Poetici teatrale sau scene si inscenari de Anca Maniutiu
Pentru amandoi, esenta teatrului e inseparabila de ideea paroxismului, a excesului, a nemasurii. Eliberare de obstacolele inaltate de legile morale si de ipocrizia sociala, recurs la ceea ce Artaud numea precipitat al viselor secrete, gust al crimei, obsesie erotica, salbaticie, himera, sens utopic al vietii si lucrurilor, "canibalism interior", iata liniile prin imbinarea si intretaierea carora Ghelderode alege sa se comunice ca om de teatru. Teatrul si ciuma, ambele devastatoare si regeneratoare pentru Artaud, sunt inlocuite la Ghelderode de o alta pereche: teatrul si carnavalul. Carnavalescul este cheia la care recurge Anca Maniutiu pentru a desena modelul dramaturgie ghelderodian. Carnavalul si ciuma, in calitate de paradigme teatrale, se aseamana prin recurs la "gratuitate frenetica, acte absurde si inutile, transgresare a tabuurilor, dezlantuire a pulsiunilor inconstiente si a energiilor sexuale, rasturnare a ierarhiilor si a ordinii stabilite". Dar dimensiunii simbolice a carnavalului ii raspunde dimensiunea reala si tragica a ciumei. La Ghelderode, cele doua se contamineaza si se infrunta in variatiuni infinite pe aceeasi tema. Carnavalul ireversibil e ilustrat prin minutioasa analiza aplicata pe doua piese ale lui Ghelderode: Mademoiselle Jaire si Fastcs d Enfer, aceasta din urma comentata si in oglinda cu Cenex, piesa lui Antonin Artaud care materializeaza spectacular teatrul cruzimii.
in cel de-al doilea volum, Ghelderode este "paseistul invete-rat" care isi adapteaza obsesiile la stilul si modalitatile de atac ale avangardei. mizand pe subversiunea codurilor si a normelor dramatice traditionale si construind o poetica a contrastelor.
Personajul emblematic al clovnului e privit ca model al unui tip de joc excentric, bazat pe neverosimil si hiperbola: "rebelul Ghelderode sfideaza, aidoma lui Charlot, logica sterila a cotidianului si conventiile oricarei arte supuse inchistarii realist-psihologice. Gratie libertatii ludice si proteismului sau, precum si apartenentei lui simultane la registrul tragicului si comicului, clovnul (de tip chapliniaN) devine instrumentul si arhetipul revelator al conditiei umane insesi."
Anticipand poetica deriziunii ionesciene, el compune varia-tiuni pe tema reversibilitatii tragicului si comicului, sensibil si la bogata oferta a formelor populare sau marginale de spectacol: "Captiva intre doua avangarde, cea istorica si cea de dupa al doilea razboi mondial - amandoua desconsiderate de autorul care si-a repudiat epoca si contemporanii -, opera ghelderodiana ilustreaza exemplar evolutia teatrului secolului XX inspre o convergenta a practicii scenice si a scriiturii dramaturgice, inregistrand atent mutatiile survenite. In fond, dincolo de vechi si de nou, de polemici, manifeste si proclamatii, autentica si vitala ramane dorinta de a face un teatru teatral, deoarece, cum bine spune Ghelderode, a te intoarce la vechi e la fel de pueril ca si a vrea sa faci sistematic avangarda".
Doua carti despre Ghelderode, desigur, dar si, mai ales, studii excelent articulate despre teatru, despre poetica spectacolului teatral, despre rostul artei dramatice in lumea noastra.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
