Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





UN INSTRUMENT DE LUCRU PENTRU EXEGEZA ISTORIOGRAFICA, despre Ilarie VORONCA



inainte de 1990 istoricii nu erau lasati sa-si faca meseria. Cu greu s-au strecurat, cu mascate titluri anodine, doua monografii despre Partidul Conservator (datorata d-lui Ion BuleI) si Partidului National-Taranesc (datorata d-lui Ioan ScurtU). Si asta pentru ca nefiind voie sa se scrie o istorie adevarata a Partidului Comunist Roman, trebuiau ignorate si cele ale marilor partide politice romanesti. Au mai aparut, pentru perioada moderna, monografii pe perioade (de obicei, decenale sau, dupa caz, mai scurtE). Erau, acestea, mai singurele instrumente de lucru. Putine, s-a spus, si insuficiente, incat istoricul literar ce sunt, a fost nevoit, pentru a infatisa componenta politica a curentelor noastre de idei carora le-am inchinat monografii, sa fac totul de unul singur, suplinind ceea ce istoricii nu erau lasati sa faca. Dupa 1990, carti de istorie au inceput sa apara, si cum semnatarii sunt mai toti cei dinainte, avem dovada ca aceste carti, de n-ar fi fost jugulate, ar fi putut fi scrise si publicate. Unele au calitatea utila de instrument de lucru. imi inchipuisem pe vremuri, cu mare osteneala, o lista a guvernelor de la 1866 la 1945. in nr. 2/1970 al Revistei Arhivelor", doua cercetatoare (Mioara Tudorica si Ioana BurlacU) au publicat o astfel de cronologic (cu lacune, dar mult utila), pe care am utilizat-o vreo doua decenii si mai bine. Anul trecut. in 1995. dl Stclian Ncagoe a publicat cartea sa Istoria guvernelor Romaniei, de la 1859 la 1995. Valoarea utila, ca instrument de lucru, a acestei carti e de nepretuit. In zapaceala generalizata care domneste pe piata cartii, n-am stiut ca in 1994, d-nii Ion Mamina si Ioan Scurtu au publicat, la Editura Silex, lucrarea Guverne xi guvernanti - 1866-19 14. Aflu asta acum, in 1996, cand am intrat in posesia celui de al doilea volum al lucrarii, purtand acelasi titlu, dar cuprinzand perioada 1916-1938. Inserarea nu c numai o insiruire de liste de guverne, ci una cvasianalitica, mentionandu-se - rareori critic -infaptuirile sau deficientele fiecarui guvern. in sectiunea a doua a cartii, aflam portrete ale fiecarui ministru citat in carte. Portretul e cu totul sumar (se reproduc si fotografiile celor in cauza), ceva mai dezvoltat decat o fisa enciclopedica, dar neanalitic si necritic. Folosul este insa marc. Cele doua volume ale d-lor Mamina si Scurtu sunt inestimabile instrumente de lucru pentru aproape un veac si jumatate de guvernare in Romania. Le voi aseza, in raft, alaturi de lucrarea d-lui Stelian Neagoe, folosindu-ma de ele sigur si cu folos. Si, cu siguranta, asemenea mie, multi alti exegeti in sfera umanioarelor romanesti.




Cum spuneam, prima sectiune a cartii c o insiruire analitica a guvernelor Romaniei din perioada anuntata. E analitica pentru ca lista guvernelor (cu remanierile si modificarile intervenitE) e insotita de un comentariu, desigur succint, despre fiecare dintre cele 28 de guverne cate au fost intre 1916-februarie 193 8. Adica de la guvernul cu care a inceput primul razboi mondial pana ce regele Carol al Il-lea si-a instituit propria dictatura. Comentariile sunt, evident, facute de cunoscatori ai fenomenului politic romanesc, cu aprecieri si clarificari necesare. Aflam, aici, adesea, in acest comentariu care c o istorie concentrata a vietii politice a Romaniei, dezvaluiri ale deformarii si, mai ales, a caderii unor guverne. Asta lumineaza bine fata ascunsa a lucrurilor care, la suprafata, parea normala si legal constitutionala. Autorii apreciaza, intr-un preambul, ca avem, indiscutabil, o traditie democratica, traditie care trebuie dezvaluita, in mod argumentat si intemeiat pe marturiile vremii". Ca tara avusese parte, de la Constitutia din 1866 si, apoi, adancita, de la Constitutia din 1923, de un sistem al democratiei pluripartidiste, este incontestabil. Din pacate, acest sistem al democratiei autentice era subminat, din interior, de practica deficitara a modalitatii formarii (si caderiI) guvernelor. Guvernele nu erau expresia vointei electoratului ci, fiind numite si demise de rege, mai toate guvernele impuneau, ele. vointa electoratului. Practic, regele incredinta unui partid (personalitatI) formarea guvernului. Noul guvern, dupa ce obtinea dizolvarea Corpurilor legiuitoare, facea noi alegeri si, cu neinsemnate exceptii, le castiga prin trucare electorala. in iunie 1898 Titu Maiorescu i se confesa unui partizan politic: Practic vorbind: noi suntem o monarhie despotica, mascata sub o constitutie liberala. Regele numeste astazi pe ministri, cum vrea, iar ministri fac majoritatile parlamentare, cum vor. Nici nu putea fi altfel intr-o tara care, pana la 1857-59, era smerita sub greco-turco-rusi" (vezi cartea mea, Viata lui Titu Maiorescu, voi. II, p. 123). Aceasta practica instituita sub domnia regelui Carol I s-a pastrat si sub domnia regelui Ferdinand, a Regentei si, din iunie 1930, a regelui Carol al II-lea. Din cele 11 consultari electorale, cate au fost din 1919 pana in decembrie 1937, doar doua-trei au fost corecte in rezultate. Ce pret se putea pune pe rezultatele obtinute, in alegerile din 1926, de compromisul Partid al Poporului (datorita execrabilei sale guvernari din martie 1920-decembrie 1921) care obtine 52% din voturile exprimate, pentru ca un an mai tarziu, in 1927, intrat in opozitie pentru ca asa a decis Ion I. C. Bratianu, sa obtina numai 1,93% din voturi, neputand intra nici in parlament. Sau in cazul atotputernicului P.N.L., in 1926, fiind in opozitie, cucereste numai 7,34% din voturi, in 1927, la guvernare fiind (facand, deci, alegerilE) recolteaza 61,69% din voturile exprimate, iar in 1928, fiind iar in opozitie (alegerile au fost facute de guvernul P.N.T.) cucereste numai 6,55% din voturi. Si exemplele ar putea continua. (Am scris, acum vreo trei ani, la inceputurile aparitiei revistei Dilema", un sir de foiletoane pe marginea fiecarei consultari electorale intre 1919-1937, cu rezultate, cred, concludente.) Sunt aceste alegeri, majoritatea dintre ele mult trucate in rezultate, dovezi ale traditiei democratice, cand ele ar fi respinse de plano de standardele actuale, minimale, ale drepturilor omului? Sigur, sistemul constitutional functiona, parlamentul legifera cu majoritati constituite, opozitia amenda, activ, legile puse in dezbatere, presa era libera (cand nu era instituita starea de asediu si, deci, cenzurA) si critica mult guvernul, dreptul la intrunire era garantat si respectat. Toate cu amendamentul ca guvernele constituite nu erau expresia vointei electoratului. Ceea ce era, totusi, fundamental pentru un regim democratic pluripartidist. E pacat ca autorii cartii pe care o comentez, desi pe parcurs spun cate ceva despre trucajul electoral si despre felul cum se faceau si se desfaceau guvernele, nu au curajul stiintific de a caracteriza, cum se cuvine, carenta sistemului nostru democratic in perioada examinata.



Expunerea, mereu fatalmente succinta, e in general corecta si lamuritoare. Mi-am notat unele, nu putine, omisiuni. De pilda, pentru guvernarea din 1916-1918 a P.N.L. nu se spune nimic despre grava eroare a marelui barbat de stat Ion I. C. Bratianu de a-1 numi pe generalul D. Iliescu (un prieten personaL) sef al Marelui Cartier General, din a carui incapacitate ni s-a tras dezastrul de la Turtucaia. Si, desi incapacitatea militara a generalului Iliescu devenise nenorocit de evidenta, n-a fost schimbat din aceasta inalta demnitate decat la 5 decembrie 1916, adica la cateva luni bune de la rasunatoarea infrangere de la Turtucaia (24 august 1916). Si inca si atunci, incredintandu-i-se o misiune in diplomatie. E bine ca se precizeaza ca guvernul Al. Marghiloman (martie-octombrie 1918) a fost unul de sacrificiu asumat si ca seful guvernului n-a fost deloc (cum, din pacate, a fost trataT) un tradator, ci un adevarat patriot, care s-a sacrificat in momente grele pentru tara. Dar n-am inteles deloc de ce nu se spune ca guvernul Averescu din martie 1920-decembrie 1921 s-a compromis prin coruptia in stil mare si cinic practicata la cel putin trei ministere, creandu-i regelui Ferdinand motivatia de a-1 demite, atunci cand Ionel Bratianu a socotit ca a sosit momentul sa revina la guvernarea tarii, dupa paranteza de o luna a guvernului Take Ionescu. Si e de neinteles de ce autorii, referindu-se la atitudinea negativa a opozitiei fata de adoptarea Constitutiei din 1923, nu mentioneaza (p. 46) si faptul ca atat Partidul National al lui Iuliu Maniu, cat si Partidul Taranesc condus de Ion Mihalache si-au retras, in semn de protest, parlamentarii din corpurile legiuitoare, refuzand sa participe la dezbateri. in sfarsit, in capitolul consacrat aceleiasi guvernari (1922-1926) Ion I. C. Bratianu, nu se spune ca in 1926, spre sfarsitul ei, se adopta celebra legiuire a primei electorale, care stabilea ca partidul (de obicei la guvernarE) care recolteaza 40% din voturi, primeste, prin redistribuiri, o prima de 10%, pentru a obtine necesara majoritate parlamentara. Si, semnificativ, desi partidele din opozitie au criticat, in 1926, aceasta lege, apoi, la guvernare fiind, s-au folosit copios de foloasele ei. Destule lucruri nu sunt spuse, in sfarsit, despre alegerile din decembrie 1937, cand - caz exceptional - guvernul Tatarescu, care a facut alegerile, nu le-a putut castiga, neobtinand decat 35,92% din voturi, neputandu-se apropia de pragul necesar de 40%. Aceasta s-a datorat si catastrofalului pact de neagresiune electorala din P.N.T. - legionari si P.N.L. - Bratianu. Dar e probabil, ca si regele Carol al II-lea se plictisise sa mai astepte pana a-si institui regimul guvernarii personale. Numai asa se explica cred, de ce in ultimul guvern Tatarescu, la Interne (ministerul care organiza alegerilE) a fost numit Richard Franasovici (membru al CamarileI), care a declarat, din capul locului, ca va face alegeri libere. Altfel zicand, din dispozitia regelui, nu urmarea sa castige alegerile. Ma opresc aici, fara a-mi fi epuizat lista observatiilor, pentru ca, de fapt, cred ca lucrarea d-lor Ion Mamina si Ioan Scurtu e valoroasa si, cum spuneam, un foarte util instrument de lucru.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.