Caracteristica intr-un grad inalt pentru perioada de la sfarsitul vietii si carierei de poet a lui Blaga,
Cantecul spicelor a aparut in volumul de Poezii postum, din 1962, inclusa fiind in ciclul intitulat Vara de noiembrie. Senzualismul de anume tip, in inteles larg si profund, vitalismul de mare forta din aceste compuneri din pragul batranetii poetului si filozofului a surprins pe comentatori. In anii tineretii Blaga nu a scris poezie erotica aproape deloc. Alaturi de Macedonski, el este unul dintre prea putinii poeti romani ramasi nebantuiti de dramele iubirii. Spre deosebire de Macedonski insa, acest "gol" se va implini in creatia lui Blaga cu ciclul de poezii Vara in noiembrie, rod poate si al unei iubiri tarzii, in orice caz profund semnificativ in sensul meditatiei filozofice asupra naturii, a cosmosului, a destinului omenesc, a integrarii organice a fiintei umane in datele existentei vesnice. Lumea este "albastra haina", facuta anume ca sa nu se piarda "vara sangelui". "Vraja basmului" iubirii trebuie sa arda in orice ins. in cazul poetului de la Lancram si al filozofului Spatiului mioritic, temperament si suflet neprecoce, ramas genuin, cu sangele pulsand langa pamant, in ritm cu sevele copacilor, menit din copilarie a sta in contact permanent cu esentele, prin simturile-i ascutite, s-a produs o mutatie curioasa. "Vara" iubirii, imposibil de evitat, totusi, a rabufnit catre amurgul vietii, "in noiembrie", lata prima strofa din poezia liminara a ciclului:
Iubito-mbogateste-ti cantaretul, muta-mi cu mana ta in suflet lacul, si ce mai vezi, vapaia si inghetul, dumbrava, cerbii, trestia si veacul. Cum stam in fata toamnei, muti, sporeste-mi inima c-o ardere, c-un gand. Solar e talcul ce tu stii oricand atator lucruri sa-mprumuti.
Efervescenta erotica se sublimeaza total in Cantecul spicelor si devine pur elan panteistic. Iubirea, erosul, este privita ca principiu al lumii, al miscarii in univers. (Ideea poate fi intalnita, intr-alt chip, la Eminescu, la Arghezi si la
Ion Barbu.) Cunoasterea intintiva, prin simturi, trairea, revelatia poetica blagiana atinge aici una din culmile ei: vegetalele spice au ajuns in pragul feminitatii, "se infioara" de dor si de moarte (in plan cosmic si in absolut, iubirea si moartea sunt complementare, ca in
Miorita, si ca in O, mama de EminescU). Ca niste fete din basme, ele s-au indragostit de astrul selenar:
]. Spicele-n lanuri - de dor se-nfioara, de moarte, » J 2. cand secera lunii pe bolta apare, 3. Ca fetele cata, cu parul de aur, . 4. la zeui din zare.
Aspiratia spre astre la varsta adolescentina, dragostea imposibila a fetei pentru zeul Luceafar am intalnit-o la Eminescu. Originalitatea cu totul iesita din comun a poeziei lui Blaga sta in faptul ca de asta data pare a nu mai fi vorba de un simbol, ci pur si simplu de o imagine poetica, pe care am putea-o decoda intr-un fel oarecare. Uimitor ramane acum faptul ca ni se propune ipoteza cum ca principiul erotic ar putea rezida in cerealele care la momentul fecundarii aspira spre spiritul absolut si etern. Ne aflam, cu alte cuvinte, in fata unui panerotism, cu totul altfel exprimat decat la Eminescu, la Arghezi, la Barbu.
Cum am mai aratat cand am analizat poezia Belsug, catre sfarsitul carierei sale Blaga tinde spre ce am numi scuturarea podoabelor, spre o poezie in structuri, aparent macar, mai simple, aproape clasice.
Rimele din Cantecul spicelor, incrucisate, feminine, au un rol muzical bine determinat: in prima pereche cu accentul pe vocala cea mai deschisa: apare-zare; in a doua de asemeni: vapaie-taie (nu fara, de asta data, crearea unei senzatii de alerte[a datorata diftongului coboratoR); in a treia, prin aducerea sonurilor inchise, lungi, sumbre: vantului-pamantului, ca pentru a sugera inexorabilul; in sfarsit, in a patra: luna-apuna, creand un fel de consens neutral asupra fenomenului. Iata celelalte doua strofe ale poeziei:
5. O vorba-si trec spicele -fete-n vapaie: 6. secera lunii e numai lumina - 7. cum ar putea sa ne taie . 8. pe la genunchi, sa ne culce pe spate, in arderea vantului?
9. Aceasta-i tristetea cea mare a spicelor, 10. ca nu sunt taiate de luna, 11. ca numai de fierul pamantului 12. li s-a menit sa apuna.
Cat priveste ritmul, e cazul sa spunem ca de asta data Blaga ramane credincios verslibrismului. Cele trei fraze din cele trei strofe - prima si ultima afirmative, cea mediana interogativa - se dispun in versuri lungi sau mai scurte, in functie strict de pulsatia ideii poetice. Versul al patrulea, din strofa intai, spre exemplu ("la zeul din zare"), cel mai scurt, face contrast puternic cu perechea lui din strofa urmatoare: ("pe la genunchi, sa ne culce pe spate, in arderea vantului"). Aceasta pentru ca tensiunea lirica descrie o curba ascendenta: de la contemplarea pasiva a astrului ("fetele cata/ la zeul din zare") la dorinta arzatoare de a fi "taiate" de secera de aur a lunii. Axul principal al discursului poetic este sustinut de aparitia in trei locuri si la egala distanta ritmica (primul cuvant din vs. 1, strofa 1; inaintea cezurii din vs .1, strofa 2 si la sfarsitul vs. 1, strofa 3) a spicelor.
Forta si originalitatea acestei poezii sta in structura ambigua a imaginii. A o interpreta numai in sensul
Luceafarului eminescian, repetam, nu este indicat. Pentru ca, pur si simplu, poetul presupune frisonarea erotica a spicelor dintr-un lan de grau, lovite, noaptea, de lumina lunii. Ceea ce potenteaza insa gandul ca in ordinea umana este cu atat mai indreptatita iubirea pura, sub semnul Selenei. Dar o asemenea procedura poetica e veche de cand lumea, banalizata la maximum de romantism si mai ales de epigonismul romantic. Poetul cel nou, gasind-o totusi adevarata, o reimprospateaza, redescoperind-o de la polul opus: nu numai omul iubeste sub semnul lunii, ci tot ce exista se supune unui panerotism cosmic.
Ca atare, de "personificare" (spicele din lan se comporta ca niste fetE) ori de "metafora" (spicele sunt "fete-n vapaie" eroticA) nu mai poate fi vorba, cel putin de la un moment dat incolo, cand nivelul strict "scolaresc" se presupune a fi depasit. Spicele sunt chiar spice reale, patrunse insa, transfigurate, de protectia sufletului poetului in vegetal, facute adica obiect si instrument al cunoasterii, mit descifrator al universului sensibil. Aceasta este cauza pentru care expresii ca "fete-n vapaie", "sa ne taie pe la genunchi", "sa ne culce pe spate" etc. ne apar expurgate de orice urma terestra, triviala, de o putem numi asa.
Cand am analizat Belsug, am aratat ca, o data cu tendinta spre simplitatea expresiei, in poezia lui Blaga aparea si un anume calm si echilibru, o seninatate mioritica. Cum se poate constata din Cantecul spicelor, ca de altminteri din intreg ciclul Vara fn noiembrie, evolutia ulterioara a spiritului blagian a inregistrat o noua mutatie, asezata sub semnul vitalismului "verii in noiembrie", al unor energii descatusate spre amurgul existentei filozofului, care implinea un gol in creatia lui poetica. O strofa din poezia Vara in jurul cetatii, circumvecina Cantecului spicelor, ne ajuta sa intelegem mai bine modul cum s-a constituit imaginea in bucata analizata aici:
Ca fetele, neasteptat peste noapte crescute, cari inca nici ele nu stiu ca-1 au (se-ntampla aceasta adeseorI), tulpinile verzi de porumb pe alocuri si-arata auriu parul la subsuori.
