Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Prada ploii nebune de Ion Moise (Proza)

 

Dincolo de lumina ti se prelungea o mana ingandurata si grea de atatea canoane si bataturi. Te-au intins pe frunzisul ud de ploaie stiind ca ti-au batut cararea spre nefiinta, convinsi ca miscarea stelelor ti-a pierdut urma. Iesit din lumea care te-nconjoara, mai putin impacat cu lumea din tine, satul de necazuri si hartuieli, niciodata prea vesel cu masca subtire, inca prea subtire ca sa poti face fata tuturor incercarilor, te-ai trezit brusc sub rotile ucigase, izbit de asfaltul dur, lovit apoi in teasta cu un corp contondent, fara sa stii de ce si de cine, cu vidul in creier tarat in padure, aruncat intr-o groapa ramasa din ultimul razboi, (mana unei bombe sau a vreunei grupe de ostasi hotarati sa se apere de urgia inamiculuI). Acum te zbati sa traiesti inaintea mortii asa dupa cum te-ai zbate in fata oricarui pericol. Ridici greu mana si simti o durere ascutita in clavicula, aripa ta mica, probabil crapata sau smulsa. Singur, in mijlocul unei paduri straine, cu sangele care ti-a „apretat” parul si hainele, abandonat total unei ploi reci si fara sfarsit, simti nevoia sa strigi, sa urli dupa ajutor, sa vina cineva sa te vada, sa te scoata de acolo, sa te salveze. Dar maxilarele-ti sunt intepenite si tu nu reusesti sa scoti decat un palid gafait de om care-i gata sa se inece. Atunci iti pui nadejdea in mana cealalta, mana stanga aflata sub tine, amortita, inconstienta, franta. Dar si la miscarea ei, creierul salta intr-un cleste de foc. Acum, viata atarna de o intamplare, o sansa, sa vina cineva sa te auda, sa te vada, sa te culeaga. Din nou la voia :ursitei; a cata oara, Doamne, a cata oara?! Cand crezi ca va avea de gand sa treaca cineva pe aici, prin padurea asta ;pradata de ploaie si singuratate? Ai vedenii si simti cum: picaturile ti-au intrat pe sub guler si se preling pe spate, in siroaie viclene, patrunzatoare, care-ti aduc treptat frigul in oase, in trupul tau incapabil sa se ridice, sa se desprinda din locul acela baltit, umed.





Ploaia se furisa tot mai avid si perfid printre frunzele de fag, intr-o continua simfonie grava, nu lipsita de o anume monotonie. Iti simti tot mai mult palmele batute de picurii grei desprinsi din chinga frunzelor care ii cerne cu intermitente egale peste toata lungimea trupului tau. Si iarasi tusea aceea seaca si oarba cu neputinta ta de a o scoate din plamani. Esti tintuit locului, fara vlaga, fara putere. Imagini din carti evocatoare de razboi, colo, in cutele memoriei. Oameni pasnici, colosi care zac cuminti in baltile toamnelor tarzii. La o anumita varsta toti credem ca nu vom muri niciodata. Ca moartea e departe, e straina de noi, dar cand suntem langa ea, alaturi de ea, ni se pare incredibila, imposibila si o respingem cu toata inversunarea. Si totusi, ea este in noi, mereu in noi. De la primul tipat suntem tot mai aproape de ea, niciodata mai departe. Chiar si acum, a trecut razand pe langa tine. Nu trebuia decat sa intinzi mana si te-ar fi inhatat, victorioasa si tenace. Stiu ca fiecare ne-am nascut din viata si moartea cuiva. Dupa cum insusi soarele rasare din asfintit, dupa cum asfintitul seamana mult cu rasaritul. Iar tu inca te afli, la ora pranzului, la acel pranz pe cand, la plug, o vedeai pe mama ta buna, frumoasa si tanara, aidoma nevestei mesterului Manole, incarcata cu merinde: zama de post cu mamaliga aburinda si alaturi, ceapa plina de arome si sanatate. Dar prezentul nu te lasa sa-ti duci pana la capat gandurile frumoase ale trecutului. Buretele stors al creierului incepea deja sa se imbibe cu apa. Te crezi iar o victima a potopului si nu stii de ce fata asta cu ochii albastri pentru care ti s-a intamplat tot raul de pe lume, nu simte nimic, sta la cativa kilometri de tine si trebaluieste linistita prin casa. Ai lasat-o cu ochii ei ca azurul cu parul saten, crapat in doua suvite cazute mult pe spate, intinsa in asternutul alb ca neaua, fara sa-i pese de fetia sa daruita tie de buna voie, cu toata suferinta si suflarea de care a fost si ea in stare, intre bucurie si regret, intre neliniste si placere. Tu stii insa ca simturile sunt pure, nevinovate daca nu le impovarezi cu silnicia tradarii. A intrat in preocuparile tale intr-o perioada de sete, cand te saturasesi de carti, de munca, de singuratate, de cluburi, de spectacole si de amicitii sterile, prelungite. Ea a fost capabila de seninatate, de o seninatate fara pretentii care se revarsa peste tine precum apa imbelsugata a:ploilor de primavara. Acum se teme sa nu te piarda, se teme mereu, stii asta si parca un diavol de dincolo de tine iti tot da ghes sa fii rau, s-o tii in sah, sa creada ca esti insusi amagirea, amagirea care naste intotdeauna un, dram de spaima si disperare, amagire pe care s-o alungi intotdeauna, desi esti constient ca nu poate duce decat la paguba si suferinta gratuita. De aceea, poate de aceea, ti s-a platit. Pentru ca totul se plateste. Dar nimic mai scump si mai prompt decat suferintele celor care te iubesc. Si lovitura a venit cu forta, cu toata forta celor 45 de cai putere din botul unei masini, cu avertismentul dur, halucinant care te-a adus brusc la granita dintre a fi sau a nu fi. Dar, acum, desi zaci pana-n gat in apa, in apa asta racoroasa de padure, apa de vara, apa de iunie, te incearca o bucurie straina ca mai simti cum iti galgaie seva in vine, in vinele tale tinere, neuzate, ca oricum, traiesti, esti viu ca cerul infrunzit de deasupra ta, zare inverzita care-ti da speranta si te imbratiseaza ca o iubita. Si totusi, n-ai vrea-o pe Corina, n-ai vrea, sa te vada asa, slab, ciopartit, stricat, izbit si lovit, jucarie dezmembrata intr-un crud si ciudat joc al sortii. N-ai nevoie de lamentari si compatimiri stangace, naive, agasante. Ce-i aia: Vai saracul! Saracul de tine! Ehei! bunica ta dinspre mama a fost o femeie teapana, teapana femeie a mai fost, cu fruntea ei lata sub testemelul de culoare inchisa, cu furca in brau, cu intelepciunea pe buze „Decat sa-ti zica cineva vai saracu’, mai bine sa te ia dracu!”.

Un nor ti se infige in memorie. Un inger alb, un diavol negru, un diavol rosu Alei cu spini si trandafiri! Apoi, pustiu. Intinzi o mana. Ceri apa. Iar apa iti patrunde in oase. Tu vrei apa. Arsita. Desertul se intinde inaintea ta. Ai mainile uscate, innegrite de soare, doua flori lasate, vestede. Apa! Si cata apa e in jurul, tau. Apa! Arsita te-a invaluit ca un brau de foc. Palmele-ti fierb rastignite pe pamantul umed. Sternul, cuib de impunsaturi dureroase. Sudoarea ti se prelinge incet pe tample. Pleoapa ti se lipeste ventuza pe globul ocular. Pe urma, coline verzi, coline verzi. O moleseala placuta, dar somnul care-ti cade pe gene te-nspaimanta. Tresari. S-ar putea ca frunzisul vested sa nu mai poata fi biruit de trupu-ti fierbinte care nu mai primeste caldura de nicaieri. Pe cata vreme pamantul inghite in continuu apa proaspata de vara, cazuta din cerul nesfarsit si darnic. Simti inca viata in palmele tale care-ti ard si febra lor te mai linisteste. Ai impresia ca te-ai trezit desi-ti placea sa vorbesti prin vis cu viitorul. Ai vrea sa-ti misti bratele amortite dar nu reusesti. Poate-or fi rupte! Mama! Se sperie si gandul, pana si gandul se sperie. Sa fii un ciot! Un ciot cazut povara, numai gura si dinti, legati de-un stomac bolnav si capricios. Si pe capul cui?! Ca n-ai pe nimeni! N-ai pe nimeni! Pe-al cui cap, omule? Cine ar fi in stare sa-si asume grija ta, a unui mare mutilat? Cine? Nici macar Corina. Nici ea, cu toata dragostea si spiritul ei de sacrificiu. Dar oare aveai dreptul, sa i-l ceri? Sa-ti bage mancarea cu lingurita in gura, sa te duca la buda, sa stearga dupa tine, sa O! nu! Mai bine moartea! Mai bine! Ai vazut in copilarie un paralizat, un tanar care nu-si putea nici macar duce mana la gura. Norocul sau a fost mama si sora lui mai mare. Noroc de ele. Dar ce noroc mai era si ala? Ce noroc?!

Oh! si madularele nu te mai asculta. Inima se poticneste incet, incet. Cararea. Campii verzi, cantece de privighetori, cativa amorasi in jurul tronului tau de foc si apoi, vorba de tunet care cutremura temeiurile. Pe vrajmasii tai ii voi lovi si nu se vor putea tine; striga-vor, dar nimeni nu-i va auzi; pe mine ma vor striga dar n-am sa le dau ascultare; ca praful si ca vantul ii voi pisa si-i voi calca in picioare ca tina ulitelor; imi vor cersi indurare si nu le-o voi da; imi vor cere mila si am sa fiu surd la vorbele lor; imi vor oferi daruri si jertfe dar n-am sa le primesc, n-am sa le primesc, pentru ca m-au lovit cand deja fusesem lovit, lasand ca valurile mortii sa ma impresoare Si iata, vine spre tine bunica, bunica, buna copilariei tale pe buzele careia inflorea intotdeauna intelepciunea aceea mostenita din stramosi, din cantece si povesti, din cartile ei sfinte. Cei rai sunt ca spinii, dragutule, care nu se pot lua cu mana, ci cu fierul de la sapa si de la plug, si-n raspantii, pe focuri se ard ca sa le piara samanta. Si te uitai in ochii ei si n-o intelegeai si ea nu se dadea batuta ci-ti mai spunea odata si inca o data si inca o data, pana cand in capatana ta intra toata stiinta ei de femeie rabdatoare si cu minte.

Cararea! Un cavaler negru cu sabia scoasa iti arata urcusul. Dar nu-i un cavaler, e o masina, o masina cu bara argintata jucand in reflexe mari, sidefii, sub bataia nemiloasa a soarelui. E un cavaler cu sabia argintata care-ti arunca vapaia in ochi. Viziera castii metalice, parbrizul peste care se misca egal si crunt ochii stergatoarelor. De la dreapta la stanga, de la stanga la dreapta. Nu mai stii, nu mai tii minte si brusc sabia cavalerului te loveste in spate si tu cazi si recazi si vrei sa te ridici pana cand simti barosul in crestet, exact in moalele capului, tresari si te prabusesti in noaptea adanca si rece, in somnul nefiintei, cu un ultim urlet impietrit pe buze. Cavalerul zboara pe un murg pag spre cer intr-un nor gros de fum si praf, se strecoara in haos, prinde stele cu mana dar le scapa si ele incep sa se joace intr-o hora vesela ce seamana mai mult a harjoana, impiedecandu-l sa se apropie de campurile lunii pe care el incearca s-o despice in doua. Dar sabia i se inmoaie si mii de rubine ii cad pe umeri si il transforma intr-o catapeteasma stralucitoare, cu sori auriferi. (Te sperii. In vis, bogatiile sunt aducatoare de nenorocirI). Si totusi, pui monede, le infigi cu agatatori din spate ca niste insigne in ;stofa neagra, intinsa greu peste propria ta fata. Si acum, iata, in locul cavalerului te vezi chiar pe tine in chip de corsar care umbla sa goleasca, sa devasteze camarile stelelor sau sa faca din ele pamanturi, alte mari si oceane, alte lumi, alte lucruri nepatrunse. Tresari. Cine-i acest barbat tanar? Intreaba o pasare. E unul care a fost si abia mai este. E unul care a trait si abia mai traieste. Acum deschizi ochii larg.



Oricum, e liniste. Soarele inoata, abia-si face loc cu coatele printre frunzele ude. A fost o aversa, cu cateva fulgere si bubuituri. Norii s-au batut intre ei. Doar apa, apa, apa Si totul e ca la inceput. Ca la inceputul inceputului sau inceputul sfarsitului

Iar padurea, cerul rotat, copacii, bunii tai copaci. Cazi si recazi in semitrezie. Febra pacatoasa, uriasa. Un batran simpatic, cuminte si cu ochii numai saga si bunatate. Pe cararea aia sa-l duceti! Nu-i mai dati ragaz sa sufere! Luati-l!

Cararea. Dar la capat, batranelul alb si zambitor care-ti face semn sa urci, sa vii spre el, sa-ti puna intrebari, sa stea de vorba cu tine. Totul aidoma unui cantec trasnit. Si batranelul a ramas nemiscat, zicand ca te-asculta. Vorbeste! Te-ascult! Esti uimit si revoltat. Ce vrei? Ce mai vrei de la mine, omule? Uita-te bine cum arat! Mai rau ca urgisitul din vechime care se plangea cerului ca nu-si mai poate duce povara.

Privelistea Doua mioare desenate pe o iarba liniata infantil. Bete in loc de picioare, bucle galbene, deal de argint, soare cu ochi, o linie in loc de gura, peisaj pastoral, idilic, schematizat si totusi sugestiv, frumos. Daca scapi teafar, te retragi si tu la tara, poate chiar in satul natal sau la ea acasa, sa inchiriezi pamant, sa incropesti o gospodarie cu patru vaci, doisprezece purcei, cincizeci de oi, vreo suta de pasari, doi cai, o masina de cosit etc. Corina, cu croitoria, acolo, un ban la casa si cu gospodaria. Sa ai trei copii. Tu care n-ai avut familie, vrei sa oferi altora fericirea unei familii. De luat totul de la capat. Recapitularea generala a viitorului. Gandul asta simti ca te-a facut mai frumos si mai curat.

Si totusi, ma, Bunea din Tigau! De ce nu stii, nu cunosti masinile din import, ma? Ce-ai invatat doi ani in Canada pe banii statului? Adica pe ai nostri? Sa stai sa te uiti cu bratele incrucisate la masinile astea luate, aduse pe painea copiilor de la gura?!

Ah! de n-ar fi capul asta cumplit cat o mierta, cat o mie de kile! Ah!. Usor; baiete! Usurel!

Cine l-a spus? Cine l-a catunit asa? Maistru Uta, mi se pare Da, da, chiar el Pe varu-meu ca l-au prins la ceape furand trei kilograme de malai, l-or bagat la zdup dar pe tine si pe altii care lasati piese de import in ploaie si le descompletati?

Cate cuie poti avea in cap? Te-au lovit rau, urat ti-au dat la sfantul mir! O! Doamne, sa aiba si ei parte numai pe-un sfert de suferintele mele, de suferintele

Zac in vaselina, ma!: Zac in vaselina, ma! se rafuia cu ei mesterul Uta in plina sedinta. Descompletate zilnic, zilnic descompletate, nimeni nu se pricepe la ele, crima noastra cea de toate zilele!

In copilarie, cand te durea capul, bunica Saia iti punea comprese cu cartofi si usturoi, sau numai cu coji de cartofi, si dupa o bucata de vreme, iti trecea, gata, erai vesel, bine dispus, bun pentru joaca. Faceai zmee, cat de bun erai la facut zmee, veneau copiii si de la a patra casa, iti aduceau carton si sfoara si tu nu te suparai, aveai rabdare, faceai cui iti cerea cate un zmeu pe care-l ridicai pana sus, in nouri, in soare, in stele Si din pricina asta ai luat o paruiala de la mama-ta vitrega, care te-a trimis la cooperativa dupa sare si tu l-ai intalnit pe colegul de scoala, Zaharie care te-a rugat aproape plangand sa-i faci si lui un „zmau”. Ti-a adus tot ce i-ai cerut, pana si faina de grau pentru pap. Te-ai apucat de lucru, acolo, sub gardul de nuiele, nu te-ai lasat pana nu i-ai facut ,,zmaul” pe care l-ai ridicat pana sus, departe, la cucoare, si-i trimiteai biletele mici, in dar, pe sfoara. Ai uitat de sare, de mama ta vitrega, de cooperativa care intre timp s-a inchis.

Aici imi erai, ma, faroane, mira-sa lumea de tine sa se mire! D'apoi unde te-am trimis eu, ma, ronghiosule, ma, ducucitule, ma! Ian da-ti urechile incoa sa ti le smulg eu o tara din radacina, sa ti le smulg, ma, c-al'data sa tii minte, sa stii ca cand t-am zas sa meri undeva apoi acolo sa-ti sfaraie calcaile, acolo, ma, nu la tat felul de dracarii, la „zmau”, auzi, tu, la ,,zmau”! Eu stau cu gaina desfacuta pe masa ca sa crapi, sa-ti umfli foalele, si tu, cu „zmaul”!

Ti-a rasucit urechile iar acasa a rupt si o jordie pe spinarea ta, iar tu ai tacut, n-ai zis nici malc, ai priceput, ai inteles ca femeia n-avea pic de sare in casa si a fost nevoita sa imprumute un pumn de pe la vecini

Ah! acum dureri ascutite, insuportabile, in piciorul stang, acolo, jos, intre genunchi si glezna! E plesnit, precis e plesnit osul Si iar si iar durerile iti dau tarcoale, asa in etape, la intervale aproape egale, cu precizie si intensitate Iar au inceput, bata-le soarele sa le bata! Bata-le! Cumplite, cumplite, cumplite! Din ce in ce mai cumplite! Si nu poti face nimic, nicio miscare, nimic in ajutorul tau, nici macar sa strigi, sa urli, sa

Glasuri! Glasuri!

Pasi liberi, sanatosi, hotarati vin iarasi spre tine.

Si vocea batranei, vocea taraganata, tremuratoare si totusi limpede.

„Pe-aici, oameni buni! Pe-aici!”

Acum nu mai ai nici un dubiu. E salvarea. E

„Hei! baiete! cum te simti?”

Deschizi, in sfarsit, ochii si vezi un om in uniforma, un om in uniforma. Un om cu fata arsa de soare, cu zambet calm, incurajator.

Tu nu poti scoate un cuvant. Esti crispat si inca neincrezator. Un rictus prostesc, aiurat, pierdut. Cativa sanitari te apuca zdravan de umeri si-ti strecoara brancarda sub sezut. Urletul tau de durere si, din nou, somnul



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Prada ploii nebune



Opera si activitatea literara Ion Moise

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion Moise





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Prada ploii nebune

- citeste textul