Budulea Taichii se afla in mare stramtorare. Pe cand umblase la scoala din sat, stia lamurit c-ar dori sa ajunga si el odata dascal, ca Claita. In urma, cand statea la domnul Wondracek, voia cu totul hotarat sa se faca profesor, ca Wondracek. Mai in urma, cand umbla la gimnaziu, nici nu se mai indoia ca se va face profesor de gimnaziu, ca toti profesorii sai. Acum, in sfarsit, cand era arhivar consistorial, statea zapacit, caci nu stia: sa se faca episcop ori protopop, ca preacucernicia-sa parintele Avesalon Toda, care avea reverenda de matase, protopopeasa si doua fete mari, dintre care una pentru care orice episcop il putea pizmui?
Budulea Taichii isi inchipuia ca e protopop, ca are copii si nevasta, ca Budulea cel batran le face copiilor cate un fluieras si ca maica-sa, Buduleasa Nu! el nu-si putea pierde timpul cu asemenea inchipuiri, caci era arhivar consistorial si trebuia sa lucreze.
Opt zile inainte de Sfanta Marie, Budulea Taichii, dus pe ganduri precum era, a rupt in patru o jumatate de coala de hartie, apoi a cocolosit cele patru bucati in palma si, ridicandu-se de la masa, le-a bagat in buzunar.
Nu era nici o paguba, deoarece el, mai nainte de a fi rupt hartia s-a uitat bine la ea, daca e in adevar maculatura scrisa pe amandoua partile si daca n-a mai ramas pe o parte ori pe alta vrun mic locsor ce-ar mai putea sa fie intrebuintat la calcule de ocazie; vorba e, insa, ca aceasta rupere si cocolosire a bucatilor de hartie era un semn rau si ca in ziua urmatoare el a rupt in patru o jumatate de coala, care nu era scrisa decat pe o parte, si cocolosind cele patru bucati nu le-a bagat in buzunar, ci le-a aruncat una cate una afara pe fereastra deschisa, ceea ce era un semn si mai rau.
A treia zi, in sfarsit, el a rupt in patru o bucata de hartie cu desavarsire alba si n-a cocolosit decat pe una din cele patru bucati, lasand pe celelalte trei pe masa consistoriala, si plecand acasa cu gandul de a scrie preacucerniciei-sale parintelui protopresbiter Avesalon Toda o scrisoare, in care ii doreste preastimabilei doamne toate fericirile si o roaga de iertare ca nu poate veni deoarece inalt preasfintiasa parintele episcop a binevoit a-l insarcina sa mearga la Cocorasti ca sa staruiasca pentru infiintarea unei a doua scoli, planuite foarte demult, si a crezut ca trebuie sa aleaga sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului pentru aceasta, fiindca satul e adunat si asa mai departe.
Iara dupa ce a dat scrisoarea la posta, el s-a intors ca sa bage in buzunar bucata cocolosita si sa stranga pe celelalte trei in saltarul mesei, a luat binecuvantarea arhiereasca si a plecat la Cocorasti ca sa staruiasca in sensul scrisorii ce o trimisese preacucerniciei-sale parintelui protopresbiter Avesalon Toda.
Acasa toti erau bine. Ca cel mai intai, dascalul Claita, norocitul parinte a trei fete maritate, sedea mereu in jetul ce-i daruise de ziua lui ginere-sau, popa din Cladeni. De cativa ani stupii iesisera de minune, pomii dadusera rod bun si dascalul Claita era jur imprejur vestit pentru mierea si pentru soiurile lui de poame, iar dascalul Claita isi scotea vestea buna in bani gata. El isi cumparase o vie, si acum se gandea sa-si mai zideasca si o casa, pentru ca la vreme de batranete sa se poata retrage in colibioara lui, cum avea el obiceiul de a-si numi viitoarea casa.
Cat pentru cele trei fete inca nemaritate, el isi avea planul gata. Pe Mili ar vroi sa o marite dupa vreun plugar, fiindca Livia il incredintase ca nu e lucru mai frumos decat a fi plugarita; copila era insa prea gingasa, prea se tinea, si asa trebuia sa o marite dupa un popa, ba inca se poate chiar dupa vrun notar, caci era facuta sa fie doamna. Pentru aceea el ii facuse si zestre, si acum zambea asa in el cand se gandea ca numai el singur stie despre aceasta. Linica trebuia sa se marite dupa un dascal, pentru ca sa aiba ginere pe care sa-l lase la locul sau la scoala din Cocorasti. Cea mai mica, in sfarsit, trebuia sa se marite dupa un plugar, pe care sa-l ia ginere in casa.
Si fiindca toate aceste erau bine si statornic puse la cale, dascalul Claita sedea in jet, zicea ca e bine ca omul sa aiba copii, si nu-si mai batea capul decat cu copiii oamenilor din sat, ceea ce era si meseria lui de invatator. Caci acesti copii stiau acum mai mult decat stiuse odinioara dascalul si, pentru ca sa stie, el trebuia sa-i invete. Trecuse vremea slovelor, pe care acum le numeau potcoave. Apoi, afara de Biblie, scolarii mai invatau si istorie, iara globul de pe masa, hartile si tabelele zoologice de pe perete erau tot atatea dovezi ca si dascalul Claita invatase mult de o bucata de vreme. Cateodata ii trecea asa prin minte gandul ca mai sunt o multime de lucruri pe care ar putea sa le invete; dar el se plimba nitel, se incredinta pe sine insusi ca, la urma urmelor, un dascal nu trebuie sa invete decat ceea ce sta in circularele consistoriale, si iar se punea in jet, fiindca ii placea prea mult sa sada in jet.
Budulea cel batran n-avea jet, dar el sedea pe prispa casei, si sedea tot asa de bine ca si dascalul in jet. Ce-i drept, el nu mai zambea cand vorbeai cu el, fiindca era om trecut cu anii si trebuia sa fie totdeauna asezat si cuviincios.
Trecand de-a lungul ulitei, oamenii ii dadeau binete; mergand la biserica, el nu mai statea la fund, ci dinainte, numaidecat langa strana din stanga. Apoi, cand mergea la oras, toata lumea statea de vorba cu el, parintele arhidiacon si parintele protosincel ii strangeau mana. Parintele arhimandrit il intreba ce mai face, ba odata chiar insusi episcopul s-a oprit in loc, a vorbit cu el si i-a dat binecuvantarea arhiereasca; un om dar caruia i se intampla toate aceste trebuia sa fie plin de buna-cuviinta si sa nu rada mereu cand vorbeste cu altii. Afara de aceasta, el avea un fecior care in curand trebuia sa ajunga arhidiacon, cu brau rosu si mai mare decat toti protopopii, fie barbile lor cat de lungi si oricat de albe. Era multumit Budulea cel batran si sedea tihnit pe prispa casei, asteptand ziua cand va fi sa plece cu nevastasa la oras, pentru ca sa traiasca la batranete sub acelasi acoperamant cu fiul sau.
Buduleasa, in sfarsit, sedea si ea pe prispa si torcea: era insa cu toate aceste foarte batrana. Caci gandurile il imbatranesc pe om, si ea avusese multe ganduri in viata ei. Grele insa, cu totul grele nu-i erau gandurile decat acum, de cand Budulea se plangea ca feciorul sau nu vrea sa se insoare, iara pe ea a pus-o pacatul sa zica:
- Se vede ca bunul Dumnezeu asa vrea, ca el sa ispaseasca pa- catele mele
Budulea cel batran s-a maniat, s-a facut rosu ca racul si a zis ca minte, ca Dumnezeu n-are nici un amestec in trebile lui, a trantit usa si a iesit afara ca sa se puna pe prispa casei; de atunci insa el nu se mai plange de nimic.
De aceea Buduleasa sade la cellalt capat al prispei si, sezand, ii vine nu stiu cum, parc-ar voi sa fie moarta de mult.
Cateodata, cand sade pe prispa, vine Mili a dascalului, ca sa vada ce mai face, si atunci vorbesc mai despre una, mai despre alta, si vorbesc si despre Hutu, fiindca Hutu e feciorul Budulesei, si Mili stie ca-i pare bine leichii Saftei cand cineva-i vorbeste despre el si-i spune tot lucruri bune. Atunci Buduleasa se insenineaza, dar cand Mili pleaca, priveste lung, foarte lung in urma ei, parca ar voi sa zica: "S-a dus", apoi zice in gandul ei: "De ce n-a lasat Dumnezeu sa fie dascal?" Apoi intra in casa, se punea intr-un ungher si incepea sa planga asa singura si fara nici un cuvant.
Budulea cel batran, care sedea mai departe pe prispa, stia prea bine ca ea plange; om fara de inima ce era insa, nu se misca din loc, ci statea asa; cel mult, pentru ca sa nu stea fara de nici o treaba, isi scotea fluierul din serpar, il privea din toate partile, apoi, la mare nevoie, ii mai numara si gaurile, si le numara mereu, pana ce Safta nu iesea iar pe prispa.
Le parea dar bine tuturora ca Hutu a venit de Sfanta Marie acasa, ba dascalul Claita ar fi voit sa traga clopotele, pentru ca tot satul sa stie ca "dnul Budulea al nostru" a venit la Cocorasti.
Caci acum el nu voia sa-i mai zica "Hutule", si cand Hutu il ruga sa-i zica precum i-a zis totdeauna, el raspundea: "Fereasca Dumnezeu! Fiecarui om ceea ce i se cuvine. Pentru ca sa vezi d-ta: trebuie sa am si eu bucuriile mele, dnule Budulea."
Hutu cu toate aceste se tinea de obiceiurile lui; ii zicea dascalului "jupane invatator", ca totdeauna, saruta mana dascalitei, precum era deprins din copilarie, si le zicea fetelor "Linico" si "Mili draga", ca mai nainte, ceea ce era bine, fiindca fetele nu se suparau si dascalului ii parea bine. Ca om care stia ce i se cuvine fiecaruia, dascalul Claita nu cerea decat ca fetele sa nu indrazneasca a-i zice dlui Budulea "nene Hutule", iara Mili si Linica, fiind niste fete binecrescute si ascultatoare, nu mai ziceau "nenea Hutu" decat atunci cand nu era de fata nici Hutu, nici dascalul, ceea ce nu era bine, deoarece Hutu se supara, caci era deprins ca fetele sa-i zica "nene Hutule".
Mai era Hutu suparat si pentru ca Mili tacea mereu si se uita la el ca si cand ar fi suparata, ba, cand sedeau la masa, si el povestea despre zilele petrecute la casa preacucerniciei sale parintelui Avesalon Toda, ea s-a ridicat fara de nici un cuvant de la masa si nu s-a intors decat peste catva timp.
Fiind dar ca el tinea ca Mili sa nu fie suparata, dupa-amiazazi, cand au iesit in gradina ca sa vada daca strugurii s-au copt, a cautat sa fie singur cu dansa si a intrebat-o pentru ce s-a suparat.
Ea a zambit si a zis ca nu e suparata. El insa vedea ca e suparata, si a apucat-o de maini, si s-a uitat lung si cu dragoste in ochii cei cu gene dese, si a zis:
- Esti suparata. Ea a tacut si nici n-a zis ca-i pare bine, nici n-a zis ca, da, e suparata, fiindca ar fi trebuit sa spuie pentru ce, si aceasta nu era cu putinta.
- Mili draga, a zis iar Hutu, suparat acum si el, tu stii ca eu te iubesc pe tine. Pentru ce nu-mi spui dar ca sa stiu, fiindca n-ai de ce sa te superi. Uite, daca ti-a spus cineva ceva, a grait un neadevar, dac-am zis chiar eu vro vorba care te-a suparat, nu m-ai inteles bine. Uite, urma el iar, si atunci ii lua capul intre amandoua mainile, ca sa o poata privi cu mai multa staruinta, spune-mi, pentru ca tu stii ca te iubesc si mi-e greu cand te vad suparata.
- Zau ca nu sunt suparata! a grait acum Mili, si ea spunea adevarul, fiindca nu mai era suparata, si-i radeau pe sub genele dese amandoi ochii marunti.
Dnul arhivar consistorial Mihai Budulea ar fi voit s-o sarute, atat ii parea de bine cand o vedea razand astfel cu amandoi ochii, dar n-o sarutase de mult si-si pierduse deprinderea; el s-a multumit dar a-i strange obrajii cu caldura intre palme si a plecat mai departe, caci acuma toate erau bune si bine puse la cale.
- Nene Hutule, a zis ea mai tarziu, cam cu jumatate de gura. E adevarat ca nu te mai faci calugar?
- Cine ti-a spus ca nu ma fac? intreba el speriat.
- Nimeni, dar zic eu asa!
- Nu, draga, nu-i adevarat, raspunse Hutu cu un fel de parere de rau.
Ea n-a mai zis apoi nimic; ar fi voit insa sa-l apuce de mana, ca sa i-o sarute, dar nu putea, fiindca el nu era inca calugar.
Acum era aproape de masa cea mare din gradina, la care sedeau dascalul cu dascalita si cu Linica. Hutu parc-ar fi voit sa se intoarca inapoi, ca sa intrebe pe Mili pentru ce l-a intrebat daca nu se mai face calugar, dar nu se putea, si asa s-a multumit a se intreba pe sine insusi: "Pentru ce oare m-a intrebat si pentru ce se bucura cand am raspuns ca nu?"
Au trecut apoi toamna si iarna, iara in primavara, la Duminica Tomei, s-a intrunit Sinodul. Parintele Mihai Budulea ne era referent scolar si ne bucuram cu totii cand el ne raporta despre starea invatamantului, aratand cati scolari, cati invatatori, cate scoale, cum stau la noi si cum in alte tari si la alte popoare trebile, si ne bucuram mai ales cand el isi facea in urma propunerile, vorbind asezat si intelept ca totdeauna. Era de fata si dnul deputat sinodal, inspector scolar din cercul Cocorastilor si invatator emeritat, Pantelemon Claita, si nemaiputandu-se stapani, el trase pe vecinul sau de maneca si-i grai incet:
- Il cunosti, ma rog? A iesit din scoala de la mine. E feciorul lui Budulea, cimpoiesul de la noi. Mi-e ginere.
In urma ni l-au ales protopop, desi era om tanar.
- Tii minte, ii zisei in ziua alegerii, cand eram in padure si-mi spargeai alune?
- Dar tu, imi raspunse el, tii minte cand imi ajutai sa port cosul cu peste?
Iar dupa aceea ne-am imbratisat si eram fericiti ca in copilaria noastra.
Acum, in sfarsit, primesc o scrisoare: ma pofteste la botez. Un nou Budulea, Budulea Bunicului! Si mai intrebati daca-mi pare bine? Ba nu-mi pare bine, dar imi vine sa cred ca numai visez bucuria ce simt.
Il vad inaintea mea pe Budulea cel batran zicand ca omul care a pus la cale o gluma buna.
In vad pe dascalul Claita stamparat si zicand: "Acest baiat, care s-a nascut acum, e nepotul meu. Pentru ca sa vedeti d-voastre: eu am avut sase fete, dintre care cea mai mare, pe care gandeam s-o marit dupa ginere-meu, dupa ce va fi iesit dascal, s-a maritat dupa dascalul din Strantea, a doua s-a maritat dupa Mitrea lui Buduc, care acum e ctitor la biserica, pe a treia a luat-o ginere-meu, popa din Cladeni, cele doua mai mici iata-le aci, iar Mili s-a maritat dupa ginere-meu, protopopul, si a nascut pe acest copil, care acum e nepotul meu!"
O vad apoi pe maica protopopului stand intr-un colt, cu ochii plini de lacrimi si zicand incet: "Tu, Doamne, m-ai pedepsit cu bunatatile tale si eu nu sunt vrednica de bucuriile ce mi-ai daruit!" .
Il vad insa, inainte de toate, pe el, stand la patul ei si privind in tacuta uimire la mama si la copil.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu, Doamne, cu nemarginita intelepciune ai intocmit lumea si fru- moasa ne-ai lasat-o noua locas de vietuire!
