Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Artur Enasescu - biografie - (opera si scrierile)

 

Artur Enasescu a trecut prin viata atat de umil incat nici macar locul de nastere nu-i este cunoscut. Dupa unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botosani. Se pare ca tatal i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, dupa numele de botez, devenit 'conu' Alecu' (ca si Alexandru Paleologu) odata cu inaintarea in varsta si in ierarhia postelor (seful oficiului din Botosani). Viitorul poet era var cu viitorul actor Ion Manu.
Scoala nu prea l-a atras, ducandu-se la cursuri pe apucate, neimpins din urma de mama naturala, aceasta decedand. Artur era rebel la constrangeri de orice fel. A urmat si doi-trei ani la liceul National din Iasi. Bacalaureatul l-a luat cu mari intarzieri, in 1913, dupa ce a plecat la Paris (1911-1912), pasa-mi-te pentru studii superioare, unde, totusi, dupa parerea lui Tudor Vianu, care-l pretuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Ii placea eleganta vestimentara, adora florile si femeile.
Daca informatia lui Mihail Straje este exacta, a debutat in numarul 8, anul IV, din 25 august 1910, al "Convorbirilor Critice".
Cu ajutorul unui unchi, politician conservator, mosierul Victor Miclescu, in 1914 il gasim pe Artur Enasescu redactor la "Epoca". Tot in acel an debuteaza cu sonete si in "Convorbiri Literare".
Este considerat ca preluand locul de poet filosof, lasat liber succesiv de catre Mihai Eminescu, D. Nanu si Panait Cerna, toti decedati. Alaturi de articole politice ("Politica si Cultura"; "Emanciparea politica a femeii"; "Carturarii in politica"; "Este razboiul un factor de purificare morala?"), a semnat si o ampla recenzie asupra debutului literar al lui Lucian Blaga sau articolele: "Intelectualismul lui Alex. Vlahuta" si: "D-l Iorga si nationalistii". Deosebit admirat de criticul Perpessicius, publica in "Universul literar"; colaboreaza la "Rampa", "Propilee literare", Familia".



Inima ! de-ai vrut Sa ma nasti artist. Cum nu te-a durul. Inima, de-ai vrut ?
Din tot ceea ce Artur Enasescu a smuls inimii si visului sau, dind ofranda oamenilor si liricii romanesti, azi se cunosc doar versurile din Tiganca :
E Rita, fecioara cu ochii sprintari,
Cu sini ca de piatra, Nascuta-n alaiul a zece cobzari,
Regina pe satra.
Zglobie ca fulgul, cutreiera vai
Si negre poiene, Iar ochii ei tineri ii joaca-n vapai
pe umede gene
Usor se mladie, roteste pe loc,
Dind chiot salbatec Si pare piciorul ei sprinten in joc
Atins de jaratec

Dar citi oare mai stiu ca aceasta tulburatoare poezie, devenita romanta pe muzica lui Ionel Fernic, apartine celui ce a reintrupat, in ipostaze mai dramatice si mai umilitoare, destinul amar al lui Mihai Eminescu ? Si daca unii au retinut ca acest admirabil si dinamic tablou al fermecatoarei si patimasei Carmen moldo-valahe, "regina pe satra", a izvojrit din penelul lui Artur Enasescu, totusi citi din ei isi mai amintesc de celelalte versuri ale lui ? Asupra acestora, colbul tacerii s-a asternut nestingherit, si pe nedrept. Dureroasa a fost existenta poetului, dureroasa este si uitarea care a invaluit manunchiul lui de poezii.
Legenda tesuta si intretinuta decenii in sir asupra existentei umane a lui Artur Enasescu - chinuita, sfirtecata, paradoxala si pentru unii, vai! "pitoreasca", in atmosfera contrastelor flagrante ale Bucurestiului din prima jumatate a acestui veac - a estompat, a anihilat vibratiile autentice ale versurilor sale, parte din ele reunite in volumul Pe ginduri din 1920, multe ramase risipite prin revistele literare ale vremii. Pina si G. Calinescu 1-a uitat, nementionindu-1 nici macar in cohorta stihuitorilor de-o clipa, la "bibliografie", in Istoria literaturii romane. Artur Enasescu a indurat, pina la supremul exod intimplat la inceputul lunii decembrie 1942T calvarul zguduitor al unei existente impinse pina dincolo de limitele omenesti posibile ale mizeriei fizice si morale.
S-a nascut prin 1888, pare-se la Botosani sau la Burdu-jeni, unde tatal sau, Alexandru Enacescu, era oficiant P.T.T. si avea in subordinele sale, atunci, pe viitorul scriitor C. Ig-natescu. Dupa ce absolva cursurile Liceului Laurian din Botosani, se indreapta spre Paris, prin 1912, unde audiaza cursuri de filozofie, asumindu-si ulterior titlul de doctor in aceasta stiinta. Debutul poetic si-1 face in revista Convorbiri critice, in numarul 8, din 25 august 1910. cu sonetul Amor. inccpind din 1914, dupa un stagiu de gazetarie la Epoca, devine colaborator asiduu la Convorbiri literare, publicind versuri, concomitent, si la revistele Vremuri noua si Solia. in timpul primului razboi mondial se afla pe linia intiia a frontului. Era insa, prin alcatuirea lui launtrica, prea putin sau de loc pregatit pentru incordari maxime. Tudor Vianu, care-i era prieten, isi amintea, mai tirziu : "L-am reintilnit pe Artur Enasescu, in primavara anului 1917 la Botosani,, orasul sau de bastina, revenit acolo ca elev al scolii pregatitoare de ofiteri de rezerva. intr-o duminica, l-am vizitat hr casele batrinesti ale parintilor si am schimbat gindurile noastre de atunci pe prispa, privind catre gradina cu flori. Dar am avut tot atunci, pentru intiia oara, impresia unei amenintari in preajma prietenului meu. Artur era iun elev absolut inadaptabil la rigorile regimului militar. Parasea frontul ratacind cu arma in mina prin fineturi si isi umplea cartusiera cu manuscrise. A trebuit sa repete stagiul pregatirii sale si a plecat ca simplu soldat, la unitatea lui, in fata inamicului" (Tudor Vianu : "Umbra poetului", in "Jurnal", E.P.L., 1961, p. 36). in timpul razboiului, Artur Enasescu continua sa scrie, poezia sa Balada crucii de mesteacan fiind datata "Oituz, iulie 1917", dar nu publica nimic. Abia dupa demobilizare, in 1918, colaboreaza mai intii la ziarul botosanean indrumarea, iajr din 1919 colaboreaza sustinut la Luceafarul, lucrind chiar in redactia revistei, mutata la Bucuresti. Pe linga versuri, in paginile acestei reviste de prestigiu semneaza felurite articole de orientare generala, eseuri, cronici literare si dramatice, revelindu-se ca un spirit lucid, stapin pe o bogata cultura, inzestrat cu finete si gust artistic, receptiv unor nobile idei de umanitate si progres. De pilda, scriind despre Patima rosie a lui Mihail Sorbul (Luceafarul nr. 18, 1919, p. 374), remarca, judicios, ca "psihologia infrigurata a acestei piese, acea nota izbutita de modernism pe care o introduce in literatura noastra dramatica, caracterele infatisate, care, cu tot exotismul lor, sint individualitati superioare ale unor tipuri concepute de autor, in sfirsit actiunea vie si colorata, dialogul sclipitor, toate acestea contribuie sa ridice lucrarea d-lui Sorbul deasupra unui vremelnic succes". Interesante sint si articolele in care Artur Eansescu isi exprima clar si categoric un punct de vedere in anumite probleme de ordin social-politic. Bunaoara, in articolul Politica si cultura (Luceafarul nr. 10, 15 mai 1919, p. 201), rcluind in alti termeni ideea maioresciana a formei fara fond, poetul scotea in evidenta discordanta care exista in acea vreme intre vorbele si faptele politicienilor, toate teoriile si promisiunile publice ale acestora raminind fara aplicare practica. "Daca adincim societatea romaneasca, - se spunea in articolul citat - observam acelasi contrast izbitor intre conceptia teoretica a ideilor cari se agita la suprafata si structura reala a acestei societati, ca si pe vremea cind il semnalase Maiorescu pentru prima data in studiile sale critice. Se pare ca un geniu rautacios, prezidind la actiunile noastre publice, desparte in chip ostentativ logica faptelor de aceea a ideilor, si aceasta cu deosebire in domeniul politic".
Demn de amintit e si articolul Este razboiul un factor de purificare morala? (Luceafarul, nr. 20-21, 1918, p. 438) in care, po lemizind cu cei ce considerau razboiul "ca un factor de regenerare sufleteasca, ca un fel de purgatoriu al neamurilor, menit sa exalte energiile unei rase si virtutile active ale indivizilor", Artur Enasescu afirma categoria : "Nimic mai fals decit aceste asertiuni !", argumentind apoi amplu, temeinic si convingator afirmatia sa.
Dupa ce Luceafarul isi inceteaza aparitia, Artur Enasescu reia activitatea publicistica, sporadic, la Convorbiri literare, apoi la Flacara, Steagul si Propilee literare. Cea mai fecunda activitate poetica o are insa in 1926, in Universul literar, condus atunci de Perpessicius. lin anul respectiv, poetul primeste premiul "Ion Pavelescu" al Societatii Scriitorilor Romani pentru cel mai bun sonet al anului - sonetul Afro-dita, in urma referatului calduros si elogios sustinut tot de Perpessicius, publicat apoi in Universul Literar din 6 martie
1927.
Drama infioratoare care va mistui apoi treptat mintea si trupul lui Antux Bnasesou incepe sa se faca simtita din acesti ani. Suflet extrem de sensibil, poetul nu are taria sa-si mentina echilibrul moral in fata greutatilor vietii, dezarmeaza si ingenuncheaza, ultragiat in frumusetea lui launtrica de realitatile unei societati adverse. Bolnav, istovit, cu mintea din ce in ce mai ratacita, ajunge o ruina umana, o intristatoare figura hieratica a dezmostenitilor vietii, prelun-gindu-si la nesfirsit suferinta. Asa cum Oscar Wilde agoniza pe malurile Senei, la hotarul dintre veacul trecut si cel prezent, urmarit, cu privirea compatimitoare, si de poetul nostru Dimitrie Anghel, tot astfel si Artur Enasescu isi purta pasii in vazul lumii, in Bucurestiul luxului si al opulentei, intre Capsa si fostul palat regal, imbracat literalmente in zdrente, cu chipul brazdat de suferinta, intinzind mina, cu groaznica umilinta, pentru un muc de tigare sau un gologan pentru o piine. in 1934, participind la un concurs organizat de revista Viata literara, isi trimite cartea de vizita unde, alaturi de titlul de doctor in filozofie, de laureat al premiului S.S.R. pentru sonet, adauga cu mina lui macinata de boala : "Actualmente fara domiciliu, bolnav, gol si flamind". Oficialitatea culturala a vremii privea cu o cinica indiferenta ia nenorocirea poetului. in tara sinecurelor, care era Romania de odinioara, unde toate vlastarele decrepite ale claselor sta-pinitoare puteau obtine lesne posturi inalte in ministere si in diplomatie, nu se gasea nici cea mai modesta slujba pentru Artur Enasescu, nu se gindea nimeni sa ofere poetului cersetor un pat intr-un sanatoriu, lasindu-1 prada batjocurii. Doar confratii de vis si truda, la fel de coplesiti de saracie, lansau deseori indurerate si revoltate apeluri pentru salvarea poetului. Spre pilda, in articolul Poetul cu un singur ciorap, publicat la 14 ianuarie 1933, Eugen Jebeleanu scria : "Nu trebuie sa ai de-a face neaparat cu muzeele sau cu biblioteca, pentru a fi auzit de Artur Enasescu. Cine n-a luat cunostinta de acest nume, popularizat prin stema mizeriei ? Care trecator de pe Calea Victoriei nu s-a cutremurat la vederea acelei umbre in zdrente, strecurindu-se pe linga ziduri, cu zJImbetul dementei cautind o stea ?


Artur Enasescu este scriitor roman. S-a scris atita despre el, despre drama existentei sale de literat si om, despre spectacolul oferit de un poet, al carui talent se mistuie, se prabuseste, neajutorat cu adevarat de nimeni, incit toata povestea s-a banalizat.
Astazi o repetam. Ca un ultim strigat, ca o ultima alarma".
indureratele si revoltatele voci ale confratilor au ramas inca fara ecou, zadarnice. Poetul s-a zbatut indelung intre viata si moarte, cu o putere de rezistenta aproape supraomeneasca, mult timp dupa ce faptura sa implinise o jumatate de secol de amarnica si tragica existenta.
in rastimpul scurt de la debut si pina cind s-a prabusit cu mintea detunata, Artur Enasescu n-a creat o opera de prea mare intindere, dar investita cu suficiente valori artistice care sa atraga interesul si stima posteritatii. Parcurgind versurile din volumul antum Pe ginduri si din cel postum Revolta zeului, ca si cele aproape douazeci de poezii ramase inca uitate in Universul literar si Propilee literare, observam ca Artur Enasescu era in primul rind, datorita si formatiei sale filozofice, un poet reflexiv, inclinat spre meditatie, spre lirica de cugetare, cu implicatii parnasiene. Preocupat de a descifra sensul existentei umane, Artur Enasescu ajunge la o concluzie activa, facind din substanta versurilor sale o vibranta apologie a vietii, a setei de a trai. Poezia intitulata semnificativ Credinta este o pasionata pledoaiie pentru nobila idee ca omul e dator sa aiba un ideal, un vis pentru implinirea caruia sa se zbata, sa lupte. Initial, in maniera parnasiana, contureaza un decor dezolant, sugereaza o atmosfera de inertie, de prabusire :
Zaresti printre poteci tacute
Frinturi de temple ruinate
Si nici o ruga nu-nfioara
Adinca lor singuratate.
Azi, jalea veciniciei goale Pe-a noastre suflete-i stapina, Si visul urias al firii isi poarta aripa-n tarina.
Convins ca omul trebuie sa renasca din propria-i cenusa, ca pasarea Phoenix, sa se avinte temerar, stapinit de setea de viata, poetul indeamna :
O ! smulgeti idoli noi, din piatra
Altarelor paraginite,
Sub negre, uriase domuri,
O viata noua sa palpite.
Slaviti un vis, o nalucire, Si tresariti macar o clipa Cind infinitul va cuprinde Sub uriasa lui aripa.
Chemarea la viata e proiectata pe un tulburator elogiu al iubirii, ca sens sublim al existentei umane :
ingenuncheati sfiosi in fata Iubirii si-o indumnezeiti, Caci ea va-mbalsamcaza cupa Din care pururea sorbiti !
Altar de slava ridicati-i ! Svirliti cu suflele curate Pe sarutarile de-o clipa, O raza de eternitate !
Apologia vietii se rasfringe, in versurile lui Artur Enasescu, asupra feluritelor ipostaze umane. in Tiganca, Rita intrupeaza pasiunea frenetica de a trai, in conditiile elementare ale simplitatii. Existenta umana, vazuta in esenta ei, in virtutile morale pe care i le confera posibilitatea de a trai, de a se intrepatrunde cu toate elementele lumii reale, este celebrata, prin intermediul simbolurilor, in admirabila poezie Revolta zeului. Aici, Artur Enasescu reia, intr-o viziune proprie, mitul lui Hyperion din Luceafarul lui Eminescu. Zeul, solitar "pe-a cerului tacuta si yista-mparatie", claustrat in "slavile albastre" si inconjurat doar de "singuratati de moarte", vrea sa se desprinda din nemurire, e stapinit de dorinta de a renunta la eternitate si atotputernicie, ca si Hyperion, pentru a deveni un simplu om, pentru a se bucura de viata pamanteasca :
Nemarginire trista, ce-n lumea ta ma tii
incatusat pe veacuri de culmile pustii !
Desfa-ma doar o clipa ! Cadeti voi lanturi grele,
Sa ma ridic deasupra eternitatii mele !
Zeul aspira ca nimic din ceea ce e omenesc sa nu-i fie strain, vrea sa traiasca viata deplin, sa aiba aceleasi suferinte, bucurii, patimi si credinte ca si oamenii :
invaluit de patimi, sa sufar, sa iubesc !
Sa simt adinc in pieptu-mi nadejdile cum creic,
Descatusat o clipa, fugind de umbra mea
Sa ma-nfior de-o floare, sa cred in orice stea.
Daca Hyperion ramine dezamagit de cele pamintesti, re-tragindu-se in lumea lui "nemuritor si rece", Zeul intelege profund ca viata oamenilor nu are puritatea si stralucirea cristalului, fiind plamadita din bucurii si suferinte, din vicisitudini, din zbucium, si de aceea doreste sa o traiasca aidoma :
Jos, chiar de gem atitia pe-ndurerate cai,
Drept candela speranta le sta la capatii.
De sufar muribunzii, pe fruntea lor de para
Aripele-i de aur credinta-si desfasoara.
Voi, ce simtiti al vietii nemarginit mister, Credinta va ridica mai sus de Zei si Cer !
Neputind sa se desprinda din nemarginirea vesniciei, zeul e coplesit de durere :
Si-n clipa cind pe bolta luceferii rasar, Patruns de jale, Zeul, sbucni-ntr-un plins amar.
Facind elogiul vietii, al existentei umane, Artur Enasescu vedea sublimul ei in stradaniile oamenilor de a dobindi treptat ceea ce inca nu ie apartine, dar spre care nazuiesc. intr-un Sonet, edificator pentru inclinatia sa spre reflexivitate, in care apeleaza la interogatiile caracteristice acestui gen de poezie, pornind de la premisa cognoscibilitatii, referitoare la ideea ca nici o limita eterna nu ne desparte de adevarul absolut, dar ca etern ne va desparti o limita, poetul isi exprima convingerea ca viata oamenilor, pentru a fi demna de trait, trebuie sa aiba intotdeauna un sens activ. Daca oamenii ar sti ori ar avea totul de-a gata, dintr-o data, s-ar blaza, ar deveni inerti :
De-oi disparea tu, dulce nestiinta Si-al nostru gind s-ar desveli din ceata, Ce crez adinc ne-ar mai lega de viata ? Ce vis nebun ? Ce scumpa nazuinta ?
Inerti si tristi, cu sufletul de gheata, incununati pe veci de biruinta, Ne-am adinci olimpica fiinta intr-un extaz de liniste mareata.
inzestrat cu un autentic talent, Ar tur Enasescu era departe de a fi monocord. Avea un registru liric multiplu, in-troducind in versurile sale tonalitati si nuante variate, pe .care, din pacate, in scurta si dureroasa sa activitate creatoare nu a putut sa le desavirseasca, sa le dezvolte indeajuns .de amplu. O pajrte a liricii sale se afla sub semnul evident al parnasianismului. Cu un remarcabil simt pictural, apelind la virtutile fantazei, cultivind imaginea cu puterea de sugerare, a conturat citeva tablouri cu nuanta exotica, in versuri fluide, presarate cu asocieri de cuvinte expresive, intr-un ritm de melopee. Se pot cita in acest sens poezii ca Din Cytera, Floarea mortii, Cleopatra si altele. In aceasta din urma, de pilda, creioneaza imaginea Egiptului antic :
Un joc de chilimbare, par in bazinuri stropii,
inalta forme svelte spre cer eliotropii,
Olendrii se-mpreuna cu desii sicomori
Si singera vazduhul sub purpura de flori.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate



});

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Artur Enasescu

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Artur Enasescu




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text