Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ion CODRU DRAGUSANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 9 nov. 1818, satul Dragus, com. Vistea, jud. Brasov - m. 26 oct. 1884, Sibiu.

Prozator.

Fiul lui Adam Plaias Codru sau Adam al lui German (scriitorul insusi va semna la inceput Ioanne Germaniu Codru) si al Asineftei (n. Trimbitas). Se trage dintr-o familie de tarani graniceri, innobilata pe vremea Susanei Lorantfi.

A studiat la scoala din sat, la Scoala Granicereasca Germana din Vistea de Jos si a urmat un semestru la Colegiul "Sf. Sa va" din Bucuresti, fiind insa mai mult un autodidact. Plecat din Transilvania in 1835, intre 1838 si 1846 face mai multe calatorii in Europa, dupa care functioneaza ca institutor la Ploiesti (1846-1848) si indeplineste diverse functii administrative in Transilvania, culminand cu cea de vicecapitan al districtului Fagaras (1863-1880). Participant la revolutia de la 1848 in Tara Romaneasca, deputat de Hateg in Dieta de la Sibiu (din 1863), secretar al Comitetului Scolar Graniceresc (1880-1884), vicepresedinte al Despartamantului Fagaras al Astrei. Prima sa lucrare tiparita este un Cuvant scolastic, aparuta in ziarul Universul (1848). A mai colaborat la Foaie pentru minte, inima si literatura. Concordia, Albina, Telegraful roman, Federatiunea, Gazeta Transilvaniei, Familia, Transilvania. Reputatia sa literara a fost intemeiata de Peregrinul transelvan (1865), unul dintre cele mai interesante jurnale de calatorie ale epocii postpasoptiste.

Autor al unei gramatici romanesti inspirate de principiile lui Laurian (Rudimentele gramaticei romane, 1848) si al mai multor incercari literare in proza si versuri, lipsite de insemnatate artistica (cu exceptia "dizertatiunii" O umoresca veridica, 1870), inzestrat, dar nu foarte fecund, publicist pe teme politice, C.-D. ramane totusi omul unei singure carti, jurnalul calatoriilor sale europene, publicat in doua versiuni, mai intai in foiletonul ziarului Concordia (1863-1864), apoi in volum, la Sibiu (1865), si completat cu inca trei capitole publicate in Familia (1869; 1879). inceput inca in timpul calatoriei, sub forma unui jurnal-memento cuprinzand notatii rezumative, dar cu mare putere de stimulare a memoriei imaginative, Peregrinul transelvan se constituie ca opera literara sub forma unei suite de pseudoscrisori (treizeci si cinci in total) trimise "unui amic in patrie", intre anii 1835 si 1848. Legatura dintre carte si biografia autorului este dubla: pe de o parte, existenta sa transilvana "asezata" i-a furnizat impulsul compunerii, ca o incercare de resuscitare a trecutului si de exorcizare a prezentului. Traind intr-o lume a necesitatilor impuse de familie, profesie, nationalitate, C.-D. alcatuieste o scriere in care lumea larga e strabatuta de drumuri ce pot fi oricand reincepute si prezidata de o lipsa de prejudecati sinonima cu adevarata libertate. Tabla de materii a cartii, care o prevesteste, prin stil, pe cea a lui Pseudo-kynegeticos, dovedeste inca de la inceput ca inf ormalul ei aparent este de fapt o forma aleasa in mod deliberat si care functioneaza la nivelul constructiei ca analog al libertatii de miscare de la nivelul subiectului. Informai si libertate relative, desigur, caci daca drumurile peregrinului, oricat de dezordonate in aparenta, sunt totusi calauzite de forta de neinvins a imprejurarilor, lipsa de plan a cartii, subliniata prin fictiunea epistolara, traduce, de fapt, un plan subiacent, in care suita de scurte episoade narative alterneaza cu descriptiile mai ample si teoria social-politica, parcursurile grabite cu popasurile uneori indelungi, observatia cu reflectia si placerea hoinarelii cu chemarea insistenta a dorului de patrie. Epistolele din care e alcatuita cartea sunt de fapt capitole cu grija elaborate in vederea unui intreg semnificativ: localizarea si datarea lor nu e intamplatoare, ci justificata de continut; repetitii propriu-zise nu exista, ci doar reveniri, dintr-o perspectiva schimbata, asupra unor realitati intai prezentate sumar sau dintr-un alt punct de vedere; finalurile unor scrisori determina direct debutul altora, dupa cum exista si retrospectii care servesc la inlantuirea partilor si la realizarea impresiei de continuitate a textului. Principalul liant al acestuia il constituie personajul calatorului-povestitor, picaro modern, schimband cu dezinvoltura mediile si meseriile, suportand cu stoicism ridicarile, dispus insa a vedea in ele nu forta de respingere a unei societati in care el e un outsider, ca eroul literaturii picaresti autentice, ci, dimpotriva, mijloacele unei autoeducatii in cele din urma rodnice. Una din trasaturile ca-racterice ale personajului este extrema lui disponibilitate fata de tot ceea ce e nou, unita in acelasi timp cu o mare putere de integrare a experientei inedite si cu o judecata foarte ponderata; care il fereste de impresiile socante sau de efectele exotice. Ceea ce-i retine atentia in primul rand este peisajul uman, individual sau social, adica acea parte a realitatii in care elementul comun este mereu prezent si sesizabil. Generalul omenesc nu este decat mijlocul ce-i face accesibil drumul spre diferentiere: atat indivizii intalniti, indeobste tipici (ceea ce este o noua dovada a caracterului mediat si construit al textului), cat si scenele colective au multa culoare locala si ilustreaza moduri de viata diferite: grizeta pariziana, lazzarone-lt napoletan, aristocratul rus, patriotul maghiar, juna calatoare englezoaica sau cavalerul de industrie intalnit din intamplare sunt in acelasi timp personaje cunoscute de povestitor, dar si tipare livresti preexistente ca atare si gata sa absoarba experienta fluida a calatorului. La fel se intampla cu scenele de gen infatisate: ele sunt alese fie pentru caracterul de eveniment uman fundamental (o nunta intr-un sat din Baragan, o inmormantare modesta la Paris), fie pentru capacitatea de a concentra un pitoresc nu lipsit de precedente literare (intalnirea lui voda Ghica ca un pasa turc, carnavalul roman, balul Operei din Paris). Alteori insa, aceste scene par a descinde din romanele realiste ale caror baze se puneau tocmai atunci in literaturile tarilor occidentale vizitate de C.-D. (baba si fetita cersetoare intalnite in fiecare dimineata in apropierea locuintei pariziene a autorului, "duelul popular" cu pumnii, la care oamenii politiei asista impertuba-bili, prinderea unui hot de buzunare declamatiile publice ale napoletanilor cantastorie, petrecerile populare din "saptamana alba" petersburgheza). Simtul de observatie si excelenta stapanire a posibilitatilor limbajului ii permit nu numai sa surprinda caracteristicul, fizionomia particulara a locurilor, psihologia etnica, atmosfera unor episoade traite, ci si sa le fixeze cu maxima economie de mijloace.C.-D. are o predispozitie de a sesiza cele inconjuratoare sub semnul comicului, al butadei si al calamburului, care nu denota superficialitate, ci doar inclinatia de a accepta lumea asa cum e, cu defectele, dar si cu posibilitatile ei de ameliorare. E punctul in care didacticismul transilvanean de tip iluminist fuzioneaza cu versatilitatea munteneasca: lectia nu e niciodata incruntata, iar adaptarea se face totdeauna cu pastrarea catorva virtuti fundamentale neatinse. Caci "peregrinul transilvan" este si el un meliorist, deloc insensibil la ceea ce experienta calatoriei poate oferi ca sugestie pozitiva virtualilor sai cititori. Elogiul Frantei, entuziast, dar nuantat totusi de rezervare, nu e, din acest punct de vedere, decat programul de viitor al unui democrat burghez, cu propensiuni populiste pronuntate, dar, in acelasi timp, cu privirea destul de ascutita pentru a sesiza distanta dintre aparenta si esenta si cu experienta de viata destul de bogata pentru a nu se lasa prada unor iluzii exagerate. Curiozitatea si prospetimea impresiilor dau personajului-povestitor puterea de a surprinde aerul cu adevarat specific al locurilor strabatute si de a caracteriza popoarele in termeni cu atat mai pregnanti, cu cat nu au nimic cautat, ci lasa sa transpara doar grija pentru exactitate. Limba cartii constituie, mai ales pentru cititorul actual, una din principalele ei atractii. Ea poate parea la primul contact rebarbativa, mai mult prin ortografie decat prin vocabular, in fond, nu este decat o varianta, imbibata cu neologisme presimtite cu o rara capacitate intuitiva, a limbii folosite in literatura si publicistica transilvaneana a vremii. C.-D. poseda un ascutit spirit de observatie lexicala, datorita caruia sesizeaza particularitatile fonetice si chiar de conceptie ale diferitelor idiomuri, pe care le invata cu uimitoare usurinta, inscenand adevarate "spectacole" lingvistice, unde truculenta termenilor, calcurile indemanatice si dezinvoltura asociativa a etimologiilor burlesti produc incantarea cititorului avizat.




OPERA

Rudimentele gramaticei romane. Estrase din Tentamen criticum, cu adaos de regule simple si diverse anotaciuni pentru uzul scolarilor incepatori, Bucuresti, 1848; Regulamente pentru vatasii si decurii proieptate a se introduce in comunitatile districtului Tarii Fagarasului, Sibiu, 1864; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den fere straine unui amic in patrie, de la anul 1835 pana inchisive 1848,1, Sibiu, 1865; Banditul fara voie, Graz, f.a.; Calatoriile unui roman ardelean in tara si in strainatate (1835-1844) ("Peregrinul transilvan"), ed. prefacuta in stilul literar de astazi de C. Onciu, tipograf, cu o pref. de N. Iorga, Valenii de Munte, 1910 (ed. II, 1923); Peregrinul transilvan, ed. ingrijita de S. Cioculescu, Bucuresti, 1942; Peregrinul transilvan, ed. ingrijita si pref. de R. Munteanu, Bucuresti, 1956; Peregrinul transilvan (1835-1848), ed. ingrijita, pref., itinerar biobibliografic, note si glosar de C. Albu, Bucuresti, 1980.



REFERINTE CRITICE

CI. Isopescu, // viaggiatore transilvano Ion Codru Dragusanu" class="navg">Ion Codru Dragusanu e VItalia, 1930; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; N. N. Con-deescu, Ion Codru-Dragusanu si Franta, 1946; I.L.R., II; I. Rotam, O istorie, I; H. Zalis, Scriitori pelerini, 1973; S. Cioculescu, Itinerar critic, II, 1976; Georgeta Antonescu, Introducere in opera lui Ion Codru Dragusanu, 1983; A. Cosma, Geneza romanului romanesc, 1985; M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988; DRAGUSANU Mamica, Lectura si interpretare: un model epic, 1988.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion CODRU DRAGUSANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion CODRU DRAGUSANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text