Publicata in 1894, dar compusa probabil mai inainte, sub impresia evenimentelor legate de Razboiul de Independenta,
Pasa Hassan isi are punctul de plecare intr-un pasaj din
Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, capitolul care povesteste batalia de la Calugareni. La un moment dat, in toiul luptei, Mihai il zareste pe Pasa Hassan, dusmanul sau de moarte. Voievodul il striga o vorba sa-i spuna", dar turcul fuge mancand pamantul. Urmeaza cavalcada infatisata cu o pana de adevarat maestru.
Cat timp tabloul ramane relativ static, imaginile sunt cele obisnuite:
Mihai il zareste si-alege vreo doi, Se-ntoarcc si pleaca spre gloata, Ca volbura toamnei se-nvarte el roata Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi, Si-o frange degraba si-o bate-napoi Si-o vantura toata.
Cate o comparatie concentrata: negru-pamant, ritmul perfect si rimele rare: aieve-i - Sucevei - plevei; pamant - vant - sint, ridica poezia peste nivelul lui Bolintineanu din Legende, fara insa a o feri cu totul de o anume nota de conventional: Hassan e negru-pamant de mirare", flacaii Sucevei zboara":
Hassan, de mirare, c negru-pamant; Nu stie de-i vis, ori aieye-i, El vede cum zboara flacaii Sucevei, El vede ca Bogdan e suflet de vant Si-n fata-i puterile turcilor sint Tariile plevei.
Cand insa tabloul intra in miscare, Cosbuc este neintrecut. Propozitiile sunt scurte, dinamice, cu predominanta exclamatiilor. Unghiul de privire e acela al turcului ingrozit de ghiaurul" Mihai:
Dar iata-l! E voda, ghiaurul Mihai! Alearga navala nebuna, imprastie singur pe cati ii aduna, Cutreiera campul, taind de pe cai. El vine. spre pasa: e groaza si vai. Ca vine furtuna.
Strigatul lui Mihai catre pasa e sacadat dupa aceeasi bataie a galopului:
- Stai, pasa // o vorba // de-aproapc // sa-ti spun // Ca nu te-am gasit nicaierea! reluat apoi peste o strofa in chip de laitmotiv:
Stai, pasa! // Sa piara // azi unul // din noi!
Frica lui Hassan atinge proportii uriase, ca de cosmar, sugerata fiind de aceasta impecabila hiperbola, facuta din cateva oriomatopci si cladita pe ritmuri perfecte:
Salbatecul voda e-n zale si-n fier, Si zalele-i zuruie crunte, Gigantica poart-o cupola pe frunte, Si vorba-i e tunet, rasufletul ger, Iar barda-i din stanga ajunge la cer. Si voda-i un munte.
Vocabularul insusi impresioneaza:/^; zale caia zuruie; orba-tunet, rasufletul-ger, barda din mana stanga a eroului, comparat cu un munte, ajunge la cer. Maiestria lui Cosbuc sta insa - ca peste tot in poezia sa - in adaptarea cat mai exacta a mijloacelor prozodice la ideea poetica pe care vrea sa o exprime. Ca si la Bolintineanu in Mihnea si baba, ritmul cavalcadei e dat de masura versului:
Ca intr-un film dinamic in gradul cel mai inalt, in care totusi regizorul a stiut sa pastreze intreaga atmosfera de fresca istorica, Pasa Hassan, urmarit de Mihai Vodaeste o imagine ce nu se poate uita:
» Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi!" Dar pasa mai tare zoreste; Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste Si gatul i-1 bate cu pumnii-amandoi; Cu ochii de sange, cu barba valvoi, El zboara soimeste.
Devine acum clar ca poetul Cosbuc avea vocatia epica si dramatica - mai putin pe cea lirica - de mari efecte. Ele sunt scoase din notarea gesturilor personajelor tabloului: pasa loveste calul cu pintenii si scarile, il bate cu pumnii, are ochii injectati de sange" si barba valvoi", de groaza. in strofa urmatoare, aceasta gesticulatie, menita a arata frica si furia neputincioasa a turcului, atinge punctul ei culminant; turbanul ii cade si-1 lasa cazut", desi acest lucru nu era iertat unui musulman, isi sfasie cu mainile vestmintele pentru ca are impresia ca vantul se impiedica in ele si nu-1 lasa sa fuga etc:
Turbanul ii cade si-1 lasa cazut; isi rupe cu mana vestmantul, Ca-n largile-i hain
