TEODORESCU Cristian, se naste la 10 dec. 1954, Medgidia, judetul Constanta.
Prozator.
Fiul lui Vladimir Teodorescu, inginer, si al Constantei (n. Teodorescu).
Studii elementare la Bucuresti (196l-l970); urmeaza Liceul "George Cosbuc" (1970-l974), apoi Facultatea de Filologie (1976-l980) din acelasi oras. A fost muncitor (1975), fierar-betonist (1976) si merceolog (1976-l978) la intreprinderea de Constructii Montaj nr. 4 din capitala. Prof. de limba romana in Vizuresti, comuna Ciocanesti, judetul Dimbovita (1980-l985); corector la Tipografia "Informatia" (1986) si la Romania literara (1987-l989).
Debuteaza in Tribuna (1981). Debut editorial in antologia Desant '83 (1983); cu volum personal debuteaza in 1985 (Maestrul de lumini, povestiri). Autor al romanului "Tainele inimei" (1988).
Instinctul de prozator ar fi cea dintii calitate a lui
Cristian Teodorescu din Maestrul de lumini (1985). Observabila intii de toate in familiaritatea tonului si in naturaletea relatarii, inzestrarea aceasta nu produce in text nici mari iluminari, nici descinderi spectaculoase de perspective. Moderatia unghiului sub care e cercetata lealitatea, alimentata indeaproape de o candoare barbateasca, da insa o masura destul de exacta despre tipologia protagonistilor si, in genere, despre natura atmosferei in care se deruleaza viata: infruntari lenese, devitalizate, iritari caraghioase, platitudine vioaie, tulburari surde. Psihologica prin efectul produs asupra cititorului, analiza e lipsita totusi de metoda, de perceptia sistematica, organizata, pe care o presupune, de regula, psihologismul.
Fondul interior al personajelor, transparenta obsesiilor, miscarea stereotipa a comportamentului, fragilitatea naturii umane mustesc insa ca apa intr-un burete. E suficient ca prozatorul sa apese pe protuberantele realului, pentru ca seva acestuia sa se prelinga in fire subtiri, lascive. O tinara sotie care-si viziteaza sotul la inchisoare, un cuplu macerat de frictiuni sentimentale, un stagiar cazut in lene erotica, un postas nostalgic si refulat, navetisti traind in fictiuni retorice si ticuri cotidiene, absolventi obsedati de glorie si bunastare, santieristi indulcindu-si provizoratul existentei cu bibelouri din lut, pensionari amenintati cu evacuarea alcatuiesc indeobste galeria personajelor in aceste proze care pun in lumina, cu siguranta uimitoare, indeterminarea sociala. Un cercetator francez, Jacques Petit, analizind fizionomia romanului contemporan, a vazut in astfel de atitudini un recul in fata realismului clasic, si o miscare convulsiva a personajului in care infloreste, cu o exasperare calma, refuzul cinic al vechilor valori. Simulacrul, trait fie ca nevoie de iluzie, fie ca o compensare a criteriilor disparute, acopera precum o pojghita precara noua umanitate in care ipochimenii au o miscare mecanica, de marioneta. intr-una din cele mai frumos-cehoviene povestiri, Elefantul, postasul corneliu, scris chiar asa, cu litera mica, parca spre a marca si grafic delicatul sau anonimat, are trasaturile generice ale mediocritatii sprintare:
"Cind termina, amintea de economiile sale si de trecerea de care se bucura la femeile coapte, ceea ce nu insemna in primul rind ca se lauda, ci ca stiuse sa se consoleze si privea increzator viitorul. Optimismul lui se vedea si din grija cu care se imbraca. isi calca uniforma de postas de doua ori pe saptamina, iar insigna de alama prinsa de sapca stralucea totdeauna proaspat lustruita. Se barbierea zilnic si mergea la frizer o data pe luna". Relatat cu blindete, destinul personajului se lumineaza, pe de o parte, de o duiosie bonoma, pentru a se aburi, de cealalta parte, de o tristete iremediabila. Malitia cordiala a naratorului, exersata in registrul ambiguitatii domoale, e intotdeauna intretinuta la tensiunea cea mai potrivita, fie si atunci cind jocul posibilitatilor narative isi exercita seductia in chip insistent (exhibarea pactului autobiografic, naratiunea in regim ipotetic, amestecul vocilor narative).
Calmul observatiei face aici casa buna cu tensiunea mocnita a universului epic. insa prozatorul e preocupat nu doar sa ridice voalul subtire de pe chipul acestei lumi letargice, ci si sa-si descopere noua mitologie, cu toate precaritatile ei, arhetipurile umile ale starii de interferenta, de tranzitie. Parcul e, prin urmare, semnul caricatural al unei agora inghitite de istorie, cu pensionari care-si consuma vanitatile intr-un limbaj involuntar parodic (Contractul), insigna aminteste, hilar si voalat, de distinctia blazonului (Elefantul), dupa cum bicicleta a devenit vehiculul totemic al acestei lumi ravasite, precum in Le Voyeur al lui Robbe-
Grillet (Mostenirea). In fina diagrama a starii de metamorfoza pe care prozele lui Cristian Teodorescu o descriu cu o miscare impecabila, avem imaginea cea mai fidela a unei lumi reale pina la exasperare, care-si traieste amintirea propriilor mituri in registrul umil al derizoriului, fara crize, fara traume, dar care lasa in urma ei pilpiirea fina a angoasei.
OPERA:
Maestrul de lumini, proza scurta, Bucuresti, 1985;
"Tainele inimei", roman, Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Grosan, in Amfiteatru, nr. 5, 1985;
I. Holban, in Cronica, nr. 28, 1985;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1985;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 27, 1985;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 20, 1985;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 3, 1987;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 39, 1988;
E. Simion, in Romania literara, nr. 46, 1988;
I. Vlad, in Steaua, nr. 10, 1988;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 7, .
|
