Luna intrata in al doilea patrat se ridicase pana in culmea acoperita cu padure si se ivea pe ici, pe colo printre copacii desi; pe sesulde la dreapta insa ea era de mult rasarita, peste putin incepura si insatul de la poalele dealului sa latre cainii starniti de ea, si noapteaera din ce in ce mai luminata de zarea ei.
Abia acum incepea frumusetea serii de toamna.Marta se uita de-a lungul drumului care apucase la deal. N-o mai vazuse de mult pe Persida. Departe, inainte, se misca, urcand la deal,o negreata, fara indoiala Bradeanu cu fetele.
- Stii ca e frumos!
grai dansa cam speriata. Persida a apucat cu neamtul ei alt drum.
Ea isi iuti pasul, ca sa ajunga pe Bradeanu, si peste putin iesi apoi la iveala si faptura cea inalta a Persidei.
- Stiam eu!
grai scriitorul. S-a dus cu el pana la fete si apoi i-a dat drumul.
Tot asa daduse cu socoteala si Bradeanu cand Natl sosise cu Persida la dansii.
Mai la deal, spre stanga, se inaltara fasfaind si pocnira in vazduh, una dupa alta, trei rachete.
- Ce-i acolo? striga Marta.Bradeanu se opri si se intoarse spre dansa.
- E la vie la Corbu, raspunse el. Sa trecem si noi pe acolo.Marta si fetele il stiau pe dl Andrei Corbu, nobil de Carpenis, care nu era, ce-i drept, nimic, dar umbla cu patru cai si fusese inchis intimpul revolutiunii; ele insa nu-l cunosteau.
- N-are a face!
intampina Bradeanu. Il cunosc eu si va incredintez c-o sa-i para foarte bine daca ne oprim la dansii.
Pe Marta o ademenea gandul ca poate sa faca cunostinta cu Corbulestii.
Persida, care numai ca prin vis vazuse cele trei rachete, se uita mai cu dinadins in partea de unde ele se inaltara. Era multa luminaacolo sus in deal si trebuia, asa isi inchipuia dansa, sa fie si multalume, mult zgomot, zburdalnica veselie.
- E cam tarziu, grai dansa, stand la indoiala.
- As!
De unde tarziu!
? zise scriitorul, scotandu-si ceasornicul. Nu sunt inca nici zece, si abia acum rasare luna. In timpul
culesului nicipe la miezul noptii nu e tarziu.
- Nu-mi pasa!
raspunse Persida si se avanta oarecum cu ochii inchisi la deal, ademenita de gandul c-o sa stea pana in zori de zi, petrecand ca alti oameni si gata de a se lasa sa faca cine ce vrea cu dansa.
Iesind deci la locul larg din fata cramei, ea se opri dezamagita din drum.
Sub vie, zidita in mal, era colna, o zidire mare, cu doua ridicaturi despre vale, cu un turnulet, din care se deschidea vedere larga spreses, si in fata cu un cerdac intins, in care ardeau doua lampi, unaatarnata, iar alta pe masa.
La dreapta colnei, departare de vreo douazeci de pasi, palpaia focul de vita uscata, imprejurul caruia erau adunati culegatorii, barbati,femei, copii, unii culcati, altii stand de vorba.
La stanga, sub un mare sopron deschis din toate partile, se afla badania cea mare si langa ea cada, in care un voinic juca pe sacul custruguri. Mai incolo, tot sub sopron, doi flacai invarteau teascul, invreme ce alti doi carau mustul scurs cu vadra la butile insirate in dosulsopronului.
La masa din cerdac, in sfarsit, stateau de vorba trei domni, unul mai in varsta, Corbu el insusi, si doi oameni tineri, unul Aurel, baiatullui Corbu, iar cellalt Simion Burdea, un prieten de la Universitateadin Viena al lui Aurel.
Doamna Corbu era dusa la Arad, de unde avea sa se intoarca maine cu oaspeti.
"Aici nu prea avem ce sa facem", voia sa zica Persida, cand Corbu, recunoscand glasul lui Bradeanu, se ridica de la masa si cobori scarilecerdacului, ca sa pofteasca sus pe cei sositi, carora nu le ramase decatsa stea putin.
Dnul Burdea, un om scurt si lat in spate, aproape cocosat, rau imbracat, cu parul lung si latos, cam span si cu nasul turtit, nu semiscase din loc dupa ce Corbu coborase scarile; cand insa Persida seivi in cerdac, el se uita la dansa cu niste ochi de dihor, care intrau parcain carne si strabateau prin oase, incat Persida se opri speriata in loc.
In vreme ce apoi Corbu isi facea de lucru cu Marta si cu fetele, pe care le ruga sa vie iar maine seara, fiindca asteapta multi tineri dinArad, care toti vor sa aiba jucatoare, Burdea se apropie pas cu pas, caun paianjen, de Persida.
- Domnisoara Persida, fiica Marei de la Radna? intreba el intr-un glas subtire si oarecum sfasietor.
- Da!
raspunse ea.
- Ai fost la calugaritele din Lipova si ai stat la Arad?
- Da!
- Te stiu, domnisoara, si imi pare bine ca am ocaziunea sa te cunosc.
- De unde, daca imi dati voie? intreba ea sfiicioasa.El se uita razand in fata ei.
- De la Viena, raspunse apoi.Persida dete mirata din umeri.El ridica mana stanga, puse aratatorul ei pe buze si se apropie oarecum tainic si pitis de dansa.
- Iti mai aduci aminte, zise el incet, cand vantul a spart una din ferestrele de la manastire?
Persida ramase ca impietrita. Stia acum cine i-a vorbit acestui om strain despre dansa si ii venea sa planga de necaz si de rusine.
Era lucru de nesuferit!
Tainele mari ale vietii ei fusesera date de gol: omul acesta le cunostea si putea sa le spuna mai departe. De ce sa n-o faca!
Zadarnice erau toate silintele ei: ea vedea in gandul ei cum toata lumeavorbeste despre dansa, cum oamenii fac mult din nimic si cum toti isibat joc de dansa. Se simtea ca pierduta, si Natl era in gandul ei celmai nemernic om din lume.
- Te inseli zise ea, dar nu putu sa-si urmeze vorba, deoarece Corbu se intoarse acum spre dansa, ca s-o pofteasca din nou si maistaruitor pe seara de maine.
Ea fagadui, pentru ca sa scape, ca va veni, apoi, cand plecara mai departe, il tari asa-zicand pe Burdea dupa dansa si potrivi lucrurileastfel ca sa ramaie singura cu el. Omul acesta, pe care acum il vazuseintaia oara in viata ei, ii parea cel mai apropiat din toti oamenii, siaceasta se vedea din cautatura si din purtarile ei, incat Marta, pusape ganduri, dadea din cap si nu se putu stapani sa nu-i faca scriitorului semn cu cotul cand Persida o porni inainte cu Burdea.
- De unde cunosti d-ta pe Hubar? intreba Persida.
- Suntem prieteni din copilarie, raspunse Burdea, am stat la Timisoara cinci ani de zile in aceeasi banca, iar la Viena am locuitimpreuna.
Persida se mai potoli. Intelegea cum Natl a putut sa vorbeasca despre cele petrecute si-l socotea foarte fericit. Statuse si ea ani de zilede-a randul pe aceeasi banca cu alte fete, dar n-a ajuns niciodata sastea o jumatate de ceas singura cu vreuna din ele si nu era nici unacareia ar fi putut sa-i impartaseasca tainele vietii sale.
- Eu, zise ea, nu-l cunosc pe domnul acela: l-am vazut asa, din intamplare, de cateva ori, dar n-am vorbit cu el decat in treacat. Mi-e,pot sa zic, tot asa de necunoscut cum imi esti d-ta, si nu stiu ce-si vafi inchipuind despre mine.
- E un nebun, domnisoara, raspunse Burdea. Nenorocirea lui e ca parintii nu l-au lasat la scoala. Nu e facut el pentru macelarie, si inloc de a-si cauta de meserie, se reazema pe averea parintilor si-si petrece viata citind fel de fel de carti, care-l ametesc. L-ai mai vazut decand s-a intors de la Viena?
Persida ramase catva timp dusa cu gandul.Natl i se infatisa cu totul altfel de cum si-l inchipuise dansa.
- L-am vazut, raspunse ea, acum e anul, la Arad, dar n-am vorbit decat foarte putin cu dansul. Mi s-a parut, urma uitandu-se cu coadaochiului la Burdea, nu stiu cum, foarte prapadit, un fel de om carepetrece noptile prin birturi, iar ziua doarme nedezbracat.
- Minunat!
striga Burdea razand din toata inima cu glasul lui subtire. Ai dreptate!
Asa ne petreceam noi viata: ziua dormeamimbracati, adica nedezbracati, cum zici d-ta, iara noptile ne plimbam,ori stateam prin cafenele daca timpul era urat. Dar nici ca se poatealtfel, urma el asezat. Ziua e urata, zgomotoasa, plina de intamplari,care ne abat de la noi insine: in amurgul serii incepe viata sa aibafarmec.
- Bine, grai dansa, dar noaptea e lasata de Dumnezeu pentru ca omul sa se odihneasca si sa-si intremeze puterile pentru munca zileide maine.
- Prostii!
intampina el aprinzandu-se. Nu se poate prostie mai mare decat sa petreci dormind partea cea mai frumoasa a vietii. Uiteacum ce liniste, ce racoare, ce lumina tainica si blanda: nu te simtiademenita sa stai pana in zori de zi? n-ar fi oare pacat sa dormi?
Persida, crescuta sub purtarea de grija a maichii Aegidiei, nu stia ce sa raspunda, era insa tare in credinta ca el n-are dreptate.
- Ma simt, raspunse ea, ademenita, dara ar fi pacat sa stau toata noaptea, fiindca maine n-as fi buna de nimic.
- Prostie!
striga iar Burdea, care nu putea suferi pareri deosebite de ale lui si se simtea nenorocit daca nu reusea sa convinga si pe altiicum el era convins. Domnisoara, urma el in ton dascalesc, admiti d-taca in om sunt doua fiinte, una trupeasca si alta sufleteasca?
- Asa cred.
- Crezi fiindca ti s-a spus, ori te-ai gandit asupra lucrului?
- Nu pot sa-mi dau seama, raspunse ea cu sfiala; nu mi-am pus inca intrebarea, dar simt ca altfel n-as putea sa inteleg lucrurile.
- Prea bine!
zise el multumit. Atat mi-e destul ca sa vad ca te-ai gandit. Te rog acum sa-mi spui: cine trebuie sa stapaneasca viata mea:trupul meu? ori sufletul meu?
- Fara indoiala ca sufletul.
- Dar daca el e mai slab decat trupul?
- Trebuie sa vrei, raspunse ea stramtorata.
- De!
grai el razand, multe o fi voind omul, dar putine poate. Domnisoara, urma iar dascaleste, dimineata, dupa o noapte bine dormita, trupul e intremat si tare, el vrea sa alerge, sa lucreze, sa sehraneasca, sa se mistuiasca, sa aiba multumiri, si degeaba vei fi voindd-ta altfel, caci el te stapaneste si te poarta dupa pornirile lui. Pe inserate, insa, dupa ce trupul s-a obosit, incepe sufletul sa se ridice deasupra, si noaptea e ziua sufletului, pe care lumina soarelui il intuneca.Acum ne simtim mai usori, mai fara de grija, ca scapati din o grearobie, si noptile petrecem clipele de veselie, noptile avem cele maiplacute ceasuri din viata noastra. Si daca e adevarat ca ziua dupa o noapte nedormita suntem obositi, cu atat mai bine, caci repaosul nu-lcere sufletul, ci trupul cel netrebnic. E ori nu asa?
Persida era invinsa, dar firea n-o ierta sa se si dea invinsa. El nu putea sa aiba dreptate, si chiar dac-ar fi avut, nu putea dansa sa recunoasca c-o are.
- Nu este asa!
raspunse ea cu indaratnicie.Burdea nu prea stia sa faca deosebire intre barbat si femeie si ar fi fost in stare sa-i traga o palma.
- Bine, domnisoara, grai el stapanindu-se, dar te faci de ras
- Nu ma fac, intampina ea zambind, fiindca nu e cum zici d-ta. Cand e bolnav ori obosit, omul e si sufleteste mai slab si nu-si poatestapani pornirile. Omul trebuie sa fie sanatos, cumpatat si mereu treazdaca e vorba sa-si poata face datoria, si multumirea cea mai mare avietii este de a-ti fi facut datoria!
- Ce datorie?!
striga Burdea, scos din tatani. O singura datorie are omul: sa nu fie prost.
- Ia lasa, domnule, intampina dansa nerabdatoare; noptile nedormite ale d-voastre sunt un fel de betie, care ne face nepasatori fatacu ziua de maine si ne arunca in desfrau.
- Apoi tocmai aceasta e, domnisoara, raspunse el mai potolit. D-ta vorbesti ca Hubar, care viata lui toata se plange de datoriile pe carenu si le face si-si petrece viata facandu-si mereu mustrari. Tocmai inbetia aceasta iese la iveala firea cea adevarata a omului.
- Asta da!
zise ea. Recunosc si eu ca noaptea poti sa cunosti pe un om mai bine decat ziua, fiindca noaptea firea lui cea adevarataiese mai nesfiit la iveala, si bunatatea, dar si rautatea lui.
Ea se cutremura in tot trupul cuprinsa de fiorii care o trecusera cand se vazuse singura. Simtea ca nu vine bine sa stea atata timpsingura cu acest om, pe care acum il intalnise intaia oara in viata ei,stia ca Marta, fetele si mai ales Bradeanu isi vor fi facand cele maiurate inchipuiri despre dansa, si totusi nu putea sa se desparta dedansul. Nu mai statuse inca cu nimeni astfel, ca acum cu dansul, de vorba, nu intrase inca nimeni, ca el acum, in sufletul ei, si se simteaademenita de intregul lui fel de a fi.
- Noaptea, urma ea, e ziua ispitirilor si a pacatului. Eu ma tem de noptile petrecute in nedormire. Pentru zilele mele parc-as fi gatasa iau toata raspunderea: pentru nopti nu cutez s-o primesc!
Ei sosira la crama, unde Mara, ea singura treaza inca, sedea motaind pe un sac cu frunze la foc si-si astepta fata.
Nu erau inca unsprezece ceasuri, dar fetele si Marta, duse cu gandul la ziua de maine, se grabira, si Persida ramase peste putin cu Burdea si cu muma ei la foc.
Era un farmec nespus in aceasta noapte petrecuta la focul aproape stins, un mare vraf de jaratic, din care numai din cand in cand maiiesea cate o lumina de flacara albastrie. Sub vie, la departare de vreozece pasi, dormeau cativa culegatori, in satul de la poalele dealuluilatrau caini si incepusera cocosii sa cante de miezul noptii, mai ladeal canta o flasneta, din cand in cand se descarca cate o pusca, vantul tomnatic fasaia prin frunzisul aproape uscat, lilieci fluturau mereupe deasupra focului, iar in sufletul Persidei crestea mereu neastamparul de tinerete.
Mara era de parerea lui Burdea, dar si fata ei avea dreptate. Da!
noaptea e, asa zicea si dansa, mai placuta: ea noaptea si-a nascut copiii. Dar ziua e si ea binecuvantata: ea ziua si-a agonisit putintica avere.
Astfel apoi, din vorba in vorba, ea a fost in cele din urma biruita de somn, si Persida iar a ramas singura cu Burdea. Ea nu mai puteasa stea asa singura cu el, se ridica dar incet de la foc, ca sa-l duca sisa scape de el. Burdea insa tinea sa mai stea, si ei incepura sa seplimbe, vorbind pe soptite prin fata cramei.
- Carevasazica, chiar asta-seara v-ati intalnit?
- Da, din intamplare.
- Si unde s-a dus el?
- Nu stiu. Dau cu socoteala ca la via lor, care se afla din vale de via lui Corbu.
- Nu inteleg. Cum se face ca el nu te-a insotit?Persida se opri in loc. Ii era foarte greu de ceea ce facuse si parca acum, in clipa aceasta, ar fi fost in stare sa se duca sa-l caute si sa-lmangaie.
- Doamne!
zise ea. Eu ma tem de dansul. E om patimas.
- Hm!
patimas?!
zise Burdea mai mult pentru dansul si ramase catva timp pus pe ganduri. Fara indoiala ca e patimas, urma apoioprindu-se in loc si uitandu-se cu ochii lui de dihor la dansa. Crezi d-taca in adevar numai din intamplare v-ati intalnit?
Persida incepu sa se nelinisteasca. Era tarziu dupa miezul noptii, muma ei, obosita de munca zilei, adormise, sezand pe sacul cu frunze, iara omul acesta nu mai voia, parca, sa plece, si ea nu stia cum sascape de dansul.
- Nici prin gand nu mi-a trecut ca-l voi gasi la parintele Ioan, raspunse ea nerabdatoare.
- Dar el? Ce crezi? Nu stia nici el c-o sa vii acolo?
- Nu stiu.
- Nu stii. Dar ce crezi?
- Cred, raspunse ea cu indaratnicie, ca el a aflat ca am sa ma duc acolo si a venit dinadins sa ma vada.
- Bun!
zise el razand in bataie de joc. Si d-ta, dac-ai fi stiut ca el are sa fie acolo, te-ai fi dus ori nu?
- Da!
- Dar ziceai ca te temi de el!
Persida isi ridica capul. Ii venea sa-i intoarca spatele.
- D-ta iti vei fi inchipuind ce vrei, raspunse ea. Ma tem, fiindca e om patimas si nesocotit, cum m-as teme de un om beat, care nu-si daseama despre ceea ce face.
- Pare-mi-se, intampina el cu rautate, ca nu de el, ci de slabiciunea d-tale te temi.
Persida simti cum sangele-i navaleste spre cap.
- Nu!
zise ea scurt. Daca e vorba, putin imi pasa!
- Prea bine!
striga el cu un fel de multumire diavoleasca. Maine seara am sa-l duc si pe el la via lui Corbu: vom vedea daca vei veni ori nu!
- Am sa viu, ca si cand as sti ca el n-are sa fie acolo, raspunse ea intepata.
- La revedere!
grai el luand mana ei. O sa am maine o mare placere!
Domnisoara, omul vrea sa aiba femeia pe care o iubeste, s-ostranga in brate, s-o sarute, s-o dezmierde: asa vrea firea, si e nebuncine se pune impotriva firii. Am sa-l lecuiesc pe nebunul acela: ori telasi, ori te lasa. La revedere!
Persida ramase muta si nemiscata, se uita lung in urma lui, apoi isi acoperi fata cu amandoua mainile.
Se simtea ca si cand ar fi cazut, incat n-ar mai putea indrazni sa iasa in fata lumii, si incepu sa tremure cand isi dete seama ca nu-iramane decat sa mearga maine seara la via lui Corbu.
Trebuia neaparat sa mearga!
Si ce adica ar putea-o face sa nu se duca?!
Ce ar fi putand sa i se intample? De ce ar fi avand sa se teama?
"Da, zise ea, trebuie sa vada ca nu sunt femeie slaba, sa-si rumpa o data gandul si sa ma lase in pace!
"
Si totusiEra foarte hotarata fata Marei, dar era femeie, stia ca este iubita cum n-are sa mai fie si e greu afara din cale sa fii femeie si sa teimpaci cu gandul ca o sa te urasca barbatul care te iubeste, c-o saiubeasca, poate, pe alta
Ea vedea in gandul ei pe Codreanu. Ce deosebire!
Om si om, si ce deosebire!
Nu!
cu Natl nu putea sa faca ceea ce a facut cu Codreanu.
Luna apucase spre asfintit si-si urma calea pe cerul senin, dar acum, spre zorile de zi, noaptea nu mai era linistita. Se facuse rece, si vantul batea cu tarie in frunzisul tomnatic.
Persida ar fi voit sa se duca, sa alerge, sa se urce-n culme unde el descarcase pusca, ar fi voit sa nu mai voiasca nimic, ci sa se lase cuochii inchisi in voile altora.
Grozav de lunga, o viata intreaga, fusese noaptea aceasta, si urcand pe razor la deal, sarmana copila abia isi mai aducea aminte canda fost ca ea se ducea cu Marta la via parintelui Ioan, si parca era pecand el se afla in culme.
Mara nu o data in viata ei dormise, in drum spre Arad, sezand in caruta, si nu o data fusese biruita de somn la masa ei cu poame ori lacapul podului. Dormea dar si acum, asa chinuita, ca intr-un culcusmoale. Raceala zorilor de zi si vantul aspru ii sperie insa in cele dinurma somnul.
Ea tresari, se uita buimacita imprejurul ei, apoi, dandu-si seama ca fiica ei ramasese stand de vorba cu acel om, sari ca o leoaica in picioare si se duse in crama, unde asternuse culcus de fan pentru Persida.
Nu era!
Nu intra, nu putea sa intre in mintea ei gandul ca fata ei s-a dus cu omul acela.
Nu!
asta nu era cu putinta!
Dar era dusa!
Unde era dusa?Oriunde, a bine nu era aceasta ratacire in cap de noapte.Iesind afara, ea se uita cu tot dinadinsul imprejur, zari, parca, ceva ce se misca deasupra viei si porni cu pas lung si tare calcat la deal.
- Ce e cu tine, fata? striga ea dupa ce se mai apropie.Persida se opri speriata-n loc si astepta pe muma ei ca pe mantuirea ei.
- Ce e cu tine? intreba iar Mara incet si cu glas inecat.
- Nu e bine, mama, raspunse Persida umilita. Eu nu mai stau: ma-ntorc la manastire.
- De ce?
- Nu intreba, grai fata, ca nu stiu ce sa-ti raspund. Mi-e frica si mi-e urat sa mai stau aici.
