n. 1 ian. 1868, Veria (azi in Grecia) -m. 17 nov. 1957, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Ioan Georgiade Murnu si al Ecaterinei lui Mihu Smi-ceianul.
Coborator dintr-o familie de pastori aromani din Muntii Pindului, asezata in catunul Selia (Calive) din apropierea oraselului Veria (Veroia) aflat pe atunci sub stapanire turceasca. Ioan Murnu, tatal poetului, prof. de elina, latina si franceza, cu studii la Atena, director de liceu la Xanthi (azi in Grecia) si de gimnaziu la Bitolia (azi in Republica Macedonia), apoi paroh al bisericii greco-macedonene din Budapesta (1889-1912), este si autorul unui Dictionar aroman-roman-francez, nepublicat, azi pastrat la Biblioteca Acad. Pe linie materna, ascendenta lui MURNU pare a fi fost, cel putin in parte, greceasca. Grecesc a fost si mediul cultural in care s-a format, la Xanthi, unde a inceput cursul liceal, ca si la Bitolia, unde 1-a terminat (1888). Daca, pana la urma, energia lui spirituala s-a deversat in albia culturii romanesti si nu in a celei neo-grecesti, cum dadea initial semne, decisiv a fost scurtul interval (1882-1883) cand, la Bitolia, in afara de liceul grecesc, mai vechi, a functionat pe spezele statului roman, care isi cucerise de curand independenta si un gimnaziu romanesc, avandu-1 ca director pe Ioan Murnu (m. 1921, Bucuresti). Asa se face ca, dupa ce incepuse cu exercitii scolaresti de versificare in greceste, tanarul MURNU debuteaza in romaneste sub pseud. Alpindor di Selli (Selia), cu care, in rev. Tara noua (iul. 1887), semneaza poemul Pindul catre Carpati, ce se voia omagiu si ecou la Balconul si Carpatul (1877) lui
Vasile Alecsandri. Dupa un semestru la Univ. din Budapesta, MURNU studiaza istoria si filologia la Univ. din Bucuresti (1889-1892), fiind apoi (1893-1898) prof. de elina la Bucuresti (Colegiul "Sf. Sava") si Iasi ("Liceul National", Seminarul "Costache Veniamin", Institutul "Humpel"). Doi ani de studiu la Miinchen, ca bursier, se soldeaza, in 1901, cu un prestigios doctorat in filologie, lucrat sub indrumarea ilustrului bizantinolog Karl Krumbacher; alte stagii de studiu - la Atena, Berlin, Roma. intors definitiv in tara in 1908, MURNU este numit conf. univ., apoi prof. univ. titular la Catedra de arheologie a Univ. din Bucuresti. Din 1910 director al Muzeului de Antichitati. Ales, in 1923, membru al Acad. Romane. Activitate politica si diplomatica pentru cauza romanilor. Colab. la Arhiva (Iasi),
Luceafarul (Budapesta), Vatra, Vieata, Viata Romaneasca, Flacara s.a. Afirmarea, cariera academica si deloc neglijabilul prestigiu literar antum (sensibil rarefiat postum) si le datoreaza M., in masura decisiva, Convorbirilor literare, din perioada directoratului lui Ioan Bogdan, mai ales (1902-1906), cand a facut si el parte din comitetul de redactie al rev. (de la 1 ian. 1902). Anii (1900-1905; 1911-1912) cand in Convorbiri literare, numar de numar, aparea Iliada, cant dupa cant, in trad. lui MURNU au fost anii lui de apogeu (incununati, in 1913, cu Marele Premiu "Herescu Nasturel" al Acad.). Pe langa multele studii filologice, istorice si arheologice (Studiu asupra elementului grec ante-fanariot in limba romana, 1894; Rumanische Lehnworter im Neugriechis-chen, 1902; Monumente antice din Roma, 1908; Atena si ruinele ei, 1910; Istoria romanilor din Pind. Vlahia Mare. 980-1259, 1913 s.a.), opera lui MURNU cuprinde voi. de poezii (Ganduri si vise, 1898; Alme sol, 1925; Bair di cantic armanescu; Ritmuri macedonene, 1931; Ritual pentru tine, 1934; Altare, 1934; Tropare, 1940) si, alaturi de marile trad. (Iliada, 1916; Odiseea, 1924), talmaciri din Eschil, Sofocle, Isocrate, Xenofon, precum si din poezia lirica antica si moderna (Poeme straine, 1928, reluat in 1943). A ingrijit si prefatat o ed. a Poeziilor lui Eminescu (1929).
Marele merit al lui MURNU in cultura noastra ramane transpunerea in romaneste a epopeilor homerice. Iliada, a carei traducere in metru original (hexametri), inceputa in 1899-1900, a fost incununata, la terminare (1912), cu Marele Premiu "Herescu Nasturel" al Acad. Romane (1913), si apoi Odiseea (1924, traducere in endecasilabi iambici) sunt nu doar simple traduceri fidele, ci veritabile impamanteniri lingvistice, versiuni asimilate organic spiritului limbii de adoptiune, asa cum putine culturi moderne poseda. Ideea inspirata de a cauta in folclorul autohton echivalente de limbaj si de mentalitate stravechiului epos elin, de a restitui glasul rapsodului antic intr-un grai romanesc mustind de seve primitive, rustice si pastorale, si-a aflat suportul si instrumentul in stapanirea completa a resurselor limbii, intr-o familiarizare intima cu toate idiomurile romanesti, intrunite intr-o fertila sinteza, context in care innascuta disponibilitate a poetului la ispita inventiei lingvistice pe "cont propriu" si-a gasit catalizatorul, dar si moderatorul ideal. Mai putin fericite estetic s-au dovedit versurile proprii, cuprinse in Ganduri si vise (1898), Alme sol (Poezii) (1925), Ritual pentru tine (1934), Altare (1934), Tropare (1940). Senzatia de anacronism al gustului rezultata din inadecvarea la epoca a unei sensibilitati clasice, stagnand in tipare perimate, a unei predispozitii imnice, solemn-extatice, mereu senine si solare, nu explica decat partial slaba receptare a unei poezii altfel generos inzestrate sub raportul expresiei. Fortand limitele - pe ale sale proprii, ca si pe acelea ale limbii in care scrie - MURNU incearca sa acrediteze in romaneste, prin poezia sa, cuvinte plasmuite de el insusi, analogic, din materialul si in spiritul limbii romane, spirit insa, din nefericire, prea putin tolerant cu initiativele personale nu neaparat hazardate, ci doar prea libere. Despotopire, Dezaripare, Destaina, Inlimanire, Maiestrituri, Stralunecare, Stranoapte sunt doar cateva titluri de poeme; Alme sol (= "soare binefacator", in vocativ) este chiar titlul unui volum; substantive (dornicie, floris, prejmet, rasculme, rasfulger, strafarmec, strafunzime, stravedere, stralucoare, spumeg, svocot, naval, rascol, vanzol, zi-noptime etc), adjective (copacin, florin, zorin, stelin, scrumin, fulguios, stralu-minos, instafiat, drumnic, jenic, clipelnic, limanic, rainic, aevnic, smernic, namornic, comornic, napastnic, plainic, noianic, puhoinic, suvoinic, talaznic, vanic, vapainic etc), dar mai ales verbe de fabricatie proprie (a desdruma, destruna, desantina, desmadula, impacura, imbruma, improura, inrubina, incandela, inculmi, insta-tori, inlivezi, inschela, inscrina, insorina, inzori, inzari, inzili, se insmirna, se incrina, se insuie, ma inarbor, ma invultur, ma influtur, ma ingrap, ma inspulber, ma intip-til, ma impsaltima in-harf, te inlir, ma incomori, ma despamanta, ma desoarbeca, ma impurura, ma inslava, ma insurdin s.a.m.d.) inunda textul cu conotatiile si articulatiile lor insolite: "In visul meu stelin/ Ca pomul aromatic/ Ma-nvolt si ma-ntulpin,/ Si-n cerul tau deplin/ ingemanat, buimatic/ Cu tine ma-ngradin/ Si-n fior primavaratic." Principial legitim la orice poet, orgoliul de a violenta limba, de a-i impune creatii lexicale proprii, amendand arbitrariul semnului lingvistic prin arbitrariul creatiei individuale, se poate intoarce insa catastrofal impotriva autorului, ce nu dispune de acoperirea in aur a geniului; respinse de limba pe care n-au avut forta s-o covarseasca, reprimate drastic de "norma" lezata de cutezantele si razmeritele poetice esuate, se soldeaza cu dezolate necropole lingvistice: "Unde tot mi-apar ca instelate marturii,/ Care noaptea rainic inzilind o ilumina/ O-ncomoara-n stralucori si o-nsurdina/ Pretutindeni in delir de melodii!" Lirica lui MURNU ofera spectacolul deprimant al perfectiunii nascute moarta: pentru ca, realmente, poetul dispune de rar-intalnita intuitie a cuvantului, a acordului dintre sunet si sens ("Lamura de-aroma si de miere", "cristalin de clara/ lamura de rara/ lacrima de para"), nu putine din creatiile sale lexicale adeverindu-se a fi - la o examinare in vitro, singura cu putinta intr-un asemenea caz - celule fon o-semantice deplin coagulate, perfect echilibrate in sine, dar inerte, exsangue, lipsite de palpitul vital pe care doar circulatia uzului lingvistic il poate insufla. Venita poate prea tarziu, intr-o limba deja "formata", modelata poetic in tipare consacrate, initiativa n-a mai "prins", i-a lipsit lui MURNU si sansa contextuala, istorica, dar mai ales forta poetica intrinseca necesara pentru a impune unei limbi rasuciri, dislocari si reasezari in tipare noi, altele decat cele date. Poetul a scris versuri si-n dialect aroman (Bair di cantic armanescu. Ritmuri macedonene, 1931), cautand si aici materie de modelat ("Pe alocuri am umplut golul prin inventie proprie") pentru un irepresibil impuls al plasmuirii lingvistice din care, in adolescenta, izvorase un intreg idiom imaginar de conceptie personala, din nefericire pierdut (sau cel putin nepus pana acum in circuitul istoriei literare).
OPERA
Studiu asupra elementului grec ante-fanariot in limba romana, lucrare de licenta, Bucuresti, 1894; Ganduri si vise (1887-1897), Iasi, 1898; Rumanische Lehn-worter im Neugriechischen, mit historischen Vorbe-merkungen (imprumuturi lexicale romanesti in neogreaca, cu observatii istorice preliminare), teza de doctorat, Miinchen, 1902 (ed. II facsimilata, pref. si adaosuri de H. Mihaescu, Bucuresti, 1977); Monumente antice din Roma. Descriere si impresii, Bucuresti, 1907; Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia clasica, Bucuresti, 1908; Atena si ruinele ei. Bucuresti, 1910; Istoria romanilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259); Studiu istoric dupa izvoare bizantine. Bucuresti, 1913; Cele mai frumoase doine ale poporului roman, dupa diferite colectiuni. Bucuresti, 1922; Alme sol, poezii, Bucuresti, 1925; Descatusare, art. si conferinte, Bucuresti, 1928; Bair di cantic armanescu. Ritmuri macedonene. Bucuresti, 1931; Ritual pentru tine, poeme, Bucuresti, 1934; Altare, poeme, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1940); Romania si Elada, comunicare academica. Bucuresti, 1934; Romanii din Bulgaria medievala, comunicare academica. Bucuresti, 1937; Tropare, poeme, Bucuresti, 1940 (include si voi. Ritual pentru tine); Poeme, ed. pref., glosar de Sanda Diamantescu si R. Hancu, Bucuresti, 1970; Traduceri: Din Nichita Acominatos Honiatu. Trad. partilor privitoare la istoria Asanizilor (introducere: Istoriografia bizantina), Bucuresti, 1906; Homer, Iliada, canturile l-XII, Budapesta, 1906; Soflocle, Electra, Bucuresti, 1910; Homer, Iliada, canturile XIII-XXIV, Bucuresti, 1912; Scrieri si documente grecesti, privitoare la istoria romanilor din anii 1592-1837, culese si publicate in tomul XIII din Documentele Hurmuzaki (1909) de A. Papadopoulos Kerameus, traduse de ~ si C. Litzica, Bucuresti, 1914; Homer, Iliada, text integral, Bucuresti, 1916 (alte ed. revazute tacit: 1920; 1923; 1928; 1938; 1943; 1948; 1955; 1959; 1965; 1967, ed. definitiva cu modificari "introduse in ultimii ani ai vietii sale", pref. si note de D. Pippidi, 1967; pref. de Adelina Piatkowski, note si glosar de D. MURNU Pippidi, 1973; pref., note si glosar de L. Franga, 1985; 1995); Isocrate si Xenofon, in voi. Din comoara de intelepciune antica, Bucuresti, 1923; Homer, Odiseea, Bucuresti, 1924 (alte ed. revazute tacit: 1940; 1956; 1959; 1966; ed. definitiva cu modificari "introduse in ultimii ani ai vietii sale", pref. si note de D. MURNU Pippidi, 1971); Poeme straine, Bucuresti, 1928 (ed. II, Poeme straine antice si moderne, 1943); Eschil, Ores-tia, Bucuresti, 1942; Sofocle, Oedip rege, Bucuresti, 1943;
REFERINTE CRITICE
T. Papahagi, Antologie romaneasca, 1922;
E. Lovinescu, Istoria; G. Calines-cu, in Adevarul literar si artistic nr. 690, 1934; idem, Istoria;
D. Murarasu,
Istoria literaturii romane, IV, 1946; T. Naum, in Tribuna, nr. 43, 1957; Const. Ciopra-ga. Literatura;
T. Vianu, Opere, III, 1973; N. Lascu, Clasicii antici in Romania, 1974; Iulia si Ecaterina Murnu,
George Murnu - poetul homeric, 1979; N. Georgescu, in Luceafarul, nr. 23, 1981;
F. Aderca, Contributii, I; Matilda Caragiu-Marioteanu, in Romania literara, nr. 36, 1984; Un veac de poezie aromana, 1985.
