol sacru al conditiei omului in Univers, semnificand ideea ca viata si moartea cuprind deopotriva fiinta umana si copacul si ca intre cei doi exista o comunicare spirituala.
Structura si semnificatii Poezia "Oorunul" este structurata in trei secvente lirice, aflate intr-o gradatie evidenta atat din punct de vedere ideatic, cat si din punct de vedere spatial, ilustrand pregnant presimtirea mortii intr-un cadru imaginat panoramic, de la general la particular. in plan spiritual, starile evolutive ale poetului sunt exprimate prin verbe sugestive, majoritatea la timpul prezent: "aud", "bate", "curg", "zac", "simt", "dezmierzi", "picura", "trece" si altele la timpul viitor, cu nuanta dubitativa: "poate" ca "imi vor ciopli", "voi gusta-o". Gradatia in plan spatial este vizuala, imaginata panoramic: de la "limpezi departari" la un "turn", cu "clopot", la gorun, frunza, trunchi, inima, sange si, in final, la "sicriul meu" crescut in gorunul "din margine de codru".
Prima secventa debuteaza cu perceptia auditiva -"aud"- a mortii -"un clopot"-, la care poetul cugeta inca din timpul vietii -"bate ca o inima". Presimtirea neantului este in directa legatura cu natura, poetul meditand intr-un cadru propice, in "limpezi departari", turnul are trasaturi omenesti -"in pieptul unui turn"-, iar clopotul masoara, cu "zvonuri dulci", scurgerea timpului. Verbul ce exprima incertitudinea, "imi pare", potenteaza ideea de picurare a mortii in viata, care provoaca o liniste simtita organic de eul poetic: "stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange". Marin Mincu afirma ca "linistea naturii curge in venele omului, inima omului bate profund in pieptul imprejurimilor". in a doua secventa, poetul se adreseaza direct copacului sacru printr-o intrebare filozofica privind acceptarea mortii cu senzatia linistii ce domina intreaga natura, cu care poetul se simte intr-o deplina armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace / cand zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?". Forma de superlativ data cuvantului "pace" prin determinantul "atata" este o metafora a tacerii cosmice, o liniste solemna, in timp ce metafora "umbra" semnifica fiinta muritoare, trecatoare prin lumea aceasta concreta, idee sugerata si de verbul "zac".
Ultima secventa incepe cu o intrebare filozofica tulburatoare care potenteaza presimtirea mortii prin verbul dubitativ "poate", poetul contempland taina nefiintei ce capata contur in trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine stie? - Poate ca / din trunchiul tau imi vor ciopli,/ nu peste mult sicriul". Identitatea dintre conditia omului si cea a gorunului este perceputa cu "linistea" trecerii in moarte - "si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile lui" - care cuprinde deopotriva poetul si gorunul. Certitudinea ca moartea exista din timpul vietii -"o simt"-este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", desi poetul este "mut" de revelatie, nevrand sa deranjeze, sa strice ordinea universala. El asculta "cum creste-n trupul tau sicriul" si accentueaza ideea ca fiinta este supusa mortii: "trupul tau" - "sicriul meu". Viata oricarei fiinte se scurge cu fiecare clipa inspre moarte: "cu fiecare clipa care trece", existand o imbinare perfecta intre om si natura, care alcatuiesc, in elegia lui Blaga, o singura fiinta. Cu toate acestea, moartea nu trezeste spaime, groaza, ci se insinueaza lent si linistit in sufletul poetului, ca presimtire.
Limbajul artistic
Conceptul de mister este ilustrat in aceasta elegie prin taina mortii, care-I fascineaza pe poet prin luminarea treptata a unui mister esential din Univers.
Metafora revelatorie, care domina poezia, se impleteste cu metafora plasticizama si cu figurile de stil traditionale.
- metaforeplasticizante: "limpezi departari", "stropi de liniste", "zvonuri dulci";
- metafore revelatorii: "de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace", "o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet", "ascult cum creste-n trupul tau sicriul / sicriul meu".
Figuri de stil:
» comparatiile construite de Blaga sunt cu atat mai sugestive, cu cat poetul, pentru a exprima o idee filozofica, apeleaza la lumea materiala: "aud ()/ cum bate ca o inima un clopot";
» epitetele sunt surprinzatoare, intocmai ca ale lui Eminescu: "zvonuri dulcf, "aripi mo? , "frunza-tiy uc
