(numele la nastere:
Virgil Gheorghiu), n. 15 sept. 1916, corn. Razboieni, jud. Neamt - m. 22 iun. 1992, Paris.
Fiul lui Constantin Gheorghiu, preot, si al Mariei (n. Scobay).
Liceul Militar din Chisinau si Cernauti (1928-1936);
debuteaza ca reporter de fapte diverse, la Timpul (1940). Alte coJab.: Universul, Romania, Curentul, Universul literar etc. Debut cu voi. de poezii Viata de toate zilele a poetului (1939), urmat de Caligrafie pe zapada (1940, Premiul Scriitorilor tineri, al Fundatiei Regale Carol al II-lea). La intrarea Romaniei in al doilea razboi mondial, reporter pe front, publica numeroase reportaje in marile cotidiane, adunate in voi. Ard malurile Nistrului (1941, cu o prefata de
Tudor Arghezi), Am luptat in Crimeea (1942) si Cu submarinul la asediul Sevastopolului (1942). In 1943 publica primul sau roman: Ultima ora, fara un ecou critic deosebit. Intre 1942 si 1944 e atasat cultural la ambasada romana de la Zagreb (Croatia). in urma actului de la 23 august 1944, pleaca spre Apus, traversand o Europa devastata de bombardamente si sub presiunea ofensivei aliatilor. Refugiat in Germania anului zero, incepe, in 1946, studii de teologie la Heidelberg. in 1948 se stabileste in Franta, este hirotonit preot la Biserica romana din Paris (1963), starneste diverse controverse in sanul exilului prin atitudinile sale paradoxale, unele legate de revoltele studentesti din 1968, altele de actiunile in cadrul Patriarhiei de la Constantinopol. in 1950 devenise celebru prin romanul de mare succes Ora 25, tradus in numeroase lb. si ecranizat in 1962.
Publica un important numar de romane in lb. franceza (majoritatea avand o versiune originala in lb. romana, dar needitate), intrunind comentariile hiperbolice ale presei: La Seconde chance (1952), L Homme qui voyagea seul (1954), Les Sacrifies du Danube (1957), La cravache (1960), Perahim (1961), La Maison de Petrodava (1961), Les Immortels d A-gapia (1964), De la vingt-cinquieme heure a V heure eternelle (1965), Le Meurtre de Kyralessa (1966), L Es-pionne (1971), L Oeil americain (1973), Dieu ne regoit que le Dimanche (1974), Les Inconnus de Heidelberg (1977), Le Grand exterminateur (1978), La Tunique de peau (1979), Christ au Liban (1979), Les Amazones du Danube (1980), La Condottiera (1980), Dieu a Paris (1980), Memoires (1986) s.a. A mai publicat scrieri si-mili autobiografice (Pourquoi m a-t-on appele Virgil?, Le Temoin de la vingt-cinquieme heure); biografii: La Vie du Patriarche Athenagoras (1969) sau biografii romantate: La Vie de Mahomet, La Jeunesse du Docteur Luther, Saint-Jean Bouche d or).
Bun orator eclesiastic (si nu numai!), a tinut serii de conferinte in Franta, Elvetia, Spania, Portugalia, Argentina, Brazilia, Coreea de Sud, Olanda etc.
G. debuteaza cu o poezie sentimental-desueta, desi expresia, uneori abrupta si neglijenta, se revendica de la o poetica "moderna": Viata de toate zilele a poetului (1939) reface in tonalitati minore lamentatia "dezradacinarii", veche de mai bine de o jumatate de secol in poezia romaneasca. Copilul smuls din matca rurala, avand sensibilitatea ranita de contactul brutal cu orasul "ostil", se identifica cu biblicul Fiu risipitor: in epistola cu acest titlu, mitul e insa degradat prin asemenea puerilitati: "As vrea sa vad albinele si viteii / in frunte cu stea curata / in ladita din pod am lasat / Pusculita si ursul de vata" etc. Sau: "As vrea sa sarut mana mamei / Si zapada ceainicului de portelan / Mi-e dor sa intind pe cerdac pernutele / Si sa sap in gradina rugii de bostan". Cu finalul: "Sa-mi scrieti ce fac argatii si malinul. / Astept scrisoarea voastra cu cateva faramituri de pamant in ea / (Si nu uitati cele doua caise crude / Ca sa-mi lipesc obrajii de ele ca de copilaria mea)" - observam cat de departe ne aflam de accentul autentic-dureros al unui
O. Goga sau Blaga, chiar daca punctul de pornire al poeziei e oarecum acelasi. In placheta Caligrafie pe zapada (1940), versul se rafineaza, inspiratia poetului se diversifica, atitudinea "modernista" e manifesta. GHEORGHIU abandoneaza tonul nostalgic minor, expresia sentimentala e punctata ironic, erosul surclaseaza "ethosul", desi nu lipsesc reminiscentele unui bucolism traditionalist si amprente ale miscarii "iconarilor" bucovineni. Fara sa insiste intr-o zona (literara) pentru care nu avea o inzestrare speciala (dincolo de promisiunile juvenile), poetul abandoneaza aceste exercitii, dedicandu-se - in timpul razboiului - jurnalisticii si, accidental, romanului. In reportajele sale de front (toate din campania antiruseasca a anilor 1941-1944), ziaristul exulta superficial si ver-bios la recucerirea Basarabiei (Ard malurile Nistrului 1941), pentru ca, ulterior, in episodul luptelor grele din Crimeea, evocate in doua cicluri succesive (Am luptat in Crimeea, 1942; Cu submarinul la asediul Sevasto-polului, 1942) accentul sa cada pe eroismul si infruntarile tot mai critice ale armatei romane, sacrificata de fapt intr-un sector din cele mai nevralgice in cadrul campaniei impotriva URSS. Unele accente dramatice nu lipsesc, ca si schitele unor destine tragice, intregul e insa minat de o viziune superficiala, demagogica, in componenta careia intra sloganurile oficiale ale momentului, imprecatii antisemite, incitatii retorice derizorii (in perspectiva istorica a unei aventuri scump platite!). Reportajele lui GHEORGHIU sunt departe de fiorul omenesc al textelor unui C. Malaparte sau Hans Carossa, ramanand la simplul nivel al functiei lor propagandistice de moment. Romanul Ultima ora (1943) demonstreaza ambitia literatului-ziarist, dornic sa-si depaseasca o conditie subalterna (simtita, cu toata parada "patriotica" a reportajelor, ca ancilara); dorinta de afirmare a unor virtualitati epice, de asemeni. intre ele nu lipsesc cateva nuclee autobiografice (orizontul bucolic, opus orasului "ostil", conflictul tata-fiu s.a.). Dar drama ziaristului Funogea, acuzat ca ar fi ucis-o pe presupusa lui amanta, Suzana Manoliu, amorul lui cu avocata Eleonora Nicolau (care-i obtinuse achitarea), ambuscada erotica in care e tarat, in cele din urmaimpins la crima (reala, aceasta) se consuma intr-un registru tot simili gazetaresc. Epicul e superficial tratat, psihologiile sumare, personajele schematice. Melodramaticul, senzationalul, neverosimilul il plaseaza intre epigonismul cezarpetrescian si formula ieftina a lui Petre Bellu din Apararea are cuvantul. Dupa o pauza marcata de scurta cariera diplomatica, stabilirea (dupa razboi) in Occident, studii si avataruri de tot felul, GHEORGHIU cucereste o neasteptata notorietate europeana cu romanul Ora 25 (1950). Protagonistul e, de asta data, un taran din satul
Fantana, Johan Moritz, roman, cu toate ca purta nume si prenume straine. "Fatalitatea" care avea sa-1 arunce intr-o aventura greu credibila tocmai de aici se declanseaza: victima a unei intrigi tesute de un plutonier malefic, care ii jinduia nevasta, eroul e deportat intr-un lot de evrei, luat mai tarziu drept "neamt" (pe baza aceluiasi patronimic echivoc) si silit sa urce calvarul ultimelor faze ale razboiului: lagare, prizonierat, inchisori, experiente-limita. Romanul e o avalansa de intamplari si catastrofe rocambolesti, din care personajul iese totusi indemn si la fel de "neaos". E in acest roman (care a stat si la baza unui film nu mai putin senzational) o perceptie bizara a realitatii (rurale si nu numai!) romanesti, incepand cu numele personajelor (construite in maniera unui Bujoreanu din Mistere din Bucuresti) si pana la cliseele psihologiilor. Sub acest unghi, romanul trimite la viziunea pitoresc-utopica a unui B. Stocker asupra Transilvaniei (de mucava) din Dracula. In alt sens, interpretarea "istorica" a evenimentelor si implicatiile "romanesti" starnesc alternativ zambetul si stupefactia. Un infantilism socio-istoric e dublat de o epica primitiva, amintind solutiile celei mai ieftine literaturi de senzatie de la inceputurile romanului autohton. Ambitia de a reconstitui, prin intermediul dramei unui taran-fan-tosa, o "fresca" europeana a cataclismului din 1943-1945 se soldeaza cu un penibil rezultat estetic. Succesul imens (consolidat prin filmul american, la fel de ieftin, cu toata prestatia unui actor precum Antony Quinn) 1-a incurajat pe GHEORGHIU sa scrie - in romana, cu versiuni franceze - o avalansa de romane de aceeasi factura foiletonist-senza-tionala.
Decorul lor este, de fiecare data, o "Romanie" sui-generis: "primitiva" (in genul viziunilor apocaliptice ale lui Eusebiu Camilar din Prapadul Solobodei sau Avizuha), stranie, impenetrabila si incomprehensibila pentru "european", cel putin cat lumea aborigenilor Australiei. Pigmentul "politic", trama politista, relatarea fantasmagorica a unei realitati cu care autorul pierduse orice contact (fie el si livresc) imping productia autorului catre nivelul subliteraturii. E poate semnificativ faptul ca GHEORGHIU n-a dorit - cu exceptia Orei 25 - sa editeze originalele in limba romana ale celorlalte romane (pentru spatiul literaturii exilului) si este greu de crezut ca publicarea lor, intr-o buna zi, in tara, i-ar aduce vreun serviciu. Autorul a preferat sa traiasca dintr-o legenda. Lectura i-o spulbera brutal, plasand autorul intre epigonii contemporani ai "romanului negru".
OPERA
Viata de toate zilele a poetului, Bucuresti, 1939; Caligrafie pe zapada. Bucuresti, 1940; Ard malurile Nistrului, cu o pref. de
T. Arghezi, Bucuresti, 1941 (alta ed., 1993); Am luptat in Crimeea, Bucuresti, 1942; Cu submarinul la asediul Se-vastopolului. Bucuresti, 1942; Ultima ora, roman, Bucuresti, 1943.
REFERINTE CRITICE
A. Moravia, in // Mondo, Roma-Milano, nr. 39, 1948; GHEORGHIU Barra in La Fierra let-teraria, nr. 6, 1950; A. Bizzarri, in // Mondo, nr. 27, 1950; D. Mondrone, in Civita catolica, IV, 1950; GHEORGHIU Visentin, in La Fierra letteraria, nr. 3, 1953;
C. Ungureanu, in Romania literara, nr. 8, 1995; F. Bailesteanu, in Steaua, nr. 1, 1998.
