Considerat alaturi de Mihai Eminescu,
Ion Creanga si Ion Luca Caragiale unul dintre fondatorii literaturii romane, Ioan Slavici a realizat o opera ampla din care se disting prin valoare nuvelele si romanul "Mara".
Nuvelele lui Slavici sunt realiste, deoarece autorul a observat indeaproape viata taranilor ardeleni din tinuturile natale si ilustreaza in opera sa traiul acestora. Slavici zugraveste viata satului in mod obiectiv, privind realitatile din interiorul colectivitatii rurale, caci el a fost cunoscator al aspectelor infatisate prin descendenta sa, dar si datorita muncii de arhivar care l-a obligat sa strabata satele.
Finalizata in anul 1874, citita in cadrul societatii "Junimea", nuvela "
Popa Tanda" a aparut publicata in anul 1881 in volumul "Novele din popor". Slavici prezinta in aceasta nuvela o tema draga lui, aceea a intelectualului de la sat, care reuseste, prin rabdare, dar mai ales prin puterea exemplului personal sa schimbe oamenii langa care traieste.
Ca specie literara textul "Popa Tanda" este o nuvela, caci pune accentul nu pe intamplare sau pe un eveniment important din viata unui personaj, ci pe surprinderea unui destin uman,prezentat in devenire, cunoscand o transformare. In nuvela "Popa Tanda", cel care se schimba este parintele Trandafir, care invata legile aspre ale vietii, trecand printr-un moment de cumpana, pentru ca apoi, intr-un timp destul de indelungat sa isi indeplineasca visurile.
Nuvela este o specie a genului epic, in proza,cu un singur fir narativ, dar cu o actiune mai complicata si cu un conflict mai puternic decat in schita, la care participa un numar de personaje nu prea mare, in care accentual cade pe caracterizarea completa a personajului si nu pe actiune.
Nuvela "Popa Tanda" este alcatuita din trei parti marcate grafic, fiecare avand mai multe secvente: partea intai contine cinci secvente, partea a doua contine trei secvente, iar partea a treia contine o singura secventa.
Titlul nuvelei este alcatuit din substantivul comun "popa", care indica profesia personajului si din substantivul propriu "Tanda", porecla data de sateni preotului, porecla devenita cu timpul numele personajului.
Personajul principal este numit astfel de catre satenii din satul Saraceni, caci acestia considera ca eforturile preotului sunt o munca in zadar.
Ca orice nuvela, "Popa Tanda" este o opera epica, caci autorul si transmite indirect sentimentele de admiratie si de apreciere fata de personajul prezentat.
Opera are cele trei elemente specifice unei opera epice: actiune, personaje si narator.
Naratiunea se face la persoana a III-a, dintr-o perspectiva obiectiva. Modul de expunere predominant este naratiunea, aparand pe alocuri dialogul si descrierea. Perspectiva naratorului asupra faptelor si personajelor este marcata afectiv doar rareori, atunci cand este exprimata admiratia fata de personajul principal "Pe parintele Trandafir sa-l tina Dumnezeu!"
Fiind o opera epica si o nuvela, actiunea operei "Popa Tanda" este mai complicata, mai ampla decat a schitei, dar se desfasoara pe un singur plan narativ, iar intamplarile relatate se constituie in momentele subiectului.
Astfel in expozitiune, naratorul infatiseaza direct cateva insusiri ale personajului principal, ale parintelui Trandafir. Fiu al dascalului Pintilie, devenit preot in satul Butucani, eroul principal al textului este mutat ca preot in satul Saraceni, caci nu este dorit de enoriasi.
Intriga este momentul in care se contureaza hotararea preotului de a-i determina pe sateni sa devina harnici. De aici decurg toate celelalte intamplari:incercarea preotului de a-i schimba pe oameni cu ajutorul predicilor, al sfaturilor, al batjocorii si al ocararii, prin implicarea lui in refacerea propriei gospodarii si in cultivarea pamantului, toate acestea reprezentand desfasurarea actiunii.
Actiunea atinge punctul culminant in momentul in care preotul reuseste sa ii antreneze la munca pe sateni.
Deznodamantul il aduce in prim-plan pe preotul Trandafir, dar la o alta varsta, in postura de bunic.
Nu numai personajul principal cunoaste transformari de la inceputul si pana la sfarsitul textului. Schimbata este si imaginea satului Saraceni, care la inceput era un sat ce isi merita numele de
,,Saraceni": "Saracenii? Un sat cum Saracenii trebuie sa fie. Ici o casa, acolo o casa.tot una cate una. gardurile sunt de prisos, fiindca n-au ce ingradi, ulita este satul intreg". La sfarsitul textului, eforturile preotului se concretizeaza in infrumusetarea satului,lucru evident din replica unui trecator care intreaba un saracenean "Ce sat este acla unde se vede biserica cea frumoasa cu pereti albi si cu turn sclipitor?"
Ca in orice nuvela, exista si in cadrul actiunii acestui text un conflict atat interior cat si exterior. Conflictul exterior se manifesta intre preot si sateni, conflict ce progreseaza treptat, pana ce saracenenii cer schimbarea preotului.
Conflictul interior izvoraste din dorinta preotului de a-i schimba pe sateni, incercand sa ii determine sa munceasca,dar metodele se dovedesc a fi ineficiente. Toate acestea duc la disperarea preotului, care avea de ingrijit o sotie si patru copii, pe care nu ii va putea intretine in conditiile dat ,,Acum insa il prinse o fiica neinteleasa, merse cativa pasi inainte, se opri, isi ascunse fata in amandoua mainile si incepu sa planga greu si cu suspin inabusit si furios."
O alta caracteristica a nuvelei este numarul de personaje, mai mare decat in schita si mai mic decat in roman. Lumea aparte a nuvelei "Popa Tanda" de Ioan Slavici este conturata si prin intermediul personajelor care o populeaza si o reprezinta.
Astfel exista un personaj principali, cel al carui porecla da titlul nuvelei: parintele Trandafir, numit de sateni Popa Tanda, personaje secundare: satenii ca personaj colectiv si preoteasa ca personaj individual, dar si personaje episodice precum clopotarul Cozonac, Ileana sau Mariuca. Toate aceste personaje au un rol bine-definit in desfasurarea actiunii si sunt prezentate in relatie directa, actiunile lor interconditionandu-se.
Accentul cade asupra caracterizarii complexe a personajului principal si nu asupra actiunii, caci preotul este prezentat in evolutia sa, in stransa legatura cu celelalte personaje, mai ales cu satenii pe care vrea sa ii determine sa munceasca.
Insusirile eroului principal sunt evidentiate indirect prin faptele sale, prin felul de a se comporta si de a le vorbi satenilor, in stradania sa de a-I obisnui cu munca. Daca atitudinea satenilor fata de preot este oscilanta si oscileaza de la toleranta la activitate si apoi la acceptare si chiar la admiratie, atitudinea naratorului fata de acest personaj este constanta, fiind cea de admiratie. Preotul, prin exemplul personal isi atinge scopul si satenii isi dau seama ca preotul nu este "omul dracului" ci "omul lui Dumnezeu".
Autorul foloseste in aceasta opera literara anumite tehnici narative, specifice operei epice si nuvelei. Actiunea este plasata intr-un anumit timp si spatiu, perspectiva temporala avand o perioada mai indelungata decat a schitei. Daca la inceput personajul este prezentat ca fiu al dascalului Pintilie, al finalul operei el apare in postura de bunic. Deci se presupune ca actiunea urmareste destinul personajului pe o perioada mai lunga de treizeci de ani. Spatiul ramane constant, dar imaginea lui devine alta in evolutia timpului. Dintr-un sat sarac, devine unul prosper, de nerecunoscut.
Ca in orice nuvela, personajele sunt prezentate si aici in modul lor de viata, caci actiunea se desfasoara in mediul rural, intr-un sat de munte, cu décor specific. De asemenea, atat vorbirii personajelor cat si relatarii autorului le este proprie oralitatea care da exprimarii un character spontan si viu.
Prin toate aceste trasaturi, putem sustine ca textul "Popa Tanda" de Ioan Slavici este o nuvela.
