Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ion Minulescu in jocul poeziei - lirica lui Ion Minulescu despre Ion MINULESCU



O trasatura a poeziei lui Ion Minulescu asupra careia critica romaneasca se afla in deplin acord este caracterul sau teatral". E. Lovinescu vorbea deja despre aceasta poezie ostentativa"1; G. Calinescu nota tonul [] fanfaron si teatral ca al oricarei romante", adaugind teatralitatii" si un usor comic inclus in orice mistificatie"2, pentru ca, in comentariile mai recente, sa se scoata in relief indeosebi substanta umoristica, ironica si autoironica a discursului liric: realitate menita al plasa pe autorul Romantelor pentru mai tarziu intr~o serie a creatorilor moderni inzestrati nu numai cu suflu liric, ci si cu o constiinta a conventiei literare atat de definitorie pentru poetii din secolul nostru.

Daca incercam sa refacem acum, macar in liniile sale mari, portretul eului" minulescian, vom observa ca in volumul de debut cel putin in versurile cu caracter de manifest ceea ce se impune este deocamdata imaginea unui personaj generic", in care se contureaza trasaturi situabile mai degraba in contextul viziunii romantice traditionale asupra Poetului. Primul clopotar al revoltei lirice romanesti" cum il numise B. Fundoianu purta inca, in vastele sale monologuri alegorice, masca poetului (geniuluI) neinteles de contemporaneitatea marginita si opaca la luminile spiritului. Figuratia solemna, atitudinile pontificale, gesturile largi"3 reliefau o postura profetica, infatisata cu tot aparatul traditional al unei retorici neintimidate inca de acea constiinta critica pe cale de a se naste in chiar ambianta simbolista. Subiectul generic minulescian mai etaleaza la ora Romantelor pentru mai tarziu costumatia purtata mai devreme a cantaretului drapat in toga ce [i]-o dete-Apollo" si asteapta, increzator in nobila-i misiune, sa fie intampinat cu fastul datorat marilor mesageri ai spiritului:






Deschideti poarta dar,

Si-n cale

Iesiti-mi toti cu foi de laur,

Iar voi ce masurati cu verbul gandirile ce n-au masura,

Veniti in jurul meu degraba, Si-n cantul lirelor de aur, Porniti cu mine impreuna.



Cliseul romantic al poetului neinteles functioneaza, deci, din plin in aceste prime poeme dominate de imaginea ba nai --sentimentala a cantaretului calator pe la porti inchise; el r. strainul" solidar doar cu cei care, desi sunt aducatori de Iu mina", sunt primiti cu ura" si goniti cu pietre"; sarman cercetator prin stele" batatorind drumuri prafuite"; calatorul necu noscut"; pelerinul" obosit de drum, cu sandalele rupte, cu ha-inele-n zdrente"; dispretuitul de o multime ce nu stie rasplati Poemul" decat cu bulgari de noroi" etc. Imagine conventionala, deci, trasata intre limitele unui alegorism care asa cum sa mai observat suporta cu dificultate grefa ideilor simboliste. in ipostaza de homo uiator, banalizata in lirica minora a inceputului de veac, si cu accente de sentimentalism excesiv frizand melodramaticul, poetul minulescian se vrea totusi vestitorul artei viitoare": Veniti indeamna el sa va aprind in suflet lumina stinselor faclii / Si-n versuri fantasmagoria si vraja noilor magii!

    / Iar canturile voastre / Canturi cu care azi cersiti o paine / Sa le-ncunun cu stralucirea aureolelor de maine!

   ".



Daca noul cantaret este sarmanful] cercetator prin stele / De frumuseti bizare si armonii smintite", inscenarile din aceste prime romante" apar ca prea putin adecvate unei atari definitii. Texte ca Romanta noului venit, La poarta celor care dorm, Romanta noastra, Romanta marilor disparuti si altele din aceeasi categorie a confesiunilor programatice raman insa semnificative pentru caracterizarea lui Minulescu ca poet de tranzitie intre doua varste ale liricii romanesti de la inceputul secolului XX. Ele sunt graitoare, desigur, si pentru firea sa sentimentala, inclinata spre dilatarea spectaculara a gesticii, dar indica in acelasi timp si intarzierea intr-o viziune si o tehnica traditionale in esenta. Este foarte adevarat insa ca psihologia, ulterior conturata, a modernistilor si a avangardei, va creste pe un astfel de trunchi romantic, pornind, in fond, tocmai de la sentimentul rupturii de un public" impermeabil la frumusetile bizare" si respingand, de aceea, tot ce iesea dintre granitele sclerozei colective; ruptura si izolare ce-si vor cere, si ele, retorica lor. Foarte cuminte inca in planul realizarii estetice, Minulescu introduce totusi ceva dintr-o asemenea atitudine programatica: Ocoleste-ma cu groaza, ca pe-un starv de om ucis / Nu de oameni, / Ci de mana nentrupatelor dorinti /Si pe piatra-mi funerara nu ceti poemul scris / De nebunul clin cetatea plina numai de cuminti" (s.n.) se spune in Romanta zilelor de ieri, Nebunia" poetului nou, in antiteza cu cumintenia" comuna, relatie ce revine de cateva ori, pana in Liturghii profane (1908) si De vorba cu mine insumi (1913), va ramane insa la Minulescu un dat mai mult exterior, acompaniind retorica initiala antitraditionalista cel putin la nivel programatic.

Pozitia acestei masti in teatrul notional al alegoriilor minulesciene este, oricum, ambigua, si tocmai ambiguitatea ei este interesanta pentru sesizarea acelei ezitari intre o poetica de substanta romantica si una mai deschisa spre transformarile ulterioare, de tip modernist", ale liricii. intr-o piesa ca Gotterdammerung, bunaoara, gestul incendiar al Nebunului vestind amurgul zeilor (Ard bisericile toate / Ard Credintele batrane / Ard Cristosii / Si Trecutul / Arde parca lumea-ntreaga / Ce Nebun venit de-aiurea nu putu sa ne-nteleaga? / Ce-ndraznet aprinse focul ereziilor pagane?") ar traduce revolta unui iconoclast ce se opune violent credintelor" celor cuminti". Insa cumintenia" traditionala este aliata, paradoxal, cu puritatea unor idealuri de mai bine" si mai frumos, invocate in alte poeme, ca teluri ale poeziei dintotdeauna, pe care pribegii", calatorii" si pelerinii" neintelesi urmau s-o refaca in plenitudinea ei originara!

    La umbra crucilor de lemn (din acelasi ciclu de Liturghii profanE) mentine ambiguitatea si ezitarea. Alte texte, si in primul rand inainte, din volumul De vorba cu mine insumi, ilustreaza, prin stiuta alegorie a existentei umane ca drum pe care se succed generatiile in infinita procesiune, un conflict similar intre copii" si doctrina parintilor", ale carei prapuri de doliu" ii ghidasera o vreme, urmand matca, trasata din inceputuri, a unei credinte" impovaratoare. Finala aruncare a prapurelor negre" apare ca o necesara tradare" in numele unui individualism de factura prometeica transparenta (chiar prea transparenta!

   ) afirmare a originalitatii artistului modern pe fundaiul traditiei inerte si uniformizatoare: Pornisera cu totii din tara-n care-ai lor / Si ei / De-atatea veacuri plangeau fara sa stie / De ce n-aveau in gloata de Noi, un singur Eu, j De ce-n intreaga tara, ca si intr-o parodie, / Traiau atati Apostoli / Si nici un PrometeuL." Solemnei procesiuni traditionale i se substituie astfel, in limitele aceleiasi alegorii, trecerea vagabonzilor" desconsiderati si huliti: Trec vagabonzii: / Trec stapanii gradinilor fara stapani, / Trec antipozii fericirii patriarhalilor batrani [s.n.] / Trec anonimii omenirii, / Trec corifeii poeziei si preistoricii gandirii, / Trec regii primului dezastru si-nvinsii primului regret, / Trec vagabonzii / Parodia nedumeririi lui Hamlet" (Trec vagabonziI).

Postura modernista" a poetului exclus, menit unei exis tente marginale, primeste cum se vede la Minulescu, cel din primele volume, o expresie hipcrbolic-spectaculara, intr-un limbaj evident dilatat, retoric, si de o limpezime pe care apelul constant la alegorie abia reuseste s-o mascheze. intr un poem ca Alea jact.a est, din De vorba cu mine insumi, se mai pot citi astfel de autocaracterizari: Ma-ntrupez in al veciei si-al imen sitatii Domn"; Sunt Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit"; Ma-nfasor in atmosfera cimitirelor din haos".

Tema atat de caracteristica pentru simbolism a evaziunii spre orizonturi enigmatice se inscrie pe acest fond de sensibilitate romantica. Noile teritorii anexate universului liric, mai mult sau mai putin exotice, nu vor iesi insa niciodata complet, in aceasta etapa a creatiei minulescicne, de sub tutela alegorismului abstract pe fagasul caruia poetul pornise de la inceput, indemnul nefast al nazuintii", Albastrul imaculatelor seninuri", al nazuintii si-al aiurarilor parfum", perpetuarea enigmei vietii" {Romanta noastra) vor fi doar transferate, ca sa zicem asa, de pe drumul obisnuit al existentei, in spatiile, mai recente in poezie, ale marii, cu .,insula enigma", cu porturile deschise tuturor zarilor, cu bricuri si galere, corabii si caiace investite, formal, cu mistere", dar contand cu adevarat asa cum, pe buna dreptate, sa spus mai mult ca elemente decorative intr-o mecanica" a poemului stapanita perfect si care, la urma urmelor, defineste originalitatea autorului.



Utile pentru mai exacta sa situare intr-o istorie a poeziei romanesti, poemele de tipul celor amintite apar cu mult mai putin semnificative pentru ceea ce simtim ca este astazi adevaratul Minulescu. Ele profita, evident, de o recuzita la indemana in epoca, o recuzita pe care, cu vremea, poetul insusi pare a o resimti ca atare. Toga lui Apollo atarna prea greu pe umerii sai, devenind de-a dreptul incomoda, inca pentru autorul Romantelor in aceste cantece sentimentale, de o structura relativ simpla si exploatand un numar redus de motive, se desfasoara in reala ei libertate imaginatia poetului. Daca masca damnarii si aspiratiile de amplitudine cosmica ale marelui romantism nu se potrivesc cu chipul sau mai terestru si cu un spirit inapt de adevarate trairi metafizice", jocul cu necesitate cenzurat (in cele din urma) al fanteziei sale invadand teritorii mai contingente genereaza, in schimb, in lirica erotica, momente demne de luat in considerare, capabile sai argumenteze originalitatea.

Evolutia personajului" minulescian (sau daca nu de evolutie este vorba, revelarea unei alte fatete, mai definitoriI) devine acum semnificativa. Celebra caracterizare a lui G. Calines-cu din Istoria sa avea in vedere, desigur, indeosebi aceasta arie a creatiei poetului: Ion Minulescu (literar vorbinD) scria criticul este un tip caragialian, tanarul muntean volubil, facil emotiv, incapabil de a lua ceva in serios, producator neobosit de A«mofturiA». Poeziile lui Minulescu decurg in stilul familiar prapastios francizant al cafenelei bucurestene, asa cum foarte adesea pariziana A«chansonA» e scrisa in argot. Ele trebuiesc A«ziseA» precum trebuie jucate A«momenteleA» lui Caragiale, fiindca Ion Minulescu este in buna masura un Mitica, un Catavencu si un Eleutheriu Poppescu deveniti lirici. El nu e umoristic in intentie, desi efectul e savoarea, ci ca si Anton Pann nu-si poate traduce sublimitatile decat in limbajul lui special, convins si burlesc"1.

Daca marile inscenari solemne raman artificiale, poetului i se potriveste, in schimb, perfect tinuta micului romantism trubaduresc, ilustrat paralel, cu forte mai modeste, de poeti ca Artur Enasescu, Horia Furtuna, Cincinat Pavelescu. inrudit temperamental cu acesti poeti, sentimental ca si ei, autorul Romantelor pentru mai tarziu are insa atuul nu numai al talentului, ci si al unei culturi poetice superioare, asimilata in cercurile post-simboliste pariziene. Ca 1-a atras, printre altii, un Tristan Corbiere, cu ale sale Amours jaunes (1873), cu amestecul lor de melancolie si proza, ori un Jules Laforgue, cu mastile sale de Pierrot si jocul detasat al starilor sufletesti, este semnificativ. Dupa propria marturisire (vezi confesiunile de sub tiOul Nu sunt ce par a fi, 1941), gasise in mediul francez un bogat material poetic, construit in formule noi, in imagini surprinzatoare, cu repetitii obsedante, cu efecte onomatopeice" (si il citeaza, in acest sens, pe Laforgue, dar si pe belgienii Verhaeren sau MaeterlinK). Din Baudelaire, nu un poem precum Correspondances il impresionase, cat foarte multe alte poezii, mai putin gen cimilitura"; si citeaza cateva franturi de versuri [] comparabile cu niste adevarate sentinte" . Sunt date suficiente, oferite cu franchetea cei era caracteristica, de natura a-1 defini, din punctul de plecare, ca pe un poet atras mai putin de

0 problematica metafizica", cat de ceea ce simbolismul si precursorii sai au putut oferi in ordinea spectacolului exterior, a muzicalitatii poeziei, a jocului de motive insolite, a plasticitatii imaginilor intr-un cuvant, de acel angrenaj, de acel mecanism al poemului, ce presupune perfecta asamblare a pieselor constitutive, in vederea unei functionari" fara defectiuni imprevizibila. Nu e fara semnificatie faptul ca mottoul baudelairean al Romantelor este: Je hais le mouuement qui deplace Ies lignes".



Simbolismul mai mult exterior si mecanic" caruia Minulescu i-ar fi popularizat" metodele dupa expresia lui E. Lovinescu2 poate fi apreciat, deci, nu numai prin predispozitia unui temperament extravertit, jovial, comunicativ, lipsit de complicatii, ci si prin insusi momentul istoric al miscarii poeziei, in care se formeaza personalitatea poetului si care era deja, in mare masura, unul al relativei distantari critice" fata de productia lirica a sfarsitului de veac XIX. in orice caz, inaderenta temperamentala a lui Minulescu la ceea ce el numeste poezie gen cimilitura" (si e de citit aici: poezie mai mult sau mai putin ermetica", profunda", orientata spre o mai complexa problematica existentiala etc.) coincide cu declansarea in poezia noastra a unui proces de tot mai intensa constientizare a mijloacelor si proceselor tehnice, de mai libera raportare la achizitiile limbajului poetic, fie el si cel mai recent. Am putea spune, de aceea, ca intr-un anume sens Minulescu schiteaza, pe la 1908, un fel de prima lectura critica", aproape involuntara, a simbolismului. Minusul de profunzime acuzat de Lovinescu in formula simbolismului mai mult exterior si mecanic" apare, in perspectiva istoriei literare, ca un paradoxal castig pe calea coagularii unei atitudini moderniste" fata de limbaj, care isi va reliefa ponderea reala la un Adrian Maniu, Tristan Tzara sau Ion Vinea, in anii imediat urmatori.

Romantele pentru mai tarziu sunt indatorate insa, cum am vazut, si unei viziuni si atitudini traditionale fata de poezie, pe care poetul nu va reusi s-o abandoneze total niciodata; in plina maturitate de exemplu, in prefata lirica la volumul Nu sunt ce par a fi (1936) el mai viseaza inca la o imagine a sa ideala, la titlul" final al Operei, pe care o dalta de otel" i-1 va sapa in stanca"!

    Sentimentalul, pateticul Minulescu nu vrea, si nici nu poate sa renunte la mica retorica ce mai conserva, desi grav avariata, masca traditionala, romantica in fond, a Poetului cu majuscula

Dar tocmai ambiguitatea atitudinii, pozitia indecisa a lui Minulescu intre credinta in valorile eterne", nobile" etc. ale poeziei, si dubiul, ezitarea, neincrederea artistului modern dominat, mai degraba, de sentimentul relativitatii valorilor, ii particularizeaza, in definitiv, portretul interior. in spatiul insusi al Romantelor se insinueaza aceasta subtila dedublare: ipostaza trubaduresca este si sincera" si jucata". Reluand formula calinesciana, limbajul sau este si convins", si burlesc". Faptul ca poetul n-ar fi umoristic in intentie", critica mai recenta 1-a pus sub semnul intrebarii, sugerand, cum se stie, cel putin o evolutie in sensul treptatei constientizari a efectelor de acest, tip si, in consecinta, a instrumentarului poetic capabil sa le produca. Cert este insa ca poetul se abandoneaza cu evidenta placere rolului sau de trubadur, pana la identificarea chipului real cu masca, incat nu e deloc usor sa-ti dai seama, cel putin in primele poezii, cand poetul e sincer", ori cand doar isi joaca rolul" . Cititorul Romantelor are, in orice caz, sentimentul de a participa in permanenta la un spectacol: un cadru scenic, un monolog teatral, un numar de gesturi caracteristice personaj ului-trubadur; intr-un cuvant: un joc. Cultivarea predilecta a romantei, cu temele ei numeric restranse (v. G. Calinescu: parerea de rau de a nu fi inteles de iubita, solemnitatea despartirilor, jalea de a muri fara a fi trait indeajuns") , relativa fixitate a cadrului, redus si el la cateva topos-uri caracteristice (balconul sau odaia iubitei, strada ratacirilor amoroase, parcul de obicei intomnat, solidar cu destramarea sentimentelor, tarmul marii loc mai recent amplificand spatiile asteptarii sau despartiriI), gesticulatia schematizata inevitabil si ingrosata de solemnitatile indispensabile expresiei sentimentale (de unde si o retorica specifica, un mod particular al persuasiunii parteneruluI) toate aceste elemente alcatuiesc prin ele insele un scenariu sui generis, ce nu se poate sustrage impresiei de mecanism bine reglat, cu o functionare in genere previzibila. Or, un astfel de automatism, accentuat prin repetitie, poate fi o baza generatoare de comic (rezultat nu absolut obligatoriu, desigur, dar usor de atins prin deplasarea unor accente, in sensul sublinierii schemei", al Jocului" pieselor ce compun angrenajul scenariului amoroS).



Lectura romantelor minulesciene si dincolo de prima sa carte atesta tocmai asemenea deplasari. Nu, insa, intotdeauna: caci exista si la poetul nostru ca la un Cincinat Pavelescu, de pilda romante pure", precum, bunaoara, Celei care pleaca. Poetul stie sa dea aici echivalentele unui peisaj su tletesc dominat de o senina melancolie; motivul cantecului trist", reluat: in cateva randuri, pus in paralel cu visul" unei iu biri nesigure, fara durata, si asociat temei simboliste a evaziunii, primeste rezonante aparte prin apelul la nume geografice insolite in context: A fost un vis trait pe-un tarm de mare, / Un cantec trist, adus din alte tari / De niste pasari albe, calatoare / Pe-albastrul razvratit al altor mari /Un cantec trist, adus de marinarii / Sositi din Boston, / Norfolk / si New York, / Un cantec trist, ce-!

    canta-ades pescarii / Cand pleaca-n larg si nu se mai intorc".

Relativa discretie din astfel de versuri e insa lucru rar la Minulescu, poet al excesului spectacular, fie la nivelul decorului construit de o fantezie cultivata la scoala estetismului simbolist, inclinata spre artificialul somptuos, baroc si decadent", fie la acela al gesticii de o marcata teatralitate, fie in sfarsit in dilatarea retorica a monologului, in care poetul-actor procedeaza la acumulari hiperbolice, intr-o succesiune, devenita ca si mecanica, de asociatii imagistice disproportionate in raport cu obiectul care le genereaza. De aici, efectul comic, poza" in care e si placerea pura a jocului", si o oarecare distantare ironica.

Mult citata Celei care minte propune un asemenea decor pretios, menit sa incadreze rafinatul ceremonial al iubirii (altminteri banale, cum o sugereaza si titluL): in cinstea ta,

Cea mai frumoasa din toate fetele ce mint,

Am ars miresme-otravitoare in trepieduri de argint, in pat ti-am presarat garoafe

Si maci

Tot flori insangerate

Si cu parfum de brad patat-am dantela pernelor curate,

Iar in covorul din perete ca si-ntr-o glastra am infipt

Trei ramuri verzi de lamaita

Si-un ram uscat de-Eucalipt.



La fel, in Romanta fara muzica, unde se aprind, in vede rea aceleiasi ceremonii, trei candelabre de argint", iar lectura unor capitole din epopeea / Amantelor din Siracuza, / Citera, / Lcsbos / Si Corint" asigura un cadru similar, nu mai putin artist"; ca sa nu mai vorbim de excesul studiat, de obiecte de aceeasi natura, din poemul intr-un bazar sentimental (in volumul De vorba cu mine insumI). La randul sau, celebra Romanta cheii demonstreaza, poate in cel mai inalt grad, enorma diferenta, tipic minulesciana, dintre pretextul sentimental si adevarata avalansa de imagini, care de care mai pretioase, carora le da nastere. De la banala motivatie initiala: Cheia ce mi-ai dat aseara / Cheia de la poarta verde / Am pierdut o chiar aseara!

    / Dar ce cheie nu se pierde?" se ajunge la adevarate salturi spre zone ale imaginarului extrem distantate fata de evenimentul minor: Cheia ce-am pierdut aseara / Am catat-o; / Dar pe scara / Era noapte ca si-afara. /Noapte ca sub boltuita / Cupola de manastire, / Cand s - au stins pe la icoane / Lumanarile de ceara" (s.n.). Iar de aici, o noua treapta a dilatarii retorice a decorului (Si-am ramas in turnul gotic / Turnul celor trei blazoane: / Al Iubirii, / Al Sperantei, / Si-al Credintei viitoare") si a mastii eroului", imprumutata, aceasta, solemnitatilor nervaliene din El desdichado: Si-am ramas in turnul gotic, / Domn pe-ntinsele imperii / Ale negrului haotic" Efectul e, oricum, comic, caricatural (fara sa inlature total lirismuL), cu atat mai mult cu cat finalul poemului ingroasa iarasi liniile, propunand o gesticulatie de un sentimentalism strident teatral:



Si m-am coborat pe scara Dar pe cea din urma treapta

Cheia ce mi-ai dat aseara Am gasit-o prefacuta intr-o cupa alba, plina Cu vin verde de cucuta Si pe cea din urma treapta Am ingenuncheat si-am plans Caci pe cea din urma treapta, Ca-ntr-o carte inteleapta, Am citit in fundul cupei Naufragiul ce m-asteapta (s.n.)



Avem de a face aici cu un fel de sinteza a procedeelor lui Minulescu. Romanta cheii e opera unui poet de factura fantezista, si in textul ei se inscrie, rcliefandu se pregnant, acea mecanica a discursului sau liric, de atatea ori remarcata. T-Cste, de fapt, realitatea cea mai interesanta azi a acestei poezii, caci nu mistica numerelor" (pe care va fi avut o in vedere autoruL) ni se im pune, ci prezenta unei recuzite, a unor elemente, ca sa spunem asa, prefabricate, ce nu mai pastreaza din semnificatia originara decat, palida culoare culturala, indicand apartenenta la un anume mod de a concepe poezia. in schimb, ceea ce-1 incanta pe cititorul actual este amplasarea acestor elemente de recuzita intr-un ansamblu, intr-un angrenaj functionand la vedere, ca si cum un ceas, cu un cadran somptuos impodobit, ar lasa sa transpara miscarea armonioasa a tuturor mecanismelor. Minulescu scrie Romanta celor trei corabii, Trei lacrimi reci de ca latoare, Romanta iahturilor (tot trei: albe, rosii, negrE), iar in Odeleta (din primul voluM) isi cadenteaza iarasi omagiul trubaduresc in functie de aceeasi magica triada: in cinstea ta, / Cea mai frumoasa si mai nebuna dintre fete, / Voi seri trei ode, / Trei romante, / Trei elegii / Si trei sonete". Poemul e ca actionat de un resort, si impresia de mecanism se extinde si asupra personajului" insusi, care-1 manipuleaza: sursa a comicului du mecanique plaque sur du vivant. Urmarind aceeasi Odeleta, vom observa, de altfel, ca excesul" minulescian nu se dezminte, intrucat, pana in final, mecanica triadei" functioneaza nestanjenit, dupa ce partea mediana a poemului se exersase in dezvoltarea cunoscutelor asociatii exotice", iarasi arborescente, conform amplificarii retorice caracteristice:





Din tara-n care dorm de veacuri vestitii Faraoni, Din tara in care Sfincsii stau de vorba cu Nilul sfant Si cu Sahara, Din tara-n care palmierii Vestesc arabilor furtuna Si caravanelor pierdute Ca nu se mai intorc nici una, Din tara asta minunata, Tacuta, Trista, Si bizara, iti voi aduce trei smaralde nemaivazute-n alta tara, Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful lui Aden, Si trei rubine-nsangerate, ascunse toate-ntr-un refren

De Triolet,

Pe care nimeni nul va intelege, fiindca nu-i in lume nimeni sa-nteleaga simbolul Trioletului.



Subtila definitie, in fond a insesi functionarii poemului, a convergentei tuturor elementelor constitutive spre sinteza finala, care este chiar semnul sau marcant!

    Un fel de mise en abime a textului insusi se realizeaza aici, intr-un poem specular". Remarcabil e faptul ca in mai multe randuri Minulescu se arata deplin constient de insemnatatea compozitiei textuale si de efectele ce pot fi scoase din asamblarea subtila a pieselor" in vederea obtinerii acelui ,joc", care nu mai e doar al unui personaj" purtator de masca (trubadurul sentimental, ironic sau autoironiE), ci insusi jocul poemului. G. Calinescu a remarcat deja, in Istoria sa, versuri ce reveleaza un asemenea rafinament al dispunerii obiectelor" in spatiul textual, vorbind despre estetismul teribil" al poetului: in templul turcesc trei luminari de ceara ard in sfesnice vechi de arama, iahturile ancoreaza simetric: A«Yahturile albe ancorara-n dreapta, / Yahturile rosii ancorara-n stanga, / Yahturile negre ancorara-n mijlocA». in portul blond din nord, debarca marinari bruni din sud, regele plange-n cavou lasand sa-i pice lacrimi sonore pe bazalt, parerile de rau trec prin suflet ca un cortegiu printr-un Dom" etc. Si conchidea: Acestea toate sunt departe de a fi simboluri, si nu desteapta deloc impresia macabritatii, ele sunt numai o poza estetica hieratica, decorativa, cand e lipsita de continut, sugestiva cand poezia e o adevarata romanta sentimentala"1. (Aceasta poza estetica, hieratica, decorativa" il apropie pe Minulescu si de stilul, marcant in epoca, Art Nouveau"). Dar, intr-o asemenea lipsa de continut", n-ar trebui sa vedem oare tocmai acea superioara constiinta a formei poemului, prin care autorul Romantelor pentru mai tarziu ii depaseste pe multi dintre contemporani, anuntand varsta modernista" a poeziei noastre?

Ar fi, poate, de adaugat, la acest capitol, si o observatie privind asa-zisul fals vers-librism al poetului, remarcat de la Tu-dor Vianu pana la Vladimir Streinu. Ca Minulescu mascheaza prin fragmentarile discursului sau o versificatie traditionala este foarte adevarat; insa este limpede iarasi ca, daca o atare proce dare servea a- -- asa cum afirma Vianu declamarii" poeziei, fiind menita sa accentueze pauzele si sa izoleze anumite cuvinte sau membre ale frazei pentru a le conferi relieful lor propriu" - , aceasta modalitate de transcriere" a unor versuri clasice suge reaza, astazi, tocmai deplasarea despre care vorbeam, a atentiei autorului spre constructia textului. Chiar daca la inceput o asemenea actiune va fi fost numai o masca de constientizare a ace lei mecanici a poemului, a nivelului sau formal. Prin izolarea unor cuvinte sau membre ale frazei", poetul ajunge la un fel de lectura" mai clara a propriului mecanism poetic, care ar fi ramas, poate, altfel, mai greu de realizat in opacitatea si fluenta adevaratului vers alexandrin.

Desigur, nu este cazul sa exageram valoarea unei atari lecturi de sine", si poetul nici na dus-o la ultimele consecinte, oprindu-se oarecum la jumatatea drumului, funerarul creatiei sale atesta destule ezitari: coexistenta despre care am mai vorbit a notelor de modernitate cu elemente ale unei atitudini traditionale. Remarcabila cu adevarat, in opera secventa Roman telor este indeosebi accentuarea constiintei mastii, dar a unei masti ce renunta intr-o oarecare masura la fastul si solemnitatile initiale. Autoportretul liric intitulat Ecce homo, din De vorba cu mine insumi, este deja o definitie mai realista", desi nu intru totul eliberata de iluziile romantice initiale; caci, inainte de a scrie: Eu sunt o armonie de proza si de vers", poetul se infatiseaza ca purtator al tumultului caderilor de ape" ori al majes-tatii solarei agonii"



Nu sunt ce par a fi (1936), unde prezenta mastii nu mai trebuie demonstrata, aduce in scena tot mai frecvent, ca simbol al propriului eu, figura mascariciului", a nebunului", dupa ce Strofe pentru faptele diverse introdusesera in poezia minulesciana clovnul, sugerand identitatea dintre destinul lui si cel al artistului: Povestea lui? / Hm!

    / Povestea mea /A mea, / A ta / Si-a altora". Momentele autopersiflarii se inmultesc intr-adevar (poetul apare din ce in ce mai mult in ipostaza omului comun"), insa sentimentalismul se mentine si poezia nu atinge niciodata nivelul de profunzime din opera altor poeti care au exploatat acelasi motiv liric (bunaoara Ion VineA). Faptul ca Minulescu a ajuns la mai mult sau mai putin limpedea afirmare a conditiei artistului vazut sub masca saltimbancului" confirma o evolutie spre modernitate anuntata inca in Romante pentru mai tarziu. Una din piesele cele mai reprezentative marcand acest itinerar este Randuri pentru intregirea mea, din volumul Nu sunt ce par a fi: vointa, autoironie exprimata, de intregire" cosmica a existentei de mozaic" a poetului nu se poate realiza decat in moarte, dar o moarte fara eroism real, notabila doar ca fapt divers". Finalul poemului subliniaza ironic aceasta conditie precara, careia inainte si dupa Minulescu atatia creatori moderni iau dat expresie lirica:



Si-atunci

Din trupul spanzurat

De felinar

Se va nalta un crin imaculat

Si duhul sfant va cobori-n pahar

Iar spectrul celui care-am fost ce sunt

Se va lipi pe cer in chip de stea,

Si-n locul meu nu va ramane pe pamant,

Decat mormantul agresiv,

Si textul comemorativ,

Cu care viitorii carturari

Vor proslavi-ntregirea mea

Ca si-ntregirea Romaniei mari

Pe Arcul-de-Triumf de la Sosea!

   



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.