Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Ion Creanga - povestitor de talie nationala despre Ion CREANGA



Schita de portret" pentru scriitor si creatia sa

Ion Creanga este, fara indoiala, cel mai de seama povestitor roman, creator al unei opere intrate definitiv in constiinta noastra nationala, in lectura tuturor varstelor.

Pornit din Humulesti - sat care conserva pe deplin traditia, trecut prin scoala" prieteniei cu geniul Eminescu si prin laboratorul" sever al esteticii junimiste, marele creator de viata si de arta este adeseori confundat cu autorul popular. Aceasta pentru ca Ion Creanga reprezinta pe de-a-ntregul natura umana in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman, surprins intr-un moment de geniala expansiune" (G. CalinescU). Genialitatea sa culta isi are originea in cea populara.

Dar opera lui Creanga nu se confunda cu folclorul literar, pentru ca ea recompune zicerea" populara sub semnul unei sensibilitati artistice inconfundabile. Humulesteanul este - pe drept cuvant - Homer al nostru", in timp ce opera sa este epopeea poporului roman". El face trecerea de la oralitatea populara la povestirea culta pe o cale extrem de simpla si totusi nu la indemana oricui. Este cu deosebire spontan si da continut miraculos jocului cotidian, folosind fabula si anecdota, umorul si ironia. Creatia sa curge parca la infinit, in spiritul unei alte oralitati, care-si cauta singura temele si intamplarile.

Universul intregii opere a lui Creanga sustine in permanenta spectacolul inedit organizat pe principiul jovialitatii. Personajele sale preiau roluri diverse, manuite" cu nonsalanta de regizorul-scriitor, spre7 a da multiple replici lumii reale. Astfel, solemnitatea este inlocuita de atmosfera carnavalesca, dar imaginarul mereu cautat are corespondente in realitate: lumea pe dos" a lui Creanga nu poate fi inteleasa altfel decat ca lumea ca teatru", intre Schopenhauer si Eminescu.



Pe buna dreptate, marele humulestean este considerat scriitor poporan" de . geniu.



Secventele capodoperelor humulesteanului

Dupa cum prea bine se stie, I. Creanga a realizat Amintiri din copilarie, Povesti si Povestiri - secvente ale unei unice capodopere, care este cea a prezentarii lumii poporane" (ruralE) intre cele doua sensuri ale realismului - unul cotidian si altul fabulos. Daca in Amintiri din copilarie ni se propune matca traditionala si lumea copilariei - spre a se putea construi un mic bildungsroman, in povesti apar calatoriile printr-un fabulos cautat, iar in Povestiri calatoriile prin real si exagerarile voite forteaza relatia cu acelasi fabulos. De la o categorie literara la alta, mastile" lui Creanga isi cauta corespondente, spre a impune de fapt in spatiul national-rural moralitatea autentic populara. Nica al lui Stefan a Petrei, fiul de crai din Povestea lui Harap-Alb si Danila Prepeleac sustin trepte ale formarii umane - intre sensurile propuse de povestirea populara Pacala si cele ale eroului din povesti. Sentimentele materne sunt pe deplin jucate" in Amintiri din copilarie si Capra cu trei iezi. Prostia, lenea si lacomia sunt mult ingrosate in Povesti si Povestiri (Prostia omeneasca, Povestea unui om lenes, Cinci painI) si in Amintiri din copilarie Qa. se vedea Trasnea si Ni ca OslobanU).

Metamorfozele aparent suprafantastice" din Povestea porcului si Fata mosului si fata babei simbolizeaza triumful curajului, al cinstei si dreptatii. Cultul omului si omeniei este prezent in toate secventele capodoperelor lui Creanga. in Povestea lui Stan Patitul si Ivan Turbinca, posibilul pact cu diavolul (mult prezent in literatura universala) sustine, de aceasta data, superioritatea omului. imparatiile din povesti au ceva din gospodariile rurale, caci craii discuta si se cearta taraneste, iar Ivan Turbinca si Nechifor Cotcariul sunt niste hatri populari.



Amintiri din copilarie

S-a spus despre Ion Creanga ca se afla in fiecare actor al povestilor si povestirilor sale. Cu atat mai mult in Amintiri din copilarie el povesteste despre sine, dar intr-un mod ce dovedeste o solida cultura. Nici un model popular nu i-a putuTpluti inainte lui Creanga, scriindu-si Amintirile, dar, desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii si memorii ale Renasterii, inmultite apoi in toate literaturile europene" - sublinia, pe buna dreptate, T. Vianu. Prin urmare, humulesteanul este unic in felul sau, pentru modul spontan si colorat in care plaseaza varstele umane in timp si spatiu, dand copilariei dreptul sa-si reprezinte liber si deplin spectacolul.

Daca in intreaga sa opera I. Creanga infatiseaza universul rural romanesc, in Amintiri el proiecteaza satul traditional sub semnul trairii la cea mai inalta tensiune a varstei de aur. Iar, pentru ca Nica se impune drept copil universal (Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand lumea asta si pamantul"), matca varstei sale (satul traditional romanesC) deprinde universalitate.

Deschizand cartea Amintirilor, ai impresia ca patrunzi intr-o lume de vis pe care maturul I. Creanga o cauta ca pe o autentica evadare din domeniul varstei cu probleme si necazuri. Prima fraza implica imperfectul perpetuu al memoriei voluntare, cateodata" insemnand, de fapt, repetabilitate la infinit. Se reactualizeaza un spatiu mai amplu (satul Humulesti") si altul mai restrans (casa parintilor mei"), cu o lume specifica in care baietasul" Nica abia incepuse a se ridica". Deodata Creanga se detaseaza de baietas", lasandu-1 sa-si retraiasca varsta, el insusi ramanand in postura regizorului care urmareste uimit propria montare a spectacolului. Structura lucrarii este impecabila, pe masura traditiei umane de a trai fericirea in flux continuu, cu posibile momente de statu-quo si repetiruri. De fapt, Amintirile sunt scrise parca _ dintr-o singura suflare" narativa - aceea a spontaneitatii. Parcurgandu-le, patrundem mai intai in lumea mare a copilariei - lumea satului Humulesti - un sat vechiu razasesc intemeiat in toata puterea cuvantului, cu gospodari tot unul si unul. cu flacai voinici si fete mandre care stiau a invarti hora, dar si suveica ()"; cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali si poporeni ca aceia de faceau mare cinste satului lor". Este lumea vadit traditionala, mitica, repetabila, prin obiceiuri, prin ocupatii umane.

In continuare, vietii satului traditional i se adauga scoala, deci spiritualitatea profund legata de biserica, adica de credinta specifica acelui sat. Apare - prin urmare - o noua treapta "umana - cea a scolaritatii in care se interpune primul portret al dascalului traditional -un holteiu zdravan, frumos si voinic", fata de care Nica (elevuL) apare ca un baiet prizarit", rusinos si fricos si de umbra lui.

Daca pana acum Amintirile au fost dominate de descrierea sentimentala, deodata se trece la viziunea teatrala a primei zile de scoala: sprintarul" portret al Smaranditei popii" (o zgataie de copila agera la minte si asa de silitoare de intrecea mai pe toti Baietii si din carte, dar si din nebunii") trimitand catre prima lectie" - cu Calul Balan" si Sf. Nicolai". Momentul depaseste liricul caci Smarandita a mancat papara, stimulandu-le astfel colegilor sai dorinta de a invata (ar fi un prim semn al trecerii catre maturizare, pas necesar pentru realizarea invataturiI)

Contextul dramatic se dezvolta prin fuga copiilor de scoala (de fapt este vorba de refuzul incapatanat al celor mici de a se maturiza!

   ), fuga ce va fi contrapunctata numai de interventia preotului (deci tot a credinteI) privitoare la relatia intre prinsul mustelor (viata fara ecou cerT) si invatatura (perspectiva sigura). La un asemenea nivel, sensul este cat se poate de clar, caci Nica alege credinta spirituala, deci hotararea sa pare a fi aceea de a deveni Om. O noua piedica apare insa (de data aceasta de factura sociala), caci dascalul Vasile este luat la oaste cu arcanul. Momentul ilustrativ este de-a dreptul impresionant si scena capata valentele doinei de catanie. Mai departe, se va introduce un posibil colaj dramatic-comic si chiar grotesc - cu dascalul Iordache in centru, dar concluzia nu va putea fi decat una: scoala a ramas pustie pentru o bucata de vreme" in acest gol" al posibilei evolutii, copilul gaseste salvarea in educatia prin familie si Amintirile propun cel mai frumos portret al mamei din intreaga noastra literatura. Este mama vestita pentru nazdravaniile sale" tocmai pentru ca a transmis fiului sau carne si sange", cuvant si credinta in lume si viata, in invatatura de carte. Pe cand maturul Creanga noteaza ca intelepciunea de la Dumnezeu" (estE), copilul din el sustine cu tarie: mama invata cu mine acasa", era in stare sa toarca-n furca si sa invat mai departe", prin urmare, mama doreste evolutia invataturii fiului sau.

Apare un nou moment dramatic prin conflictul" dintre mama si tata, acesta fiind, de drept, dezacordul dintre sensul fizic si cel spiritual al vietii. Ca si cum ar fi mostenit ceva dumnezeiesc, mama sustine spiritualizarea (efortul invataturiI) pentru Nica, pe cand tatal are drept deviza constructia populara: Decat codas la oras, / Mai bine-n satul tau fruntas". Pentru ca primul om al satului era, j>entru Smaranda Creanga, preotul, ea vrea sa-si vada fiul podoaba crestinatatii". in replica imediata, Stefan a Petrei isi prezinta fiul in mod persiflant: o rigoare de baiet, cobait si lenes, de n-are pareche. Dimineata, pana-1 scoli, iti stupesti sufletul. Cum il scoli, cere de mancare. Cat ii mic prinde muste cu ceaslovul si toata ziulica bate prundurile dupa scaldat" Lui i se pare ca numai scoala 1-a invatat pe Nica cu narav" si temerea ii este certa: n-am sa am folos de la el niciodata".

Se intelege clar ca opozitia mama-tata este data de permanenta divergenta dintre spiritul idealist si cel absolut practic.

Oprindu-se pe scurt la un asemenea moment esential, autorul evidentiaza caracterul vrajitoresc" al mamei lui Nica in relatia imediata cu credinta propriu^zisa ca si cu conceptia tatalui despre biserica si credinta. Sustinand minunile" pe care le putea face mama lui Nica, maturul I. Creanga stabileste imediat legatura cu credinta ei in stiinta de carte. Urmand sfatul parintelui Ioan, Smaranda considera ca ai sa te duci in fundul iadului, (), daca nu te-ai sili sa-ti faci un.baiat popa!

   " La celalalt pol, tatal lui Nica sustine ca biserica-i in inima omului". Va invinge mama, care nu-si mentine credinta doar in interior, ci o transmite spre binele urmasilor. Urmare fireasca - Nica traverseaza momentul Brosteni, fiind ajutat in acest sens si de bunicul David Creanga din Pipirig (cel care va transmite, pe cale ereditara si prin modelare, ceva din calitatile viitorului carturar-scriitoR). Un nou portret de dascal se contureaza (dupa David Creanga, Nicolai Nanu din Brosteni era profesor intelept si iscusit"), numai ca momentul cu pricina devine comic transant, tinand cont de faptul ca Nica si varul sau nu se pot implica pe deplin vietii scolii si cu deosebire conditiilor gazdei, Irinuca - cea cu caprele sale raioase. Drept urmare, reintoarcerea la Humulesti va da senzatia unei reveniri la prima varsta, pentru ca se consemneaza ca invatatura de carte ajunsese pan" la genunchiul broastei". Este aceasta atat un mod de autopersiflare, cat si un prilej de revenire la situatia baietasului" (a copilului lipsit total de griji si problemE). intr-adevar, partea a doua a Amintirilor dezvolta intamplarile varstei copilului universal - cu pupaza si ciresele, cu colindul si smantana, cu scaldatul si mos Chiorpec ciubotarul. Candoarea infantila se declanseaza debordant si Nica apare trecand din pozna-n pozna sub privirile ingaduitoare, ingrijorate si amenintatoare ale mamei. El petrece" totul cu aerul nevinovatiei mereu disimulate, caci ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii!

    Copilul, incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici pe care alearga cu voie buna si-1 bate cu biciul si-1 struneste cu tot dinadinsul si rageste la el din toata inima, de ti-e auzul". Copilul Nica se vrea un Fat-Frumos din basmele auzite de la mama sa (sau de la bunicuL) si se avanta pe taramul acestora, traindu-si pe deplin varsta copilariei. Altfel spus, el se declara adeptul mai vechii devize: Traieste-ti clipa!

   " (prezentata si la Eminescu, in poeziI). Aceasta clipa" pare vesnica, / intamplarile copilariei curgand" in valuri" libere, parca fara vreo fixare in timp. Dar, chiar in contextul declansarii celor mai nonsalante intamplari infantile, I. Creanga nu poate omite situatii comice, satirice si chiar grotesti, numai ca acestea se raporteaza cu deosebire la maturitatea cea plina de probleme". Acum se introduce, spre exemplu, figura preotului Oslobanu, care strica obiceiul colindului traditional, rasturnand totodata sensurile credintei autentice. Un asemenea preot" se opune total viziunii anterioare a lui Ion Humulesteanul, deci si a bisericoasei" Smaranda.

S-a spus pe buna dreptate ca in partea a doua a Amintirilor, Nica seamana cu Pacala. Dar nu se poate omite faptul ca noul Pacala ramane copilul autentic ce-si joaca varsta cu nonsalanta. De fapt el nu pacaleste atat pe altii cat, mai ales, se pacaleste pe sine, dorind a-si prelungi cat mai mult varsta fara de griji (Prin urmare, pacalitorul este Creanga insusi care-si vrea copilaria prelungita la infinit!

   ). Sa urmarim, la intamplare, o secventa din spectacolul" uimitoarei copilarii: Nica este trezit intr-o dimineata" si trimis cu demancare" la lingurari. De-abia facand ochi", el are deja in fata o posibila pozna - necazul pe pupaza din tei". Va urma, logic", prinderea acesteia (cu o prima pacalire a pacalitorului!

   ), insa intervine un alt mobil, aparent comic dar in realitate de-a dreptul dramatic: Sanctionat de o intreaga opinie publica, el isi ia masuri de precautie. De data aceasta insa se vrea maturizat, preluand calitatile de negustor ale propriului tata. Va urma scena de la iarmaroc, in care Nica sJTpbarta falos, nerealizand ca, de fapt, se va autopacali (pentru singurul motiv ca pupezele nu sunt de vanzare!

   ). Finalul trebuie sa fie tragi-comic: pacalitorul pacalit" se ascunde, rasufland usurat numai cand pupaza cu pricina redevine ceasornicul satului".

Pentru moment, copilul pare spasit, dar cu siguranta ca in alta zi o va lua de la capat, chiar daca va primi sanctiuni si mai drastice (cum este cea de dupa pozna cu scaldatuL). Fara indoiala ca o asemenea purtare este alimentata si de intelegerea mamei, care stie sa ierte pozne nevinovate.

Daca partea a doua a Amintirilordebuta.se sub nobilul consemn al Humulestilor (vatra stramoseasca a copilarieI), al casei parintesti (aceeasi vatra in mic") si al mamei cu toate minunatiile" ei (nobifullnocfel si consemn pentru viata ulterioara), partea a treia se deschide sub semnul unui dialog imaginar intre copil si cugetul" maturului. Cel din urma il acuza pe copil (in stilul arhicunoscut al autopersiflariI)"ca ar fi un bot cu ochi", o bucata de huma insufletita din sat de la noi". O noua descriere sentimentala a Humulestilor se alatura altor fragmente similare care trimiteau catre poezia satului traditional, spre a desavarsi prezentarea imprejurimilor. Ion Creanga intrebuinteaza tehnica fotografierii, prin dezvoltarea prim-planului, obtinand sentimentul tragic" al indepartarii de obiectiv". Oscilatia intre prezent si istoria cu domnitori si mitropoliti" care s-au randuit la scaunul Moldovei" il duce treptat la anul 1852, cand s-a sfintit paraclisul spitalului din Targu Neamtului si s-a deschis Scoala domneasca". Este momentul primei dezradacinari a lui NiciLacesta sustinan-3u-si inca integral copilaria petrecuta in HujQiulA£,Jsi .nexojle^ o asemenea dezradacinare este atenuata insa de dorinta copilului de a arata ca Humujestenii nu-s traiti ca-n barlogul ursului, ci au fericirea dea vedea lume de toata mana". De fapt, este un mod de a accepta trecerea necrutatoare a timpului. intr-o asemenea etapa se impune un alt chip de preot luminat - parintele Isaia Duhul, profesorul nostru", omul care aplica indemnul domnesc de a folosi scoala si sfanta biserica" drept izvoare ale mangaierii si ale fericirii sufletesti". Acesta ar trebui sa fie -in viziunea Smarandei Creanga - modelul lui Nica, ce devenise lenes fara pereche" (nou motiv al autopersiflariI).

Dincolo de momentul Targu-Neamt, scoala de catihetica din Falticeni" se va consemna o esentiala faza a trecerii catre maturizare si iesire in lume". in gazda la Pavel Ciubotaru, baietii sustin farmecul folclorului propus de Bodranga, un rnosneag fara capataiu, insa de tot hazul", dar ajung totodata si la pozne care devin periculoase (poznele" nu mai sunt deloc copilaroase!

   ). In scoala de popi", apar chiar drame -cum este aceea a lui Trasnea cel chinuit de gramatica. Copiii" incearca sa faca haz pe seama hapsanului" Nica Oslobanul sau in numele unor dracarii" care le veneau in cap - veritabila incercare de a opri timpul in loc, dar timpul trecea cu amagele" si unica perspectiva a prezumtivilor carturari se anunta fara echivoc: La scoala sa mergem, daca voim sa iesim toba de carte!

   ".

S-a spus ca Ion Creanga sustine deseori comunicarea realului cu fantasticul. Momentul Folticeni" implica asemenea comuniuni, caci disputele baietilor din casa lui Pavel Ciubotarul se raporteaza usor la dramatica" scena a cuptiorului incins" din Povestea lui Harap-Alb. Mogorogea, Trasnea si Oslobanul seamana intr-un fel cu Setila, Flamanzila, Ochila etc. Uratul" de care vorbeste Nica (si pe care-1 avea Harap Alb insusi in lungul drum catre maturizarE) se poate inlatura prin evadarea in vis, in pozne si in jocul dupa cantecele lui mos Bodranga.

Partea a lV-a a Amintirilor propune ruperea copilului de sat (ca matca) si de copilarie. Se incepe cu o comparatie prelungita vizand imposibilitatea acceptarii acestei rupturi, pentru a se continua insa cu contrapunerea hotararii mamei (aceeasi iubitoare de credinta si de carte, aceeasi sustinatoare a viitorului fiului sau ca preot carturaR). Urmeaza dramatica despartire cu mai multe etape: trezirea brusca, dupa un vis, cu cele mai extravagante salvari posibile; imbarcarea in trasura cu zmei" a lui mos Luca; despartirea de sat si de farmecul sau; drumul; trezirea in lasul maturizarii si al dezradacinarii. Pe parcurs, reapare poezia Humulestilor, cu farmecul sau folcloric specific, la polul opus gandurilor holteiului" care se vede dus mort-copt" surgun, dracului pomana". Hazul de necaz" se aprofundeaza, caci Nica tinea de pamantul sau ca si vegetalele, trebuind smuls tot ca ele, daca parintii il voiau la atata departare de Humulesti" (V. StreinU). O data ce poezia Humulestilor ramane in urma, Nica si varul sau incearca sa glumeasca pe seama cailor lui mos Luca (opusi cailor din poveste, deci ducand spre raU), dar curand trebuie sa se acopere cu un tol", pentru a nu mai vedea traseul rupturii si astfel se vor trezi in spatiul maturizarii si al dezradacinarii, spatiu care-i raneste, dar care-i si trezeste la o noua realitate, cea a lui Creanga insusi.

Lucrarea se incheie brusc, dand impresia ca ar fi trebuit continuata. Totusi, retinand titlul sau expres, se poate considera ca finalul este logic, consemnand sfarsitul propriu-zis al copilariei. Lumea in care trece Nica - la Iasi - este formata din dascalime adunata de pe la catiheti () unia mai tineri, iar cei mai multi cu niste tarsoage de barbe cat badanalele de mari () marturisindu-si unul altuia pacatele!

   " (cu siguranta ca-i vorba de pacatele" tineretelor trecutE). Prin urmare, traseul Amintirilor este cel dintre nastere si maturizare. Tocmai de aceea stilul lor este dublu: debordant-comic si optimist cand propune varsta de aur" si dulce-dramatic prezentand relatia cu maturitatea. Acest stil raporteaza spatiu, oameni si imprejurari la fenomenul cresterii botului cu ochi" care era Nica. intr-un asemenea context uluitor Humulestii formeaza leaganul poetic, mama emana cantecul de leagan, stimuland cresterea si formarea copilului, fratii, surorile si copiii megiesilor dezvolta contextul uman al copilariei, pe cand tatal trimite catre sensurile maturizarii oricand posibile. Pe de alta parte, preotii si dascalii asigura spiritualitatea copilului inspre dumnezeiasca inaltare (conform credintei mameI). Dincolo de aceasta matca aTopilariei se afla lumea de care pare a se teme botul cu ochi" si de care se va speria in realitate Ion Creanga. Tocmai de aceea, ea este evitata mereu prin gandul la copilaria cea ferita de necazuri si probleme.

Lumea Amintirilor este privita din interior, caci ea apare din perspectiva lui Nica, iar acesta ii traieste pe deplin frumusetea. Personajul lui Creanga este martor, actor si chiar regizor. El isi traieste rolul de copil universal, monteaza" chiar anumite scene pe care le vrea vesnice si, astfel, de el depinde tot ce se petrece in lumea din jur. Nica devine, ca atare, personaj martor pentru intregul arsenal al Amintirilor.

La randul sau, Ion Creanga regizeaza" spectacolul intregului dialog" dintre maturitate si copilarie. Foloseste, in acest sens, intregul arsenal al oralitatii populare trecute prin filiera culta.

Trebuie sa fi citit Amintirile, ca sa gusti farmecul lor inconfundabil, pe care nici o analiza nu este in stare sa-1 talmaceasca" - sustinea J. Boutiere. intr-adevar, pentru a intelege un asemenea farmec, esti obligat sa retraiesti copilaria pana la pragul maturitatii, cunoscand totodata expresia populara si valentele transferului acesteia in rememorare culta magistrala.^intocmai unui batran taran, I. Creanga reactualizeaza lumea copilariei, in care gaseste nu doar farmec si lirism, nu doar comic debordant, ci chiar si fantasticul povestilor populare .j O face pentru ca maturitatea isi cauta mereu evadarea. Dar o face fara a imita folclorul, ci in felul sau absolut cult, genial si inimitabil.^) face parca invitand mereu catre trairea clipei vesnicei fericiri, sub semnul devizei: Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata" Este deviza oricarui om care se vrea mereu copil spre a putea infrunta neajunsurile vietii



Povestea lui Harap-Alb

Plasate, cronologic, intre anii de ucenicie" marcati de compunerile cu caracter didactic, govestilelui Creanga au fost publicate, in cea mai mare parte, in Convorbiri literare", intr-o perioada relativ restransa (1875-1879). Ele au adus o nota cu totul originala in ceea ce priveste modul de tratare a substantei fabuloase a basmului popular.

Sintetizand originalitatea acestor scrieri, T. Vianu o gasea in acea dibace deplasare a interesului de la simpla povestire, de la infatisarea nuda a episoadelor actiunii, la prezentarea modalitatii lor individuale", in puterea de a individualiza atitudinile, gesturile si tipurile", in umanizarea fantasticului, in dramatizarea epicului, in verva joviala a povestitorului" (conform T. Vianu - S. Cioculescu - VI. Streinu Istoria literaturii romane moderne, 1944, pp. 331-333). Prin urmare, I. Creanga preia diverse motive folclorice (lupta dintre bine si rau, pactul cu diavolul, sensurile metamorfozelor, Pacala, lenea, zgarcenia, prostia etC) pe care le incadreaza cu originalitate in universul rural romanesc, ajungand la adevarate spectacole in care realul si fantasticul se contopesc - spre a sustine Omenia cu multiplele ei fatete. Tocmai de aceea clasificarea povestilor sale trebuie sa tina cont de prezenta relatiei dintre real si fabulos. Iata o posibila clasificare: I basme nuvelistice (Soacra cu trei nurori, Cinci painI), II snoave (Prostia omeneasca, Povestea unui om lenes}, III basme dominant realiste (Punguta cu doi bani, Soacra cu trei nurorI), IV ciclul Pacala (Danila Prepeleac, Povestea lui Ionica celprosI), V basme fantastice (Povestea lui Harap-Alb, Fata babei si fata mosneagului, Povestea porcului etc.)

Povestea lui Harap-Alb este o adevarata epopee a poporului roman" (G. IbraileanU), cel mai frumos basm al lui Creanga si din intreaga noastra literatura" (Ov. BirleA), veritabil bildungsroman fantastic al epicii noastre" (G. MunteanU).

Schema sa epica respecta cu strictete canoanele basmului popular: imparatul batran care are trei fete, fratele sau cu trei feciori, incercarea virtutilor acestora, travestiul, batrana mahnita, calul nazdravan, impostorul si marile incercari, tovarasii nazdravane, apa vie si apa moarta, pedepsirea imposturii, finalul fericit. Ne aflam asadar in fata unui basm tipic, reprezentativ din toate punctele de vedere. In plus, in aceasta naratiune descoperim toate calitatile scrisului lui Creanga. Se poate spune ca prin Povestea lui Harap-Alb povestitorul isi raporteaza propria maturitate la cea a folclorului national.

Publicat initial in Convorbiri literare" (1 august 1877), acest uimitor basm cult a fost curand preluat de alte ziare si reviste, patrunzand in randul cititorilor din diferite straturi sociale; va intra definitiv in lectura tuturor varstelor, fiind uneori chiar confundat cu insasi povestea populara.

Scrierea in discutie se infatiseaza ca o naratiune obiectiva, dominant epica, accentul ei cazand pe intamplarile eroului pus in fata nenumaratelor primejdii, pe care trebuie sa le depaseasca spre a se impune ca Om si Barbat. Din acest punct de vedere, se poate sustine ca problematica povestii este aceea a unui bildungsroman: drumul extrem de dificil pe care-1 parcurge fiul de crai (in speta tanarul obisnuit!

   ) intre casa parinteasca si atat de necesara pozitie in lume. De fapt, pe parcursul povestii, acest personaj se maturizeaza, si nu oricum, ci invatand din greseli, cazand si ridicandu-se spre a invinge (revelante sunt treptele parcurse de el: fiu de crai -Harap-Alb-imparaT).

Fluxul narativ propus de Creanga este mai mult decat simplu si el poate fi schitat printr-o structura motivica foarte clara:

1. imparatul Verde (cel fara urmasi - baietI) cere ajutorul fratelui sau - Craiul (cel cu trei baietI).

2. Acesta din urma isi supune baietii probei de verificare" (ca orice parinte care nu-si poate trimite oricum copiii in lumE).

3. Depasind aceasta proba, fiul cel mai destoinic se impune si pleaca in lume preluand sfatul parintesc (sa se fereasca de omul ros, iara mai ales de cel span" si sa se ajute de calul care 1-a ajutat si pe el in tineretE). Prin urmare, fiul de crai porneste in lume, preluand traditia tatalui sau potrivit careia (prin cal, arme, haine si pielea de urS) un om s-ar putea forma dupa modelul inaintasului sau.

4. Va urma insa debusolarea, iar motivul caderii in pacat va consemna pactul cu diavolul (spanuL), care pentru tanarul si necoptul fiu de crai va insemna chiar robia {Harap-Alb" = robul alB).

5. Din acest moment, cel pornit sa devina Domn trebuie sa lupte mai intai pentru a redeveni Om, castigandu-si, inainte de toate, demnitatea pierduta.

Motivul acestei lupte este construit de Creanga pe cicluri de cate trei incercari: a-  A) De pe pozitia castigata pe nedrept, spanul impune harapului" (spre a-si castiga viitorul socrU) sa-i aduca salatile din gradina ursului, nestematele din gradina cerbului si apoi chiar pe fata imparatului Rosu. bj Pornirea in aceasta a treia incercare declanseaza un alt ciclu, pe langa castigarea unor noi prietenii: salvarea din cuptiorul incins", ospatul diabolic"; alegerea meiului. Pe parcursul celor trei incercari, imparatul trebuie sa recunoasca sincer: ia acum, mi-am dat si eu peste oameni".

C) in fine, alegerea si pazirea trebuie sa sustina cumva motivul imblanzirii scorpiei" (in cazul de fata - fata care-si vrea barbatul pe masura!

   ), iar drumul de intoarcere catre imparatia lui Rosu imparat poate fi luat chiar ca autentic urcus pentru Harap-Alb (care s-a maturizat si are alaturi o iubire - momentan interzisa). O ultima incercare (rezolvata de calul nazdravaN) ii aduce marele remediu - apa vie si apa moarta - si finalul povestii este pe deplin intrevazut.

6. Motivul redobandirii demnitatii pierdute sustine si mesajul operei lui Creanga: Manios ca a fost incalcat pactul", spanul isi ucide rivalul. Dar piere Harap-Alb (slugA), spre a reinvia fiul de crai, cel sortit sa devina imparat. Binele si Omenia renasc precum pasarea Phoenix!

   

Personajele Povestii lui Harap-Alb pot fi grupate - ca in orice basm - de la nivelul conflictului dintre Bine si Rau. Ion Creanga imprima insa mai multa complexitate universului in care lupta este cu deosebire morala urmarind apararea si impunerea demnitatii umane. De fapt, in povestea sa putem descoperi cateva masti" ale acestei inclestari general-valabile: tanarul in formare, impostorul; ajutoarele binelui; maturii si posibilii lor urmasi. Fiul de crai poate fi considerat un corespondent al lui Fat-Frumos din basmul popular, dar cu precizarea ca principalele sale instrumente de lupta sunt bunatatea, omenia si deschiderea catre formare. Asemenea ,/ calitati atrag prieteni si ajutoare impreuna cu care acest personaj cucereste lumea. Tocmai de aceea el n-ar trebui numit erou", ci mai degraba simbol". El sintetizeaza Barbatia in formare - sub semnul castigarii treptate, dar ferme, a intelepciunii si fortei morale. Iar, daca traseul de la imparatia craiului, la cea a fratelui acestuia, la curtea imparatului Rosu si - in fine - pana pe tronul unchiului Verde, poate reprezenta un autentic parcurs rural, fiul de crai poate fi cotat drept flacaul apt sa se realizeze ca om si barbat.

Deplina umanizare impusa de Creanga are in vedere si posibilul Rau, care aici nu are nimic fantastic, ci sustine o alta fateta a lumii: impostura. Spanul este omul cel rau, dornic sa se impuna pe nedrept. Viclenia si rautatea de care da dovada i-ar putea aduce castig de cauza, dar nu intr-o lume care-si sustine omenia. Urcusul fiului de crai se realizeaza concomitent cu caderea spanului.

Consecvent ideii sale vizand superioritatea Omeniei, Ion Creanga propune in povestea sa, numai corespondente si replici ale protagonistului pozitiv, lasand spanului doar posibilitatea de a suporta consecintele rautatii hiperbolice - intre aparenta victorie, diabolica incercare de anulare a adversarului, lasitate, razbunare

,,r si pieire (in basmele populare Raul isi are acolitii" sai!

   ). y u imparatii sunt maturii care se preocupa de cresterea si formarea urmasilpr, de asigurarea perspectivei imparatiilor lor. Dupa comportare si exprimare, ei par, insa, simpli batrani ai satelor.

Ceilalti feciori ai craiului sunt tinerii nevolnici", predispusi sa ramana vesnic tutelati. Relatia dintre ei si Praslea este - oarecum - comparabila cu aceea dintre -~- fetele imparatului Verde si cea a lui Rosu. Aceasta din urma pare a prelungi ceva » din nazdravania" Smaranditei popii, impunandu-si afirmarea ca individualitate, in timp ce celelalte raman in anonimatul existentei. Fiul de crai si fata imparatului Rosu formeaza un cuplu deosebit (ca noua baza a continuitatii devenirii umanE) la capatul unor indelungi cautari in lume si in sine. Ajutoarele pe care le primeste fiul de crai - drept rasplata a bunatatii si omeniei sale - impun, fara nici o indoiala cresterea" lui:

1. Cel dintai asa-zis donator" este cersetoarea din gradina craiasca, aceea care, miluita de feciorul cel mic al craiului, il sfatuieste sa preia hainele, armele si calul tatalui. Batrana reapare, dupa inselarea tanarului de catre span, sub infatisarea Sfintei Duminici, acordand de data aceasta asistenta" sa lui Harap-Alb (fiul de crai devenit roB) in trecerea primelor probe la care-1 supune nemilosul stapan. Prin urmare, protagonistul povestii este sustinut mai intai de traditia insasi.

2. Al doilea ajutor" este calul nazdravan - corespondentul celui din basmul popular, dar mai umanizat si mai implicat decat acesta, cat timp el isi poarta si-si

,; sfatuieste stapanul, intervine direct in actiune (la trecerea podului, la obtinerea -prin viclesug - a apei vii si moarte, la pedepsirea spanuluI) si realizeaza - intr-un fel - legatura dintre cele doua generatii umane: tatal si fiul.

3. in drum catre imparatia lui Rosu, personajul lui Creanga dobandeste alte ajutoare: furnicile si albinele crutate si ingrijite de Harap-Alb sunt proiectii naturale care raspund" bunatatii umane pe masura posibilitatilor lor, aici hiperbolice. La randul lor, cei cinci nazdravani (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila) - aparitii monstruos-grotesti mai putin frecvente in basmul popular ca atare se cer considerati ca intrupari atat materiale cat si umane. Prin ei, Creanga asigura racdroarea fabulosului la concret, caci acesti monstri" cultiva omenia si asigura evolutia rotunda" a fiului de crai; tot ei dau prilejul prozatorului sa duca inventia verbala nestavilita spre consecinte de-a dreptul nebanuite.

Scenariul" propus de Ion Creanga in Povestea lui Harap-Alb topeste povestirea in dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor dialogul personajelor, ceea ce da autorului posibilitatea sa le patrunda psihologia. Din manuirea dialogului, marele povestitor obtine efecte uimitoare - in acest sens neputand fi comparat decat cu Caragiale. Povestea lui pare a-si plasa actiunile in » fabulos, dar exprimarea sa ca narator si a personajelor sale implica pe deplin culoarea -local-rurala.

Humulesteanul este uimitor atat prin ce povesteste cat si prin modul in care o face. Vorba joviala" a lui Ion Creanga este asemanatoare intrucatva cu aceea a unui Rabelais" (T. Vianu - op. cit., pp. 260-262).



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.