(pseud. lui Benjamin Wexler), n. 14 nov. 1898, Iasi - m. 2 oct. 1944, Auschwitz (Polonia).
Poet si eseist, luandu-si numele literar de la mosia Fundoaia (jud. Dorohoi), unde bunicul dinspre tata fusese arendas.
Studii la Liceul National si la Facultatea de Drept a Univ. din Iasi (trei ani, fara licenta). Debutul poetic in rev. Valuri, Iasi, 1914. Debutul editorial are loc in 1918, cu o povestire de inspiratie biblica, Tagaduinta lui Petru. Colaboreaza cu poeme si foiletoane pe teme diverse la Viata noua, Rampa, Adevarul literar si artistic, Sburatorul literar, Contimporanul, Integral etc. Membrii al cenaclului "Sburatorul". O parte din eseuri vor fi adunate in voi. Imagini si carti din Franta (1922). infiinteaza si conduce primul teatru de avangarda - "Insula" -, pe care, din lipsa de mijloace materiale, e nevoit sa-1 desfiinteze in 1923, cand se si expatriaza. De la Paris, cu ajutorul prietenilor din tara si al lui
Ion Minulescu" class="navg">Ion Minulescu in mod deosebit, face sa apara voi. Privelisti (1930), in care aduna tot ce era mai reprezentativ in poezia scrisa de el in romaneste. (Ms descoperite recent nu fac decat sa confirme alegerea poetului.) La Paris, dupa o perioada de tribulatii materiale, se angajeaza la studiourile "Paramount", lasandu-se o vreme captivat de arta filmului. Publica, in 1928, Trois scena-rios-cine-poemes, intreprinde doua calatorii in Argentina, din a caror experienta innoitoare rezulta doua voi. de versuri: Ulysse (1933) si Titanic (1937). Lucrarile in lb. franceza vor fi semnate Benjamin Fondane. O inclinatie nativa, precum si prietenia cu Jules de Gaultier, si mai ales cu Sestov, fac din studiile filosofice preocuparea centrala a perioadei franceze. Colaborator permanent la Cahiers du Sud si intermitent la Revue Philosophique, Nouvelles litteraires etc. precum si la rev. belgiene, elvetiene si chiar argentiniene. O parte din eseurile inchinate unor filosofi contemporani vor constitui materia voi. La conscience malheureuse (1936). La cartea de rasunet despre Rimbaud {Rimbaud, le Voyou, 1933) vin sa se adauge Faux traite d esthetique (1938) si, postum. Baudelaire et Vexperience du gouffre (1947). Devenit, in 1939, cetatean francez, combatant in 1939-1940, FUNDOIANU este arestat, in 1944, de Gestapo, deportat la Auschwitz si gazat. Ramane in istoria literaturii romane ca innoitor de sensibilitate si tehnica poetica, iar in constiinta literara franceza si europeana ca deschizator de drumuri in exegeza poeziei moderne.
In Privelisti (1930) - titlul este polemic si ironic fata de o intreaga traditie contemplativa - scenele agreste, familiaritatea cu ritualurile campenesti nu trebuie sa ne induca in eroare. Bucolismul acesta e fals, FUNDOIANU nu este nici un poet sentimental, nici unul descriptiv. El nu se supune la obiect in chip parnasian, nu exulta in modul lui Jammes, nici nu evoca nostalgic precum Pillat. Contemplatia nu-i provoaca adeziune, euforie, ci, mai degraba, neliniste si tristete. FUNDOIANU e un nelinistit care nu cauta alinare in peisaj -ca un romantic sau ca un citadin -, dar care alearga in natura pentru a-si exacerba suferinta, pentru ca pe un fundal impasibil zbuciumul sau sa capete o mai mare acuitate. Natura e un amplificator in sensul ca freamatul interior se izbeste de indiferenta si de taria ei. Aceasta e semnificatia tacerii in poemele lui si din aceasta cauza, in reprezentarea lui, codrul sau muntele apar ca niste entitati mute. La Blaga, tacerea nu era decat preludiul unor taine, la Sadoveanu, prelungirea unui ecou. Aici, tacerea inseamna opacitate absoluta, neputinta oricarui dialog, accesul spre "celalalt" interzis. Lumea pe care o inchipuie FUNDOIANU a pierdut cifrul magic al comunicarii si surzenia generalizata nu e, din acest punct de vedere, decat un simptom si un eufemism. Oamenii sunt surzi, boii insisi sunt surzi, surzenia se extinde in increat ca un blestem: " femeile in care tipa copiii surzi". Privelistile transcriu o experienta a insingurarii, nu a comuniunii. Nu putem refuza legatura propusa retrospectiv de autorul insusi (in prefata la volum) intre viziunea acestor poeme si razboiul cu care nasterea lor a fost simultana. Cu elementele agreste poetul nu compune o idila, complacan-du-se, dimpotriva, s-o conturbe prin interventii stridente. Nu vom intalni fumul exploziilor in poemele lui, dar o "febra de distrugere" le bantuie, un sarcasm desfigurator. Privelistile nu abolesc numai peisajul mutilat de razboi, ci peisajul insusi. Rezultatul in plan artistic al ororii pe care razboiul i-o provoaca nu este o incercare reparatoare, o rascumparare prin frumusete si armonie, ci mutilarea in continuare a lumii, cu un gust al excesivului ce a constituit de la inceput pentru FUNDOIANU un veritabil program. Insistenta asupra unor detalii grotesti, prozaismele ostentative etc. sunt tot atatea semne ale unei interventii denigratoare si tot atatea profituri scontate. Se cuvine deci sa nu ignoram o componenta de natura strict estetica. Inaderentei afective a poetului la obiect i se adauga un voluptuos cinism, o patima artistica rece, intensificatoare de efecte. E sigur, in orice caz, ca autorul e absorbit mai mult de constructie decat de traire, de stilizare si nu de participare, mai exact spus, participarea lui se traduce prin stilizare. Desi poetul pune plasticitate, forta si chiar surpriza in reconstituire, privirea sa e mai degraba absenta, in sensul ca nu se lasa solicitata dinlauntru. "Ai vrea macar privirea s-o tii in loc sub pleoape" - noteaza el intr-un poem. Ceea ce nu inseamna ca peisajul e neaparat si exclusiv interior, dar ca ochiul interior modeleaza, deformeaza peisajul exterior si-1 asuma intr-un chip propriu. Se intampla chiar ca notatia exterior aservita sa devina o simpla divagatie, un repaos eficient de-a lungul si prin intermediul caruia au loc metamorfoze a caror incoerenta acuza uneori somnul sau visul. Exista momente in care privelistile fundoiene par vazute cu ochii inchisi. Plasticitatea insasi a imaginilor nu e intotdeauna un efect al vazului. Cand poetul spune: "Simti muntii ca un bulgar de apa in obraz", intelegem ca apropierea s-a facut pe o cale mai putin obisnuita si ca justificarea comparatiei nu rezida in latura vizibila a peisajului, ci intr-un efect al acestuia resimtit mult mai direct. Proximitatea muntilor, purtatori de nouri si de racoare, invioreaza epiderma ca rafalele unei ploi. Vizualul trece deseori in tactil, in olfactiv ori auditiv. Culorile toamnei sunt sesizate astfel: "Auzi cum [ploaia] invecheste frunza in clopote de-arama". Lumina insasi are la FUNDOIANU nu numai materialitate, dar o densitate compacta, obiectuala. Poetul intinde "fata de masa a luminii" peste lucruri, aude carutele cu fan care "au spart fetele luminii". Blaga auzea lumina de luna, FUNDOIANU pipaie "samburii de soare". In general, configuratia imaginii nu depinde atat de natura modelului, cat de o intentie estetica si de un efect psihologic scontat. Nu intamplator poetul evita privelistile frumoase si pitoresti. Interesul pentru pitoresc nu e considerat un interes estetic, frumusetea lui - urmand sugestii moderne - "va fi convulsiva sau nu va fi deloc". Reactie complementara, desi aparent contrara, la estetizarea baudelairiana a uratului. Nu sunt cautate armonia si disonanta, asa-ziselor imagini poetice le sunt preferate cele cu agresivitate prozaice. Se submineaza astfel idealizarea conventionala a naturii si retorica traditionala a pastelului. Procedeele lui vor sa fie antiretorice, dar sfarsesc firesc prin a fi retorice in alt fel. In orice caz, retorica lui FUNDOIANU e descendenta, nu ascendenta. Anticlimaxul revine ca un refren. Dupa ce creeaza o atmosfera de pasnica reculegere cu grau ce se aude incoltind si fum plutitor peste campuri, in lumina idealizata a lunii se ridica mugetul tamp al imperecherii: "E-atata liniste in camp-/plansul campiei lung, ca dupa ploaie; / greoiul fum de pe gunoaie / se suie - ca alt cer -in camp. / Un taur sta c-o vaca-n camp, / pe pata alba, pusa jos de luna, / si speriosi ca se-mpreuna / mugesc spre luna lung si tamp".
Poezia se cheama Seara mistica si intentia de a buscula cadrul pios traditional si "poetic" este in afara de discutie. Depoetizarea peisajului consti-uiie la FUNDOIANU initiativa estetica fundamentala, iar antipastelul, forma ei specifica de realizare. De altfel, atitudinea de ansamblu a poetului fata de natura se cere definita prin categorii negative. Concretetea insasi a reprezentarii nu presupune prospetime si puritate, confundandu-se de cele mai multe ori cu o aglomerare derutanta de termeni antipoetici. Peisajul e montat si demontat ca un mecanism, cu o dexteritate aproape tehnica. Poetului par sa-i lipseasca fiorul cosmic si sfiala rituala in fata tainelor nepatrunse ale vesniciei. Privelistile lui marcheaza o etapa avansata intr-un proces de demistificare a naturii, pe care poezia romaneasca nu 1-a cunoscut pana la el. Nu mai putin importanta si originala este contributia eseistului F., comentator avizat si profund al cartilor si al ideilor, om de gust si de atitudine, unul din spiritele critice cele mai evoluate din cultura romaneasca a anilor 20. Putini stiu astazi cate pagini pline de simpatie si exacta judecata critica a scris FUNDOIANU despre scriitorii romani mai vechi sau mai recenti, despre Creanga si despre Anghel, despre Bacovia, Minulescu sau Maniu, cu cata generoasa si clarvazatoare pasiune s-a angajat el in campania de aparare a lui Arghezi - pe care cel dintai 1-a asezat in vecinatatea imediata a lui Eminescu. Asemenea texte erau menite sa compuna un al doilea volum de impresii critice, sub titlul Imagini si carti romanesti, care ar fi constituit un complement si o replica la Imagini si carti din Franta (1922) si mai ales un corelativ implicit la faimoasa si hazardata acuzatie de "parazitism" adusa literaturii romane in raport cu literatura franceza. Nu trebuie sa uitam ca, de-a lungul anilor in care isi taia drum in literele franceze, FUNDOIANU a fost un propagator al valorilor romanesti. El a incercat prin traduceri proprii in franceza sa faca mai cunoscuta poezia romana contemporana si pe cea argheziana in special. A scris despre Brancusi, despre Voronca si despre Stefan Lupascu, renovator al logicii si al epistemologiei, care ii era prieten si care avea sa-i evoce mai tarziu amintirea. Nume si titluri romanesti nu au putut fi citate in lucrarile sale datorita obstacolelor lingvistice si necunoasterii generale. Dar cel putin exemplele romanesti trebuie sa fi fost implicate in dezbaterea lui teoretica. Conceptul fondanian de poezie e modelat obscur de experienta poeziei romanesti si de propria sa experienta de poet. Intre Fattx traite d esthetique si Privelistile, cu mult anterioare, se pot stabili unele instructive paralelisme: teoreticianul francez pare ca transpune, pe alocuri, in termeni existentialisti, intuitiile poetului roman. Acestea dovedesc ca Fondane este mai indatorat lui FUNDOIANU decat voia sa recunoasca la un moment dat. Ca "datoria" nu este semnul dependentei absolute a culturii romane fata de cultura franceza, ci, dimpotriva, al unui statut de autonomie si al unui nivel de la care dialogul devine posibil. Translatia relativ usoara a tanarului FUNDOIANU si a altora ca el (
Ilarie Voronca,
Tristan Tzara s.a.) in spatiul literar francez verifica implicit latentele de universalitate ale unei culturi nationale. Pentru a putea irumpe in spatiul autarhic al culturii franceze, acesti autori trebuia neaparat sa poarte alti germeni, sa infranga alte oprelisti, cu alte cuvinte sa se sincronizeze diferentiat.
Reusita lor constituie, intr-o oarecare masura, o reparatie tardiva, o compensatie precara pentru destinul unor creatori romani cu mult mai mari, ramasi necunoscuti in Europa. Privita astfel, plecarea lor inseamna intrarea noastra intr-un circuit mai larg, pierderea devine sinonima cu o regasire.
OPERA
Tagaduinta lui Petru. Cu o lamurire despre simbolism, Iasi, 1918; Imagini si carti din Franta, Bucuresti, 1922; Trois scenarios-cine-poemes. Bruxelles, 1928; Privelisti, Bucuresti, 1930; Rimbaud, le Voyou, Paris, 1933; Ulysse, Bruxelles, 1933; La con-science malheureuse, Paris, 1936; Titanic, poezii, Bruxelles, 1937; Faux traite d esthetique. Essai sur la crise de la realite, Paris, 1938; Baudelaire et iexperience du goujfre. Paris, 1947; L Exode. Super flumina Babylonis, Paris, 1965; Poezii, ed. ingrijita si trad. de V. Teodores-cu, Bucuresti, 1965; "Privelisti" si inedite, introducere si note de
P. Daniel, Bucuresti, 1974; Poezii, ed., note si variante de P. Daniel si G. Zarafu, Bucuresti, 1978; Imagini si carti, ed. de V. Teodorescu, 1980; Poezii, I-II, pref. de
D. Micu, tabel cronologic de P. Daniel si G. Zarafu, Bucuresti, 1983; Constiinta nefericita, trad. din lb. franceza de Andreea Vladescu, Bucuresti, 1993; Ora de vizita, versuri, selectie de L. Butnam, Chisinau, 1993.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Critice, VII; idem, Istoria; Ov. S. Crohmalniceanu, Lit. rom. expr; idem, Literatura, II; M. Petroveanu, Studii literare, 1966; M. Tomus, 15 poeti;
N. Manolescu, Metamorfozele; I Pop, Transcrieri, 1967;
M. Martin, Identificari, 1977; idem, Dictiunea ideilor, 1981;
M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; Gh.
Grigurcu, Intre critici, 1983; D. Novaceanu, Efectul oglinzii, 1983; M. Martin, Introducere in opera lui
B. Fundoianu, 1984; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 27, 1985; Le comparatisme roumain, II, 1985; M. Bucur, B. Fundoianu -Benjamin Fondane, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; D. Micu, Modernismul, II; Cristian Moraru, Ceremonia textului, 1985; N. Manolescu, Teme 6, 1986; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; FUNDOIANU Aderca, Contributii, II; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; Gh.
Grigurcu, De la
Mihai Eminescu;
I. Pop, in Romania literara, nr. 44, 1996;
A. Rau, in Steaua, nr. 11-12, 1998; M. Martin, in Romania literara, nr. 47, 1998;
Z. Ornea, ibidem, nr. 48, 1999.
