Privite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele lui Neculce din O sama de cuvinte sunt niste instantanee epice, schite si nuvele in raccourci, de o mare conciziune. Romanticii de la mijlocul secolului trecut, un Negruzzi, un Bolintineanu sau Alecsandri i-au reluat si dezvoltat motivele, in spiritul pasoptist al epocii. Fireste, nota patriotica a fost mult accentuata, insa urmasii, oricat de talentati, sunt departe de arta spontana a cronicarului (am spune: sunt lipsiti de autenticitatE). in orice caz, ca poeti romantici, ei pun avant si solemnitate, lucruri ce nu sunt de gasit la Neculce, prozator si povestitor intru totul apropiat lui
Ion Creanga, bunaoara. Ca si Creanga, cel din povesti si din povestiri, Neculce este un colportor care trage cu urechea: "ase vorbasc oamenii", "dzic sa fie", "spun" etc, dand apoi in vileag cate o intamplare sau cate un gest memorabil al cutarui sau cutarui personaj istoric, daca nu adevarat, posibil totusi, caci spune cronicarul in prezentarea anecdotelor sale: "Deci cine va ceti si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine; cine pre cum ii va fi voia asa va face".
intre ele, intamplarea cu aprodul Purice, in batalia de la Scheia dintre Stefan cel Mare si Hroiot ungurul, ramane tipica: domnitorul incalecand calul aprodului, care se facuse o movilita spre a-1 ajuta, este o imagine simbolica ce ar fi putut servi ca blazon nobiliar familiei Movilestilor. (Asa nu a putut fi, pentru ca istoria Moldovei si a romanilor in genere a urmat un drum al sau propriu, iar preocuparile de heraldica la noi au lipsit aproape cu totul, pana la venirea mai stransa in contact cu Occidentul.) Totul este insa realizat prin cateva miscari epice scurte, de povestitor, care e atent mai mult la reactia ascultatorului decat la modul in sine cum coboara cuvantul pe hartie. Bucata debuteaza printr-un anacolut, cu totul firesc in exprimarea orala, mai ales atunci cand debitul verbal presupune graba si concentrarea:
"Stefan-voda cel Bun, cand s-au batut cu Hroiot ungurul, precum dzic unii la Casen, iar letopisetul scrie ca s-au batut la Scheie pe Siretiu,// au fost cadzut calul cu Stefan voda in razboi".
Frazele urmatoare sunt introduse in vederea desfasurarii cursive a spunerii, prin cate un iterativ*: "Iara un Purice aprodul iau dat calul lui". "Si nu pute in graba incaleca Stefan-voda, fiind om micu"; "Si au dzis Purice aprodul"; "Si s-au suit pre dansul Stefan-voda" etc. (Procedeul il aflam intocmai la Creanga: "si auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta"; "Si s-au adunat cu toatele la priveghiu si unde nu s-au asternut pe mancate si pe baute"; "Si eram si eu acolo"; "Si-ridata dupa aceea am incalecat iute pe-o sea" etc.) Cursul epic nu este intrerupt decat spre a face loc schimbului de replici dintre aprod si voievod, doua la numar, iuti pentru ca ne aflam in focul luptei, totusi nu lipsite de acea moliciune si curtoazie specifice graiului moldovean: "Si-au dzis Purice aprodul: "Doamne, eu ma voi face o movilita, si vino de sui pe mine si incaleca". Si s-au suit pe dansul Stefan-voda si au incalecat pre cal. Si atunce au dzis Stefan-voda: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-oi schimba numeli din Purice in Movila"." (Sa se observe - in sensul aceleiasi oralitati si conciziuni - "dezacordul" gramatical din propozitie "de-oi scapa eu si tu"**.)
Asadar, asistam la iesirea din anonimat a unui oarecare aprod Purice. Lucrul parea obisnuit pe acea vreme, cand Stefan cel Mare rasplatea cum se cuvine pe vitejii sai din nenumaratele razboaie ce-a purtat. Ceea ce e interesant de observat, din nou cu privire la economia de mijloace a prozatorului, e faptul ca la inceput ni se vorbeste de "un Purice aprodul", adica de un oarecare slujitor pe nume Purice, articolul nedefinit marcand stilistic insignifianta personajului, deocamdata.
De economia de mijloace tine si un alt fapt, nu mai putin important intrucat il priveste pe Neculce. Se vede cat de colo ca numele de Purice este o porecla sau in orice caz un nume nepotrivit pentru un om mare de statura, cum era aprodul. Faptul nu e prezentat ca atare, analitic, ci numai dedus din imprejurarea ca Stefan "fiind om mic", nu putea incaleca calul aprodului dupa ce-1 pierduse in lupta pe al sau. in sfarsit, lucrul se vede si din acel, compatimitor oarecum, "Sarace Purece", cu care voievodul se adreseaza ostasului, hotarat nu numai a-1 inalta in ranguri, dar fagaduindu-i totodata si schimbarea numelui din Purice in Movila. ("Sarace" - vocativul - mai poate conota si ideea-sentiment: "tovaras de arme intr-un moment de mare primejdie".) Va fi fost ori nu va fi fost asa, nu are importanta cand e vorba de o legenda, de un fenomen de arta literara adica, unde fictiunea presupune un acut simt al numelor proprii, al poreclelor mai ales.
Evident, anecdota cu aprodul Purice, ca toate celelalte grupate sub titlul atat de nimerit ales de O sama de cuvinte, este un fel de culegere folclorica (Neculce ne apare deci ca primul nostni culegator de folclor; e drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care tine de legenda istoricA), cum singur spune: "ce santu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sunt scrise". insa, ca si mai tarziu Anton Pann si Ion Creanga, Neculce nu este un culegator de folclor pur si simplu. Marca personala a artei povestitorului se vede, cum aratam mai sus, printr-o punere in pagina bine masurata, desi altcum spontana. Mai mult inca, asemenea, din nou, lui Anton Pann si lui
Ion Creanga, Neculce obisnuieste - uneori, nu intotdeauna - sa aduca, odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte personal. Ceea ce se intampla, aici, in ultimele siruri, unde mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduirii si dispret fata de amestecaturile prostimii parvenite se vede clar de tot:
Dar si aprozii atunce nu era din oameni prosti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri. Si portul lor, era imbracati, cu sarvanalc», cu cabanite" Ase trebuie si acum sa afle slugi, sa slujeasca stapanului si stapanul sa miluiasca pe sluga ase".
