Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ioan Missir - biografie - (opera si scrierile)

 

Probabil ca nimeni dintre cei ce traiau la inceputul deceniului al patrulea al secolului trecut in preajma avocatului Ioan MISSIR, aproape cinquagenar, fost ajutor de primar si primar al Botosanilor, nu banuia ca, peste numai citiva ani, acesta va fi celebru nu datorita vreunui proces cistigat ori incredintarii vreunui portofoliu ministerial, ci unei carti de razboi. Intr-adevar, Fata Moarta, cum se intitula ea, il consacra pe autor fulgerator, indata dupa aparitia sa, la inceputul verii anului 1937. Ea suscita elogiile unor importanti critici literari, cunoaste mai multe editii (cinci in primii opt ani, alte doua peste citeva decenii), este incununata cu doua premii mult rivnite, unul al Societatii Scriitorilor Romani (in 1938), altul al Academiei (sesiunea 1937-1938), iar autorul ei este admis, cu derogare de la statut, in Societatea Scriitorilor Romani.

O surpriza a fost cartea si pentru N. Iorga, care, botosanean si el, il stia pe Ioan Missir mai ales ca pe unul dintre adeptii sai politici. O surpriza placuta si, indeosebi, un caz pilduitor, care ii confirma crezul artistic profund. In laconica scrisoare ce-i va servi volumului Fata Moarta de prefata, cel care se implicase asa de mult in viata literara a epocii conchide: "Se vede de aci cit de mult talentul rasare din emotia lucrului vazut bine, inteles adinc si intovarasit de acele miscari ale inimei, fara care si cel mai mare dar de scris nu da decit pagini moarte."(nu e mai nimerit cu italic?)

Lucruri suficiente pentru a naste intrebari cu privire la identitatea lui Ioan Missir si la cartea pe care scris-o. La aceste intrebari a raspuns mai intii Teodor Vargolici, atunci cind, profitind de imprejurari intrucitva prielnice, a reeditat in 1967 volumul. (O noua editie sau, poate, doar un supliment de tiraj a aparut in librarii in 1977.) Dar pentru ca imprejurarile erau doar in parte propice, raspunsurile au fost partiale, iar textul a trebuit sa suporte odioasele crosete. (Nu puteau, fireste, trece de cenzura pasajele, destul de numeroase, referitoare la bolsevici si la actiunile lor, cu urmari asa de grave pentru Romania.) Completarea se impune cu necesitate si un prim pas in aceasta directie il constituie cele ce urmeaza.




Descendent al unei cunoscute si ramificate familii armene din care facea parte si junimistul Petru Th. Missir, tatal viitorului scriitor, Bogdan Missir, s-a casatorit cu institutoarea elvetianca CÚcile Marchand si a emigrat in Statele Unite. S-a stabilit in New Jersey, comitatul Hudson, devenind fermier. Acolo i se nasc patru copii, cel de-al doilea, Ioan, la 17 februarie 1890. Succesul modest al intreprinderii, la care s-a asociat, probabil, si dorul de meleagurile natale, a facut ca familia sa ia drumul inapoi, revenind acasa, la Botosani, in 1894.

In orasul care va deveni "al sau", Ioan Missir a urmat scoala primara si cursul secundar, acesta la Liceul "A.T. Laurian". Dupa sustinerea bacalaureatului, in 1909, s-a inscris la Facultatea de Drept din Bucuresti, pe care a absolvit-o in 1913. O vreme este secretar al unchiului sau Basile Missir, cunoscut avocat si om politic (deputat, senator si ministru in mai multe rinduri). Neplacindu-i "sa poarte servieta" altcuiva si, probabil, nici viata capitalei, tinarul a renuntat la perspectivele ce i se deschideau si s-a intors in micul oras provincial din care plecase. (Si-a iubit intodeauna tirgul copilariei, ca si toata Tara de Sus; aidoma tatalui sau, i-a placut sa lucreze in timpul liber via din preajma - atunci - Botosanilor, vie mostenita de la caminarul Ioan Missir.) S-a inscris in barou, dar n va fi profesat prea mult, intrucit curind se declanseaza conflagratia mondiala. Mobilizat, sublocotenentul Ioan Missir, din Regimentul 8 Vinatori (botosanean), participa la toate campaniile din 1916-1917, urcind treptele ierarhiei militare pina la gradul de capitan.

Dupa razboi, profeseaza avocatura, angrenindu-se si in viata politica, in formatiunile lui N. Iorga: este ajutor de primar al Botosanilor in 1919-1920 si primar in doua rinduri: in 1931-1932 si 1941-1944.

In 1940, in epoca ultimatumului sovietic, este comandant al garii Cernauti, iar ca primar al Botosanilor va fi ultimul care pleaca in refugiu, in martie 1944. Se stinge din viata prematur, la 30 noiembrie 1945.

Pina la jumatatea anilor '30, numele lui Ioan Missir nu apare in presa in legatura cu vreo fapta culturala. (O exceptie: ar fi sprijinit aparitia periodicului "Crai nou"!) Fata Moarta vine, asadar, fara nici o pregatire. Primele stiri despre aceasta le da Petru Manoliu (care ii era cumnat), sub semnatura Erasm. El relateaza in ziarul "Credinta", la 24 februarie 1937, ca in toamna precedenta a venit "din fundul Moldovei" cu un manuscris. I-l incredintase doar pentru a-l citi Ioan Missir, care nu avea veleitatide scriitor. I-a ingaduit totusi sa-l ia cu sine si sa-l prezinte unei edituri, care, pentru a-l tipari a pretins o prefata purtind semnatura unui general. In cele din urma, a fost acceptata garantia istoricului N. Iorga. Acestor informatii li se adauga altele, pe care insusi autorul le va da citiva ani mai tirziu. "Aceasta carte - spune el cu prilejul unui interviu - am scris-o ca un protest impotriva acelora care negutau si se opuneau la acordarea de reduceri pe C.F.R. fostilor decorati din Razboiul Intregirei. Si intr-un moment de exasperare, am inceput acea prefata, pe struna arhiintinsa, si apoi m-am apucat sa scriu cartea, toocamai asa cum a aparut." De retinut este ca, pledind ideea ca "literatura de razboi nu trebuie sa se produca in imediata actualitate", ca "tema rupta din zilele haotice ale razboiului trebuie sa fie coapta si studiata, dupa ce au venit momentele de reculegere", Ioan Missir ii prezinta reporterului (Mircea V. Georgescu) "un notes ingalbenit si mincat de vremuri, pe foile caruia zac [.] insemnari telefonice care, asemenea, unui jurnal de razboi, au inregistrate, in ordine cronologica, toate intimplarile [.] scheletul care, prinzind viata, a dat nastere Fetei Moarte".



Si "notesul" acesta, si memoria extraordinara a lui Ioan Missir si-au avut rolul lor, important. Li s-a adaugat insa si un excelent "instinct literar" (pe care il observa Vladimir Streinu), care sta la baza unor optiuni fericite. Avocatul-capitan in rezerva a ales, mai intii, solutia cea mai buna, cea de a anula timpul scurs, de a se instala ca narator-personaj chiar in timpul actiunilor narate. Utilizarea cu precadere a timpului prezent il face pe cititor spectator al dramei in desfasurare. A dramei derulate cu o viteza incredibila. Si aici, inca o data, a fost aleasa bine dictia, frazarea potrivita: scenele de razboi, fie ca e vorba de inaintarea sau retragerea din Transilvania, de apararea platoului Fata Moarta sau de atacurile si contraatacurile din Valea Buciesului ori de la Ciresoaia, prind viata prin propozitiile scurte, nu o data reduse la membrii principali. Caracterul halucinant al impresiei insa nu decurge doar din succesiunea extrem de rapida a actiunilor la care se asista. Halucinante sint si detaliile pe care ochiul combatantului le suprinde intr-un ritm infernal, compunind adesea tablouri de o atrocitate rareori intilnita in literatura de razboi romaneasca. Autorul-narator-personaj e, de altfel, de o "sinceritate" totala, necrutindu-se nici pe sine, nici pe camarazi, nici pe cititor. Si aceasta sinceritate caracterizeaza atit privirea in exterior, cit si in interior. Ofiterul se introspecteaza mereu, cautind in sine reazam in vertijul permanentizat. Frica animalica, dementa, care isi are izvorul in riposta inamicului, dar si in iresponsabilitatea propriilor comandanti ori a celor din spatele frontului, abrutizarea progresiva sint sesizate cu luciditate. Tot sinceritatea face insa ca aceste tablouri sa nu ocupe dictatorial toata pinza. Alternarea momentelor de tensiune extrema si a celor de induiosare ori a celor detensionate (glumele soldatilor in timpul celor mai crincene lupte, scene de bivuac, deparazitarea ostasilor, "cheful de la Piscul Ratei", ironizarea jandarmilor, citeva figuri comice) asigura maxima veridicitate textului.

O alegere buna a facut Ioan Missir, in sfirsit, prin completarea propriului "jurnal" de front cu scrisorile mamei, ce servesc de pandant si cutie de rezonanta, dar si cu "episodul" ce incheie cartea, Tugui, un recviem pentru cel care i-a fost ordonanta de-a lungul intregului razboi si, mai departe, pentru soldatul de rind.

Fata Moarta ramine astfel una dintre reusitele literaturii de razboi romanesti, iar autorul ei - un scriitor adevarat, ce-si descopera tirziu talentul. Acest talent s-ar fi putut concretiza si in alte opere, daca destinul ar fi permis. Si nu ar fi exclus ca el sa fi concretizat realmente. In interviul citat, Ioan Missir marturisea ca "a mai scris o carte, in care se oglindesc evenimentele ce au framintat ultimii doi ani tara noastra: pierderea Basarabiei si Bucovinei, starea alarmanta produsa de acest dureros eveniment, evacuarea si nelinistea populatiei". Aparitia acesteia era prevazuta pentru "atunci cind va fi momentul". Manuscrisul pare sa se fi pierdut. Pierdere perfect posibila in conditiile trecerii printr-un refugiu. De la Ioan Missir a ramas insa un alt manuscris. Fiica scriitorului, doamna Ioana Vlad-Missir, ne informeaza ca familia a predat Muzeului Literaturii Romane, impreuna cu altele, o carte de "amintiri". Poate ca anii ce vin vor aduce si tiparirea acestora.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ioan Missir

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan Missir




Ioan Missir si Istoria literaturii romane

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text