Nuvela solida, cu subiect de roman" (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezenT),
Moara cu noroc, cea mai cunoscuta scriere a lui Ioan Slavici, ilustreaza pregnant atat viziunea estetica a autorului, cat si tendintele sale moralizatoare.
Publicata in 1880 si reprodusa un an mai tarziu in volumul Novele din popor, opera este o pledoarie pentru echilibru si cumpatare in viata sociala si familiala, al carei mesaj, devenit norma etica, poate fi sintetizat in cuvintele batranei, soacra lui Ghita, care deschid textul -
Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale | te face fericit".
Tema dezvaluie asadar un autor preocupat de o problematica etica si psihologica, avand radacini in eterna dorinta de bogatie si parvenire sociala a omului. Scopul lucrarii pare a fi acela de a demonstra ca banul distruge firea omului si ii altereaza ireversibil viata interioara.
Subiectul respecta rigorile clasice ale naratiunii, plasand in centru un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe tot parcursul actiunii. Expozitiunea consta in prezentarea situatiei economice, familiale si sociale a lui Ghita. Nemultumit de statutul sau de cizmar si de saracia pe care trebuie s-o infrunte zilnic, Ghita nu asculta sfatul soacrei sale si hotaraste sa ia in arenda pentru cativa ani carciuma de la Moara cu noroc, pentru a se face om cu stare" : Vorba scurta - raspunse Ghita - sa ramanem aici, sa carpesc si mai departe cizmele oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iar daca dumineca e noroi, isi duc cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amandoi la copilasi, iara Ana la tustrei. Iaca linistea colibei". Un timp afacerile prospera, incat seara, dupa o zi de munca, se aduna toti membrii familiei si numara cu satisfactie banii adunati peste zi.
Echilibrul familiei se distruge in momentul in care apare Lica Samadaul, seful porcarilor de prin partea locului. Acest episod reprezinta intriga actiunii, deoarece va declansa un intreg sir de fapte ce vor avea ca efect degradarea morala si sufleteasca a eroului.
Constientizand faptul ca a-1 infrunta pe Lica inseamna a renunta la toata agoniseala de pana acum, Ghita accepta tacit targul cu acesta si-i devine complice. Este multumit in momentul in care Lica il rasplateste cu sase porci, pe care ii primeste bucuros, desi isi da seama ca sunt furati, insa treptat incepe sa-1 mustre constiinta, nestiind cum sa impace dorinta de a ramane om cinstit cu tentatia banului. Se inchide in sine, indepartandu-se de Ana si de familie, face compromis dupa compromis, pana cand ajunge a nu se mai recunoaste el insusi. Degradarea sa morala culmineaza cu juramantul stramb la procesul intentat lui Lica, sub acuzatia de crima si jaf. Ghita il sustine, spunand ca nu 1-a vazut parasind Moara cu noroc in noaptea crimei.
Vrand sa se salveze, il da in vileag pe Lica lui Pintea, jandarmul, si el fost samadau si dusman de moarte al lui Lica. Pun impreuna la cale un plan de razbunare si ii intind lui Lica o cursa pentru a-1 prinde cu dovezile jafului asupra lui. Cel care va cadea insa in cursa mai intai va fi insusi Ghita, care o ucide pe Ana din gelozie si din razbunare, fiind dupa aceea si el omorat de Raut, omul lui Lica.
Punctul culminant consemneaza si moartea lui Lica, ce se sinucide aruncandu-se cu capul intr-un stejar uscat pentru a nu cadea in mainile jandarmului. Slujitorii samadaului dau foc Morii cu noroc, unde ard si trupurile celor doi soti.
Deznodamantul o aduce din nou in centrul atentiei pe batrana, care, contempland dezastrul, pune totul pe seama destinului: Se vede c-au lasat ferestrele deschise, zice ea intr-un tarziu. Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost dat! ".
Actiunea nuvelei este plasata in spatiul campiei aradene, in lumea crescatorilor de porci, iar timpul derularii ei este relativ scurt, fara a fi insa delimitat cu precizie. Desi atinge aproape dimensiunile unui roman, opera isi pastreaza statutul de nuvela prin actiunea lineara, conflictul concentrat si existenta unui singur plan narativ, ca si prin numarul mic de personaje implicate.
Compozitia este clasica, solida, iar viziunea naratoriala, obiectiva, detasata, avand ca marca stilistico-gramaticala distincta persoana a IlI-a la care se face povestirea. Vocea naratorului se doreste egala, uniforma, fara inflexiuni care sa tradeze o atitudine explicita fata de intamplarile relatate, indiferent de natura lor. Naratiunea este uneori inlocuita de dialog, conceput ca o succesiune de replici scurte, tensionate, in acord cu starea sufleteasca a personajelor. Pe langa functia de dramatizare a actiunii, care capata astfel accente scenice, dialogul este si o modalitate de caracterizare a personajelor si de reliefare a opticii acestora asupra evenimentelor. Descrierea este prezenta in toate formele sale, de la prezentarea obiectelor, a interioarelor, a vesmintelor pana la portrete si descrieri de cadru si atmosfera. Retine atentia fragmentul in care este descris locul unde este plasata moara : Daca aruncai privirea imprejur, la dreapta si la stanga, vedeai drumul de tara serpuind spre culme, iara la vale, de-a lungul rauletului, cat strabate ochiul, pana la campia nesfarsita, afara de cativa arini ce stateau gramada din jos de podul de piatra, nu zareai decat iarba si maracini () pe culmea dealului de la stanga, despre Ineu, se iveste pe ici pe colo marginea unei paduri de stejari, iara pe dealul de la dreapta stau razlete ramasitele inca nestarpite ale unei alte paduri cirate, radacini iesite din pamant si tocmai sus, la culme, un trunchi inalt, pe jumatate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasa croncanind de la deal inspre campie". Aceasta secventa descriptiva are rolul nu doar de a plasa in spatiu actiunea nuvelei, ci si de a anticipa, prin sugestii simbolice (natura saraca, de campie arida, pe deasupra careia planeaza corbii singuraticI), evolutia si deznodamantul tragic ale personajelor.
Locul in care se muta Ghita impreuna cu familia se dovedeste a fi blestemat, aici omul lovindu-se de tot felul de impedimente care ii zadarnicesc orice efort. Carciuma, o fosta moara parasita, este plasata la intretaierea mai multor drumuri, intr-o vale care atrage nu numai drumetii ce devin clienti ai hanului, ci si raufacatorii ce se izoleaza de comunitatile omenesti.
Nuvela s-a impus in literatura romana in primul rand prin arta construirii personajelor. Personajele lui Slavici nu sunt doar intruchipari schematice ale unor trasaturi umane, incadrabile in tipologii rigide, ci structuri viabile, veridice, rotunde, autoconstituindu-se permanent si dezvaluind toate componentele fiintei umane. Din acest punct de vedere, Slavici se dovedeste a fi un scriitor fara prejudecati estetice, care nu impune eroilor o comportare rigida, dictata de considerente exterioare, ci ii lasa sa evolueze liber, dupa pornirile si imperativele sufletesti. Personajele sunt, astfel, rezultatul propriilor fapte, ganduri si atitudini, ca si al conditiilor sociale ale momentului. Sunt individualitati dinamice, care se transforma permanent, chiar daca nu fac decat sa implineasca un destin. Accentul, la Slavici, nu este pus pe portretul fizic, ci pe cel interior, moral si psihologic, alcatuit de obicei din contraste, din porniri contradictorii.
In centrul nuvelei se afla Ghita, persoana care concentreaza in devenirea sa intreaga problematica a nuvelei, aflata sub semnul unei idei etice abil mascate de autor. Personajul se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei si de aceea va evolua inevitabil spre un sfarsit tragic. Dupa ce il cunoaste pe Lica, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri, se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai-nainte". Bunatatii si cinstei le ia locul ispita irezistibila a imbogatirii si compromisul moral pe care aceasta il implica. Desi la prima intalnire incearca sa riposteze autoritatii lui Lica si sa nu accepte cardasia cu el, Ghita nu are forta de a renunta la bogatia ipotetica anuntata de acesta si-i accepta jocul. Este momentul psihologic care marcheaza inceputul degradarii psihice si morale a personajului. De acum incolo, eroul incepe sa se mistuie pe sine, actiunile, gesturile si atitudinile lui tradeaza starea de nesiguranta si incertitudine, de teama si suspiciune care s-a instalat ireversibil" {Dictionar de personaje literare, coordonator Constanta BarboI). O arunca pe Ana in bratele samadaului, dintr-o pornire irationala spre autodistrugere - Joaca, muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete" -, desi fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerea jocului". Dovedindu-se o fire slaba, Ghita se lasa in voia intamplarilor, se complace in situatia de duplicitate la care ajunge - sa para om cinstit, dar sa fie si prieten cu Lica". Fondul de umanitate din sufletul sau iese un moment la iveala atunci cand se gandeste sa renunte, sa-si ia familia si sa plece de la Moara cu noroc. Nu are insa curajul sa faca acest lucru si reincep remuscarile si temerile. Ghita devine victima lui Lica pentru ca acesta ii descopera slabiciunea pentru bani: se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii; de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna, pe un an, doi, capul in primejdie". Aceasta patima ii perverteste sufletul si il invinge.
Personajul este construit cu obiectivitate, dezvaluindu-se ca un suflet complex, oscilant, nesigur, sfasiat intre porniri antagonice. Drama lui Ghita e analizata magistral si dezvaluita treptat." (G. Calinescu, op. cit.) Pas cu pas, scriitorul demonteaza mecanismul sau sufletesc si il dezvaluie in toata amploarea sa tragica. Eroul devine, finalmente, la fel ca
Ion, personajul din romanul lui L. Rebreanu, o victima a societatii care dispretuieste saracia, ca si a imensului sau orgoliu. Caracterizarea personajului se face in primul rand indirect, prin fapte, vorbe, relatii, atitudini etc, dar si direct, prin monolog interior, in forma autocaracterizarii : Ei! Ce sa-mi fac ? isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea! ? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare".
Ana este un personaj introdus in naratiune tocmai pentru a contribui la conturarea mai pregnanta a figurii lui Ghita. Prea tanara, prea asezata si oarecum prea blanda din fire", ea este prima care inregistreaza schimbarea de comportament a sotului ei. Pe un alt plan, ea evolueaza in acelasi ritm cu Ghita. La inceput, Ana era tanara si frumoasa. Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa", un model de frumusete feminina, de bunatate si duiosie. in spatele acestei imagini se ascunde insa o femeie apriga si inteligenta, care-si apara din toate puterile familia: Ghita! Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci (). Fa cum stii, dar eu iti spun, si nu ma lasa inima sa nu-ti spun, ca Lica e om rau si om primejdios : asta se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii". Bun cunoscator al psihologiei feminine, Slavici sondeaza adancurile sufletesti ale Anei si observa procesul prin care iubirea este inlocuita treptat de dispret, asa cum rezulta din declaratia pe care aceasta i-o face lui Lica: Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa". Ea il accepta pe Lica mai intai dm dorinta de a-si recastiga sotul, apoi din razbunare si finalmente din placere, intr-o complexitate a trairilor care fac din ea un personaj memorabil.
Desi personaj negativ, Lica este fascinant prin vraja malefica pe care o raspandeste in jur. Intrarea sa in scena este minutios pregatita de narator, care da tot felul de informatii despre statutul de samadau. Lica vine la Moara cu noroc si cere imperativ sa vorbeasca cu carciumarul, desi este intampinat de cele doua femei care se ofera sa-i raspunda la intrebari. Portretul lui se face acum din perspectiva Anei, impresionata si infricosata totodata de barbatia infatisarii lui, de autoritatea si siguranta pe care le degaja: Lica, un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codiristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur". Pe langa caracterizarea directa, in construirea portretului sau moral si sufletesc intervine si caracterizarea indirecta, constand in primul rand in faptele si vorbele personajului, care ne dezvaluie un individ cu o viata sufleteasca lineara, lipsit de profunzime si zbucium, hotarat a nu face nici un compromis in indeplinirea planurilor pe care si le-a propus. Este un erou romantic prin caracterul exceptional manifestat in imprejurari atipice, prin forta cu care intervine in destinul oamenilor si le schimba fundamental viata.
Slavici abordeaza, in scrierea nuvelei, o viziune realista, obiectiva, care urmareste indeaproape ritmul vietii ce insufleteste opera. Este un scriitor care elimina cat se poate de mult descriptivul, efuziunile lirice, mutand accentul pe infatisarea faptelor, pe prezentarea cruda a realitatii, fara comentarii auctoriale. Fara sa urmareasca obtinerea unor efecte stilistice spectaculoase, Slavici se impune printr-un stil propriu, caracterizat prin sobrietate, oralitate discreta, usor popular, cu o fraza care urmareste, in general, ritmul vorbirii.
