Lucian Blaga (1895-1961), poet ardelean, s-a nascut in satul Lancram din judetul Alba, sat ce poarta-n nume "sunetele lacrimei". Copilaria sa a stat, dupa cum el insusi marturiseste, "sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului", deoarece viitorul poet nu a vorbit pana la varsta de 4 ani, fiind "mut ca o lebada". Poate de aceea Lucian Blaga este un poet interiorizat, cu sufletul plin de satul romanesc, de muntii si campiile spatiului mioritic, care constituie simbolul vesniciei neamului nostru: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat".
Pastelul "Vara" face parte din al doilea volum de poezii -"Pasii profetului" (1921) - in care Blaga ilustreaza o posibila fericire a omului in spatiul rustic, natura fiind o permanenta sursa de incantare si bucurie interioara. Poezia "Vara" nu este un pastel traditional, prin care sa fie descris un peisaj din natura, in genul celor create de Alecsandri sau Cosbuc. Pentru Lucian Blaga natura inconjuratoare este numai un punct de plecare pentru meditatie, pentru cugetare, intreaga natura este interioara, simtirea profunda a eului liric.
Titlul semnifica anotimpul descris in aceasta poezie, exprimat prin substantivul nearticulat "vara", care sugereaza un spatiu nelimitat si un timp incremenit in arsita dogoritoare din sufletul poetului.
Structura, semnificatii, limbaj artistic
Poezia este scrisa in vers liber, intr-o prozodie moderna, cu strofe inegale ca numar de versuri.
Desi poetul nu compune un tablou al naturii, poezia "Vara" are cateva elemente de pastel, imbinand imaginile vizuale cu cele auditive si apeland la figuri de stil, mai ales la personificari. Cuvantul-cheie al poeziei este "Dogoare", care formeaza singur un vers si care este marcat prin izolare, constituindu-se intr-o strofa. "Dogoare" este principala caracteristica a anotimpului static, de nemiscare, sugerand si starea spirituala mistuitoare a eului liric.
Spatiul terestru evocat este caracteristic satului si ilustreaza totodata munca oamenilor. Substantivele -"pamantul", "lan de grau", "grauntele", "flori de mac"- denumesc elementele concrete ale planului terestru, care este nemarginit, deoarece se-ntinde pana "la orizont". Imensitatea spatiului este sugerata si de versul "Pamantu-ntreg e numai lan de grau", care exprima, totodata, admiratia poetului pentru stradania si harnicia oamenilor. Versurile: "in soare spicele isi tin la san grauntele / ca niste prunci ce sug" evidentiaza armonizarea cerului cu pamantul, realizata printr-o comparatie personificatoare, implicand omul, care simte o beatitudine, o fericire a implinirii depline.
Cuvantul-cheie, "Dogoare", nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea arsitei interioare, precum si detaliile despre ivirea "la orizont", in departarea cea mai intinsa pe care o poate cuprinde privirea, a unor "fulgere fara glas" ce "zvacnesc" ritmic sugereaza tabloul static si arzator al zilelor de vara.
Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparatie cu rol metaforic, se completeaza cu imagini motorii prin verbe care au sens de miscare brusca si surprinzatoare: " fulgere fara glas/ zvacnesc din cand in cand/ ca niste lungi picioare de paianjen - smulse / din trupul care le purta".
Timpul curge incet spre vesnicie, fiind definit printr-o personificare: "Iar timpul isi intinde lenes clipele / si atipeste intre flori de mac".
Imaginile auditive sunt ilustrate de "cantec de lacuste" si de taraitul greierilor: "La ureche-i taraie un greier", ce se constituie intr-o muzica ancestrala, cosmica. Lacustele si greierii canta pamantului intreg si timpului oprit in somn din curgerea lui, amplificand starea de meditatie si reflectie a poetului.
Poet profund original si interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adanc in sufletul sau, care este plin de incantare si beatitudine. Poezia "Vara" este, asadar, un pastel spiritualizat, o descriere a cadrului realizata cu stari si sentimente, un peisaj stilizat.
