Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CANTECELE NAIVE ALE LUI EMIL BRUMARU despre Emil BRUMARU



Tot ce a scris pana acum Emil Brumaru adica de la Versurile debutului din 1970 pana la Ruina unui samovar (1983) ar putea servi ilustrarii unei definitii clasice" a jocului, atat cat e de aplicabila ea la poezie. Caci daca jocul a fost caracterizat, in primul rand, prin opozitia sa, ca activitate libera, dezinteresata, gratuita, fata de seriozitatea existentei multiplu conditionate, apasate de povara muncii, a scopurilor pragmatice, tulburata de conflicte dramatice si de mari nelinisti, o asemenea opozitie este programatic afirmata sau implicata in fiecare pagina a autorului de cantece naive". Iar daca spatiul si timpul realitatii constrangatoare sunt abolite in favoarea unui teritoriu si a unei ore sarbatoresti, destinse si lenese", visatoare si euforice, ele se regasesc ca atare, si la tot pasul, in personalele variatiuni ale poetului pe aceasta tema fundamentala. Emil Brumaru va propune, desigur, cum se cuvine si in cadrul noii necesitati intelese", un numar de reguli, edificand o ordine a imaginarului sau specific, dar si le va impune singur, fara nici o presiune externa, in absenta oricarei constiinte a frustrarii. Cu o prospetime a sensibilitatii si o mobilitate imaginativa de copilarie recuperata, va regasi, construindu-si universul, o realitate similiparadisiaca, sub semnul perfectei comuniuni cu obiectele si fapturile inocente, contemplate cu o candoare adamica" dublata fara s-o stanjeneasca, intrucat merge in sensul ei - de rafinamentul estet al celuilalt j o c, al adultului care arata ca se copilareste, cu o placere a spectacolului egaland-o pe cea a sincerei" trairi a miracolului. Confesiunea ingenua a poetului redevenit copil va fi preluata, pe de alta parte, la cateva personaje", pe masura aceleiasi naivitati Detectivul, Arthur Julien Ospitalierul, ori suav-senzualele iubite Reparata, Glycera, Pirata in monologuri si inscenari in care naturalul si culturalul se contopesc pentru a exprima, sub masti transparente, infatisarile unei sensibilitati unitare.






Ceea ce a surprins la Emil Brumam in contextul literar al anilor 70 inca din Versurile inceputului, a fost deliberata de-problematizare a discursului liric. Regimul, dominant, al interogatiei nelinistite, al Ideilor cu majuscula, s-a vazut inlocuit de unul al exclamatiei candide in fata unui univers ce parea depasit si compromis, in mare masura, ca minor si insignifiant. Energia lirica se cheltuia si avea sa se consume mereu pe parcursul operei intru elogiul niciodata extenuat al fiintelor mici", al obiectelor uitate si iesite din uz, reintroduse, uzate moral" cum erau, doar in circuitul productiv al poeziei. in loc sa stearga praful de pe cronice batrane" (bunaoara), poetul il inlatura de pe lucrurile vechi pentru a le redescoperi luciul initial, si uneori il va lasa chiar, in straturi groase, ca sa-i admire catifelarea, iubindu-1 adanc". O poezie se intitula chiar Exclamatie si incepea cu aceste versuri inocent-sfidatoare: Ce bi ne-i sa traiesti in caramida / Care se sfarma moale printre spini". Orice prezenta, si mai ales cele traditional-modeste", e judecata apta pentru declansarea starii lirice iar aceasta se exprima ca stare de gratie, intampinare uimita, senin-surazatoare a tuturor lucrurilor: Si fiecare lucru imi va cere / Sa ii surad. Azi sunt ca o matase" (AsteniE). Azi si intotdeauna

am putea adauga caci fiecare clipa se inscrie intr-o tem-poralitate festiva, a euforiei si extazului permanentizate, a neprihanirii edenice; un alt poem regaseste acelasi azi, ca nume al timpului sarbatoresc al fiintei: O, azi sunt bucuros ca un cristal!

    / Fara cusur mi-s hainele de inger. / Mi-e fiecare nastur triumfal / incoronat de proaspete rasfrangeri" {CanteC).

Starea de gratie Emil Brumaru o traieste (si construiestE) in registrul gratiosului: suavul, dulcele (pana si dramele sunt dulci!

   ), blandul, neprihanitul, inocentul, proaspatul, naivul

sunt atributele dominante ale obiectelor si atitudinilor. Scrisul insusi e un prilej de gratioase si inocente ceremonii: Si litera se-nfunda mai docila, / Mai aromata, mai neprihanita, / Ca-ntr-un fotoliu-n afinata fila; / Cu-o temenea imagini ma invita" (CeaS). Orice efort a disparut, un dolce far niente (Si ne era la toti atat de lene!

   ") stapaneste acest univers solar, populat de fapturi si obiecte pure, ca si transparente, unde lampi moi se surpa c-un suav ecou", ingeri cara miresmele cu roaba si le rastoarna-n nari ca sa ne placa", sufletul luneca" prin casa cu dulapuri sacre" si ingeri jucausi prin unghere.



Universul imaginar se cristalizeaza astfel, de la inceput, in functie de doua toposuri fundamentale: interiorul domestic si microcosmosul natural spatii predilecte, si unul si celalalt, ale copilariei. Amandoua circumscriu, la Emil Brumaru, o reverie a intimitatii, convertind in regim diurn, solar, nazuinta unei scufundari voluptuoase, lenese si somnolente, intr-o materie lipsita de asperitati, cald-invaluitoare; prilej ideal, pentru un psihanalist, de a descifra in vedenia" poetului cu obiectele sale matasoase, moi, delicate, dulci, in care pana si parfumul face pene / Si-nabusa nari, cani, odai" o obsesie abia voalata a ocrotirii materne, compensatie fictiva a unei originare frustrari.

Fapt este ca discursul liric e inaugurat sub auspiciile reparatoare ale reveriei ce reactualizeaza, intr-o clipa elegiaca, vremea cand eram copii", timp paradisiac al abundentei si protectiei, innobiland spatii si obiecte prozaice", neglijate de marea" poezie:



O, vechi si dragi bucatarii de vara,

Simt iar in gura gust suav de-amiaza

Si in tristetea care ma-nconjoara

Din nou copilaria mea viseaza:

Ienibahar, piper prajit pe plita,

Pesti grosi ce-au adormit in sos cu lapte,

Curcani pastrati in zeama lor o noapte

Spre o delicatete infinita,

Ciuperci cat canapeaua, in dantele,

Icre cu bob balos, ce ochiu-si casca,

Aluaturi tapisate crescand grele intr-o dobitocie ingereasca,

Moi miezuri de ficati in butoiase

De ou de melc, inlacramate dulce,

Mujdeiuri ireale, sunci gingase

Cand sufletu-n mustar vrea sa se culce,

Si-n ceainice vadindu-si eminenta

Prin fast si irizari si toarte fine

Ceaiuri scazute pana la esenta

Trandafirie-a lucrului in sine!

   

(ElegiE) in dulci bucatarii de vara", in magazii de rumegus" cu mari paianjeni care cara ata", in dulapuri cu aerul "impaturit de cel mai bland seral", chiar in dulci latrine cu hartii murdare", in "incaperi in care asteptarea / Se sparge-n tandari crude ca o vaza" sunt refacute tot atatea locuri mitice ale visarii infantile, intr-o topografie in care un G. Bachelard ar fi putut identifica date ilustrative pentru a sa Poetica a spatiului. La randul ei, natura elementara, lumea obiectelor umile de la patrunjel, marar, ceapa, la solnite, linguri, cratite, farfurii, vaze si catifele ori caramida sfaramata in ploaie printre spini e recuperata in teritoriul reveriei si asezata in lumina innoitoare a amiezii" lirice. Nu lipsesc, desigur nici motanii trandavi si somnolenti, cerbul venit la gara ca sa-si ia un bilet de roua", fluturii (masurati, cand putrezesc in camari, cu kilogramul!

   ), si, mai ales, ingerii serafi si heruvimi imbatati si imbatand cu miresme.

Coordonatele simbolice, spatio-temporale, ale universului lui Emil Brumaru, sunt, in felul acesta, deja trasate si ceea ce va urma (in Detectivul Artlmr - 1970, Julien Ospitalierul 1974, Cantece naive 1976, Adio, Robinson Crusoe 1978 sau Ruina unui samovar 1983) nu va fi, in fond, decat consolidarea si dezvoltarea unei viziuni in care comportamentul ludic al eului liric va castiga in rafinament, imbogatind seria cantecelor naive" cu note mai accentuat spectaculare. Din delimitarea spatiului de joc, poetul face acum un program, marturisit fie direct, fie prin intermediul celor doi reprezentanti" lirici care-i preiau, in puncte nodale ale operei, confesiunea. Despartindu-se nu fara un substrat polemic de poezia serioasa" si grava, framantata de intrebari fara raspuns, el poate face acum o declaratie ca aceasta, in care se rezuma, clarificandu-se, un proiect creator prezent, implicit, de la primele poeme:





Eu sunt un poet de duminica. La haina mea roz am o maneca

Albastra, cealalta vernil. Eu scriu doar in luna april.

{Balada poetului de duminica)



Profesiuni de credinta similare preced aceste versuri, sau le urmeaza, conturand imaginea unui subiect decis sa-si permanentizeze atitudinile fundamentale, mentinandu-le in registrul inocentei si puritatii:



Semet ca roua, bland ca arpacasul, Viteaz ca fulgul dalb de porumbiel, inflacarat de fluturi, trist si frel, Sufletul meu nu si-a pierdut curajul.



Sau, in acelasi sens: Si scriu scrisori naive / Pe benzi de telegraf / Cu chimicul in gura / Muiat, ca la-nceput" (ElegiE) dupa ce, in cadru domestic, se imaginase intocmind naiva lista / A vietii, cu creionul cel mai pur" (Sapte cantece naivE). Naiv copil al clipei", cu cugetul fara nici o pata", total invins de roua", definitiv trasnit, de crini", umbrit de somn, catifelat de lene", poetul coboara, altundeva, bazarul de zari si firmamente al vraciului arghezian in registrul minor" in care sensibilitatea infantila se poate misca in voie: Am file moi de apa in galeti, / Jiletci cu molii dulci in piepti de puf, / Cutii cu pudra-n care ingeri fleti / Se tavalesc pe burta si fac buf (Sapte cantece naivE). Poezia cu idei" e respinsa, cu o usoara ironie, in profitul trairii candide in preajma lucrurilor nevoiase, cerand o asistenta benigna:



Sunt sticle cu toracele ingust Si umeri transparenti neluate-n seama De cei ce au idei. Ele reclama Prezenta mea.

(SticlE)



Domeniului utilitatii i se opune, inca o data, actul gratuit, gestul pur si simbolic, arsenalul si garderoba deopotriva desuete":



ca sa vanez melci de aprile Si rime roz, da-mi flinta cu fitile. Si pantalonul de poet, bufant, Calca-1 solemna cu un diamant

(Viata la tara)



Poezia isi adjudeca, in felul acesta, toate atributele jocului. Ea se afirma ca pur ceremonial, ritual sarbatoresc de o mimata solemnitate, intr-un spatiu sustras jurisdictiei realului. Ea da dreptate unei opulente fantezii baroce sau, mai degraba, rococo, in masura in care se supune unei estetici a gratiosului, rezolvate in rafinamentul decorativ si in subtila coregrafie a gesticii. Candoarea copilareasca, deschiderea uimita a ochiului catre elementaritatea lumii sunt corectate" de gustul pentru artificiu al unui poet estet si livresc, construind conventia miracolului cotidian" si spectacolul reveriei sentimentale cu deliciile unui actor care cum s-a intamplat de atatea ori in istoria moderna a poeziei se transforma adesea in propriul sau spectator.

Ipostaza predilecta, ca si generalizata, a eului, este a unui euforic elegiac cotropit de miresme, imbatat, ca alta data simbolistii decadenti", de parfumuri, pana la delir" (lipsite, insa, de orice urina de nevroza"!

   ), extaziindu-se in fata unor obiecte minore", neutre pentru altii din punct de vedere liric. Si tocmai decalajul dintre cauza si efectul supralicitat cu vointa in reactiile subiectului confera nota spectaculara a jocului sau ceremonial si balet mereu gratios al adorarii lucrurilor umile:



Sa intri in dulapuri vechi cu sticle Ce te iubesc subtiri, ca-ntr-un delir, Si-n lemnul de la raft de noduri clare Sa te imbeti, uleiuri sa respiri,

Otetele sa ti le torni in suflet, in cesti cu-nfrigurare sa cobori, Izbit de lapte-n piept, cu nara-n zahar, Tot mai suav, tot mai ciripitor.

(XXX)



Pentru slava sa statatoare si betia sa casta, pentru foamea numai de vis" si ,,oboseala[-i] gratioasa", poetul-personaj isi construieste adesea si decorul adecvat, de straluciri diamantine si lilialc profuziuni: Ci eu, cu sufletul bufant / De pofte, ca din roua scos, / Ma lafai ca un diamant / intr-un castel cu crini pe jos" (Povestea unuia din ingerI). In postura gratuittrubaduresca va desfasura si elogiile cuvenite mult suavei Reparata, cea cu trei sani", ori capricioasei Glycera

Dar acest teatru rococo al reveriei sentimentale este reprezentat la Emil Brumaru in dubla sa deschidere spre universul domestic si cel naturist in primul rand de personajele-emblema: Detectivul Arthur si Julien Ospitalierul, care preiau, cum spuneam, atitudinile cele mai caracteristice ale eului liric. Daca datele fundamentale ale imaginarului raman neschimbate, ceea ce se castiga este o mai mare libertate a manevrarii lor intr-un spatiu mai subliniat conventional, imbogatit de emotia livresca. Teritoriul liric ca spatiu ludic capata, prin aceste masti, contururi definitive. Caci lumile lor in intima comunicare reciproca se delimiteaza, totusi, ferm de o exterioritate presupusa ca fiind mai mult sau mai putin dramatica, impura, instabila, ca decantari ale componentelor solare, armonioase, inocente" ale existentei. Ele descind, pentru al reinstitui, din imaginarul copilariei, dintr-un trecut al fiintei desuet" pentru omul adult, reactivand straturile uitate

Programul" de la inceput anuntat de, bunaoara, Detectivul Arthur vizeaza restaurarea, impotriva oricaror posibile oprelisti, a starii de fericire, legiferata pe cont propriu, prin afirmarea si cultivarea disponibilitatii fata de miracolul germinand in fapturile inocente, in obiectele demodate; mod de a fi inactual, desuet, nepractic, in planul vietii imediate, si de a trai exclusiv in universul imaginar al poeziei:



Nimeni si nimic nu ma poate opri sa ascut pe o treapta a casei satirul tocit, Cu care tai carnea suava de fluturi, cei visul motanilor mei, Sa-ngenunchez pe podele in fata sticlelor lungi de otet si ulei. Fara sfiala plangand, si sa fiu fericit Nimeni si nimic nu ma poate opri sa desfac in amurg un ceasornic de fata (El are rotite de inger!

   ); sa gasesc paianjeni batrani in pompe stricate de flit, Si pe a saptea cescuta din sumbrul dulap o amprenta ciudata, Si-apoi sa umblu tacut prin odai si sa fiu fericit

(Rugaciunea Detectivului ArthuR) intreg comportamentul personajului il caracterizeaza, de altfel, ca intrupare a candorii. Pentru el, viata e un joc neintrerupt, inocenta subversiune a realului prin miscarea fanteziei, contemplatie pura a unei lumi devenite scena pe care se perinda, construite de un estet, suave artificii. Coborat, parca, el insusi, din pagini prafuite de roman ori din filme de arhiva, Detectivul Arthur apare, printre oamenii cu moartea la butoniera", ca o emblema a lipsei de griji, mesager al unei lumi visatoare si idilice, fermecator-vetuste:





Detectivul Arthur va sosi impreuna cu umbrele serii, precaut, Avand in valiza-i usoara motanul lui lenes pe care-o sa-1 lase putin, inainte de-a-ncepe ancheta, sa cante-n fotoliu din flaut, in vreme ce dansu-si va umple, trist, pipa cu crini. Si-a doua zi, plin de candoare, la micul dejun, Cand fluturii beau catifea si cateii mananca dantele de fete de masa, Va imbraca cel mai moale si fraged costum, C-un inger brodat sub rever si cu nasturi ucisi in matasa. Apoi va citi elegii dintr-o veche revista

(Detectivul ArthuR)



Regimul sau cel mai definitoriu e al unei uimiri supralicitate, in care ingenuitatea se imbina cu o gratioasa afectare a discursului si a gesticulatiei. Tocmai excesul de ceremonial face, bunaoara, farmecul jocului galant", de o senzualitate eterata, din cele trei intrebari puse, molatec", Glycerei in Fluturii din pandispatv



Doamna, n-ati observat, c-un suras, uneori, Melci uriasi tremurand pe clantele de la intrari, Cand deschideti, pentru motanii de angora, usile-n zori?

Dupa-amiaza, la ora aceea confuza, Cand sanii ii tineti, prea mari, pe tavite de cedru, N-ati auzit hohote mici langa bluza!

   " Insista Detectivul Arthur, visator si integru

Cand coborati scarile n parc, catre seara, fara ca nimeni sa va astepte, N-ati intalnit un seraf in mina c-o lada de mirodenii Si cu cealalta batand mingi parfumate pe trepte, Facandu-se ca nu va vede, din cauza jenii?" in cabrioleta sau caleasca sa, insotit de un flutur miop", purtandu-si fracul botit si jobenul sub brat, sau dorind sa se ascunda alta data de lume, impreuna cu iubita "in vechiul dulap / plin de jachete si rochii din marea sufragerie", acompaniat, la ceas de vecernie, de tangouri atat de ticsite de molii si valsuri atat de pufoase", disparand, in cele din urma, din prea multa decenta", demodatul alterego al poetului exprima, de fapt, nostalgia unui timp similiparadisiac, asociat, prin conotatiile livresti, cu copilaria si adolescenta, si a unui spatiu corespondent, marcand maxima disponibilitate imaginativa, o libertate totala a relatiilor cu universul. Conventia livresca ce modeleaza acest spectacol ii confera acea nota de gratioasa artificialitate, care-i accentueaza caracterul fictiv, de constructie imaginara, subliniindu-i totodata au-

Inactual, desuet, traind departe de lume c-o bila in mana" (Si vag amintindu-mi de oameni oare ei mai exista?"), auster si naiv", Julien Ospitalierul se misca intr-un spatiu si timp inrudite, oarecum complementare celor ale bunului sau prieten; el da un nou relief componentei franciscane a acestui univers imaginar, care-si conserva, altminteri, trasaturile deja cunoscute din mai directa expresie a cantecelor naive":



toti l-au uitat. insa el, surazand sufleteste-n azur, nu dispera Ci-n fiece zi, coplesit de viziuni, bate cuie in apa Si bea bulion visiniu, si priveste cum trec dirijabile fragede prin atmosfera Rugaciuni murmurand pentru prietenul sau, detectivul Arthur, langa sfintele straturi de ceapa.

Si nimeni nu stie ca dansul ingroapa pe-ascuns in glastre de flori, ca sa fie parfumul mai fin, patefoane stricateSi seara-si dicteaza doctrina la ingeri, plimbandu-se Palid prin casa cu mainile stranse de-un flutur la spate Spre-a nu si le pierde, desprinse extatic, in tainele de nepatruns. (Melancolia lui Julien Ospitalierul}



Starea de lenesa contemplare, care fusese si a locui torilor Isarlikului, reveria blanda, extazul provocat de aceleasi obiecte insignifiante, in unitati spatiale tipice pentru o topografie simbolica a intimitatii, gustul pentru decorativ si gesticulatia rafinata", gratioasa", definesc si acest personaj prin care vorbeste, inca o data, vocea poetului. Ca si in Cazul Detectivului Arthur, este, aici, multa inscenare si regie. Exceptia miracolului devine regula, reactia afectiva disproportionata in raport cu obiectul genereaza, iarasi, acea dilatare a limbajului ceremonios, abundent ornamentat, care permite situarea viziunii lui Emil Brumaru sub semnul gratiosului rococo. in lumea lipsita de constrangeri a lui Julien Ospitalierul e semnificativ ca singura ordine impusa este aceea a consimtirii la necesitatea inteleasa" de a detecta scanteia revelatoare" a raporturilor-surpriza dintre obiecte (in acest sens, Julien e si el un detectiv"!

   ); Marsul lui Julien Ospitalierul devine, astfel, un mic spectacol de sursa suprarealista, parada a formelor pure, in care jocul nu tine doar de inscenare, ci si de ordinea conventional impusa de derularea numaratorii; ordine pur formala, si ordin" ce-si pierde functionalitatea, intrucat raspunsurile" oferite de imaginatie raman arbitrare, rezultate ale unui hazard si automatism asociativ, anuland orice disciplina opresiva: UN pelerin fericit rataceste, cautand de placere, pe pajisti, c-un strugur dulce in geanta; / / DOI ingeri rapesc o clatita umpluta cu menta si-n fiece seara o dau, patimasi, pe traverse de-a dura; / / TREI fluturi de angora trec pipaind plictisiti mari bucati de fantani matasoase pe-aleele-n panta [] / SAPTE ori sapte fac patruzeci si noua de portocale inchise-ntr-un cald musuroi de furnici, acum si oricand, / / OPT croitori delicati s-au decis, catre-amurg, de pe gard captuseala de roua s-o rupa; / / NOUA, suspine a scos trandafirul albastru din supa; / / ZECE e cifra la care se moare razand".



Pur spectaculare si gratuite sant pana si cruzimile lui Julien Ospitalierul", ce nu ies, nici ele, din registrul jocului gratios. Gloria de asasin manierat" si de Campion al Cruzimii", personajul si-o castiga, si desavarseste, prin acte de o delicatete infinita", a caror indeplinire e descrisa cu un aer fanfaron" si o candoare jucata, intr-o pagina antologica, in buna traditie argheziana: Cand ploua, ca sa pot nimici eu insumi cat mai multe bile de apa, umpleam exaltat curtea cu umbrele deschise-n suprafete senzuale si plane. Nu mai eram prieten cu nici un parfum. Ademeneam aromele in flacoane de sticla slefuita si rece cu-o gentilete perfida de copil fanfaron. Iar pe cele care nu cristalizau imediat, renuntand pe veci la vagabondajul lor virginal, le varsam in gropi imunde clocotind de luxura duhorilor; si narile mele se amuzau!

    De obicei alegeam caramida cea mai topita-n surasuri, cea mai umil inverzita de brusturi si o pisam pe placi de faianta, anume pe placi de faianta!

   , spre ai mari rusinea. Gardurile-abia inchegate, cu leaturi inca imbujorate in jurul cuielor, amintind finetea gleznelor lui Isus, putrezeau armonios in sufletul meu scelerat. Pana la urma am spanzurat legume (ce viciu!

   ), am rupt bulioane, am trantit perne in trenuri la bariere, am scos din razoare, de pleoape, ingeri cu tipatul scurt".



Moartea lui Julien Ospitalierul, coborat in fantana pe care si-o sapase in mijlocul camerei, spre o ultima, lunga si delicioasa desfacere a mirarii in Ether", are ea insasi o valoare simbolica pentru universul ludic al poeziei lui Emil Brumaru; urmand exemplul barbian al intrarii la o alta apa" a rostitorului din Incheierea ciclului Isarlik, ori al Sfantului Benedict dimovian, ce blagoslovea cuvant fiind rotundul gol", autosuficient, al poemului, personajul sau mai carnal dispare in propria lume, identificandu-se definitiv cu ea. El certifica, in felul acesta, autotelismul unui univers definit sub semnul gratuitatii, al bucuriei neconditionate de a fi, intr-o expresie plenara si armonioasa a relatiilor eu cosmos.

Un fel de sinteza a atitudinilor eului liric, infatisate pana acum, propune exceptionalul Catalog de nimfe din Adio, Robinson Crusoe. h. cel ce vorbeste aici se exprima deopotriva detectivul Arthur si Julien Ospitalierul: ceremonioasa retorica a puritatii si gingasiei, a starii de gratie si a gratiosului permanentizate isi gaseste in acest ciclu expresia cea mai definitorie. in costumatia sa fin de siecle, sosit dintr-o obositoare calatorie / facuta in jurul lumii pe-un vechi vas de comert", suferind de boala tuturor cantecelor naive" o boala subtila / si incurabila, un fel de balansare lenesa, / plina de suferinte si delicii, a ideilor" personajul isi construieste noi prilejuri de aventura. Presupunere] tot mai fistichii" in care se pierde, califica, sugestiv, optiunea pentru jocurile fanteziei, contrapuse stereotipiei existentei. Obligatia de a intra si iesi din casa pe usa i se pare umilitoare, drept care, pentru salvarea onoarei", isi propune sa strabata zidul ,,alipindu-[se], tandru" si rabdator, de el; coplesit de tristetea de-a face parte din alt regn, mai galagios si mai impur", contempla, dimovian, un mar purpuriu" sau culege ca suprarealistii obiecte fara importanta", "induiosat de singuratatea lor, de abandonul acela sfasietor in mijlocul unui oras probabil necunoscut pentru ele". Moduri de a realiza, inca si inca o data, acel clivaj intre seriosul existential si spatiul ludic al poeziei, cu detasarea lui de utilitarismul agresiv si anost. Indescifrabil pentru ochiul prozaic, scrisul se defineste, din nou, ca pur ceremonial, aproximand, in formele i vide de sens", ace easi stare de beatitudine, uitarea de sine in gratuitatea" reveriei: Pentru a nu provoca o suferinta inutila, / ocoleam intot deauna cu varful penitei / porii hartiei pe care scriam lungi si tanguitoare / scrisori unui prieten necunoscut / si drag. Mesa-giile mele deveneau astfel gratios / ilizibile sau, si mai tulburator, derutante / prin confuziile ce le pricinuiau. Dar / asta nu avea nici o importanta. Coala continua / sa respire fericita, indiferent de semnificatia / cuvintelor!

   ".



Voluntara disparitie a personajului, in finalul acestui catalog" prin descompunere in substante din ce in ce mai inocente" , o repeta, de fapt (si in mod semnificatiV), pe cea a Detectivului Arthur (disparut din prea multa decenta") si a lui Julien Ospitalierul, ce-si alesese si el moartea ca pe un fel de ultim exces al candorii si inocentei, moment paroxistic al starii de gratie: lunga si delicioasa desfacere a mirarii in Echer". Nu e greu de descifrat in aceste sinucideri simbolice, ceea ce am putea numi o figura a extenuarii sau epuvzarii jocului, construit si desfasurat ca infinitate de variatiuni pe temele, restranse numeric, din registrul gingasiei, nevinovatiei, ingenuitatii. Ea concentreaza, ca intr-o mise en abime" dinamica textului poetic inaintand prin necontenita reluare, exploatare, rafinare a acelorasi gesturi si atitudini spre un punct al evanescentei si destructurarii.



Teritoriul ludic isi certifica, astfel, rotunjimea, neatarnarea, autosuficienta. Schimband ce e de schimbat intr-o cunoscuta formula, poezia se vede murind de prea-poezie. Momentul maximului extaz, al placerii pe care o procura nesfarsita disponibilitate si libertate a jocului, primeste, astfel, maximumul de incarcatura elegiaca. Constiinta inactualitatii, a desuetudinii si marginalitatii spatiului de joc si a modului ludic de a exista fusese o permanenta a acestui univers imaginar si ea era deopotriva sursa unui soi de orgoliu, ca si a unei melancolii ce transparea in insusi centrul starii jubilatorii. Melancolie marturisita si din exteriorul acestei lumi, din perspectiva omului matur, in cele cateva Bocete de adult, care vorbesc despre deteriorarea sau disparitia, odata cu varsta copilariei, si a universului ludic, ca emblema a plenitudinii existentei. Dulcile utopii" lasa atunci, locul unui suras al fumuriilor paragini". E o incheiere inevitabila, comuna mai tuturor poetilor care se joaca". Cantecele in egala masura naive si regizate ale poetului de duminica" Emil Brumaru no pot evita; ele ornamenteaza, cu volutele rafinatelor figuri rococo, tristetea cu ingerii ei hazi", a celorlalte zile. de lucru.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.