Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





O SCRIERE A LUI DIMITRIE CANTEMIR despre Dimitrie CANTEMIR



Dimitrie Cantemir este cel dintai mare carturar roman. E drept, opera sa, diversificata si impunatoare, a fost publicata prea tarziu pentru a fi rodit asupra evolutiei culturii noastre, creand o traditie si o scoala. Dar monumentul artistico-stiintific pe care ni 1-a lasat e extraordinar si unic in felul sau. S-a nascut in 1673 ca fiu al celui ce va deveni domn al Moldovei in 1685-1693. Cum tatal sau, Constantin, era aproape analfabet, s-a ingrijit, probabil compensatoriu, sa asigure celor doi fii (Antioh si DimitriE) multa stiinta de carte, tocmind, special, dascali alesi. O influenta binefacatoare a exercitat asupra formatiei intelectuale a lui Dimitrie profesorul leremia Cacavela, un cercetator remarcabil al timpului. A fost, cred, norocul intelectual al lui Cantemir ca destinul 1-a silit sa devina ostatec la Stambul (ca "garant", dupa obiceiul Portii Otomane, al domniei credincioase a tatalui saU) de la 15 ani (1688) timp de trei ani. Aici, la bunele scoli grecesti (si turcestI) si-a continuat si desavarsit studiile. A studiat, cu pasiune, filosofie, teologie, logica, istorie, muzica, medicina, folclor, limbile occidentale si orientale (a invatat persana, araba si, fireste, turcA). Stagiul lui constantinopolean a durat, desigur cu intreruperi, timp de 22 de ani, avand, cum se vede, tot timpul sa acumuleze cunostinte si sa scrie. Ultimii doi ani ai domniei parintelui sau a locuit in Moldova si la moartea acestuia e ales domn. N-a domnit decat doua luni (martie-aprilie* 1693) pentru ca intrigile domnului muntean Const. Brancoveanu au determinat neconfirmarea sa in scaun, preferatul fiind Constantin Duca. Ca domn mazilit, s-a reintors, deci, la Constantinopole, dedicandu-se - cum altfel? -studiilor sale fastuoase. Apoi, tot aici, a devenit capuchehaie al noului domn al Moldovei, fratele sau Antioh (1695-1700). Intra, apoi, in conflict direct cu Brancoveanu, dupa 1699, cand devine ginere al lui Serban Cantacuzino (rivalitatea intre brancoveni si cantacuzini - desi rude - fiind notorie in epocA). De fapt, Cantemir voia sa devina domn in Moldova si se izbea de impotrivirea lui Brancoveanu, cu mare influenta, prin oamenii sai confortabil platiti, la Poarta. De-abia in 1710 izbuteste sa devina domn. Nu va domni, din pacate, decat opt luni pentru ca, nutrind convingerea ca imperiul otoman e in ruina si pe duca, opteaza pentru o alianta cu Petru cel Mare al Rusiei, incheiata la Lutk, in 1710. Decizia ii va fi fatala. Pentru ca in lupta de la Stanilesti (iulie 1711) armata lui Petru si cea a lui Cantemir sunt infrante de turci. Potrivit prevederilor tratatului de la Lutk, Cantemir isi gaseste adapost in Rusia (impreuna cu patru mii osteni, care, apoi, se vor repatriA), primind un mare domeniu (mai multe mosiI) langa Harkov si rangul de principe serenisim. La inceput s-a bucurat de pretuirea lui Petru cel Mare, avand asupra lui reala influenta. Dar el voia sa se reintoarca in tara, clauzele tratatului de la Lutk prevazand aceasta cerinta, tarul obligandu-se ca, dupa un nou razboi cu turcii, sa-1 reinstaleze pe aliatul sau din 1710-1711 pe tron, Cantemir dorind chiar sa devina domn al ambelor principate romanesti, familia sa capatand statutul de printi ereditari, cu putere absoluta. Dar tarul, ocupat cu luptele cu suedezii, uita bine de promisiuni, lasandu-1 pe invatatul principe moldav sa se delecteze cu studiile si creatia, mai acceptand consiliile sale uneori, citindu-i memoriile trimise, ingaduindu-1, cand si cand, la Curte, luandu-1 chiar, ca general, in batalii. Dar de promisiunea de a-1 reinstala pe tronul principatelor romanesti se face a uita, inselandu-1, de fapt, pe Cantemir. Cantemir a scris, inainte si in timpul exilului rusesc (unde, de altfel, si moare in 1723), mult si in toate domeniile. Nu scriu, aici, o monografie sau un studiu. De aceea voi pomeni numai scrierile mai importante ale acestui intarziat print de Renastere: Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea (aparuta, la Iasi, in 1698), o lucrare despre opera filosofului flamand Van Helmont (1700), Imaginea stiintei sacre (1700), un tratat de logica (1705), Cartea stiintei muzicii dupa felul literelor (1700), Istoria ieroglifica (1703-1705), Cercetare naturala a monarhiilor (1714), Descrierea Moldovei (1714-1716), Istoria cresterii si descresterii Curtii Otomane (1714-1716), scrisa in latina (precedenta e scrisa in romanestE), publicata de Academia berlineza. in sfarsit, tot in 1714-1716, scrie, in limba latina, Viata lui Constantin Cantemir. Dupa alte lucrari, scrie ultima dintre ele, celebra Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722). Si cum as putea uita capodopera sa, tiparita la Petersburg in 1722, Cartea sistemei sau a religiei mahomedane. Si n-am pomenit, cum spuneam, decat lucrarile mai importante ale acelui mare carturar pe care diabetul 1-a rapus, in 1723, la 50 de ani de viata, neizbutind sa-si vada intrupat in real visul de domnie pe tronul ambelor principate (destinul a voit ca asta sa se infaptuiasca de-abia in 1859) si nici toata opera publicata. Si murea, aproape cum a trait majoritatea vietii, in exil.




in 1719 Cantemir, printul serenisim al Rusiei, e preocupat cu redactarea unei scrieri. Va fi un pamflet politic usturator, determinat de aceeasi dorinta a lui sa se vada domn al Moldovei si al Tarii Romanesti. Cum se stie, in 1714 se petrece tragedia mazilirii si, apoi, a asasinarii lui Constantin Brancoveanu cu fiii sai, la Constantinopole, din vointa sultanului si a sfetnicilor sai. Fostul secretar al lui Brancoveanu, acel florentin Mario del Chiaro, scrie o carte despre personalitatea domnului sau, despre intrigile Cantacuzinilor, si sfarsitul sau zguduitor. Cartea lui Del Chiaro a aparut, in italiana, in 1718 si a ajuns, e probabil, in mana lui Cantemir in 1719. Or aceasta carte a lui Del Chiaro releva importanta, aproape europeana, a lui Brancoveanu si a sfetnicilor sai Constantin si Mihai Cantacuzino. S-a intamplat ca, tot cam pe atunci, si-au gasit refugiu si inalta protectie in Rusia sotia lui Stefan Cantacuzino, cu cei doi fii ai sai. Pe acestia din urma, desi cam nevarstnici, Cantemir ii considera rivali, ca pretendenti posibili la scaunul Tarii Romanesti care, am mai spus-o, il ravnea (ii fusese promis printr-un tratat de alianta cu Petru cel MarE) pentru el. I s-a parut ca acele doua evenimente (cartea lui Del Chiaro si refugiul, in Rusia, al CantacuziniloR) sunt de natura sa-1 convinga pe tar sa-1 tradeze cu totul pe Cantemir in promisiune, mai ales ca la ultimele sale interventii nici macar nu primise vesti ca au fost receptate. Va scrie, deci, repede, o mica scriere pamflet (amintind, ca formula si personaje, Istoria ieroglifica, cu care probabil de aceea, aceasta mica scriere din 1719 a si fost o vreme confundatA). Scrierea, redactata in limba latina si tradusa in ruseste de secretarul sau Ilinski (Cantemir nu stia destul de bine rusestE), se numea Scurta povestire despre starpirea familiilor lui Brancoveanu si a Cantacuzinilor. Tradusa in ruseste, a fost trimisa de indata tarului care a citit-o si a retinut-o pentru jurnalul sau (ca document de addendA). E probabil ca autorul a trimis scrierea tarului si pentru a primi aprobare spre a o publica. Dar n-a primit nici un raspuns, incat nu a publicat-o. Autorul n-a avut nici o stire despre efectul scrierii sale (memoriu literaR) trimisa tarului. Dar spera ca, datorita micii sale scrieri, va bloca aspiratia tinerilor Cantacuzini si va spulbera din interesul suveranului tuturor Rusiilor pentru destinul lui Brancoveanu. "Cum a lucrat Dimitrie Cantemir -scrie autorul adresandu-se de-a dreptul tarului - dupa ce a sosit in Moldova, pentru cauza crestinilor, este cunoscut Cabinetului Mariei sale tarului. A fost insa parat de Brancoveanu si de Cantacuzino prin scrisori de taina, ca fiind nevrednic de incredere si ca el este crestin doar cu numele, dar in fapt este cu totul turcit, si asa mai departe". il denunta pe Brancoveanu si pe sfetnicii sai Cantacuzini ca 1-a tradat pe tar la Stanilesti, dand ajutor masiv turcilor si releva bucuria serpeasca a Cantacuzinilor la aflarea deciziei mazilirii lui Brancoveanu si trimiterea sa, cu intreaga familie, la Stambul. Ba chiar, "bagat in temnita, Brancoveanu poate ca ar fi scapat de osanda la moarte, daca nu ar fi atatat impotriva lui furia sultanului domnul Stefan Cantacuzino si tatal sau Constantin, cu ponegririle lor neincetate, si in taina si pe fata, pe bietul Brancoveanu".



Aceasta scriere a fost abreviat inclusa in al doilea volum al Jurnalului lui Petru cel Mare (1772). A aparut, totodata, o versiune germana si o alta greceasca. Gr. Tocilescu, in misiune, in 1877-1878, la Petersburg pentru a copia manuscrisele Cantemir, nu a mai copiat si scrierea din 1719, intrucat intamplarea a facut sa descopere, la un anticar, al doilea volum al editiei princeps a jurnalului lui Petru. Ceea ce s-a publicat in romaneste (printre care si N. IorgA) din aceasta scriere provenea prin intermediar. Acum, in sfarsit, fotocopia manuscrisului rusesc a fost descoperita.si a aparut, in 1995, intr-o editie comentata si prefatata de dl Paul Ccrnovodeanu si tradusa in romaneste de dl Emil Lazea. Editia (cu textul bilingV) e extraordinara ca opera de eruditie, dl Paul Cernovodeanu dandu-si, aici, inca o data, masura marei d-sale stiinte de carte iar dl Emil Lazea realizand o traducere aleasa. E uimitor, aproape, ca in aceasta acuta lipsa de subventii si de editori, a putut aparea o astfel de editie, adevarat model stiintific al genului. Si ea a aparut - unde in alta parte? - la Editura Minerva.

Februarie 1996

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.