 |
|
Fragment:
Beraria dadea pe dinafara de atita viata. Voci multe, unele groase altele pitigaiate, linistite sau rastite, fum sanatos de cirnati si tigari fine si kilometri de bere la metru. Doua trompete acoperind clarinetul, toba si acordeonul luate la un loc. O foscaneala, o agitatie, un tremur in aer; toate mult mai obositoare decit siciiala zilei din care tocmai iesise. Un loc pe care linistea de care simtea ca are nevoie pur si simplu il respingea.
Intirziase destul de multa fata de ora stabilita. Intra, ca de obicei, natural si boem, cu un zimbet pe toata fata. Avea emotii. Inima ii batea parca mai dereglata decit de obicei si atit de tare incit i se parea ca cei de linga el pot chiar sa o auda. Ii saluta pe toti intr-un lung tur de masa. Pe ea, motiv si pretext al intilnirii, o lasa la urma. O saruta usor pe obraji, voit teatral, debitind niste ineptii doar ca sa-si pastreze calmul. Mari sub pustiuri . ii venira din nou in minte cuvintele astea, ca intotdeauna cind lasa trairile sa se vada altfel in afara. Simtindu-i parfumul, gindurile i-o luara razna, in flash-uri scurte peste momente acum trecute. "- Ia uite ce chestie, credeam ca asta se poate intimpla numai in filme ." gindi inghesuindu-se spre locul pe care ceilalti il facura.
Se aseza, ceru o cafea si-si aprinse nelipsita tigare. Ceilalti inca nu-si pierdusera interesul asupra lui asa ca vinturara pustiurile de deasupra cu intrebari care mai de care. Discuta cu toti macinind in cap insa aceeasi teama de a-si lasa emotiile sa erupa in vreun fel. Ii venira iarasi in minte acele cuvinte - mari sub pustiuri - pe care le simtea descriindu-l exact, atunci si in acel loc. Le intilnise prima data cu foarte mult timp in urma. Apoi, le redescoperise in anii din urma - in prima viata, si se simti atras de ele, de frumusetea lor. Le schimbase doar sensul initial si asta simtea ca era meritul lui.
Pe furis, incerca sa o priveasca. Sa o vada, sa-si plimbe ochii peste ochii ei, peste par, obraji, peste albul miinilor. Asa, ca din greseala, cumva intimplator Ii era foame de ea, atit de foame incit ar fi putut sa o priveasca direct in ochi - cum nu facuse niciodata- si calm sa o intrebe simplu "ce faci ?". Dar in fumul din jur, in zgomotul asurzitor, acolo, ea nu era decit cea de dincolo de masa. Si metrul care-i despartea era prapastia pe care el nu putea s-o sara. Ciudat, dar in acel moment il curenta un déjà-vu, un sentiment bizar ca totul s-a mai intimplat o data, altcindva si altundeva. Doar inima, zanganindu-i nebuneste si anapoda ii spunea ca totul e realitate iar ea nu e decit o alta amintire din prima viata.
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Dumitru Radu POPESCU
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Nuvele
