Ca si in
Plumb, analogia simbolica din
Lacustra provine din sentimentul singuratatii. Solitudinea crispeaza, inhiba fiinta, prefacand-o intr-un receptacol de senzatii, pe care vidul interior le amplifica la scara cosmica. Sintagma-cheie este: sunt singur, starea fundamentala a eului bacovian. E vorba de o solitudine interioara care a anulat deschiderea spre lume; intunericul fapturii stinse se extinde asupra universului prin exacerbarea senzatiilor: Aud materia plangand" Proiectia disolutiei interioare asupra lumii se exprima prin tulburatoarea ingemanare a termenului abstract, filosofic, materia cu verbul de clasica expresie a afectului: plangand. Dezagregarea e produsa de plansul continuu, starea sufleteasca parand a destrama Creatia, a o desface. Gandul care duce la locuintele lacustre e automat, un>reflex al gandirii, nu o reflectie, nascut din senzatii, ca in unele vise: reprezentarea locuintei ladistre. Starea de solitudine echivalenta cu somnul (Si parca dorm pe scanduri ude"), cu existenta inconstienta si imobila, vulnerabilizeaza omul, asediat de un agent al descompunerii -simbolul apei, cand insinuanta (Si parca dorm pe scanduri ude"), cand brutala (in spate ma izbeste-un val"), cand amenintatoare (Tresar prin somn, si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal"). Memoria se sterge o data cu memoria lumii, disolutia universala producand impresia de regres in era primitiva: Un gol istoric se intinde". Locuinta lacustra care focalizeaza imagistica poemei simbolizeaza pericolul iminent al scufundarii in neantul apelor, adica al nelinistii asfixiante si devoratoare: Si simt cum de atata ploaie / Pilotii grei se prabusesc." Singuratatea evoca acest cataclism iminent pe care simturile alertate il asteapta in fiecare clipa: De-atatea nopti aud plouand, / Tot tresarind, tot asteptand / Sunt singur si ma duce-un gand / Spre locuintele lacustre." intoarcerea la determinarile initiale - intunericul diluvial ca fond permanent al existentei - potenteaza obsesia catastrofei iminente.
Simetriile lexicale si gramaticale, poate cel mai puternic infuzor de lirism in poezia simbolista si bacoviana, ca si determinantele atemporalitatii (adjectivul atatea si gerunziilE) au semnificatia unei halucinante functionari a obsesiei in solitudinea revelata ca apocalips continuu.
Plumb si Lacustra pot fi considerate poeme de referinta pentru configuratia lirica a intregului volum de debut al tui G. Bacovia, carte al carei an de aparitie, 1916, trebuie pastrat in memorie.
