Dar iar ma intorc si zic: mai stii cum vine vremea?
Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; putini suie, multi coboara, unul macina la moara. S-apoi acel unul are atunci in mana si panea, si cutitul si taie de unde vre si cat ii place, tu te uiti si n-ai ce-i face. Vorba ceea: A«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moaleA». Asa si Harap-Alb si cu ai sai; poate-or izbuti sa ieie fata imparatului Ros, poate nu; dar acum, deodata, ei se tot duc inainte si, mai la urma, cum le-a fi norocul. Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si sa va rog sa ascultati!" intelegerea textului
a- Integrarea fragmentului dat in contextul imediat sau mai larg al povestirii: protagonistul acesteia isi castigase cinci prieteni de nadejde, cu ajutorul carora spera sa infranga viclenia imparatului Ros; el trebuie sa reuseasca in cele trei probe initiatice, impreuna cu ai sai", si sa o castige pe frumoasa fiica de imparat pentru stapanul lui, Spanul.
a- Portret succint al omului ros" in viziunea populara: rau, nemilos, viclean, intr-un cuvant paclasit" (intunecat ca pacla la sufleT); el nu se confruntase pana atunci decat cu butuci" (indivizi nesimtitori, fara sufleT), nu cu oameni care pretuiesc intrajutorarea, prietenia, mila crestineasca.
a- Textul sententios formuleaza, in maniera populara si pe un ton discret ironic, adevaruri cu valoare universala despre conditia umana: daca proverbele citate de autor asigura naratiunii un aspect concret si umorul jovial (tipic povestirii folcloricE), ridicarea in planul abstract al ideilor (caracteristica a unei relatari cultE) se produce prin generalizarea continutului paremiologic: putini au sansa sa urce pe treptele lumii, multi sunt covarsiti de nedreptatile ei; invingatorii nu sunt neaparat oamenii inzestrati cu merite deosebite; cel ce izbandeste in viata se comporta adesea arogant si discretionar, umilindu-i pe invinsi; nu conteaza atat rezultatul luptei, cat incercarea in sine, curajul initiativei si valentele formative ale experientelor parcurse; chiar daca oamenii cad fatal sub incidenta principiului aleatoriu al hazardului (cum le-a fi norocul"), raman datori sa-si incerce sansa si, mai ales, sa dea o semnificatie efortului si vietii lor in ansamblu.
Oralitatea stilului
a- Utilizarea predilecta a stilului direct si a celui direct legat, pentru ca ii implica, deopotriva, pe emitatorul mesajului artistic (naratoruL) si pe receptorul sau (lectorul povestiriI); intrebarile si exclamatiile retorice au rolul de a mentine treaz si constant interesul ascultatorului fata de intamplarile relatate si comentate de povestitor.
a- Frecventa stilului paremiologic direct (prin simpla citare a proverbeloR) si indirect (prin interpretarea lapidara a acestora ca in savurosul comentariu de ziceri populare, intitulat Pacala si Tandala").
a- Insertia, in textul narativ, a structurilor de proza ritmata: coboara/moara", place/face" etc.
a- Folosirea regionalismelor care particularizeaza limbajul operei lui
Ion Creanga la nivelul tuturor palierelor limbii (fonetice, gramaticale si lexicalE): pane", vre", sa ieie fata" (in loc de sa ieie pe fata"), asta", ceea", or izbuti", a fi" etc.
a- Plasticizarea stilului oral prin uzitarea permanenta a celor mai variate structuri locutionale, indeosebi adjectivale, adverbiale si mai ales verbale: pe dos, cu capu-n jos, mai la urma, a veni vremea, a macina la moara, a nu avea ce face (cuivA), a roade oase, a se duce inainte, a fi norocul (cuivA) etc.
Concepte operationale aplicate
Interpelarea naratorului insusi sub forma unor interogatii retorice ( mai stii cum vine vremea?; Ce-mi pasa mie?"), prin intermediul carora acesta introduce o nuanta dubitativa in legatura cu bunul mers al faptelor vietii, ori se delimiteaza chiar de inechitatile generate de falsele ierarhii sociale create arbitrar; povestitorul il implica pe lector in desfasurarea intamplarilor, rugandu-1 sa-1 asculte si sa-i dea crezare (eu sunt dator sa spun povestea"), dar lasandu-i libertatea de a interpreta intreaga semnificatie si morala desprinsa din evenimente.
a- Disjunctia pronominala intre persoana a Ii-a (implicata de narator in relatarE), care il reprezinta pe omul obisnuit, onest, fara ambitii excesive, si persoana a IlI-a (identificata cu un prototip de care autorul se disociaza vadit, ironizandu-1 adeseA), configurand portretul insului veleitar, orgolios si tenace, care parvine in viata pe orice cai.
a- Atat stilul direct cat si cel indirect recurg la un limbaj narativ antitetic, afirmatiile fiind urmate imediat de negatii (sau de exprimarea unor indoieli grave cu valoare finala negatoarE), modalitate epica ce intareste sensul moralizator, uneori chiar filosofic al textului in proza si dezvaluie, in forme artistice, dialectica lumii in care traim; alteori, precum in cea de-a doua fraza citata, dublarea negatiei semantice (lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos") subliniaza absenta ierarhizarii adevaratelor valori umane, confuzia dintre bine si rau, moral si imoral, om de merit si impostor.
Limba si comunicare
a- Precizia si claritatea limbajului artistic se datoreaza propozitiilor scurte, principale si formate mai ales din partile esentiale intelegerii textului (subiecte si predicatE), coordonarea fiind cel mai frecvent copulativa (prin intermediul lui si" naratiV), prin juxtapunere sau adversativa; aceasta din urma are o particularitate, caci este eliptica, iar cititorul devine obligat sa o subinteleaga: putini suie, multi coboara, [dar] unul macina la moara": taie de unde vre si cat ii place, [insa] tu te uiti si n-ai ce-i face"
a- Aspectul de generalitate al faptelor prezentate este obtinut si prin frecventa prenumelor nehotarate (toate", multi", putini"), alaturi de cele demonstrative exprimate sub forma adjectivala (asta", acel", ceea").
a- Reliefarea imaginii individului care isi face loc in viata recurgand la mijloace maloneste se creeaza prin dubla valoare morfologica a cuvantului unul": de pronume nedefinit (in acord cu ideea de ins oarecare, parvenit fara insusiri realE) si de numeral cardinal (intrucat multi isi incearca norocul, dar numai unul singur macina la moara" si are de partea lui panea si cutitul", adica razbate si decide in numele celorlalti ramasi anonimI).
a- intrebuintarea adverbelor de atentionare (destinate avertizarii continue a cititoruluI), care si-au pierdut sensul lor primar, temporal sau modal: apoi", asa", poate".
a- Utilizarea permanenta a verbelor esentiale pentru existenta si comunicare interumana: a fi, a avea, a zice, a spune, a sti, a vrea; majoritatea dintre ele sunt conjugate la indicativul prezent cu valoare gnomica, maniera de exprimare gramaticala ce accentueaza valentele generalizatoare si sententioase ale intregului fragment citat; in antitezele verbale, formele negative sunt exprimate eliptic, amplificand tonul aforistic al ideilor: Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale", poate or izbuti [], poate nu"
Eseu structurat de tip argumentativ
Realizati un eseu structurat in care sa argumentati evolutia estetica de la basmul folcloric la cel cult in proza lui
Ion Creanga, folosind ca suport de interpretare textele studiate sau cunoscute (din lectura suplimentara).
a- Definiti specia basmului si precizati-i caracteristicile esentiale.
a- Identificati elementele de sursa folclorica ce se regasesc si in povestile sau in povestirile culte ale lui I. Creanga; formulele consacrate (initiale, mediane, finalE), motivele predilecte, personajele tipice si probele initiatice la care sunt supuse, amestecul armonios al realului cu fabulosul, victoria finala a Binelui asupra Raului etc.
a- Sesizati viziunea realist-rurala si arta conversatiei taranesti transpuse in planul miraculosului (tipic atmosferei de basM); umanizarea si autohtonizarea fantasticului; deplasarea interesului naratorului (implicit al cititoruluI) de la simpla (uneori naivA) povestire la crearea unor situatii de viata autentica (nu idealizata) si a unor personaje individualizate (prin vorbire, atitudine si gesturI), nu schematizate ca in basme; povestitorul cult (spre deosebire de cel populaR) introduce in derularea intamplarilor dialogul personajelor, dramatizand (ca intr-o scena de teatrU) faptele relatate.
a- Surprindeti arta scriitorului clasic de a patrunde in psihologia protagonistilor care nu se mai impun prin eroism si nici printr-un comportament ideal si stereotip (indiferent de situatiE), ci se comporta precum oamenii obisnuiti, care izbandesc prin calitatile sufletului si ale mintii: bunatate, mila, solidaritate interumana, marinimie, intrajutorare, istetime, capacitate de a se adapta unor imprejurari vitrege etc.
a- Faceti aprecieri asupra unor motive si teme inexistente in basmul traditional, pe care scriitorul roman le abordeaza, inovand si largind, astfel, sfera continutului unei povestiri culte: relatia tensionata (chiar competitiva) intre parinti si copii, falsele ierarhii sociale si conflictele pe care le genereaza adesea, disjungerea intre identitatea reala si cea aparenta in personalitatea umana, absenta comunicarii si a cunoasterii intre semeni, vocatia prieteniei si reusita colectiva (nu individuala) in confruntarea cu fortele Raului din lume, increderea in Dumnezeu si in sprijinul oferit de catre divinitate omului moral si generos etc.
a- Ilustrati cu exemple variate unicitatea stilului abordat de marele prozator: comicul jovial (nesatiriC), savoarea si verva limbajului, nota dominanta de optimism funciar, chiar iesirea din impas cu ajutorul umorului; valorificarea proverbelor (eruditia paremiologica); calitatile esentiale ale artei narative a scriitorului (oralitate, spontaneitate, cadenta ritmata, ironie bonoma, ton discret sententioS).