Pe la amiazazi tot satul stia ca Mihu s-a certat cu Cosma, iara dupa- amiazazi oamenii si femeile stateau gramezi-gramezi si nu vorbeau decat despre nemaipomenita intamplare.
Unul, mai stiutor de tainele celor doua case, ii spunea soptind prie- tenului sau mai apropiat ca Toderica se intalnise vineri seara cu Anica Podarului la portita, ca Anica l-ar fi necajit cu insuratoarea si ca el ar fi zis ca Marta e subtirica, incat n-ai sti ce sa faci cu ea, temandu-te ca nu cumva sa o frangi intre degete si alte asemenea lucruri de luat peste umar ar fi grait Toader. Anica le-a spus toate aceste Floarei lui Ciucur, iar Floarea a dat vorba mai departe, incat Safta a prins de veste de vorbele pe care le graise Toderica, viitorul ei ginere, si grozav s-a suparat si a inceput sa faca gura. Mihu, bland ca totdeauna, numaidecat a plecat la Cosma, voind sa-i spuna ca, daca e vorba asa, apoi nu-i mai da fata. Asa s-au intalnit apoi pe punte si s-au certat din pricina vorbelor pe care le graise Toader.
- Asa o fi! ziceau oamenii si clatinau ganditori din cap. Cu deosebire insa fetele si nevestele tinere nu erau multumite cu aceasta lamurire. Tita lui Colac auzise de la cineva ca lucrul sta cu totul altfel. Adica Marta nu ar fi voit sa se marite dupa Toderica, fiindca ar fi in dragoste cu Miron si, auzind Simina despre aceasta, i-ar fi zis Cosmii sa mearga la Mihu si sa-i spuna ca, daca-i vorba asa, apoi nu se mai duce Toader la petite. Asa s-au intalnit pe punte si s-au certat.
- Asa o fi, soro! isi ziceau femeile si nu se mai indoiau despre nimic.
- Nu spuneam eu ca nu are sa iasa nimic din toata nunta aceas- ta? zicea una. Si orbul putea sa vada ca lui Toderica nu-i umbla mintea la insuratoare. Mereu pe la sezatori, mereu pe la portite
- Asa-i, soro! ii raspundea alta. Apoi Marta? N-ai vazut cum se leaga de Miron? Nu ziceam eu? Daca-i odata bogata, isi alege cel putin un barbat incat sa-i cauti pereche.
Astfel, din vorba in vorba, satul ajunse la intelegere si, pe cand se insera, toti stiau cum s-au petrecut lucrurile si nici unul nu se mai indoia ca Mihu odata cu capul nu-si va da fata din casa.
Cand era insa vorba de Miron, multi clatinau din cap si ziceau:
- Multa apa va mai trece pe Paraul Corbului pana ce Mihu isi va da fata dupa un cioban.
Femeile insa nici despre aceasta nu se mai indoiau. In vremea aceasta Toader era vesel, Simina era necajita, Cosma era mahnit, Marta ii facea cu ochii plini de lacrimi marturisiri Saftei, Safta asculta racita pana in adancul inimii, iara Miron cutriera culmile muntilor ascunsi in ceata departarii.
De cand a strans pe Marta in brate, de cand a sarutat-o, de cand a dezvelit scumpa taina a vietii sale, sangele ii ramasese infierbantat si sufletul lipsit de astampar. O vedea mereu, si mereu fugea de dansa; simtirea pe care o avuse atunci mereu se reivea, si el cauta mereu sa o goneasca. Adeseori il apuca o pornire de turbare, incat se simtea ucigas si se vedea sfaramand pe Toderica, pe Mihu, pe Cosma cu o singura lovitura. Si iarasi se alina pe o clipa, dar deodata il apuca dorul si-l purta spre vale. "Ma duc, isi zicea, o iau si o aduc aici, departe, departe de lume" Dar cum putea sa rapeasca mangaierea batranetelor?
Norii se strecurau in liniste, unul cate unul, pe deasupra lui; luna mereu se ascundea in dosul lor si iarasi iesea deasupra campului senin al cerului; stelele, carul cu boi, closca cu pui, intregi cetele stralucite pe nesimtite isi mutau locul si inaintau pe calea robilor inspre cadere: pastorul zacea intins pe spate, cu fata spre cer si cu privirea pierduta in adancul inaltimilor lumesti, cu care atat de mult se deprinsese. Acest cer era atat de straveziu, atat de limpede era campia pe care Miron se juca in copilarie, era cartea cea mare din care in tinerete isi talmacea tainele vietii; iara acum, cand, obosit de munca zilei, trupul lui era cuprins de amortire, sufletul sau dezlegat ca o para de foc se ridica si se departa de la fata pamantului, pe care isi parea atat de strain.