Din scrisorile lui Tristan de David Dorian (Proza)
Mon, 22 Aug 2005 00:42:26 -0700 (PDT)
Ce curioasa si navalnica e viata! Intr-adevar, trebuie sa gustam din plin miracolul ei. Tu esti o fiinta deschisa, dornica sa evadeze din conventii. De aceea te pretuiesc nemasurat. Imi spui (cam asta am priceput eu cu mintea mea obositA) ca trebuie sa privim in fata, sa nu ne lamentam atata de conditia noastra de fiinte finite Othello, in schimb, crede ca suntem doar suma amintirilor. Sunt doua conceptii (apa-renT) opuse. De fapt, ce suntem si incotro ne indreptam, nu stim deloc. Presupunem, insa, lumea cuprinzatoare de dincolo, in care spiritele noastre vor calatori libere, oriincotro. Nu ca acum, cu viza Cat de mult ne place sa ne imaginam lumea aceea! Deocamdata, sa-i simtim dulceata si amarul acesteia din valea plangerii.
Dragii mei, valuri de tristete exaltata strabat acum diminetile mele de muncitor cu mintea, cand inot pe strazi spre fabrica, alaturi de masele de oameni robotizate. As evada din contingentul meschin, as fugi in nelinistile copila-riei, prin parcuri, sub copacii racorosi, pe langa raul ce curge nepasator sub Podul Budacului, sub Podul Jelnei Cati ani or fi trecut, ce puzderie de eternitate s-a reflectat in undele calatoare! As fi impreuna cu Othello, in uniformele noastre de elevi. Cat le-am urat atunci si cat de dragi mi-ar fi acum! Ne-am aprinde cu voluptate cate o tigare Carpati. Posed o poza in care eu si Othello, vajnici elevi de gimnaziu, stam cocotati pe un buldozer. Othello poarta pe cap un chipiu smecher
Astazi ma simt poet, ascult muzica si parca imi vine sa intorc spatele lumii meschine, sa fiu un razvratit frumos si tanar (poet adevaraT), traind fara oprelisti, curajos, facand prostii dragute, risipindu-ma cu voluptate in lumina zilei.
Adineauri a trecut pe la mine, prin biroul meu prafuit, iubita imbracata in movuri moi si ispititoare. Cat de mult imi reflect iubirea si aspiratiile in fiinta asta! Ce adancimi ne-spuse ale inimii se lumineaza cand o vad! Un val urias de bucurie ce-mi sparge pieptul. Ii ating mainile, ii sorb privirile ochilor adumbriti de luminile toamnelor. In stravezimile carnii ei ma cufund fascinat precum inotatorul in ocean. O bariera de corali imi interzice apropierea si contopirea in placerea orgasmica din explozia mintii. Ce chemare suprema spre desavarsire, de care ea poate nici nu stie! Imi place sa cred ca si ea banuieste acea fericire.
Va las, am luat-o razna.
Tue, 23 Aug 2005 03:54:22 -0700 (PDT)
Tocmai cand imi simteam sufletul usurat, capabil sa se daruiasca unor deschideri vaste, ma vad nevoit sa ma repliez in preocupari meschine. De ieri am inceput un curs intensiv de proiectare pe computer in 3D, SolidWorks. Nu-mi face nicio placere, dar trebuie sa tin pasul cu tehnica. Voi fi ocupat din nou cateva luni, incat nici sa trec pe acasa la amiaza nu voi putea. Voi ajunge seara, frant. Poezia, evadare prin pajisti luminoase, in care simturile zburda, trebuie sa mai astepte
Mon, 5 Sep 2005 22:49:20 -0700 (PDT)
Iertare pentru tacere. Sunt coplesit de treburi, am devenit un robot, fara sa simt curgerea lumii inspre toamna. Ca dupa un zid gros, sosesc uneori pana la mine adierile toamnei. Bun inteles, ma mai gandesc la iubite virtuale, dar lipsite de prea mare virtute adica din acelea care sa mi se si daruiasca. Doar nu m-oi foii in jurul lor ani de zile, numai ca sa le ating din gresala
Am primit ieri recipisa de la posta; am gasit-o tarziu, cand am sosit acasa, dupa ora noua seara. Atunci sosesc de la cursurile mele. Voi merge astazi, dupa ce voi iesi de la serviciu sa ridic CD-ul. L-am asteptat cu sufletul la gura.
Acum e soare si o blandete nespusa pluteste in aer. Cred ca pe dealuri iarba freamata ingreunata de roua, iar libertatea se inchipuie fecioara dispusa la orice fantezie (chiar si sexualA).
Intr-una din zile, coplesit de "melalcoolii", dand de niste poze de prin clasele primare, in care doar pe Puia il mai stiam, l-am sunat, solicitandu-i o intalnire. M-a expediat ele-gant. M-am dumirit abia mai tarziu ca el nu rezona sufleteste cu mine, efuziunile mele erau pentru el cel putin deplasate. Am indurat cu greu o asemenea stare rusinoasa. Pacat ca mai suntem poeti, ca mai credem in prietenie si in marile vibratii ale fiintei!
Wed, 7 Sep 2005 23:14:07 -0700 (PDT)
Soarele asta tomnatic ma nauceste, de parca as fi primit pumnii pe care ii incasa cu stoicism maestrul sportului cu manusi Othello, in vremea tineretei, cand Dorina cea blonda il incuraja cu strigate entuziaste: "Da-i, Othello!", iar Othello, mai mult incasa Eu aveam o "pretena" cam prostuta, una bruneta. Othello una blonda, eu una bruna Cat le mai "cautam" pe la partile erogene, dar nu-ndrazneam sa le defloram (daca nu or fi fost deflorate la varsta de patrusprezece ani, o varsta incredibila de fierbintE). Nu vom mai simti aceleasi pustiitoare chemari ale carnii ca la varsta aceea, nu vom mai crede prosteste in nesfarsitul vietii.
Rasfoind paginile virtuale ale cartii tale, am dat de poza in care te arati alb si indepartat. In ea m-am privit ca-ntr-o oglinda. Cat de adevarata observatia ca poetii imbatranesc cel mai repede! Imi vine acum in minte regretul lui Cioran, in sintagma celebra : "A quoi bon quitter Coasta Boacii?" Adica, la ce bun ca a parasit dealurile copilariei, ca nu a ramas "copil la boi" (iti amintesti de versul lui Goga, cantat de noi la chitara, in anii liceuluI). Niciodata nu vom mai simti gustul acela dumnezeiesc al tigarilor fumate atunci. Imi staruie in simturi miresmele fragede ale tigarilor fumate la treisprezece si paisprezece ani. Niciodata nu vom mai trai voluptatea unei imbratisari adolescentine, cuprinderea intre bratele firave si matasoase ale vreunei copile arzand de dorul si de teama dragostei.
Va imbratisez si astept nerabdator sa inceapa scoala, sa-mi imbrac uniforma, sa-mi pun chipiul, cravata de pionier, sa tandalesc spre scoala, cu ghiozdanul in spinare burdusit de caiete si carti invelite in hartie albastra.
Tue, 13 Sep 2005 03:48:24 -0700 (PDT)
Sunt nauc de atatea sfortari la "etatea" mea de aproape juma' de secol. Numai sufletelul meu e in afara timpului, putand sa se simta la varsta pubertatii, sau la cea metulasemica- numai chestiune de optica metafizica
Mai am cateva zile de cursuri cu proiectarea 3D, care e fascinanta. Te transpune intr-o lume virtuala, "carele" ti se pare mai seducatoare decat cea reala, ceea ce e o mare eroare si ispita pe mine. E ca si cum ti-ai imagina femei superbe, pe care le-ai iubi masturbandu-te. Pentru poeti, lumile imaginare sunt capcana neputintei lor, dar si suprematia fata de semenii lipsiti de imaginatia luxurianta a poetilor. Mie personal, batalia imi pare transata in favoarea unei realitati cuminti, rezonabile, simple. Cat tanjesc eu dupa simplitate si statornicie, ca atunci cand eram copil si lucrurile simple imi pareau atat de calde si fascinante! E vorba de obisnuinta si de formare. Comunismul ne-a intocmit intr-un anumit fel, iar acum e greu sa ne schimbam sufletul. Comunismul, paradoxal, ne-a inoculat sensibilitatea, grandoarea, eroismul si generozitatea. Era o minciuna precum lumile virtuale, de care vorbeam. Astazi ma intreb, ca si altii, daca el nu a esuat din pricina mediocritatii noastre, si nu ca principiu. Sau propaganda Doamne, in disperare, aproape imi vine sa cred ceea ce spun
Ati inceput scoala? Care sunt trairile voastre in preajma toamnei? Cand ma trezesc dimineata, afara e tot mai intuneric, iar sufletul mi se imbraca in ceata. Trec prin Piata Maro, populata de mutre straine. Lucrurile imi apar meschine, prapadite, insignifiante. Ma intreb daca nu asa vor fi fost si acum treizeci si ceva de ani, iar noua ne apareau magnifice, scaldate in lumina de aur a tineretii. Oameni de mahala populeaza blocurile saracacioase in care am trait noi atunci atat de fericiti, simtindu-ne artisti si buricul pamantului. Fatutele alea imbracate modest, atat de virtuoase incat pareau frigide, ne aprindeau simturile de lupi tineri. Dar sa lasam, sa trecem mai departe, ca o apa urmandu-si calea in pustie
Tristan al Isoldei
Sun, 18 Sep 2005 22:11:31 -0700 (PDT)
De ieri s-a instapanit toamna; ploaie si vant, miros de putreziciune. Mereu nostalgic dupa lucrurile raase in urma. In comunism, inceperea scolii, odata cu toamna, lasa in amintire zilele luminoase de vara, cand hoinarisem cateva luni pe strazi, prin paduri. Bucuria suprema, la un moment dat, era sorbirea unei cafele negre si destul de bune pe terasa cofetariei din Piata Maro. Evident, aprinderea unei tigari si ocheadele aruncate unor "baiete" inflorind primavara ca ciresii sau merisorii ornamentali, aflati in apropierea cofe-tariei. Inceperea scolii insemna incercarea unor sentimente de claustrare; diferentele sociale, dar si de comportament, ma faceau sa ma simt intotdeauna stingher. Intr-o toamna intarziata, l-am intrebat pe Othello de ce mai poarta poantofi, si nu bocanci, cand vremea era friguroasa si brumele sclipeau inspre ninsori. Eram in clasa a sasea de gimnaziu. Cruzimile copilariei se impleteau in chip ciudat cu ingenuitati ingeresti. Grea si dificila varsta copilariei, cand trebuie sa faci eforturi incredibile de adaptare si de cunoastere, de integrare intr-o lume care ti-e straina. Si totusi fascinatia copilariei ramane ca un nestemat stralucind in noaptea cand nu ai somn.
Ma surprinzi tot mai mult cu poemele tale. Poeme bune, in care reinvii atmosfera biblica patriarhala. In fond, sensibilitatea noastra nu a castigat cu nimic in intensitate de trei sau chiar de cinci mii de ani incoace, ci numai s-a pervertit. Omul modern a devenit o fiinta tot mai superficiala sub aspect metafizic. Nu stiu exact spre ce ne indreptam, simt degradarea pe zi ce trece. Poezia, chiar daca nu va mai putea salva lumea, va tine treaza simtirea unor alesi. De ce nu ne-am considera, noi poetii, niste alesi?
Ieri, Trantorul, la televiziunea locala, facea apologia comunismului, ca societate a iubirii, pe cand despre capita-lism spunea ca e societatea egoismului, a rapacitatii si a lacomiei. Poetii trebuie sa fie mereu interesanti si sa se puna de-a curmezisul! Nu stiu cat crede el in ceea ce spune; pe vorbele lui nu te poti bizui. Numai societate a iubirii nu era comunismul, odata ce-L nega pe Dumnezeu. Dar nici capitalismul asta mioritic al nostru nu e cu nimic mai presus de epoca defuncta comunista. Pentru noi, poetii, lumea ide-ala nu poate fi gasita aici pe pamant. Se spune sa ne ferim de a cauta lumi ideale, care pot arunca omenirea in experi-mente dezastruoase, cum a fost comunismul. Asta nu sea-mana oare cu vorba: Sa-i iei poetului visele
Tue, 20 Sep 2005 03:53:08 -0700 (PDT)
Poezia e sarbatoarea si mangaierea noastra. Poemele tale, draga Gina, sunt din ce in ce mai bune. Or, nu le stiam eu cat sunt de bune. Dar, din poemele trimise astazi, lipseste unul dedicat tocmai celui ce o iubeste pe Anastasia cea translucida in nuante ispititoare de movuri. Pai, se poate! Cat imi doresc sa traiesc ragazul unor visari depline, sa las alergarea inutila, sa ma plimb prin orasul inecat de toamna alaturi de o iubita, careia sa-i vorbesc limpede si pe inteles cat de draga mi-e si ea sa ma apuce de mana si nu de altceva Iertare pentru ispita de a vulgariza. Voi intelegeti complexitatea trairilor unui coiot batran.
Thu, 22 Sep 2005 03:47:16 -0700 (PDT)
Cat de interesant e destinul omului! N-as fi crezut ca la patruzeci de ani vei putea, draga Othello, sa-ti refaci viata pe alte taramuri. A fost o conjunctura ciudata. Nu stiu cum te-ai hotarat, dar o asemenea intreprindere presupune curaj nebun, sau o disperare cumplita. In sfarsit, te admir pentru puterea ta de adaptare
Sa vezi oceanul, sa ai posibilitatea sa umbli prin lumea larga,- ceva inimaginabil pentru mine! Entuziasmul meu pentru calatorii vine din lecturile tineretii, din cartile lui Jules Verne pe care le devoram. Puia avea o biblioteca uimitoare pentru conditia noastra. Mi se parea imensa, pe cand acum as socoti-o mai degraba modesta. Dar importanta e trairea la un moment dat. Iti argumentez cu senzatiile unice ale adolescentei, cand o iubeai pe Neli O vad acum trecuta si inutila, cu aceiasi ochi mari si albastri. S-a lansat intr-o viata din care nu au lipsit, probabil, aventura si compromisurile. Dar imi amintesc cat temperament avea Face acum mare caz din prietenia cu un poet balbait.
Aseara am cam exagerat cu bautura. Am incheiat cursul de proiectare 3D si am tras un banchet. M-am asezat langa o nobila doamna libertina, cu care am baut la final inca o sticla de vin plin de arome. M-am pozat cu ea in pozitii provocatoare. Iubita vietii mele ma privea admonestandu-ma de la celalalt colt al mesei. Eu, un ratat, un nimic
Sun, 2 Oct 2005 00:25:18 -0700 (PDT)
Draga Gina, venerabile Othello,
Nu stiu cum sa incep Au trecut peste mine intamplari fulgeratoare. Am cunoscut o artista, o rusoaica de o frumusete rapitoare, un glas de mierla, nu altceva (va amintiti desigur de Tanguirea mierlei a lui TrakL). Bucle aramii pe umeri rotunzi, impliniti. Un "pept" o statura de zeita, in fata careia n-am rezistat. I-am depus la picioare inima mea si banii, banii pe care-i aveam asupra-mi, cei 1000 de euro pentru cartea Eden Nadajduiesc ca a meritat atentia mea de poet dedat dupa frumusetea absoluta aflata in femeie.
Sigur, nu vei ramane chiar cu nimic, draga Othello. Iti trimit cantecele ei, sfasietoarele romante rusesti, inregistrate in seara de pomina, cand am baut votca la picioarele ei si-am depus jerbe de flori. Am aplaudat-o frenetic, i-am pupat manusitele si varful pantofului din care am baut mai apoi sampania cu besici.
Frumusetea asta se numeste Anastasia si a venit sa dea un concert in oras, la care sa participe numai poetii. La Casa Imnului National, salvata de buldozerele demolatoare prin interventia energica si riscanta a Trantorului, s-a produs evenimentul ce mi-a schimbat cursul vietii. Sunt hotarat sa fug cu Anastasia in Russia. Nu stiu daca veti mai auzi de mine, dar pomeniti-ma cand ascultati romantele ei, pe care vi le trimit cu inima sfasiata de dragoste. Ah, Anastasia mea, stepele adanci si zapezile Russiei ne asteapta sa desavarsim o dragoste nelumeasca!
Fri, 7 Oct 2005 08:42:53 -0700 (PDT)
Dragii mei,
Nu s-a stins inca pasiunea mea pentru Anastasia. A concertat de deux fois (aminteste-ti de profesorul de fran-ceza, spaima ta din liceU) in orasul nostru. Cum beui o votca, probabil am devenit mai indraznet, depunandu-ma la picioarele ei, in "samn" de adoratie. Avea o rochie grea, de catifea neagra, din care sanii se zareau marmoreeni. Soldul svelt, de serpoaica, dar si cu moliciuni irezistibile. I-am pupat varfurile degetelor. Toti barbatii urlau ca lupii ascultand-o, cred ca eu am fost cel mai sedus si mai urlator. Ca un cerb in boncaluit. O port in fibra fiintei mele, in hormoni si-n gonade, o ascult mai ales cand beau o votca si-mi vine sa-mi urlu tineretea si aspiratiunile ne-mplinite
Am avut cateva zile de vacanta, in care m-am retras la marginea padurii, intr-un loc izolat, amusinand racoarea toamnei, dulceata si tristetea ei. Am recitit povestirile lui Thomas Mann, nuvela Moartea la
Venetia, cateva (2) carti de poeme. L-am recitit pe Traian Furnea, intrucat m-am intalnit acum o luna cu
Rodica, o fiinta fragila ca un vis, care i-a fost sotie, si care acum e vaduva meritorie. Ce sa-i faci, asa-i viata, si mai ales moartea! Dar, cum naiba sunt ele?
Tue, 11 Oct 2005 23:08:26 -0700 (PDT)
Draga Othello, multiubita Gina Anastasia Goievskaya,
Presimt ca si la voi s-a facut toamna. Dar nu-mi inchipui cum e sa ai aproape marea si oceanul. E totusi altceva decat sa te afli in mijlocul continentului, unde se spune ca avem clima temperat-continentala Si la rasarit, boarea de sange si pustiire a stepelor Russiei. Aici diminetile incep sa muste din carnea dezgolita. Va imaginati cum sunt noptile Dar cine mai are energie sa vagabondeze cu capul descoperit sub puzderia stelelor de toamna? La "etatea" noastra stam in casa, la caldura, uitandu-ne la "tembelizor". Chiar si iubirile vagaboande le-am parasit pentru comoditate, liniste si mediocritate. Astfel ca acum ma vad mai gol, mai pustiu chiar decat Edenul cel in pustiire imaginat de tine, draga poete.
Am mai avut cateva zile de vacanta, pe care le-am "valorificat" pe dealuri, pe langa paduri, prin targ. Cand ma saturam de una, plecam spre cealalta. Acum, ma incearca stari negre de cugetare. Ecclesiastul, cu umbra lui tremura-toare si sovaielnica, imi cere parerea despre toata deserta-ciunea lumii. As avea nevoie de o incurajare energica si totodata delicata, ca sa pot sa mai strabat disperarea si neputinta ce ma incearca. Parca nu mai simt nicio chemare pentru nimic. Acel "nimic" enorm, dens si total. O gaura nea-gra ce absoarbe lumea.
Ma gandesc la voi si-mi imaginez o intalnire fantasti-ca, in care sa fim iarasi tineri. Pana atunci, draga Gina, te rog gaseste-ne, mie si lui Victor, cate o irlandeza coapta. Mie una slabanoaga, uscata, lui Victor una grasa, unsuroasa. Gustu-rile nu se disputa
P.S. De maine incepe Festivalul de Poezie. Ce pacat ca nu mai am imboldul de a sporovai cu te miri ce poeti, nu mai simt chemare pentru te miri ce sleampata poetesa parti-cipanta! Ca nu mai traiesc acea sete amagitoare de a deserta in burdihan alcooluri-posirci aduse in damigene de smecherul Chitz.
Wed, 12 Oct 2005 22:32:45 -0700 (PDT)
Draga Gina,
Sunt mahmur, dupa petrecerea cu poetii. E toamna friguroasa aici. Ferestrele biroului meu, semanand cu o magazie de vechituri, s-au aburit. Soarele, lovind tangent ferestrele, de undeva dinspre oras, inunda cu o lumina indu-iosata interiorul prafuit. Daca stau si ma gandesc, aici mi-am risipit energia tineretii, mi-am gatuit visarile. Cat timp va mai trece si eu sa exist aici pe mai departe? E o puscarie fabrica asta, oameni primitivi, conducatori mediocri. Aici frumusetea e un cuvant necunoscut.
Trebuie sa-mi revin din mahmureala, sa fiu apt sa particip la discutiile si intrunirile de dupa-amiaza. Imi vine sa-i strang de gat pe natangii ce vin si-mi vorbesc despre fel de fel de tampenii tehnice. Nu mai am rabdare si cred ca ori plec eu, ori voi fi dat afara din puscaria asta. Insa, cum sa fii dat afara dintr-o puscarie? Vorbesc despre "robineti" (pluralul e de fapt "robinete", dar pentru ei, nu conteazA), despre stinga-toare, despre masini care au "cazut" (adica, s-au defectaT), despre vesnicele macarale ce trebuie puse pe linia de plutire a sinelor, iata- acum despre noxe si fel de fel de situatii, tabele si tabelase. Or, eu iti scriu tie acum, gandindu-ma la bataile de aripa ale sufletului.
Thu, 13 Oct 2005 22:22:50 -0700 (PDT)
Multumesc pentru felicitari. Ma simt mai mult stanjenit pentru acest "mare" premiu primit. Vi-l dedic voua, prietenilor mei cei mai apropiati, poeti de forta si talent. In rest obo-seala si vorbe de prisos! Ma simt mai linistit in biroul napadit de frig, unde ca poet nu ma pretuieste nimeni. Nu voi partici-pa la festivitatea de premiere.
Astazi se pleaca in pelerinaj. O gasca vesela si fle-cara- poetii. Stiu ca inapoia lucrurilor de suprafata stau clipe de truda, iar acum oamenii se mai si distreaza Premiul asta chiar nu inseamna nimic, sau aproape nimic. Ei, mai inseam-na si o suma de bani derizorie, vreo suta de euro
Tue, 18 Oct 2005 00:09:31 -0700 (PDT)
Ploi reci de toamna si stari infrigurate. Cu voi imi mai incalzesc inima, stiindu-va inca entuziasti, increzatori in vir-tutile artei, carele nu va salva- din pacate!- niciodata lumea.
Nu stiu de ce sa ma apuc sa nu fiu dus la fund. Sunt ostenit si fara rost. Bucuriile se sting pe rand, abandonan- du-ma disperarilor. Noi, ca poeti, suntem oameni totali: mer-gem cu trairile noastre pana in panzele albe Si nu suntem intelesi de cei din jur, de fiintele in care am vrea sa ne vedem ca-ntr-o oglinda. De aici excesele, de aici arderea si ruina. A cauta izbavirea in alcool, a trai in lumi imaginare- iata cateva solutii la neintelesul vietii. Iubirile disparute, prieteniile spulbe-rate, naivitatea si nepasarea tineretii, iar acum constiinta hipertreaza a desertaciunii lucrurilor.
Victor zice ca nu nu s-ar mai intoarce sa retraiasca aceleasi experiente sau altele la fel, ca trebuie sa parcurgem singurul drum pana la capat. Dar ce bucurie ne poate da restul de viata pe care il mai avem? Hai, ca tu esti tare si optimista, tu gasesti sensurile luminoase! Raspunde-mi! Tra-iesc permanent spaima ca viata mea nu-i decat un rest.
Tue, 18 Oct 2005 04:30:48 -0700 (PDT)
Voi fi laconic si monosilabic, precum un urs trezit in barlogul lui, in comparatie cu pofta ta de a scrie. De fapt, sunt hartuit la serviciu de lucruri marunte, incat nu-mi pot permite raspunsuri ample. Imi zici, suntem inca tineri. Exagerez cu disperarile mele
Pe aici vremea e mohorata. Banuiesc ca Victor sta si scrie, sta si citeste, adica sta E in "conced", si-a propus sa se ocupe de scris si de cartile lui. Eu nu mai scriu nimic, in afara de scrisorile catre voi. Ma concentrez acum sa inchei cartea de publicistica in detaliile ei tehnice.
Nespus de trist ca Anastasia sufera, iar eu ma tin departe de drumurile ei, asa cum m-ai sfatuit, draga mea. Fiinta asta, Anastasia, drapata in movuri calde, seducatoare, sufera, dar nu din pricina mea. Voi fi tare si voi dispretui iubirea neimpartasita. Si cata poezie e in aceasta neputinta! Imi spui ca suferinta, neimplinirile, alunga egoismul. Cat ade-var! Trebuie sa descoperim bucuriile simple.
Nici n-am avut ragazul sa mananc astazi, dar de scris tot v-am scris cate ceva. Ma gandesc din nou la Anastasia, la imaginea ei de fetita blanda si fericita in casa parintilor ei. Si copiii vostri cred ca sunt fericiti. O, fericirea nevinovata a copilariei!
Fri, 21 Oct 2005 04:49:31 -0700 (PDT)
Draga Gina Sequoia, draga Othello al Nelesei,
Va scriu in mare graba, ca de sfarsit de saptamana. Mi-am ocupat timpul cu nimicuri sacaitoare, nereusind sa ma concentrez asupra a ceva demn de interes pentru voi. Astept CD-ul, care va veni probabil astazi sau poate abia luni.
Victor mai "hodineste", mai "bagabondeaza" prin targ. Eu, mai mult sedentar, infundat in computere, ca un perfec-tionist imbecil. In loc sa scriu
Draga Gina, musai ca poza ta de poeta tanara si frumoasa sa apara pe coperta cartii. Va fi de efect, orice ati spune. Nu e vorba de o urata, ci de o poeta talentata si pe deasupra si orbitor de frumoasa Frumusetea e un mare dar de la Dumnezeu.
Cartea ta, draga Othello, se tipareste. Au dat-o luni la tipografie.
Ne insusim sfatul tau, draga Gina, cu femeile care sa nu coboare sub patruzeci si cinci de ani Asa ca ne vom lasa iubitele pentru altele mai june. Din pacate si Anastasia, idolul meu, are putin peste patruzeci si cinci Dar e inca frumoasa si transparenta si trista. Ai priceput? Iti urmez cu durere sfatul si in privinta ei. De parca as putea
Va imbratisez, va doresc o petrecere placuta in finalul de saptamana, cu multa poezie a toamnei!
Tue, 25 Oct 2005 03:43:03 -0700 (PDT)
Draga Gina,
Am ridicat ieri CD-urile cu cartea ta. Am parcurs car-tea in mare Ma voi ocupa de ea zilele urmatoare. Ca o prima impresie "tehnica", trebuie sa-ti spun ca poza ta de pe coperta nu e prea clara. Daca ai o poza cu o rezolutie mai buna, am putea-o inlocui. Sigur ca poza e foarte provoca-toare, dar nu e foarte clara. Poate mai cauti ceva, sau poate ai chiar poza asta mai clara.
Aici vremea se schimba mereu, dar soarele inca mai are putere sa mangaie si sa bucure. De mult nu am mai facut drumetii, nu am mai poposit la locul meu din apropierea padurii, unde citesc si ma gandesc la Anastasia, cea infasu-rata in movuri lascive.
Dragii mei, nu mai scriu nimic, nici macar la gazeta unde comiteam texte zilnic. Acum, nici macar nu "hodinesc". Dar voi incepe curand sa scriu.
Trebuie sa merg sa intampin niste doamne, cu care voi urca pe cladirea fabricii, unde vom masura poluarea aerului.
Cu imbratisari, in aerul poluat de ninsori negre!
Tue, 1 Nov 2005 23:39:14 -0800 (PST)
Draga Gina,
Venind astazi spre serviciu, prin aerul gros de toam-na, tivit (vorba tA) in inalturi, dinspre Rasarit, cu irizari de lumina indigo, m-am lovit de un personaj cu barba, aidoma unui Mos Craciun, ce inota prin dimineata innoptata spre Piata Maro, venind dinspre autogara. Era fratele lui Othello, sculptorul, cu care ma intalnesc diminetile, cand plecam la serviciu.
Aseara tarziu, am iesit in plimbare la cimitir. Lumea plecase si cimitirul era luminat de mii de flacari tremuratoare. Ca un oras incremenit si pustiu. Dar simteam caldura sufle-telor celor plecati. Mormantul tatalui meu era pustiu, cu luma-narile stinse. Nu prea cred in cultul mortilor, de aceea nici nu sunt prea zelos in vizite la cimitir. Il pastrez viu in amintire, in zona aceea a fiintei unde orice este posibil si nimic nu piere. Cartea ta, draga Gina, vorbeste despre parinti, despre cei plecati dincolo. E o profunzime aici si-o dovada ca ne cautam si ne cultivam originile, ca nu ne simtim niste dezradacinati (sau poate tocmai de aceea?). Intr-un poem vorbeai despre tatal tau.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
