O camera a castelului. In fund, un pat de stejar cu perdele de in. Perdelele acopera patul. Langa pat, o piele de urs si doua de lup. O masa. Pe masa, felurite doftorii si paharul de alabastru. In fundul patului Domnul nostru Isus Christos pe cruce. O usa de paraclis. Un iconostas. In stanga, o usa cu trei trepte si o fereastra care se deschide in curtea castelului. Intrare in dreapta. Se crapa de ziua. La inceput s-aud pasarile cantand. Un scaun cu stema Moldovei in planul intai.
Scena I
DOAMNA MARIA, IRINA, REVECA, OANA. IRINA: Culca-te, frumoasa doamna, n-ai inchis ochii toata noaptea REVECA: Macar un ceas, doamna. DOAMNA MARIA: Sa-l fi vazut, o!
Irino!
Cu ce foc vorbea ascunzandu-si durerile parea un sfant!
Ca cata lepadare de sine si-a scos mantia domneasca si-a pus-o pe umerii lui Bogdan A tarat pe Bogdan pe tron, a ingenuncheat, a dat sa-i sarute mana si s-a rostogolit o!
IRINA: Osteneala, maria-ta. REVECA: De cand se-ntoarse din pustia de Pocutia DOAMNA MARIA: Sat Sa nu te auza ca vorbesti asa. OANA (se duce in varful picioarelor la pat): Doarme domnul, doarme. IRINA: E zobit de osteneala. REVECA: A adormit? Se face bine. DOAMNA MARIA: Sa te-auza Maica Domnului!
(S-aude gemand. Doamna Maria se duce binisor la pat.) OANA: Doarme? DOAMNA MARIA: Doarme, bogdaproste!
IRINA: Odihna sufletului fara odihna!
DOAMNA MARIA: De doua nopti n-a dormit asa de linistit. Cum atipea, lega vorbe fara sir cu unele ganduri intunecate A!
paharnice, vrei ipitropie la scaunul Moldovei Si ieri, toata vremea cu ochii la paharnicul Ulea O fi ceva Ce sa fie?
REVECA: Nu e nimica
IRINA: Ca omul bolnav
DOAMNA MARIA (se duce la fereastra): Si ce bucurie!
Pasarile au inceput cu limbutia lor Cucul s-aude cantand Soarele rasare aurind muntii Cerul senin Si Stefan zace Ce nepasare!
(Plange nabusit).
IRINA: Culca-te, frumo
asa doamna!
REVECA: Ei, da, da
DOAMNA MARIA: Fie In odaia d-alaturi Ramai tu, Oana Cum s-o scula sa-mi dai de veste Auzi?
OANA: Da, doamna.
DOAMNA MARIA: Mititica, cum se cunoaste ca n-a dormit (Ies pe usa din dreapta).
Scena II
OANA, STEFAN, intr-un vestmant de borangic.
OANA: Da-i, Doamne, somn dulce si mai dulce, ca la un copil de tata scaldat si primenit!
Ce zile posomorate si ce nopti lungi Toata nopticica m-am rugat Sa vedem ce face (Se duce binisor la pat si desface perdelile.) A!
STEFAN: Ce, te-ai speriat, Oana? Da perdelile intr-o parte
OANA: Credeam ca dormi, doamne, credeam ca dormi
STEFAN: Vino-ncoa Asaaa (Oana ingenunche langa pat.) Asaaa
OANA: Credeam ca dormi
STEFAN: Dormii, s-am sa dorm, s-am sa dorm Doamna?
OANA: Acum iesi. Nu crez sa-si fi scos haina (Se scoala.) Mi-a zis s-o vestesc.
STEFAN: Lasa, Oana, pe biata doamna sa se intinza oleaca Pe doftori pana i-am facut sa iasa In curand au de lucru Oana, tie nu-ti place sa vorbesti cu mine?
OANA: Stapane
STEFAN: Nu, babatie, nu asa Aci da
OANA: Cum vrei, maria-ta
STEFAN: Vreau sa vorbim mult mult
OANA: Cum vrea maria-ta, asa vreau si eu Vointa marieitale nu-mi da pas sa voiesc altfel Si mi-e asa de drag!
STEFAN: Ce ti-e asa de drag?
OANA: Cand simt ca-ti fac placere cand imi zici cum imi zici
STEFAN: Babatie? Oh!
nimic
OANA: Ah!
STEFAN: Ce? Boala mea? Nu, n-am sa mai bolesc multa vreme
OANA: De ce?
STEFAN: Cum de ce? Nu vrei sa-mi treaca?
OANA: O!
ba da!
Dar maria-ta ai zis tocmai de la lingurea n-am sa mai bolesc multa vreme ca (Oana se sterge la ochi.)
STEFAN: Mie nu-mi plac
OANA: Nici mie Iaca asa, ca o proasta
STEFAN: I i Sa te sarut
OANA: As vrea
STEFAN: Ce?
OANA: Sa te faci la loc, sa-ncalici pe Voitis
STEFAN: Da, da, pe Voitis
OANA: Si sa te duci, sa te duci, si sa te-ntorci iarasi biruitor ca totdeauna
STEFAN: Sa ma duc, sa ma duc si sa ma-ntorc iar pe Voitis
OANA: Iar In fiece zi de la Dumnezeu, noi, fetele, vorbim de biruintele mariei-tale, parca am spune niste basme vechi
STEFAN: Da, da Mana si piciorul asta blestemat
OANA: Nu zice asa, maria-ta De multe ori ma gandesc ca de ce nu fusei eu un baiat Nu m-as fi dezlipit de mariata P-un cal ca un zmeu c-un palos ca o limba de foc Si mi-ai fi zis: Ioane vezi bulucul cela? Sa nu mai fie!
Si unde m-as fi saltat in scari, si m-as fi facut nevazut, si m-as fi intors nadusala si sange, si as fi zis: Nu mai sunt, mariata!
Ba uneori visez Daca
STEFAN: Oana, ce suflet e-n tine!
OANA: Se vede ca tata cine-o fi fost a fost ostas.
STEFAN (se scoala intr-o rana): Da si ce ostas!
OANA: L-ai cunoscut?
STEFAN: Fireste!
Era un om de masura mea Cu mustati aduse tocmai ca mine Cu parul alb Asta nu cu parul carunt si-l purta lungulet ca si mine
OANA: Bietul tata!
Si cum a murit?
STEFAN: Ranit la picior ca si mine Ce fulgere
OANA: Nu fulgera, maria-ta
STEFAN: Ca si mine Da-mi un pahar cu apa
OANA: Ma duc s-aduc proaspata de la izvor (Iese prin stanga).
STEFAN: Sstor copii nu le-am spus pacat!
Si mi-e asa de draga ca ochii din cap I Si poate sa ma duc calare pe Voitis E sangele meu in ea Sa-i marturisesc barim ca-n vis, pana mai e vreme (Se aude Oana suind repede scarile.) In inima mea, ca o dulce moleseala (Oana vine c-un urcior de argint. Ia paharul de alabastru si toarna de sus).
OANA: Ce rece si limpede e!
STEFAN: Limpede ca privirile tale, ca sufletul tau, ca vorbele tale numai ca privirile, sufletul si vorbele tale sunt calde ca lumina soarelui de dimineata
OANA: O!
maria-ta!
STEFAN: Paharul!
OANA: Dar nu bea repede e prea rece
STEFAN: Nu (Stefan bea si incepe sa caste.) Mi-e somn Imi cad pleoapele Oana (Oana vrea sa traga perdelele.) Nu parca as fi un osandit Doftorii se vede va mi-au dat un aromitor Du-te la fereastra, Oana (Casca.) Deschide fereastra Aerul bun, dimineata Soarbe-l pe gura Rasufla bine (Casca, se face ca adoarme, apoi incepe sa vorbeasca can vis, rar si cu glasul schimbat.) O!
Ce? Nu vreau
OANA (sare de la geamuri): Maria-ta!
STEFAN: Pe valea unde se-ntinde umbra norilor ca un oghial
OANA: A adormit? Asa de repede? Ca un copil la sanul ma-sei Viseaza
STEFAN: Zidaria cenusie Departe Castelul meu din Harlau
OANA: L-am turburat cu vorba mea, ca o seaca Ce sa fac? Il iubesc asa de mult As vrea sa fiu pielea de urs pe care calca, vesmintele cu care se-mbraca, sabia de care nu se desparte
STEFAN: E de mult Nu Raresoaia canta de te slavea cantece batranesti Tot am uitat Peste cateva luni nascu o fata Da eu Stefan tatal bun al ei
OANA: De multe ori visezi ce cu gandul n-ai gandi.
Stefan: La doi ani o iau s-o aduc la curte Marturisesc doamnei Cum e ea buna o creste s-o ingrigeste ca pe copilul ei
OANA: Ce Dumnezeu!
(Sa uita lung la Stefan). Rasuflarea grea Doarme
STEFAN: N-a inteles De unde? Se face mare Ochii verzi, parul rotunjit pe spate si galben ca spicul copt Oana!
OANA: Porunca, maria-ta!
O!
cum mi se batu inima!
Imi vine sa-l destept. Mainile mi s-ar topi ca ceara In vis multe spune omul
STEFAN: Mangaierea mea Rodul meu din urma Visul meu Caci nu i-am spus Poate sa mor
OANA (se inchina): Fereasca Maica Domnului de jaful tatarilor si de moartea voievodului nostru!
STEFAN: Pe umarul stang are un luceafar semn ca este ea
OANA: Doamne!
Doarme Visul lui ma arde Mana dreapta imi furnica Ochii verzi, parul rotunjit, doi ani, creste la castel, nu i-am spus E vis? N-am vointa Si-n vis vorba lui e porunca Sa caut sa ma uit Ah!
rupetiva, incheietori, daca nu va desfaceti Oh!
D-aia il iubeam, nu ca roaba, ci ca copil!
(S-acopera ochii si plange nabusit.)
STEFAN: I i i
OANA: Ce, maria-ta?
STEFAN: Ah!
ce vis frumos s-odata intr-unul urat!
Cum mi se bate inima apa apa
OANA: Apa, doamne!
Bea apa, sa-ti treaca!
STEFAN: Oana, Oana!
Vino incoa, aici (Ii ia capul in maini, o priveste tinta si lung s-o saruta de mai multe ori, pe par, pe obraji, pe frunte.) Ai inteles, Oana?
OANA: Da, maria-ta!
(Ii curg lacramile.)
STEFAN: Nu plange
OANA: Nu plang Sunt fericita si nefericita Fericita de vis, nefricita ca suferi asa de mult
UN CURTEAN: Rares vrea sa intre cu d-a sila I-am spus
Scena III
STEFAN, OANA si PETRU RARES, prafuit si noroit.
PETRU RARES (vine din stanga): Doamne!
STEFAN: O!
Rares, esti ca un caine scapat din jujau O!
ho!
PETRU RARES: M-a dus iubirea ca vantul si m-a intors grijea ca gandul. Am trecut rauri iazuri, mocirle, viroage. Nam ocolit nici deal, nici vale. Mi-a plesnit calul, am prins altul Al cui o fi? Nu stiu. S-am ajuns.
STEFAN: Tot?
PETRU RARES: Tot, maria-ta!
Oana, sa ma iubesti ca pun frate.
OANA: Cum ti-am spus, Rares.
PETRU RARES: C-a p-un frate bun, din aceeasi mama si din acelasi
OANA: Cum?
PETRU RARES: Din aceeasi mama
OANA: Da, frate (Se imbratiseaza.)
STEFAN: Doua ramuri ale aceluiasi stejar batran!
Rares, grozav te asteptam Ai!
ai!
OANA: Ce?
STEFAN: Nimic (lui Rares) Na. Ia cartea asta. Bag-o in san. Ia seama la pecetie. Pune caii la un olac . Alege unul bine ferecat. Si la drum. Zi si noapte. Schimba caii din popas in popas. Si sa nu te opresti decat in Tarigrad. Acolo so dai in mana marelui vizir. Si sa vestesti tuturora sa nu uiti pe Stefanel al raposatului Alexandru ca ieri am pus pe Bogdan in scaunul Moldovei si azi, 2 iulie, se strang glasurile tarii sa-l aleaga si mitropolitul Gheorghe sa-l unga.
PETRU RARES: Da?
STEFAN: De ce te uiti asa?
PETRU RARES: Poi
STEFAN: Poi?
PETRU RARES: Maria-ta
STEFAN: Nu vezi suflarea mea? Nu simti incheieturile mele? Cum sa le simti Ai!
Ai auzit pe Stefan vaietanduse vreodata?
PETRU RARES: Nu, maria-ta
STEFAN: L-ai vazut vrodata lungit in pat?
PETRU RARES: Nu, maria-ta
STEFAN: Mi-a venit veleatul O tarie mai am: sa nu-mi ascunz sfarsitul (Oana plange nabusit.) Ah!
Oana, Oana vino incoa traieste traieste mos Stefan Rares, ca vantul!
PETRU RARES: Ca vantul!
Scena IV
STEFAN, OANA, un PIETRAR.
UN CURTEAN: Mesterul pietrar
STEFAN: Cine? Sa intre Piatra care s-acopere ce a mai ramas din desartaciunea omului
OANA: Desertaciunea omului?
STEFAN: Desart ca merticul cu boabe cand ai golit merticul
OANA (se sileste ca sa-l inteleaga): Cand ai golit merticul?
STEFAN: N-ar fi totuna Sunt desert, dar de desertaciuni niciodata n-am fost plin.
MESTERUL PIETRAR: Doamne, iaca ce-am facut!
(Desfasura un pergament.)
STEFAN: Tu?
MESTERUL PIETRAR: Din cate mi-ai spus, maria-ta.
STEFAN: Slovele prea mari si prea mic chenarul.
MESTERUL PIETRAR: Sa sporesc chenarul.
STEFAN: Piatra e marginita de (S-arata.) Daca sporesti chenarul in masura slovelor ca sa maresti (pe furis de Oana) tocmai cand ai!
se micsoreaza Sa se duca din el ceea ce a fost silnic cuprins si abia asteptata sa izbucneasca slobod el ai!
dar nu eu Daca maresti piatra, se supara cei din dreapta si cei din stanga Acolo sunt toti deopotriva
OANA: Cine se supara?
STEFAN: Mestere, pastreaza masura. N-am vrut un lucru uimitor, ci cumpanit. Nu-ti dau pe mana sufletul, ci trupul. (Mesterul pietrar iese prin stanga.)
OANA: Trupul?
STEFAN: Cum? Sa-i dau lui sa-mi impodobeasca sufletul?
OANA: Sufletul? Dar ce om ar mai nascoci cand Dumnezeu n-a mai avut ce darui?
STEFAN: Taci Simt ce e durerea
Scena V
STEFAN, DOAMNA MARIA, imbracata in alb, si OANA.
DOAMNA MARIA (vine din dreapta): De mult te-ai desteptat? M-ai pagubit intr-o clipa cu ce nu mi-ar da veacurile
STEFAN: Care veacuri, buna mea Marie? Ale trecute sau ale ce vor veni? Din ale trecute ai iesit, nu puteai pierde din ceea ce n-ai invatat. Cele viitoare? Care intelept nu va zice cu ecleziasticul: o suta de ani ca ziua de ieri? Oana un pahar de apa o o o!
Asa-mi placi, Mario!
DOAMNA MARIA: Ce te-a durut, maria-ta?
STEFAN: Pe mine? Tot Pe mine? Nimic.
DOAMNA MARIA: Ti-e cald?
STEFAN: Nu.
DOAMNA MARIA: Ti-e frig?
STEFAN: Nu.
DOAMNA MARIA: Cum te simti?
STEFAN: Ca doi oameni care ar iesi din acelasi om. Unul ranit, celalalt mandru. Mi-e mila de cel ranit, ma duc dupa cel mandru
Scena VI
Cei de sus. Hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER vin din stanga.
HATMANUL ARBORE: Ce mai faci, maria-ta?
STEFAN: Ce mai face paharnicul Ulea?
HATMANUL ARBORE: El? sanatos.
STEFAN: Adevarat? E mai bolnav ca mine.
POSTELNICUL TOADER: Mai mult se facea
STEFAN: Ieri? Nu se facea, se pregatea sa faca Umbla incet sa nu-l simta nimenea Cum vi se pare vorba lui?
HATMANUL ARBORE: Nu i s-aude glasul. Sopteste, nu vorbeste.
STEFAN: Si ce sopteste?
HATMANUL ARBORE: Nimicuri.
OANA: Nimicuri?
STEFAN: Dar ce sopteste, Oana?
OANA: Stiu eu, maria-ta?
STEFAN: Fireste ca tu nu stii, cum e firesc sa stie portarul Sucevei
HATMANUL ARBORE: Ce sa stiu, maria-ta?
STEFAN: Luati seama la Ulea, la Dragan
si la Stavar Bogdan ce face?
POSTELNICUL TOADER: Impotriva vointei lui, ceea ce ia poruncit maria-ta. Scrise lui Vladislav.
STEFAN: Eu nu dau porunci domnului meu
DOAMNA MARIA: Dar fiului tau?
STEFAN: Pana ieri, el asculta, de ieri incoa eu ascult
POSTELNICUL TOADER: Au sa vie doftorii, maria-ta.
HATMANUL ARBORE: Si noi
STEFAN: O sa s-adune tara, si voi slujiti domnului, nu omului, lui Bogdan, nu lui Stefan Sa nu se teasa vro urzeala
HATMANUL ARBORE: Impotriva cui?
STEFAN: Impotriva vointei mele de cand eram domn
HATMANUL ARBORE: Vointa ta, doamne? Ca apele Ceahlaului cand se umfla primavara. Ce zagaz n-ar rupe? Cine sa puie piepturile?
STEFAN: Ulea Dragan Stavar
HATMANUL ARBORE: Dar n-a ruginit sabia care a slujit lui Stefan!
STEFAN: Ho!
domol, Arbore domol Varati-va printre cei ce se aduna si spuneti ca vointa mea e sa nu curga sangele pe locasul meu ohavnic (Ies Arbore si Toader prin stanga.)
OANA (lui Arbore): Temeti-va de oamenii care soptesc.
Scena VII
STEFAN, DOAMNA MARIA, OANA, clucerul MOGHILA, doftorul CESENA, doftorul KLINGENSPORN si doftorul SMIl cu niste legaturi in mana. Toti intra prin dreapta.
STEFAN: Sunteti catesitrei? Sa cunoaste ca v-ati culcat tarziu
DOFTORUL SMIL: Si dupa ce s-ar cunoaste, maria-ta?
STEFAN: Ochii trasi o!
o!
o!
Smil parca un zugrav ti-ar fi incondeiat chipul Ca un mucenic
DOFTORUL SMIL: Ca un mucenic? Eu? Ca un mucenic?
CLUCERUL MOGHILa: La maria-ta, nu se cunoaste.
STEFAN: Nu se mai cunoaste Nu te gandi la zilele dacusi, ci la intruchiparile de mai nainte
CLUCERUL MOGHILa: Totdeauna, ai fost ca totdeauna!
STEFAN: Acu, ca niciodata Smil, dar ce sunt fasele acelea?
DOFTORUL SMIL: Astea? Pentru un copil sau pentru un om mare
STEFAN: A? Pentru un batran cazut in copilarie A?
DOFTORUL SMIL: Care batran? Care copil?
STEFAN: Ho!
Smil uita-te bine
DOFTORUL SMIL: Iaca ma uit
STEFAN: Si nu-i vezi?
DOFTORUL SMIL: Ce sa vaz?
STEFAN: N-ai dormit bine, Smil
OANA (nemaiputandu-se stapani, cade in genunchi): Mariata
STEFAN: Iaca batranul Iaca si copilul Un copil parca ar fi al meu parca (Ii baga mana prin par.) De matase involt ca un fum cald prin care ar trece razele soarelui
OANA: Si ce vor doftorii, maria-ta?
STEFAN: Vor sa te sarut (O saruta.) Nu-i asa Smil?
DOFTORUL SMIL: S-o saruti? La asta ma gandeam!
STEFAN: Mario Oana (ofteaza lung) iesiti Va chem eu
DOAMNA MARIA: Ah!
OANA: Cum ofta, milostivul
Scena VIII
STEFAN, clucerul MOGHILa, doftorul KLINGENSPORN, doftorul SMIL.
STEFAN: Gata?
DOFTORUL CESENA: Si, ilustrissime.
DOFTORUL SMIL: Gata? Aproape gata Daca mi-ai da voie sa stai asa cu fata in jos Asa. Si daca mi-ai da voie, sa trec pe sub maria-ta fasa asta
STEFAN: O!
ho!
ho!
Daca mi-ai da voie, s-un lat de gat Glumiti, Smil
DOFTORUL SMIL: Sa glumim? E vreme de gluma? Si cu maria-ta?
STEFAN: Desfa, Smil!
Stefan al Moldovei n-are nevoie sa fie legat!
(Doftorul Klingensporn aduce un mangal. In foc, fiare cu manerul de lemn.)
DOFTORUL SMIL: Sa fie legat? Dar cand vom trece cu para focului in sus si in jos, ca sa ardem bine Cum sa nu sara-n sus maria-ta?
STEFAN: Vreau!
(Doftorul Smil ii desface legaturile. Stefan isi intoarce privirile spre icoana.) Vedeti? Nici o legatura A rabdat piroanele A ridicat ochii-n sus si-a zis Iarta-i pe ei, Doamne, ca nu stiu ce fac!
Si el a rabdat pentru altii, si eu sa nu rabd pentru mine? (Se inchina, apoi se aseaza cu fata in jos.)
CLUCERUL MOGHILA: O!
STEFAN: Aide!
(Scena se petrece dupa perdele.)
DOFTORUL KLINGENSPORN: Acum inclesteaza mainile.
STEFAN (in torturi): Otce nas ije esi na nebeseh
Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau Vie imparatia ta fie voia ta precum in cer si pre pamant Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri Si nu ne duce pre noi intru ispita ci ne izbaveste de cel viclean Ca a ta este imparatia si puterea si marirea si marirea si slava in veci si puterea
CLUCERUL MOGHILA: O!
parintele nostru!
STEFAN: Si ne izbaveste de cel viclean
DOFTORUL SMIL: O!
minunat om!
DOFTORUL CESENA: Gesů Maria!
STEFAN (se aude ca din departare): Petru Aron la Rauseni intinse cursa fratelui sau, tatalui meu Bogdan Si cand il strapunse, Bogdan ii zise Caine, ce-ai facut pe fratele tau Si cand isi dete sufletul striga a!
a!
o!
o!
Scena IX
Cei de sus, DOAMNA MARIA, OANA, IRINA, REVECA vin din dreapta. La intrarea din stanga apare o clipa paharnicul ULEA si stolnicul DRAGAN.
DOAMNA MARIA: Stefan ce e, Stefane?
OANA: Maria-ta Ce e, maria-ta?
PAHARNICUL ULEA: Ca si mort la lucru
DOAMNA MARIA: E cald (Ii pipaie mainile si le saruta.) N-a murit
OANA (doftorilor): Nu e asa ca nu moare, ca nu moare
DOFTORUL SMIL: Nu moare Are atatea puteri Asa un suflet, Doamne
DOAMNA MARIA: Cum ii picura naduselile pe perna Ce mult a suferit (Reveca si Irina, la iconostas, zic rugaciuni.)
DOFTORUL SMIL (lui Klingensporn): Ai ars tot?
DOFTORUL KLINGENSPORN: Tot ce era de ars.
DOFTORUL SMIL: Scapa (Doftorul Klingensporn si doftorul Cesena dau din cap.) Ce? Nu?
DOFTORUL CESENA: Si, signore.
DOFTORUL SMIL: Cand s-o destepta oleaca de vin (Oana se repede si aduce vin.) Asa, un vin tare, sa puie la inima
DOFTORUL KLINGENSPORN: Si liniste, liniste Dumnezeu va face si minunea asta
OANA (turnand vin in paharul de alabastru, ii tremura mana): E cotnar d-al care-i place mariei-sale (S-aude tumultul in departare.)
DOAMNA MARIA: Tocmai acum? Maine nu s-ar putea?
CLUCERUL MOGHILA: Cum? Sa iesim din cuvantul lui? Unde se afla
DOAMNA MARIA: Ce striga?
CLUCERUL MOGHILa (asculta): Nu s-aude.
STEFAN (in toropeala): Mai repede arde o!
o!
flacari
DOFTORUL SMIL: Unde e paharul?
OANA: Iacata-l!
STEFAN (se misca): Ce foc!
o!
o!
(Tumultul s-aude din cand in cand.)
DOAMNA MARIA: Foc nestins!
STEFAN (se intoarce, deschide ochii, se uita la toti): Maria Oana Smil N-am murit?
DOAMNA MARIA: Nu nu (Plange si-i saruta mainile.)
STEFAN: Atunci, de ce plangi?
DOFTORUL SMIL: Maria-ta, nitel vin
STEFAN: Smil (Un zambet dureros. Soarbe vinul.) Aaah!
Dar ce ma arde asa? Ca bine ziceti Ce e focul asta pe langa focul de pe inima mea Ia!
(S-aude tumultul mai limpede.) Ce? N-auz bine? Ba, auz Ce striga?
CLUCERUL MOGHILA: Aleg pe Bogdan, maria-ta.
STEFAN: I i i Parca s-un alt nume Nu striga toti la fel Cine sa traiasca? (Se scoala pe jumatate.) Cine sa traiasca? Stefan? Eu? Fiul cui? Nepotul cui Moghila, vezi ce striga (Moghila se duce la fereastra si se intoarce schimbat la fata.) Spune-mi vorba care ar ucide pe oricare altul in locul meu Ce?
CLUCERUL MOGHILA: Nedeslusit Ma repez sa aflu (Iese repede prin stanga.)
DOFTORUL KLINGENSPORN: Orice miscare
DOFTORUL SMIL: E moartea!
DOAMNA MARIA: Auzi, maria-ta!
STEFAN: N-auz S-a potolit Iar incep? A a a a!
(S-aude glasul lui Ulea cerand domn pe Stefanita.) Datimi ah!
dati-mi
DOFTORUL SMIL: Ce faci (Toti il inconjoara d-aproape.)
DOFTORUL CESENA: Nu!
DOAMNA MARIA: Nu!
OANA: Ah!
nu!
REVECA: Nu!
IRINA: Nu!
DOFTORUL KLINGENSPORN: A!
nu!
STEFAN: Toti, dusmani? Si tu, Oana? (S-aude din nou strigand pe Stefanita. Se ridica in picioare.)
DOAMNA MARIA: Nu nu te duce
STEFAN: Tu sa schimbi ce-mi este scris Oana!
sabia sabia c-am sa judec!
(Oana ii da sabia.) Stefan, nu Stefanita Viu, viu, numaidecat!
O!
ho!
ho!
sa se implineasca legea!
(Stefan pleaca repede si, schiopatand mai greu, iese prin stanga.)
DOAMNA MARIA (tarandu-se in genunchi): Ah!
nu!
nu te duce!
(Se ridica in picioare si fuge la fereastra.) A!
se duce ca un vifor Ca un taur indarjit in mijlocul mieilor!
DOFTORUL SMIL: S-a sfarsit!
Pacat!
DOAMNA MARIA: Ah!
Doamne!
OANA: N-a picat?
DOAMNA MARIA: Da pacatosul
OANA: Un munte i-ar fi stat in fata!
DOAMNA MARIA: Spune poporului ceva (S-aude: Sa traiasca Bogdan!
) Se cutremura Se intoarce Vine (Toate izbucnesc in plans.)
Scena X
STEFAN se opreste pe treptele intrarii, cu parul in neoranduiala, tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sangele. Toti fac cativa pasi spre el si se opresc incremeniti de durere si de spaima.
STEFAN: O!
cine vrea pe Stefanita, nepotul raposatului domn al Moldovei? Cine a zis ca sunt batran si bolnav? Pe Ulea l-am masurat cu privirea Murise inainte d-a-l izbi!
Picaturile astea sunt calde In fiece ostas e o fiara!
Iatal Pandeste calare Calul ii tremura si joaca Baga pintenii pan la radacina Chiuie de-nfioara valea Racovatului Unde e mai greu, acolo cade Un leu in mijlocul dihorilor Zboara capetele pana nu mai simte mana din umar Cand ma vazu, isi cuprinse fata cu amandoua mainele, si eu cu amandoua o invartii, si trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospeste Dumnezeu sa-l ierte Dumnezeu? Dar cine e
de vina? Io, Stefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron Io, Stefan voievod, i-am asezat cu mana mea coroana stramosilor mei El fu de fata si vazu ce vreau eu, si tot sfatul, si toata ostasimea Sufletu-mi nu vrea, si ca un scos din fire se arunca in sabia mea Cine e de vina? Se cutremura Moldova si-o prapastie se deschise Si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia!
(S-aude: Sa traiasca domnul Bogdan!
) I i i Da!
S-a implinit legea!
(Scoboara treptele si arunca sabia.) Ti-ai implinit menirea ca si mine!
Maria Oana Rasuflarea (Cade pe bratele lor si-l duc pe scaunul cu stema.) Deschideti geamurile Apa (Oana ii da apa in paharul de alabasru.)
DOAMNA MARIA (covarsita de durere): Maria-ta, sa te odihnesti!
STEFAN: Ma voi odihni
DOAMNA MARIA: Bogdan e domn Uita tot
STEFAN: Voi uita tot nu-mi voi aduce aminte de nimic (Sufla greu. Pipaie pe Maria si pe Oana.) Sa daruiti paharul acesta Manastirei Putna Nu vine? Mai iute
DOAMNA MARIA: Cin sa vie, maria-ta?
STEFAN: Nu, doamna aceea infasurata in negru Ea o sa vie mai degrab decat am dori-o Poftim Te-am privit datatea ori in fata Nu mi-e frica de tine (Sughita.) A!
ci vin o data, Bogdane, ca nu pot (S-aude la intrare: Sa traiasca voda Bogdan!
Navalesc Bogdan, hatmanul Arbore si toti ceilalti parcalabi si Sfatul domnesc, ostasi, popor, si cad in genunchi.)
BOGDAN: A!
Maria-ta!
STEFAN: E (Sughita.) E ma-ri-a-ta!
Frig frig (Se uita la doamna, apoi se uita lung la Oana.) Mai bine (Sughita.) Ma voi odihni (Se intinde in sira spinarii. Face cruce.) O o o Moldova (Ii cade capul pe pieptul Oanei.) (Din multime s-aude un geamat lung.)
Cortina
