Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





REGELE MOARE - (TEATRUL ABSURD) de Eugen IONESCU



Eugen IONESCU REGELE MOARE
Teatrul absurd a aparut dupa cel de al doilea razboi mondial, avand ca initiatori pe Eugen Ionescu - "Cantareata cheala" (1950) - si pe Samuel Beckett - "Asteptandu-1 pe Godot" (1953).

Cuvantul absurd denumeste o idee contrara gandirii logice, a bunului-simt sau care nesocoteste legile naturii si ale societatii.

Piesele de teatru inscrise in literatura absurdului ilustreaza situatii si personaje nefiresti, neverosimile, conturate impotriva legilor firii si a gandirii Ibgice, utilizand formule socante de expresie.

Subiectul acestor piese este diminuat, accentul mutandu-se pe raul inradacinat in structura Interioara a omului, indiferent de epoca istorica, de societate sau de particularitatile psihologice.

Temele frecvente ale teatrului, absurd sunt: lipsa de sens a existentei, golul sufletesc, Incapacitatea comunicarii interumane si a individului de a gasi un sens vietii, imposibilitatea de a pune omul in acord cu societatea si rigorile ei.

Principala modalitate artistica este galimatiasul (vorbire sau scriere incurcata, confuza, ilogica - n.n.), prin care se anuleaza judecatile de rutina, conventionalismul ideilor cu care este obisnuit cititorul (spectatoruL) din teatrul traditional. Tragismul existentei produce adesea efecte comice, caricaturale, grotesti: "Eu n-am putut niciodata sa inteleg diferenta care se face intre comic si tragic. Comicul, fiind intuitia absurdului, imi pare mai disperant decat tragicul. Comicul nu ofera nici o iesire Spun «disperant», dar in realitate, el este dincolo sau dincoace de disperare sau de speranta". (Eugen Ionescu - "Note si contra-note" - 1962)




Piesa "Regele moare" face parte din creatia de maturitate a lui Eugen Ionescu, fiind scrisa in 1962, an cand a avut loc si premiera la "Th6atre de PAlliance Francaise", in regia lui J.Mauclair. Piesa este o tragedie cu personaje comice, ilustrand conceptia lui Eugen Ionescu despre spiritul modern al dramaturgiei absurdului, constituind o adevarata arta programatica a scriitorului: "Cat despre logica, despre cauzalitate, sa nu mai vorbim. Trebuie sa le ignoram cu totul. S-a sfarsit cu drama, cu tragedia. Tragicul devine comic, comicul devine tragic".



Eugen Ionescu, avand o inclinatie evidenta catre indoieli si nelinisti existentiale, a respins cu ostilitate formula patetica a tragediei, devenind un adevarat artist al grotescului, al derizoriului si al peiorativului de factura comica.

Modelele literare romanesti ale lui Eugen Ionescu au fost Caragiale si Urmuz, de la care a preluat ilustrarea cliseelor vietii, a stereotipiilor de limbaj sau inserarea anormalului in cotidian.

Piesa "Regele moare" nu este structurata pe acte si scene, avand o unitate de exprimare a ideii ca moartea este un eveniment unic in viata omului, pe care fiecare il invata si il simte in stil propriu sau incearca sa amane producerea lui.

Subiectul piesei

Decorul infatiseaza sala tronului, "cam ruinata", in mijlocul careia se afla asezat marele tron regal, iar de o parte si de alta sunt doua tronuri mai mici, care apartin celor doua regine, sotiile regelui Q6renger I. La deschiderea cortinei, Guardul prezinta personajele care intra in scena, o traverseaza si ies prin alta parte: regele Be>enger I, cu pas sprinten si purtand o mantie de purpura, coroana si sceptru, regina Margareta, prima sotie a regelui si regina Maria, a doua sotie a regelui, "care tine loc de frunte in inima lui". Fiecare dintre regine este insotita de Julieta, "fata in casa si infirmiera a maiestatilor lor". Maria pare "mai tanara si mai frumoasa decat Margareta" si este imbracata mai modern. Este prezentat Doctorul regelui, care indeplineste si alte functii: chirurg, bacteriolog, gade si cititor in stele al Curtii.

Regina Margareta este energica, o cearta pe Julieta ca n-a facut curat in sala tronului, pe Guard ca e frig si afla de la el ca soarele nu-1 mai asculta pe rege, apoi o apostrofeaza pe regina Maria ca boceste, deoarece Doctorul le spusese ca regele sufera de o boala incurabila. Semnele rau-prevestitoare constau in crapaturile din ziduri, care se produceau din ce in ce mai des si cu zgomot infricosator. Regina Margareta o acuza pe regina Maria ca petrecuse, impreuna cu regele, o viata de huzur, risipita in lux si organizand evenimente mondene, inventand pretexte ridicole. Cei doi fusesera de nenumarate ori in calatorie de nunta, pe care o Regina Maria il compatimeste pe "scumpul, micutul meu rege, saracutul de el" si o roaga pe prima sotie sa-i dea vestea cu grija, sa-1 menajeze. Regina Margareta considera ca el ar fi trebuit sa stie demult ca este muritor si sa-si fi spus in fiecare zi acest lucru, dar pentru ca n-a facut-o, acum are sansa de a muri cu demnitate: "Sa fie o izbanda, un triumf. De mult n-a mai avut parte de asa ceva". Regatul se afla in paragina, muntii se prabusisera, marea rupsese digurile si inundase intreaga tara, iar regele fusese indiferent la dezastre, "acum regatul intreg e plin de gauri ca un svaiter urias". Numeroasele razboaie purtate cu infatuare il facusera sa se imagineze un cuceritor vestit, dar noaptea, dupa ce "soldatii lui beti dormeau", vecinii "mutau pietrele de hotar" si astfel teritoriul tarii s-a micsorat foarte mult. Ostasii regelui fugeau la dusmani, iar din noua miliarde de locuitori ramasesera numai o mie de batrani si patruzeci si cinci de tineri. Acestia din urma fusesera alungati din alte tari si imbatranisera in doua zile de la 25 de ani la 80, deci si ei erau acum batrani.



Doctorul le comunica celor doua regine ca astrele se afla in haos, Marte s-a ciocnit cu Saturn, Soarele a pierdut trei sferturi din putere, primavara plecase de doua ore si venise luna noiembrie, copacii "gem si mor", iar pamantul se crapa din ce in ce mai rau. Dincolo de granitele regatului, arborii inverzisera, vacile "fata cate doi vitei pe zi", totul se dezvolta rapid. in tara regelui BeYenger 1 trasnetul ramasese incremenit pe cer, ploua cu broaste, douazeci si cinci de locuitori s-au lichefiat, iar doisprezece au fost decapitati. Toate acestea sunt semne rau-prevestitoare.



Intra regele Berenger I descult, imediat Julietta ii aduce papucii, dar el se plange ca nu se simte bine, ca dormise prost din cauza galagiei: "pamantul asta care se crapa, granitele care se trag inapoi, cirezile care mugesc, sirenele care urla" si de aceea devine constient ca "va trebui sa fac randuiala". Din tot Palatul regal mai ramasese sala tronului si dormitorul care erau "intesate" de panza de paianjeni, pline de praf, iar dintre numerosii servitori mai ramasesera numai Julietta si Guardul.

Regina Margareta ii comunica brusc faptul ca o sa moara si doctorul confirma, "vai, da, maiestate", dar regele nu da atentie si le cere sa-1 anunte atunci cand "va sosi ceasul". Regele pare constient ca va muri, dar peste trei sute de ani, "mai tarziu", "cand oi vrea eu, cand voi avea vreme, cand m-oi hotari". Cheama ministrii ca sa afle ce se mai intampla prin tara, dar afla de la servitoare ca au plecat in vacanta, la celalalt capat al regatului, "adica la cativa pasi", deoarece regatul se micsorase incontinuu. Ministrii erau plecati la pescuit, ca "sa aiba cu ce hrani poporul". Servitoarea se intoarce si-i spune ca ministrii se inecasera si regele hotaraste ca o sa-i inlocuiasca, luand niste copii de la scoala, cand vor mai creste. Doctorul il informeaza ca la scoala sunt copii putini si toti sunt "gusati, debili mintali congenitali, mongoloizi, hidrocefali". Intransigenta si directa, Margareta il anunta ca va muri peste o ora si jumatate: "Ai sa mori peste un ceas si jumatate, ai sa mori la sfarsitul spectacolului". Ea ar vrea ca regele sa devina constient ca va muri, deoarece nu mai are nici o putere nici asupra regatului, nici asupra lui insusi. impreuna cu doctorul, Margareta il sfatuieste sa abdice atat din punct de vedere moral, cat si administrativ. Regele porunceste Guardului sa-i aresteze, considerand ca este un complot, dar acesta nu se poate misca, deoarece "are guta", de altfel intreaga armata este paralizata, impietrita. incercand sa se ridice, regele cade in mod repetat, fapt ce-1 face pe Guard sa strige: "Traiasca Regele! [] Regele moare." Maria il incurajeaza mereu, ar vrea ca el sa-si impuna vointa, dar scena este ridicola, regele se ridica si cade ritmic de mai multe ori, dupa cum iese sau intra in scena servitoarea.

Regele devine las, se roaga de toti sa nu-1 lase sa moara, dar Maria vede cum ii albise brusc parul, cum se inmultisera ridurile si cum imbatranise "deodata cu paisprezece secole". Berenger este revoltat, deoarece i se promisese ca o sa moara numai atunci cand va voi el, insa Margareta ii argumenteaza, cu repros, ca nu se decidea deloc sa renunte la viata, ca se invatase cu puterea si acum trebuia sa fie silit. El ar fi trebuit sa fie mereu constient ca este muritor, sa se gandeasca la acest lucru in fiecare zi cate cinci minute, "apoi zece minute, un sfert de ora, o jumatate de ora", sa se pregateasca pentru moarte, dar el nu cugetase niciodata cu temeinicie, "niciodata cu toata fiinta ta". Regele implinise patru sute de ani si amanase mereu pregatirea, "din veac in veac", iar acum si-ar dori sa mai traiasca un secol ca sa aiba timp sa se gandeasca.

Doctorul si Margareta il sfatuiesc ca macar aceasta ultima ora pe care o mai are de trait sa fie folosita eficient, fiind mai valoroasa "decat secole intregi de uitare si delasare". Regele se tanguieste, se simte nepregatit ca un elev la examen si ar dori sa ramana repetent, sa mai domneasca inca o data. El sare la fereastra ca sa-si anunte poporul ca e pe moarte, sperand ca acesta il va salva: "Popor, am sa mor. [] Ajutor! Regele vostru e pe moarte". Doctorul ar dori ca regele sa moara cu demnitate, rangul sau nu ii permite sa fie atat de fricos, ca si cand ar fi primul om care moare. Maria rosteste o replica sugestiva, care evidentiaza faptul ca moartea este singurul adevar, singura certitudine pentru om: "Fiecare dintre noi e primul care moare". Umilinta degradanta a regelui o dezgusta pe Margareta, care ar fi vrut ca el sa spuna ceva memorabil, fraze nobile si pilduitoare si se sfatuieste cu Doctorul sa compuna ei niste "maxime inaltatoare", o legenda, dar Berenger striga disperat la fereastra dupa ajutor: "Popor, ajutor Popor, ajutor!". Servitoarea ii aduce un scaun cu rotile si o patura, ceilalti ii iau coroana si-i pun o scufie, lasandu-i numai sceptrul, la care nu vrea sa renunte cu nici un chip. Regelui i se pare ca viata trecuse ca o clipa, ca se nascuse doar de cinci minute si se insurase numai de trei minute, dar Margareta ii aminteste ca acest eveniment se petrecuse cu doua sute optzeci si trei de ani in urma. Nu stiuse sa profite de nimic in viata, desi avusese pe langa el pe cei mai mari invatati si carti pe care nu le citise niciodata, insa el striga mereu ca n-a avut timp. Doctorul vede o imbunatatire a eticii regale, considerand ca daca se razvrateste, "inseamna ca e pe cale sa se resemneze". Fusese un rege agresiv, amagindu-se ca era un erou, dusese o suta optzeci de razboaie impotriva vecinilor, ii poruncise Doctorului sa omoare o multime de oameni "prin eutanasie". Margareta il acuza de cruzime si ticalosie, deoarece poruncise sa fie ucisi parintii ei, fratii lui, verii si verisoarele pana la a saptea spita, cu familiile lor, cu prietenii, numai ca sa nu aiba nici un fel de rivali la tron. Bdrenger motiveaza ca ordonase moartea tuturor celor enumerati din "ratiuni de stat" si porunceste ca sa figureze in toate manualele de istorie, sa invete toti copiii despre vitejiile lui, sa ramana singurul nume in istorie, toti ceilalti regi sa fie stersi. Confuz si incapabil sa ia decizii, asa cum traise mereu, nu stie ce ar vrea nici dupa moarte, ar dori sa-i fie pastrat trupul in palat, sa-i cante muzica, apoi refuza sa fie imbalsamat, ars ori ingropat, vrea sa fie "tinut in brate calde, in brate fragede, in brate gingase, in brate puternice".



Dorind sa-1 ajute, Maria il implora sa se gandeasca la momentele fericite din viata lor, sa le rememoreze impreuna ca sa prinda puteri, dar regele este incapabil sa-si aminteasca ceva, nu ramasese nimic in sine nici din acele clipe ce parusera minunate candva.



Regele ar vrea sa-1 ajute cineva, sa-1 invete sa moara: "Spuneti-mi cum ati facut ca sa muriti, ca sa va supuneti. invatati-ma. [] Ajutati-ma sa trec pragul pe care l-ati trecut. [] Ajutati-ma, voi, care v-ati temut si care n-ati vrut. [] Si voi, cei care ati fost puternici si curajosi, care v-ati invoit sa muriti senini, cu nepasare, invatati-ma cum sa fiu nepasator, invatati-ma cum sa fiu senin, invatati-ma cum sa fiu resemnat." Invocatia regelui este preluata de celelalte personaje, ca un ritual. in didascalie, autorul indica gesturi jucate "cu un ritual solemn" si replici cantate.

Toate stradaniile se dovedesc zadarnice, regele vrea sa traiasca, se agata de viata, de putere, desi este sfatuit de Margareta sa se retraga in sine, sa se reculeaga, dar el se incapataneaza sa ramana in viata, se ridica si cade in mod repetat, apoi se prabuseste in fotoliul cu rotile. Julietta isi pune boneta de infirmiera si un sort alb si regele, care o ignorase pana atunci, se arata brusc interesat de viata ei, de munca pe care o facea la palat, cu intentia de a amana clipa fatala. in aceasta scena nu are loc un dialog, ci fiecare dintre cei doi eroi isi exprima propriile preocupari: servitoarea se plange de oboseala, de frig, de numeroasele treburi pe care era necesar sa le faca zilnic, de dureri de spate, iar regele este incantat de viata, de fiecare zi cand se trezeste, ca si cand ar veni "pe lume in fiecare dimineata", descoperind abia acum cate lucruri ar fi de facut zilnic. Niciodata nu se gandise cat de minunat este sa respiri, sa te plictisesti, sa te infurii, sa fii nemultumit, sa-ti vorbeasca cineva, sa conversezi: "Toate astea sunt o adevarata feerie, o neincetata sarbatoare". Doctorul considera ca regele era mai putin ingrozit de moarte, "spaima ii iese putin cate putin prin pori" si spera sa nu mai aiba "crampe de frica", deoarece acestea l-ar fi dezonorat. Dezamagit ca regele nu este capabil de un comportament demn inaintea clipei finale, doctorul se mangaie cu faptul ca totusi dovedeste oarecare cuviinta: "Nu putem nadajdui sa fie o moarte pilduitoare. Totusi va fi oarecum cuviincioasa. Va muri de moarte buna, nu de frica".

Regina Maria incearca tot timpul sa-1 revigoreze pe rege, sa-1 amageasca si sa-i intarzie "desprinderea", ceea ce o exaspereaza pe regina Margareta, care ii spune taios sa termine cu minciunile, cu iluziile pe care i le picurase in constiinta, determinandu-1 si mai mult sa se incurce intr-un hatis de neghina, care crescuse uriasa si "de care se agata" cu disperare. Regele isi pierde increderea in Maria si repeta mereu "Mor", "Eu mor", "Mi-e frica, mor". Ea incearca sa-1 faca sa creada ca iubirea este nemuritoare, "daca iubesti in mod absolut, moartea se indeparteaza", dar el se simte gaunos pe dinauntru.



Guardul citeste un fel de panegiric (discurs public in care se elogiaza o personalitate importanta - «.«.). semanand mai mult a necrolog, fiecare dintre celelalte personaje contribuind cu mentionarea unor merite care nu erau ale regelui lor, ci ale unor carturari sau scriitori celebri. in tot acest timp, regele este plimbat in jurul scenei cu scaunul cu rotile.

Se aude tare batand inima regelui, "o inima innebunita", care zguduie din temelii palatul, semn ca piere o lume. Margareta si doctorul se straduiesc sa-1 faca sa devina constient, sa priveasca dincolo de lucruri, dincolo de aparente, dar regele este incapabil sa vada ceva, se vede numai pe sine: "Eu sunt pamantul, sunt cerul, sunt vantul, sunt focul". Doctorul recunoaste maladia de care sufera regele, este o boala psihica si se numeste narcisism, adica se iubeste prea mult pe sine insusi. Personajele incep sa dispara misterios, mai intai regina Maria, apoi Guardul si Julietta, iar doctorul pleaca la alte indatoriri profesionale si regele ramane singur cu Margareta, "regina factotum". Ea il elibereaza pe Berenger de toate poverile reale sau iluzorii, pe care le carase in timpul vietii, "te-am scapat de toate maruntisurile, de toate murdariile astea". Margareta il indeamna sa se concentreze asupra inimii sale si regele intuieste "un taram care se intinde dincolo de adancurile oceanelor, dincolo de oceanele in care se varsa oceanele".

Finalul piesei consta dintr-un monolog al Margaretei, care imagineaza un fel de ritual de trecere dinspre viata spre moarte, incurajandu-1 pe rege, "poti sa treci, treci", timp in care dispar pe r^nd usile, ferestrele, peretii salii tronului, pana cand regele ramane singur pe scena, asezat pe tronul sau. Ultima imagine este disparitia regelui si a tronului, care se cufunda, treptat, "intr-un fel de negura".



Regele Berenger I este tipul suveranului din orice timp si orice loc ar fi trait, care, dupa ce a supus intreaga viata pe altii, trebuie sa invete - la randul lui - sa se supuna legilor firii, sa accepte singurul adevar al existentei, moartea. Regele, agresat de iminenta mortii, nu este eroul de tragedie, care se lupta cu destinul, nu este nici personajul comic, ce ia in ras drama traita, ci este reprezentantul omului mediocru, care amana la infinit luarea unei decizii, incapabil sa-si asume responsabilitati.

Lipsit de demnitate, las si neputincios, el foloseste tot felul de tertipuri pentru a-si prelungi o viata ratata, risipita in razboaie cu vecinii, ucigandu-si rudele, "pana la a saptea spita", ducand tara in paragina si depopuland-o. Cerseste ajutorul poporului, invoca spiritele celor morti, numai ca sa amane clipa fatala si, neputandu-se desprinde de mirajul puterii, Berenger I ramane prizonierul propriului palat, care devine un spatiu al decaderii si al mortii.

Piesa "Regele moare" ilustreaza o idee esentiala a existentei, aceea ca moartea altora nu-1 invata nimic pe om, fiecare om moare pentru prima oara: "Fiecare dintre noi e primul care moare".

Limbajul artistic specific pieselor lui Eugen Ionescu se caracterizeaza prin abundenta de cuvinte inutile (verbiaj - n.n.), personajele sunt predispuse la sporovaiala, unele replici sau vorbe fiind reluate in scop pur auditiv. Vorbaria si trancaneala fara rost inlocuiesc in mod aberant actiunea propriu-zisa, personajele ignorand sensurile cuvintelor rostite, fiind incapabili de comunicare nu numai cu ceilalti, dar si cu ei insisi, ilustrand astfel absurdul vietii si iminenta mortii. Principala figura de stil in dramaturgia lui Eugen Ionescu este, asadar, aceea numita galimatias, care inseamna vorbire sau scriere incurcata, confuza, ilogica, prin care se anuleaza judecatile de rutina, conventionalismul ideilor cu care este obisnuit cititorul (spectatoruL), socandu-1.

Opera lui Eugen Ionescu indeamna omul sa caute absurdul in propria viata si in arta cuvantului, determinandu-1 astfel sa-si recunoasca si sa-si accepte limitele, intrucat el este in permanenta "sfasiat intre oroarea de a trai si oroarea de a muri" (Eugen IonescU).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.