Interpretare de text la prima vedere
"desi, in mod normal, o suta de ani n-ar trebui sa ofere prea multe posibilitati pentru jocul mutatiei valorilor, fenomenul nu e numai vizibil, dar chiar izbitor. Explicatia lui sta in faptul ca, pe cand in culturile de formatie evolutiva dislocarile de sensibilitate se fac incet, in civilizatiile de formatie revolutionara, cum e a noastra, dislocarile se fac brusc in toate domeniile: prin-tr-o violenta sincronizare cu formele de arta ale Apusului, pentru a ne pune dintr-o data, pe picior de egalitate, fazele intermediare, lente, organice, au fost suprimate. In afara de aceasta, intrucat literatura se realizeaza in material verbal si limba noastra n-a luat inca o forma definitiva, mutatiile devin si mai sensibile de la o generatie la alta. Nu tot asa e, de pilda, la popoarele cu o expresie stabilizata de sute de ani; in timp ce limba franceza de azi, de pilda, si-a pastrat fizionomia avuta pe vremea lui Racine, de la scrisul lui Eliade Radulescu pana la cel al nostru deosebirea e incomparabil mai mare.
Revenind la domeniul nostru de experimentare, e o distinctie de facut intre proza si poezie: tocmai prin caracterul ei de obiectivitate si de supunere la unele regule mai stabile proza [] prezinta elemente evidente de progres, fara sa prezinte si mutatii violente. [] Nu acelasi lucru se poate spune si despre poezie: subiectiva, deci strict individuala, tradusa intr-un material incarcat nu numai de un sens notional, ci si de infinite sugestii, poezia, la toate popoarele de altfel, este expusa la variatii mult mai numeroase si mai brusce, la mode, la curente, la felul de expresie metaforica, de combinatii ritmice, la o cautare mai staruitoare de originalitate."
(E. Lovinescu,
Mutatia valorilor in cadrul literaturii romane, in
Istoria literaturii romane contemporane, 1928)
intelegerea textului
■ Teoria mutatiei valorilor estetice sta in centrul sistemului critic lovinescian; din acest motiv, E. Lovinescu a revenit adesea asupra ei (inclusiv in paginile de MemoriI), cu explicatii, nuantari si ilustrari suplimentare. Si acest fragment din Istoria literaturii romane contemporane, prin care criticul deschide o discutie teoretica inainte de a-1 analiza pe Vasile Alecsandri, aduce o precizare si o disociere importanta, privind ritmurile diferite in care are loc mutatia valorilor estetice in "culturile de formatie evolutiva", respectiv in "civilizatiile de formatie revolutionara". Se observa cu usurinta ca, desi Lovinescu se rezuma sa constate, nu sa evalueze procesul evolutiei si mutatiei, el nu are rezistenta si vehementa unui Maiorescu fata de "formele fara fond".
■ Observarea acestei diferente semnificative fata de programul conservator maiorescian ajuta la o mai buna intelegere a ambelor atitudini: asa cum organicismul lui Maiorescu poate fi decodat mai usor prin contrast cu sincronizarea rapida, abrupta, revolutionara pe care o are in vedere Lovinescu, si viziunea liberala a acestuia din urma se precizeaza mai exact prin "ruptura" fata de conservatorismul criticului precursor. Desi Lovinescu este post-maiorescian prin apararea autonomiei esteticului (a disocierii acestei valori de altelE), el se deosebeste net de mentorul Junimii prin increderea in posibilitatea ca formele importate sa-si creeze, in timp, un fond adecvat. Nu e intamplator faptul ca, daca Maiorescu era polemic fata de agentii culturali ai acestui import masiv, Lovinescu isi centreaza criticile si ironiile tocmai pe factorii rezistentei autohtone in fata acestei influente occidentale.
■ Se remarca, de asemenea, in acest fragment lovinescian (ca si in altele, destul de numeroasE) o modalitate aproape atipica, in spatiul cultural romanesc, de a vedea si a considera timpul. Nu mai este vorba, acum, de acel timp etern sub care se inscriu marile opere, capodoperele ce scapa de fapt eroziunii timpului. Nici de timpul "romanesc", oarecum imobil, al vesniciei nascute la sat (despre care vorbeste BlagA), plasat in afara istoriei si perceput ca o forma de rezistenta la agresiunile acesteia. Dimpotriva, factorul timp este pentru Lovinescu durata, oscilanta in functie de un anumit spatiu: intr-un fel se petrec lucrurile in culturile occidentale (unde toate etapele unei evolutii culturale au avut loc in succesiune fireasca, lenta, de-a lungul a secole intregI), si cu totul altfel intr-o cultura tanara ca a noastra (unde, avand de recuperat o mare intarziere istoric-culturala, ne sincronizam intr-un mod aproape "violent", revolutionar, suprimand "fazele intermediare, lente, organice"). Ultimul termen indica o realitate de care trebuie tinut cont: organicismul, pentru a fi unul autentic, necesita o curgere mai ampla si mai linistita a secolelor, o acumulare lenta, o stratificare fireasca a varstelor culturale. Or, este limpede ca istoria si geografia Romaniei nu i-au ingaduit tarii noastre astfel de momente de "respiro", de constructie sistematica si durabila.
■ Pe acest fundal teoretic, E. Lovinescu face in acelasi spirit o alta observatie justa, iesita tot din comparatia Est/ Vest: "dislocarile de sensibilitate" se fac "incet" in Apus si "brusc" la noi, tocmai datorita conditiilor specifice, atat de diferite. Pentru cultura romana, culturile occidentale (si mai ales cea francezA) constituie un catalizator, un ferment al modernizarii. Prin imitatie, obtinem formele (formele goale, care ii indignau pe Maiorescu si EminescU), urmand ca apoi ele sa fie "umplute" cu un fond specific. Un exemplu de intensitate si rapiditate cu care se desfasoara acest proces il reprezinta evolutia verbala, modificarile de limba literara. Daca limba franceza din epoca "si-a pastrat fizionomia avuta pe vremea lui Racine", in spatiul limbii literare romanesti, "de la scrisul lui Ebade Radulescu pana la cel al nostru deosebirea e incomparabil mai mare".
■ Foarte interesanta si corecta in datele ei este si disocierea operata intre spatiul prozei si cel al poeziei. Si aici se pot constata ritmuri diferite de evolutie, mutatii mai lente ori mai rapide, in functie de specificul fiecarui gen, in parte. Proza, datorita caracterului ei de obiectivitate si supunerii la un anumit set de reguli "mai stabile", evolueaza, dar nu intr-un mod atat de izbitor ca poezia - in esenta subiectiva, individuala, "expusa la variatii mult mai numeroase si mai brusce, la mode, la curente, [], la o cautare mai staruitoare de originalitate". Diferenta poate fi vizualizata mai bine printr-o comparatie: intr-un fel se deplaseaza si isi modifica directia un vapor de anvergura Titanicului, si cu totul altfel mai multe salupe rapide, "nervoase", cu trasee individuale schimbatoare, imprevizibile.
■ Prin urmare, perspectiva lui E. Lovinescu e nu integratoare, ci diferentiatoare: mentorul "Sburatorului" modernist vede lucrurile nu la modul conceptual, categorial, ci, dimpotriva, in dinamica si imprevizibilul lor, la nivelul unei realitati (istorice, sociale, culturalE) in permanenta evolutie si metamorfoza. De aceea el nu se sfieste sa se revizuiasca, uneori, atunci cand considera ca judecatile de valoare mai vechi isi pierd valabilitatea. Nu numai literatura se schimba, o data cu timpul: se schimba si criticul care o comenteaza.
Identificarea particularitatilor stilistice
■ La analiza frazei lovinesciene, se observa ca ea are o anumita intindere (si o complexitate pe masurA): integreaza foarte multe propozitii secundare, facand in pagina un "desen" complicat, arborescent. Criticul nu mizeaza pe expresivitatea stilului concis, lapidar, pe propozitia scurta si emfatica. El urmareste ideea in toate articulatiile ei, adaugandu-i pe "parcurs" nuante care o imbogatesc si o definesc astfel mai bine. Care credeti ca sunt, dincolo de avantajele unei asemenea modalitati de constructie a textului, posibilele dezavantaje? Argumentati.
■ Identificati neologismele prezente in numar mare in acest fragment. Se poate explica apelul la cuvintele recent intrate in limba prin insasi teoria sincronismului fundamentata si aparata de Lovinescu?
■ Stilul denotativ este folosit pe spatii largi de catre E. Lovinescu (inclusiv in acest texT). Pentru a va convinge de adevarul acestei afirmatii, incercati sa descoperiti utilizari conotative ale cuvintelor, situatii in care ele sunt folosite cu sens figurat.
Concepte operationale aplicate
Dupa E. Lovinescu, timpul "intervine cu o actiune a carei forta creste in decursul istoriei, pana a deveni, in zilele noastre, precumpanitoare". Exista un spirit al veacului (saeculum, cu termenul lui TacituS) care configureaza intr-un anumit fel viata omenirii: in fiecare secol, intr-un alt mod. Sincronismul, echivalent cu aceasta presiune a spiritului veacului asupra diferitelor culturi, este o forta de coeziune, de unificare. Acestea nu se produc insa in toata puterea cuvantului, intrucat, "trecute prin medii cu un indice de refractie variabil, ideile se nationalizeaza totusi". Altfel spus, la presiunea unui model cultural strain, fiecare cultura influentata "raspunde" intr-un anumit fel, conform datelor specificului sau. Diferentele apar, dupa cum se poate vedea, si la nivelul genurilor literare: in timp ce liricul se sincronizeaza mai rapid, mai violent si mai "zgmotos" (un exemplu: la foarte putina vreme dupa Eminescu, marele nostru romantic, Tristan Tzara, plecat din Moinesti, ajunge sa propage in toata lumea revolutia dadaista), epicul "prezinta elemente evidente de progres, fara sa prezinte si mutatii violente". De precizat ca acest "progres" nu are, asa cum foloseste termenul E. Lovinescu, o conotatie axiologica. Literatura mai noua nu este superioara celei mai vechi prin noutatea ei. Noi sunt numai modalitatile scriiturii, tematica, accentele puse pe unul sau altul dintre elementele de compozitie. In teoria sincronismului lovinescian intra si aceste precizari, foarte importante.
Limba si comunicare
■ Capacitatea si placerea disocierilor (facute de la un plan mai general si mai inalt, pana la "solul" specificitatilor culturalE) sunt manifeste la E. Lovinescu, inclusiv la nivelul frazei, in ceea ce priveste tiparul ei sintactic. Se stabilesc diferente si se fac distinctii aproape in fiecare fraza a textului, uneori chiar intr-una si aceeasi propozitie. insa aceste disocieri nu sunt menite sa determine si sa justifice o excludere a unuia dintre cei doi termeni (cum se intampla de obicei la Maiorescu, adept al solutiilor radicale: "ori ori"). La criticul modernist, ipostaza cea mai frecvent intalnita este aceea toleranta a lui "si si". Descoperiti in text asemenea perechi de termeni care, desi opusi, coexista si chiar se completeaza reciproc.
