Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CONCERT DIN MUZICA, DE BACH - Personajele :: Concert Din Muzica de Bach de Hortensia PAPADAT BENGESCU



Hortensia PAPADAT BENGESCU Concert Din Muzica de Bach
Hortensia Papadat-Bengescu poate fi considerata un destin singular in proza romaneasca: in primul rand ca unica scriitoare intre prozatorii din linia intai a literaturii romane, in al doilea rand, ca traiectorie literara care s-a configurat tarziu, cand autoarea avea 43 de ani (este vorba de debutul editorial care se produce in 1919 cu volumul de nuvele Ape adancI), iar in al treilea rand, ca evolutie a viziunii epice. Referindu-se la acest ultim aspect, Eugen Lovinescu, criticul care a jucat rolul unui mentor pentru autoare, considera ca opera ei ilustreaza la nivel individual sensul evolutiei prozei ca fenomen global in spatiul cultural romanesc: in traiectoria literaturii doamnei Hortensia Papadat-Bengescu inregistram traiectoria literaturii romane insesi, in procesul ei de evolutie de la subiectiv la obiectiv". Criticul de la Sburatorul" explica acest traseu al operei prin implinirea a doua norme de catre autoare: dominarea temperamentului prin reflectie si supunerea la determinismul obscur al genului literar in care lucreaza". Enumerand si alte caracteristici fundamentale ale operei scriitoarei, cum ar fi modernismul intelectualismului, al limbii, al unui psihologism minutios si conjugat", Lovinescu intampina semnele unei literaturi civilizate" in contextul ruralist si nationalist al epocii. Tudor Vianu ii acorda Hortensiei Papadat-Bengescu, alaturi de Liviu Rebreanu, statutul de ctitor al romanului nou pentru-ea motivele pe care le-a introdus in circulatie, adancimea analizelor, arta caracterizarilor sale, procedeele intrebuintate se regasesc din belsug" in scrierile ulterioare ale epocii sale si deci au functionat ca model. Meritele prozatoarei au fost percepute si din perspectiva comparatiei cu alte scriitoare de Pompiliu Constantinescu: Pe cata vreme experientele umane al,e celorlalte scriitoare: sunt strict individuale, experientele d-nei Bengescu se-ntind pe o arie vasta, aducand cu ele acea detasare de obiect care e semnul neindoielnic al romancierului de vocatie; caci intre a romanta o experienta sau o suma de experiente erotice si intre a expune o serie de planse anatomice ale iubirii inseamna exact diferenta dintre un parc si o padure naturala." /




Primele proze ale scriitoarei stau sub semnul colaborarii cu revista Viata romaneasca" si cu Garabet Ibraileanu, aparand in 1919 cu titlul Ape adanci. Doua volume de nuvele, Sfinxul si Femeia in fata oglinzii, apar in 1921 si lor li se adauga alte doua in 1925, Romanta provinciala, respectiv in 1927, pesenuri tragice.



Critica vremii recepteaza noutatea scrisului Hortensiei Papadat-Bengescu sesizand coincidenta unui impresionism de factura feminina cu observatia adanca, trasaturi pe care E. Lovinescu le sintetizeaza astfel: Literatura d-nei Hortensia Papadat-Bengescu scapa oricarei formule. Nu e nici opera de imaginatiune creatoare, nici opera de sentiment. Banuiesc insa ca va ajunge opera de analiza psihologica." Personajele acestor nuvele sunt femei asupra carora scriitoarea practica minutioase explorari, femei de toate varstele, de cele mai diferite conditii si infatisari, dar fiecare dintre ele cu un univers sufletesc complex, complicat sau nebanuit, care reprezinta subiectul" acestor nuvele. Desi atat de diferite de romanele scriitoarei, in primul rand prin opozitia consacrata de E. Lpvinescu, subiectiv/obiectiv, nuvelele se situeaza, totusi, si intr-un raport de continuitate cu opera romaneasca a prozatoarei. Stabilind locul volumelor de nuvele din 1925 si 1937, Nicolae Manolescu selecteaza directiile, care deschid drumul spre ciclul epic al Hallipilor: prezentarea realitatii din unghiul inedit al personajului, ceea ce aduce o priza mai buna la viata", spiritul medical al unora din observatiile scriitoarei, amanuntul fiziologic, boala ca elemente specifice universului acestor nuvele. Chiar in perioada in care apar Ion sau intunecare si se pune temelia romanului social modern, nuvelele Hortensiei Papadat-Bengescu pregatesc o alta cale a prozei, surprinzatoare si moderna/^

Un loc aparte in proza scriitoarei, semnalat de critica, il are scrierea Balaurul, un adevarat . reportaj dramatic in care comunica experienta de sora de caritate in cadrul organizatiei de Cruce Rosie din gara Focsani si a spitalului de raniti din aceeasi localitate, intre 1916-1917.

Destinul de romanciera al Hortensiei Papadat-Bengescu se profileaza odata cu aparitia primului volum din ciclul Hallipa, in 1926. Cu acest prilej, scriitoarea face un comentariu care atesta constiinta procesului sau, mai bine zis, a experientei pe care urmeaza sa o traiasca in calitate de prozatoare: Stiut ca nu voi scrie nici una din intamplarile omenesti ce-mi sunt cunoscute; nu voi reproduce, nici nu voi reconstitui [..] Iata, intreaga, de la instarirea ei pe pamant romanesc, familia Hallipa, cu traiul, cu pasul, cu devenirile ei, intrate in constiinta mea ca si fapte aievea." Celelalte trei volume ale ciclului apar intr-un interval de timp de 12 ani, ceea ce denota un laborator constant in preocupari si un argument pentru caracterul lui de program, dar si de proces sugerat de insasi marturisirea amintita^

Desi, biografic, scriitoarea a fost locuitoare a orasului de provincie - urmandu-si sotul magistrat, peregrinase prin mai multe asemenea orase -, ea are spiritul unei citadine familiarizate cu metropola. Opera sa nu degaja oroarea fata de marele oras, ci este bine instalata in atmosfera lui. in contextul prozei romanesti de la inceputul secolului al XX-lea, preocupata de metamorfozele vietii rurale, adeseori, in lucrarile monumentale sau de provincie, Hortensia Papadat-Bengescu face primul pas hotarat spre deprovincializare si deruralizare in scopul sincronizarii cu contextul literar european. Serban Cioculescu raporteaza aceasta cronica de familie" la modele din afara si din spatiul literar romanesc, aratand ca modul de a organiza fresca sociala din perspectiva unei familii, cu ramificarile ei in generatii succesive, a fost inaugurat in Franta de Zola cu Istoria unei familii sub Imperiul al doilea (Les Rougon-MacquarT) si a gasit la noi ecou in incercarea lui Duiliu Zamfirescu de a infatisa Neamul Coma-nestehilor - cu degradarea succesiva a interesului si a valorii.



La Liviu Rebreanu se intrezareste mai mult intentia de a starni impresia continuitatii prin aparitia unui Titu Herdelea si in Rascoala si in Gorila, dar personajul ramane episodic []". in romanul romanesc, ciclul realizat de scriitoare se infatiseaza ca cea, mai serioasa realizare de fresca" (E. LovinescU).

Mare fresca a vietii noastre orasenesti", ciclul Hallipa aduce in prim-plan o clasa sociala inalta", careia accesul la privilegii de tot felul ii este permis de bani. Nu sunt neglijati satelitii acestei lumi, unii legati de ea prin rusinoase amestecuri de sange (bastarzi, incesturI), altii, prin nazuinta de parvenire. O lume pestrita", o mixtura de oameni de cele mai disparate origini" (G. CalinescU) care cauta in practicarea conventiilor si a protocolului probele si garantiile unui blazon absent. Ambitiile aristocratice reprezinta principala preocupare a celor care au deja bani, energia lor nu le mai este solicitata pentru obtinerea lor, de aceea miscarile, strategiile de parvenire sau de consacrare, de recunoastere in casta" sunt bine camuflate sau disimulate, iar actiunile mondene sunt principalul paravan al acestor miscari. Acest univers traieste in doua planuri diferite, intre care se produce o ruptura grava: cel al aparentelor lustruite, al imaginii impecabile si cel al adancimilorr tate moral sau biologic pana la monstruos.

Orasul pe care il inventeaza" Hortensia Papadat-Bengescu este un teatru cu scena imensa, dar are si culise pe masura. Viata publica se consuma pe strazi unde personajele isi . insceneaza" aparitiile, in saloane in care reuniunile sunt indelung pregatite, in alte locuri destinate intalnirilor, dar predilectia autoarei sunt spatiile inchise, ascunse de ochii lumii, casele somptuoase care protejeaza adancimile acestui univers. Patrunderea inauntrul lor este operatia sistematica pe care o intreprinde prozatoarea. Accesul insa este mediat, iar dezvaluirile se fac treptat si se compun cu dificultate, oferind imaginea unui adevarat spital" al bizareriilor, motivate sau nu patologic.





Personajele nu sunt tipuri, caractere, oameni buni sau oameni rai, ci indivizi bine ori rau conformati, sanatosi sau bolnavi. Dramele din toate romanele se invartesc in jurul unei boli, descrise cu o totala si uneori brutala lipsa de repulsie, cu o atentie calma de infirmiera" (G. CalinescU). Domeniul patologicului este desfasurat divers si complex. Personajele poarta stigmatul ereditar al unei anomalii sau se imbolnavesc. A doua situatie constituind un teren fertil pentru a pune in relatie fiziologicul cu componenta psiho-morala sau cu cea sociala a existentei umane. Degenerescenta pune aceasta lume sub semnul crepusculului. Fiecare familie este minata de un astfel de esec: gemenii Hallipa, participand amandoi la o inteligenta care ar fi satisfacatoare numai pentru unul", Mika-L6, degenerata cu instincte erotice, cu chipul starpit si in disonanta cu tipul familial", Aneta, mitomana si erotomana, Sia, arierata, Maxentiu, rahitic si clorotic. Bolile de toate felurile completeaza acest tablou al mizeriei umane care se ascunde sub aparenta stralucirii si a fastului: tuberculoza lui Ma-xetiu, cancerul Leonorei, boala de inima a lui Draganescu, anemia Madonei, septicemia Siei. G. Calinescu trece in revista o alta coordonata a varietatii abundente, aceea a originii: Rim e catolic, fiu de vames sas. E blond si vorbeste cu accent nem-



: tese, avand rigiditatea si egoismul calculat al aventurilor fara legaturi etnice". D-rul Walter e de origine germana", dezradacinat, fara pasiunea nationalitatii", lucid, rece,

aproape hieratic si de un mare cinism. Salema, luxurioasa de

120 kile, e o fiica problematica a Levantului armeano-ebraic, absorbit de nostalgia Pireului, unde sotul ei, Efraim, vindea

smochine, stafide si alte fructe de Orient. [] Maxentiu e

produsul rahitic al unei noblete suspecte si al cantaretei Zaza,

Venera internationala, probabil creola, Mika-L6 e odrasla

naturala si degenerata nascuta dintr-o imperechere fugitiva cu

zidarul italo-african, coloarea pamantie a Adei Razu sugereaza

ideea de cort si de nomad,"



Sub acelasi semn al varietatii surprinzatoare sta si galeria de personaje feminine pe care scriitoarea le inventariaza si le expune ca intr-un urias insectar al abjectiei, degradarii, al falsitatii sau imoralitatii. Schita acestei galerii este surprinsa de Constantin Ciopraga: Programatic aproape, ea a investigat o intinsa galerie feminina, prezentand AĞfecioare despletiteAğ, demimondene, femei extravagante sau cu stigmate nevrotice, aparitii snoabe, enigmatice, infrante, fiinte docile (Hilda GerT) sau specimene denaturate, femeia intre frenezia sexuala si frigiditate; pe sub boltile romanelor sale trec personaje actionand s*jb puterea oarba a instinctului (Mika-L6) sau cultivand un amor abstract (Dia BaldoviN), femei vulgare (Mosica MarI) sau femei bibelou (Coca Aim6E)". in aceasta fauna, un singur personaj pare sa faca exceptie: Elena Draganescu, dar si aici se produc multe abateri de la ceea ce ar trebui sa fie un model. Personajele se configureaza in trepte, prin tuse succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate" (C. CiopragA). Definitivarea in timp, schimbarea unghiului, devierea de la orbita in care se plasasera initial, cautarea resorturilor subconstiente reprezinta modalitatile prin care scriitoarea ne pune in fata unor personaje discontinue, indefinite din punct de vedere caracterologic, netipice. Magdalena Popescu face observatia ca le lipseste latura socialului activ, functional []. Comportand functii si plasamente in socialul mare, Hallipa, Draganescu, Rim, Walter, Marcian au profesii, atributii, titluri. Dar acestea sunt doar enuntate, fara a se constitui vreodata in aspecte de opozitie si refugiu, care sa-i intregeasca si sa-i echilibreze". Cunoasterea lor este adeseori mediata de optica unui personaj martor, cum este Mini, care functioneaza ca informator" al cititorului, dar care este si comentator al situatiei, singur sau impreuna cu alt personaj. Procedeul acesta 1-a determinat pe G. Calinescu sa afirme: Cam toata opera nu traieste din actiuni, ci ca o adevarata opera de femeie din colportaj. Eroinele se viziteaza si barfesc, nascand literatura tainelor de alcov, a clevetirilor si a insinuarii calomnioase". Prozatoarea nu face nici o concesie tipologiilor; desi personajele sale nu depasesc cifra de 20, impresia este de mare aglomeratie tocmai pentru ca fenomenul individual trece inaintea semnificatiei sociale, care nu lipseste, si prin acest fenomen de structura imbogateste sensul comun al conceptului de fresca" (Serban CioculescU).



Familia reprezinta principala structura aparenta a lumii din ciclul Hallipa, dar in interiorul fiecareia dintre aceste familii se produce un proces ireversibil de disolutie a.carui initiativa revine unui membru al acestui microgrup: Elena Draganescu, Ada Razu, profesorul Rim sau doctorul Walter. in ciuda unei adevarate retele in care sunt implicate personajele fie prin legaturile de sange, fie prin cele interumane, singuratatea este principala lor stare. Surprinzandu-si personajele in aceasta izolare, scriitoarea se preocupa de descifrarea resorturilor lor intime. Se ajunge la o atomizare necrutatoare destinata sa sublinieze - la indivizi care par a se gasi pe aceleasi lungimi de unda - un mod de existenta fragmentar, ermetic, in imposibilitate de a comunica" (C. CiopragA). in privinta modelelor care pot fi depistate in romanele scriitoarei, critica literara a pus-o in legatura cu contextul european de la inceputul secolului al XX-lea. Serban Cioculescu repereaza trasaturi bergsoniene cu privire la AĞdevenirileAğ eroilor, atent construite dupa legile subiective ale structurilor particulare si prin metoda introspectiei, cu deosebire". G. Calinescu gaseste similitudini cu opera lui Proust in obiectul" romanelor, dramele unei clase inalte ascunse sub calmul conventiilor mondene, al murdariilor lustruite", dar respinge vreo legatura de metoda: Nimic din asta in realitate. Naratiunea e plana, continua, exterioara si daca personagiile sunt urmarite din roman in roman, aceasta e o procedare veche pe care de la Balzac prin Zola, a tras-o si Duiliu Zamfirescu". Tudor Vianu identifica stilul scormonitor" ca element prin care se poate corela opera prozatoarei cu cea a lui Proust. Analizele pe care le intreprinde Hortensia Papadat-Bengescu in jurul unui gest sau al unei singure reactii sufletesti sunt aprofundate in toate perspectivele, printr-o metoda de istovire a amanuntului psihologic, prin bogate asociatii in jurul unui punct infinitezimal", multiplicand senzatia prin reflectie". C. Ciopraga considera ca apropierea dintre cei doi romancieri consta in preocuparea de a surprinde traseul de la somnul constiintei la starile de veghe". in general, insa, influentele nu sunt directe si cauza lor trebuie pusa in legatura cu directiile de dezvoltare ale literaturii de investigatie psihologica in romanul european de la inceputul secolului. De altfel, scriitoarea a marturisit ca ar fi cunoscut opera lui Proust de-abia dupa ce critica i-a atras atentia asupra similitudinilor cu propria creatie. in ceea ce priveste arta scriitoarei irr ciclul Hallipa, Tudor Vianu stabileste principalele coordonate ale stilului Hortensiei Papadat-Bengescu. Puterea evocatoare a imaginilor la care recurge prozatoarea consta in capacitatea de a invia un anumit aspect, dar si in aceea de a-i crea o perspectiva de intelesuri mai adanci. Astfel, un detaliu exterior al vestimentatiei Le-norei trimite la planul de adancime al personajului: Nu-si putea deloc inchipui pe Lenora altfel decat conturata plastic de un kimono indiscret, pe care strangandu-1 permanent in jurul corpului, parea a se dezbraca astfel la fiecare minut". In notatiile scriitoarei coincid mijloacele analitice cu cele senzoriale; Din implicatiile unei singure impresii se desfac largi dezvoltari, cu variatii pe tema aceleiasi senzatii, cu coborari in zona umbrita a subconstientului, cu inaltari catre reflectia generala", ceea ce creeaza impresia de adancire si potentare. Vocatia analitica se manifesta in primul rand in aceasta aptitudine de a conduce impresia subconstienta la clarificare si claritate prin impingerea ei in zona constiintei. Acestea constituie argumentele stilului scormonitor" care da identitate inconfundabila scrisului Hortensiei Papadat-Bengescu, asa cum stilul zguduitor" o face pentru scrisul lui Rebreanu.





Un alt reper al individualitatii stilistice a scriitoarei este reprezentat de metoda prin care aduce in operele sale viata obscura a constiintei". Spre deosebire de Rebreanu, care este preocupat doar de a o descrie, de a o revela, Hortensia Papadat-Bengescu o supune scalpelului incisiv si lentilelor maritoare ale analizei, pana este transformata in luminoasa constiinta". Interesul pentru mari episoade clinice face sa patrunda in opera scriitoarei o bogata terminologie medicala, expresie a unei adevarate competente tehnice, dar si a unui unghi de vedere sintetic, de diagnostician profesionist, care stie de altfel ca orice suferinta a corpului este si o boala a sufletului, un principiu al disolutiei morale, urmarite cu neindurare, obiectiv si exact". Referindu-se la principalele repere ale directiei stilistice pe care o inaugureaza prozatoarea, Tudor Vianu apreciaza ca la izvoarele noii literaturii psihologice sta astfel contributia unei femei, dezvoltand datele proprii ale conditiei sale, dar depasind prin incisivitate si robustete intelectuala caracterele atribuite indeobste literaturii femeiesti". Cautand sa surprinda evolutia romanului romanesc, Nicolae Manolescu incadreaza opera Hortensiei Papadat-Bengescu in romanul ionic si demonstreaza subiectivismul", in alt sens decat cel dat de E. Lovinescu termenului, este o marca distinctiva a acestui nou tip de roman. Subiectivismul" se manifesta in receptarea faptelor din perspectiva unei alte instante decat a autoarei, respectiv prin personaje reflectori" care isi interiorizeaza faptele la care sunt martori si le transmit cititorilor de pe pozitia lor care nu este intotdeauna cel mai bine plasata in raport cu evenimentele. in felul acesta, in locul naratorului omniscient din romanul doric, narator care se plaseaza in centrul lumii create, ca o instanta absoluta, apare naratorul ca purtator de cuvant al autorului, plasat utyieva in interiorul universului pe care il recepteaza, de unde nu mai are acces la perspectiva de ansamblu, ci la o simultaneitate de evenimente in desfasurare. Din ciclul Hallipa, doar in romanul Fecioarele despletite exista acest unic reflector, Mini, personaj marginal in raport cu actiunea, dar care o reflecta prin constiinta sa dublata de o sensibilitate pe masura. Sufletul acestui reflector este o scena de teatru pe care actori straini isi joaca rolurile". in celelalte romane metoda de investigatie se schimba. in Concert din muzica de Bach dispare reflectorul unic, perspectivele se multiplica si alterneaza, dar in acelasi timp, intervine din afara personajelor autoarea ca .instanta care exprima punctul de vedere exterior. Nicolae Manolescu explica aceasta metoda hibrida prin recurs la substanta romanului, care are ca obiect mecanismul psihologic si social al unei clase proaspete", care isi cauta fatada, imaginea, ostentiva si impenetrabila. Dar membrii ei nu au ajuns inca sa-si disimuleze perfect pornirile elementare, procesul dureaza in generatii, ^mastile nu acopera impecabil obrazele si regula jocuIuLde clan e mereu asaltata din interior de pornirile haotice, de razvratirile, de dorintele neconforme cu codul". Aceste doua planuri sunt revelate cu metode adecvate: dorintele si sentimentele individuale sunt comunicate prin alternarea de unghiuri si reflectori, conventiile de grup, de analiza auctojiala. Romanul Drumul ascuns marcheaza stadiul instalarii castei in conventionalism uniformizator, care nu mai permite libertatea exprimarii unui continut sufletesc impulsionai; in planul metodei, acest roman recurge la analiza clasica omniscienta.



Concert din muzica de Bach, al doilea volum al ciclului, este organizat in jurul vietii a trei cupluri.)Fiecare din ele contine un membru deja introdus in universul romanesc din romanul anterior, Fecioarele despletite: Elena Draganescu si printul Maxentiu, a caror logodna nu se finalizeaza printr-o casatorie, si Lina Rim, doctor mamos, vara Lenorei, personaj care impreuna cu mosierul Dora Hallipa, sotul ei, constituie prima treapta a familiei aflate in centrul ciclului.*Fiecare din aceste personaje este. urmarit in viata de familie la doua nivele: cel al aparentelor, al conventiilor si cel de adancime, unde imaginile se rastoarna cu deformari uimitoare, care se compun prin dezvaluiri succesive. De fapt, Fiecare din aceste cupluri onorabile se transforma in triunghiuri care scot in evidenta insuficienta lor. Cele trei familii ilustreaza, prin evolutii specifice, disoluatia cuplului provocata de un agent de descompunere" care patrunde in universul familial printr-un pretext plauzibil. Cei trei factori exteriori au statut diferit si au rolul de a ilustra fiecare o alta forma a declinului familiei.jfVictor Marcian este muzician de cariera internationala, var cu printul Maxentiu. intalnirea sa cu Elena Draganescu este pusa la cale de Ada Razu, sotia lui Maxentiu, interesata sa-si asigure astfel intrarea in casa Elenei cu prilejul concertului pe care aceasta urma sa-1 gazduiasca in saloanele ei. Pentru Elena cunostinta cu Marcian provoaca o abatere de la traiectoria pe care si-o propusese in conformitate cu idealurile ei aristocratice: aceea a unei femei exemplare, a carei imagine fara fisura sa fie receptata de toti cei din jur ca model. Cu multa migala, Elena isi elaboreaza imaginea, reprimandu-si orice pornire din zonele obscure ale fiintei, si aparenta ei impecabila impune respect celor din jur. in ciuda acestui program riguros, Elena are inca slabiciuni si aparitia lui Marcian provoaca o iesire din model: Era neobisnuita cu fenomenele sensibilitatii, le suporta inocent si vizibil, fara de controlul Constiintei de sine".





Al doilea factor de disolutie al cuplului este Lica Trubadurul, varul doctoritei Rim, unchiul Elenei si tatal Siei, un hoinar seducator pe care instinctul inca nestrunit de conventii al Adei Razu, sotia fara blazon, dar cu bani, a printului Maxentiu, il alege pentru a face din el purtatorul ambitiilor ei de parvenire. Fante de mahala, nestatornic si gata sa se lepede de orice legatura l-ar tine prizonier in vreun fel, Lica acepta la inceput cu reticenta rolul pe care i-1 construieste Ada Razu, pentru ca apoi sa si-1 insuseasca fara rezerve, colaborand la transformarea pregatita de printesa. Personajul i ilustreaza un traseu predilect pentru literatura romana, acela al parvenitismului. Noutatea consta in situatia sociala pe care o reprezinta eroul: aflat in afara lumii bune, Lica accepta intrarea in ea prin sprijinul si protectia unei femei cu bani, participand la aceasta alianta fara falsa pudoare si insusindu-si fara nici o melancolie noul rol. Trecuse de pragul despartitor al acelor medii sociale si prinsese gust sa ramana dincoace, unde il condusese destinul lui de parvenitism, de care destin incepea sa aiba constiinta". Prin el, se produce alimentarea" cu energii noi a clasei inalte si locul printului Maxentiu, pe care degenerescenta si boala il vor scoate treptat din competitia dura a etichetei si conventiilor, este luat de un * exemplar, viabil. Cei doi exponenti ai conditiei masculine ilustreaza doi poli ai scarii sociale din interiorul castei.

Al treilea factor de disolutie este recrutat din cu totul alta categorie umana. Sia, fiica pe care i-o adusese Linei Rim un grav pacat de tinerete, legatura incestuoasa cu varul ei< Lica Trubadurul, se afla nu numai in afara clasei inalte, dar si la marginea normalitatii, cu mintea inceata", cam grea de limba, ca si de picioare", cam toanta", cum ii zicea chiar Lica! / Adusa in casa de Lina in calitate de nepoata saraca, ea este plasata de tanti" ca infirmiera pentru boala inchipuita a doctorului Rim. O plasa complicata de situatii face din Sia mijlocul Ia indemana al doctorului Rim de a-si compensa frustarile masculine pe care i le provocase casatoria sa cu Lina. Obsedat de virginitate, pe care sotia sa nu o avusese, ca si de sacrificiul pe care il facuse de a lua de nevasta o femeie urata, Rim prepara cu multa migala seducerea Siei, pe care o abandoneaza cand aceasta ramane insarcinata, in mainile gemenilor cu diplome indoielnice de farmacisti. Aceasta alianta de obsesii si complexe sexuale ascunse de statutul profesional va produce moartea Siei. t

De fapt, fiecare din acesti factori de disolutie a cuplului ilustreaza, in grade si pe trepte diferite, un fenomen specific acestei lumi, un mecanism important care o tine in functiune: valorificarea erosului, transformarea sa in parghie pentru atingerea unui anumit obiectiv si folosirea partenerului in aceasta actiune. Magdalena Popescu faoe observatia ca suprema absenta (printre altele ca maternitatea normala, moartea ca proces interioR) e iubirea. Ea se compromite pana la negare, fie prin ilegalitate constrangatoare (adulterul si incestuL), fie prin anomalia biologica, care provoaca oroarea de bizarerie si dezgustul de satiu".

Romanul aduce in prim-plan o clasa sociala care cauta sa se consacre cu o anumita imagine, luptand pentru a o impune, cu atat mai mult cu cat dincolo de fatadele somptuoase ale caselor in care locuieste se petrec scene si fapte care incalca normele

. de casta. Mastile nu acopera impecabil obrazele si regula jocului de clan e mereu asaltata din interior de pornirile

* haotice, de razvratirile, de dorintele neconforme cu codul" (N. ManolescU). Pentru a reflecta aceste doua fete contradictorii, esenta si aparenta, autoarea recurge la procedee diferentiate: Conventiilor de grup le corespunde analiza AĞauctorialaAğ sumarizanta si precisa, ca un cod al manierelor obligatorii si caa o pura exterioritate supraindividuala"; autenticitatii primare, dorintelor si sentimentelor individuale, atat de vii inca, de animate, le corespund multiplicitatea de voci, alternarea de unghiuri si de reflectori" in lumea Elenei se patrunde, de obicei, prin comentariul autoarei, pe cand in universul launtric al lui Maxentiu sau Rim caile de acces se diversifica: sunt fie autoanalize, monologuri interioare, chiar daca gandirea personajelor pare relatata de altcineva, care incearca sa-i pastreze autenticitatea, desi n-o transcrie aidoma", fie reflectari prin vocea altor personaje.



Aceasta structura polifonica a lumii pe care o desfasoara romanul este reprezentata metaforic prin titlu. in raport cu firul narativ, concertul este evenimentul care permite incursiuni in viata celor care vor participa la el, este pretextul epic al romanului. Este, in acelasi timp, emblema lumii asupra careia si-a fixat autoarea atentia. Concertul nu este o actiune > culturala, ci un eveniment monden, al carui monopol organizatoarea lui, Elena Draganescu, nu vrea sa-1 piarda pentru ca reusita lui inseamna atestarea ei ca lider in interiorul castei. in finalul romanului, in ciuda obstacolelor, dintre care cel mai amenintator se aratase moartea Siei, concertul urmeaza sa aiba loc ca mod de a sterge amintirea neplacuta a accidentelor care ameninta sa compromita fatada, ordinea dictata de eticheta si conventii. Titlul romanului este insa, asa cum sugereaza insasi autoarea, si un cifru pentru viziunea romaneasca de ansamblu, cu aspectul unei orchestratii ample, cu dezvaluiri contrapunctate, in tonalitati diferite, cu variatii ale temelor si motivelor: Concertul din muzica de Bach mi s-a prezentat deodata si ca titlu si ca axa de constructie. Concertul nu e,- propriu-zis, subiectul romanului, e insa coloana in jurul careia actiunea se desfasoara, rampa de sprijin a intregului parcurs. Acest titlu Ia inceput se adapta unui episod al romanului, pe masura ce scriam insa, aveam impresia ca imbinarea si dozarea caracterelor si actiunilor ma impresoara in chip simfonic". (R.Z.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.