(prenumele la nastere: loan), n. 1 sept. 1947, Sarmas, jud. Mures.
Poet
Fiul lui loan Mircea, maistru gaz metan, si al Susanei (n. Muresean).
Scoala generala la Sarmas (1954-1961); liceul (1961-1965) in aceeasi localitate. Licential al Facultatii de Litere a Univ. din Cluj, Sectia romana-italiana (1965-1971). indrumator la Muzeul "O. Goga" din Ciucea (1971-1972); redactor la rev. Transilvania din Sibiu (din 1973).
Colab. la Echinox, Steaua, Amfiteatru, Transilvania,
Luceafarul, Romania literara, Viata Romaneasca, Ramuri, Tomis etc. Debuteaza in Transilvania, cu poezia Pescuitorul de perle (1966). Debut editorial cu voi. de versuri Istm (1971), urmat de alte trei culegeri lirice: Tobele fragede (1978), Copacul cu 10 000 de imagini (1984) si Piramida impadurita (1989). A publicat o antologie in lb. germana (Die Wiirde der Rose I Demnitatea trandafirului, 1989), in trad. lui Reimar Alfred Ungar. Premiul intai de poezie la Colocviul National Studentesc de Literatura (1969); Premiul Asoc. Scriitorilor din Sibiu pe 1978, pentru voi. Tobele fragede; Premiul special de poezie al rev. Luceafarul, titlul de "cel mai popular poet roman al anului" acordat de rev. Amfiteatru si Viata studenteasca, si Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1984, pentru voi. Copacul cu 10 000 de imagini.
Debutand la inceputul anilor 70, cand in poezia multora dintre tinerii autori se faceau inca simtite din plin ecourile modelului blagian, MIRCEA le capteaza si el, dar nu le prelungeste mimetic, ci pare a le asculta ca pe un reper menit sa-i orienteze propriile cautari lirice. De aceea, dincolo de unele reminiscente evidente, precum motivul somnului sau ivirea cate unei metafore de felul: "zapada fapturii", influenta lui Blaga se vadeste mai cu seama la nivelul atitudinii generale care este si la MIRCEA de ordin metafizic. Poetul nu percepe lumea in concretetea ei vie si conflictuala, ci, deocamdata, doar in formele ei simbolice, chiar arhetipale, a caror vibratie incearca sa o prinda in imagini diafane. Asa se face ca in versurile din primul volum (Istm, 1971) revin mereu si mereu cateva simboluri ale transeenderii, ale candorii si puritatii: zborul, pasarea, floarea, albul, cristalinul, oglinda, roua. Toate acestea dau o tonalitate aurorala unui lirism inca nu foarte consistent, dar care, traind din "Mirarea fiintei in zori spre cuvant" si dintr-o profunda dorinta de transfigurare ("Cerul, asa numesc eu atatea, / imi este vestmant"), isi precizeaza deja destul de bine orizontul. Este un orizont pe care poetul nu-1 va trada nici in cartile urmatoare, desi creatia sa va cunoaste metamorfoze deloc neglijabile. Astfel, in Tobele fragede (1978) poate fi detectata atat o continuitate de adancime, cat si o remarcabila incercare de innoire stilistica, aceasta urmand sa fie dusa mai departe ulterior. La fel ca in prima carte, precumpanitoare este si aici aspiratia spre originar, nazuinta de a regasi o puritate si o plenitudine initiala, evocata adesea printr-un metaforism al luminii indeajuns de elaborat si de sugestiv. Versurile vorbesc acum de o "lumina pura, neindoliata", de o "fiinta luminiscenta", de "aceasta palpaire ca viata prima oara". In acelasi timp, insa, trairea poetica devine mai tensionata si mai complexa, imaginatia se desfasoara mai amplu, aproape arborescent, asa cum o arata cateva poeme incantatorii (Iata ce canta un get, Poemul barbatului schiop, Vantul din senin) sau de-a dreptul vizionare (Okeanos,
Ta twam asi, Cimpoiul). Ca ele nu constituie un simplu experiment pasager, ci sunt semnul unei noi faze de creatie, o dovedesc cu prisosinta urmatoarele doua volume, Copacul cu 10 000 de imagini (1984) si Piramida impadurita (1989), unde lirismul lui MIRCEA castiga si mai mult in amplitudine, in forta vizonara, dar si in concretete, realul insusi, cu toate armoniile si dizarmoniile lui, fiind acela care starneste meditatia si alimenteaza imaginatia poetului. Uneori, acestea se misca pe spatiii mici, ca de pilda in gratios-nostalgicul poem intitulat Ceas de taina: "ĞDesi ai sase fete / si esti cum esti: poros si orbitor, / ce-amara ar fi viata mea fara tineğ, / se confeseaza ceaiul verde / cubului de zahar. / Eu il aud / pentru ca sunt singur: / minereu din insule." De cele mai multe ori insa intuitiile depasesc pragul unor asemenea fulguratii si se dezvolta simfonic, ramificandu-se reflexiv si dand permanent poemelor un aer filosofic. Ceea ce impresioneaza este tocmai staruinta cu care MIRCEA face din propria lirica un mod de cunoastere la limita dintre real si imaginar, o cunoastere cand abrupt interogativa (Hamlet), cand invaluitor metaforica si atingand teme esentiale precum nasterea (Acestea nu sunt amintiri) si moartea (Din Egiptul unei fotografii) si erosul initiatic (Cuplul, Ars amandi, Osmoza). Chiar daca se mai intampla ca stilul sa alunece intr-o anume discursivitate, dand frau liber unei imagistici cam eterogene, de tip manierist, explorarea marilor teme, ca si a propriei fiinte, cu biografia si memoria ei (Amintirea, Eu am copilarit, Vizita, Scrisori catre
Mircea Ivanescu), nu-si pierde niciodata profunzimea. O profunzime pe care, prin bataia lor mai lunga sau mai scurta, numeroasele trimiteri livresti, religioase, mitologice ezoterice nu fac decat sa o sporeasca. Ele nu tintesc o intelectualizare, ci opunere in abis a trairii si meditatiei poetului, cel ce crede ca "nu vietuiesc secunde in care sa nu existe o fata secreta a lucrurilor" si ca aceasta se cuvine scrutata si exprimata in asa fel incat sa-si pastreze intreaga aura de mister. E ceea ce, in buna masura, poezia lui MIRCEA reuseste sa si faca in mod convingator, ca de exmplu in admirabilul autoportret numit Dublul, pe cat de definitoriu, pe atat de concludent in ce priveste vocatia lirica intr-adevar deosebita a autorului sau: "E inca departe de-a se lumina de ziua si inca mai departe / de-a ne lamuri in toate privintele, impartasesc destinul / unui batran de doua ori incovoiat de mijloc / din Adoratia magilor / cea pictata pe panza concava. Probabil ca beatitudinea nu mi s-a sters cu totul de pe fata schimonosita. / intreaga mea infatisare vorbeste despre o coborare / si, intr-adevar, / imbatranind la munte, eu am copilarit in cer. / Privirea mi-o inalt tot mai rar din tarana cea alba. / Putin adus de spate, / las impresia vie ca am dezhumat / un glob urias, dar invizibil / Stau in noapte garbovit, / cu bratele ca niste nori leganandu-mi-se pe langa corp / si amintin-du-mi, sunt mantuit si mut".
OPERA
Istm, versuri, Cluj, 1971; Tobele fragede, versuri, Cluj, 1978; Copacul cu 10 000 de imagini, versuri. Bucuresti, 1984; Piramida impadurita, versuri, Bucuresti, 1989; Die Wiirde der Rose I Demnitatea trandafirului, versuri, trad. de Reimar Alfred Ungar, Cluj-Napoca, 1989.
REFERINTE CRITICE
I. Pop, in Echinox, nr. 3, 1971;
V. Felea, in Tribuna, nr. 1, 1972;
D. Flamand, in Luceafarul, nr. 5, 1972;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 5, 1972; MIRCEA Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 8, 1973; P. Poanta, Modalitati; MIRCEA Mincu, Poezie si generatie, 1975; MIRCEA Ivanescu, in Transilvania, nr. 9, 1975; G. Alboiu, in Luceafarul, nr. 28, 1977; C. Reg-man, Explorari in actualitatea imediata, 1978; P. Poanta, Radiografii, 1978; Gh.
Grigurcu, Poeti; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1980;
E. Simion, in Romania literara, nr. 16, 1984;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 12 si 13, 1984;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 36, 1984; L. Ursu, in Luceafarul, nr. 20, 1984;
Grete Tartler, Melopoetica, 1984; Const. MIRCEA Popa, in Luceafarul, nr. 7, 1987; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 23, 1997.
